Arhive etichetă: biografie

Disputa

schopenhauerÎn 1814 disputa dintre Schopenhauer și mama sa dă naștere unui schimb memorabil de replici, despre care Arthur îi relatează, mulţi ani mai târziu, unui cunoscut, Wilhelm Gwinner:

Mama, în timp ce pune mâna pe dizertaţia lui Arthur, Despre rădăcina împătrită: „Este, desigur, ceva pentru farmacist.”

Arthur: „Va fi citită şi atunci când din cărţile tale nu va mai exista nici măcar un exemplar în vreun pod.”

Mama : „Din cartea ta va fi disponibil încă întregul tiraj”.

Continuă citirea →

René Descartes. O biografie (I)

descartes1596 – 31 martie: Se naşte René Descartes în orăşelul La Haye, din regiunea Touraine, aflat la graniţa cu regiunea Poitou (în 1802 va lua numele La Haye-Descartes, iar din 1967 se va numi Descartes), în casa bunicii dinspre mamă, Jeanne Sain (m. 1610), ca al patrulea copil al lui Joachim Descartes (1563-1640), consilier, din 1585, în Parlamentul Bretaniei, la Rennes, şi al lui Jeanne Brochard (m. 1597). Ceilalţi copii erau Pierre (n. 1589, nu a supravieţuit), Pierre (1591-1660) şi Jeanne (1590? sau 1593?-1640).

– 4 aprilie: Este botezat la biserica Saint-Georges (sec. XII-XIV). Numele i s-a dat probabil după cel al bunicului dinspre mamă, René Brochard (m. 1586). Registrul de botezuri se păstrează în casa natală, devenită Muzeul „Descartes” (înfiinţat în 1974, extins în 2005).

1597 – 13 mai: Moare mama sa, în urma naşterii unui alt fiu, care nu va trăi decât trei zile. Descartes va fi crescut de o doică şi îşi va petrece cea mai mare parte a copilăriei în casa bunicii Jeanne Sain, alături de fratele şi sora sa. Aici va învăţa să scrie şi să citească.

Continuă citirea →

Pierre Corneille. O biografie (IV)

pierre corneille1664 – Corneille cumpără pentru întâiul său născut, Pierre, un brevet de ofiţer.

La 2 iunie moare ducele de Guise, care îi găzduise pe cei doi fraţi Corneille şi familiile lor în palatul său.

La 3 august are loc o primă reprezentaţie cu Othon, la Fontainebleau, în faţa Curţii. La 5 noiembrie, actorii de la Hotel de Bourgogne reiau spectacolul pentru marele public, cu un succes mediocru.

Spre sfârşitul anului, Colbert emite un decret prin care sunt anulate toate titlurile de nobleţe obţinute după 1630. Corneille obţine însă de la rege o excepţie în favoarea sa.

1665 – Corneille publică o nouă ediţie din traducerea sa după Imitatio Christi.

La 4 august are loc premiera piesei Alexandre, de Racine,  care obţine pentru prima dată un succes remarcabil.

În preajma Crăciunului moare Charles Corneille, cel mai talentat dintre fiii lui Pierre Corneille, în vârstă de numai doisprezece ani.

1666 — La 28 februarie are loc premiera piesei Agesilas. Este un nou eşec al lui Corneille. În aprilie piesa apare şi în librării.

1667 – La 4 martie are loc premiera piesei Attila, jucată de trupa lui Moliere. Succes onorabil, dar departe de proporţiile celor de altă dată. Corneille simte că arta lui nu mai are vigoarea necesară şi nu mai corespunde gustului vremii.

Continuă citirea →

Pierre Corneille. O biografie (III)

corneille1652 – Descurajat de eşecul piesei Pertharite, poetul se consacră în întregime traducerii începute (Imitatio Christi), a cărei publicare parţială se bucurase de un succes remarcabil. La 31 octombrie apare sfârşitul cărţii I şi începutul cărţii a II-a din Imitation.

Spre sfârşitul anului 1652 sau la începutul anului 1653 se naşte al cincilea copil al soţilor Corneille: Charles.

În aceeaşi perioadă, Conde, constrâns să părăsească Parisul, se retrage în Ţările de Jos. Regenta şi Ludovic al XIV-lea se întorc în capitală.

1653 – În februarie, Mazarin se întoarce şi el în capitală. Preluând din nou puterea, îl numeşte pe Fouquet ministru de finanţe. În martie, Corneille publică Închinare a Poeziei către Pictură, cu ocazia recunoaşterii oficiale a Academiei de Pictură, întemeiată de Le Brun, în 1648. Poetul se plânge de necesitatea unui mecenat în favoarea poeţilor, atacându-l făţiş pe Mazarin. În aprilie apare Pertharite. În iunie sunt publicate primele două cărţi din Imitation de  Jesus-Christ. În toamna aceluiaşi an, Paul Pelisson (1624 – 1693) publică o Istorie a Academiei Franceze, în care acreditează – prin aluzii străvezii – ideea că Richelieu ar fi fost iniţiatorul persecuţiilor împotriva Cidului. Corneille nu face nimic pentru a combate aceste zvonuri.

Continuă citirea →

Pierre Corneille. O biografie (II)

Corneille1638 – La 5 septembrie se naşte viitorul rege Ludovic al XIV-lea.

Una din funcţiile lui Corneille, cea de avocat al Coroanei pe lângă Administraţia Apelor şi Pădurilor, este ameninţată să-şi piardă din importanţă, deoarece se creează un nou post, care îl dublează pe al său. Temându-se că aceasta va duce şi la o diminuare a veniturilor, Corneille angajează o lungă procedură de contestaţie, care îi va răpi tot timpul. Adăugate la marea dezamăgire pe care i-o pricinuise „disputa Cidului”, aceste tracasări materiale îl împiedică să scrie.

1639 – În luna februarie moare tatăl poetului, Corneille devenind astfel şeful familiei. În martie sunt publicate piesele Medeea şi Jocul amăgirii. Spre sfârşitul anului, revenindu-şi din şocul provocat de „disputa Cidului” şi influenţat de evenimentele vremii, Corneille scrie Horaţiu.

1610 – În primăvară, Horaţiu este jucat cu un succes îndoielnic pe scenele pariziene, după ce autorul primise încuviinţarea lui Richelieu.

1641 – În ianuarie apare Horaţiu, cu o dedicaţie către Richelieu în care poetul scrie că îi datorează protectorului său „tot talentul şi reputaţia de care se bucură“. În primăvara aceluiaşi an se joacă în premieră Cinna.

Pierre Corneille se căsătoreşte cu Marie de Lamperiere (cu unsprezece ani mai tânără decât el), fiica unui înalt magistrat din localitatea Gisors. Se pare că Richelieu a trebuit să intervină energic pentru a obţine consimţământul tatălui fetei, care considera că face o mezalianţă. La scurt timp după căsătorie, Corneille contractează o pneumonie care îl ţine multă vreme la pat.

Continuă citirea →

Pierre Corneille. O biografie (I)

corneille1606 (6 iunie) – Se naşte Pierre Corneille, la Rouen, în casa din Rue de Pie (astăzi „Muzeul Pierre Corneille”), cumpărată în 1584 de bunicul său, Pierre Corneille (prenumele se transmitea – în virtutea unei tradiţii – din tată în fiu primului născut de parte bărbătească din ramura principală a familiei), consilier referendar pe lângă Cancelaria Parlamentului Normandiei (pe vremea aceea, parlamentul avea atribuţii juridice, nu legislative, și era organizat teritorial). Tatăl său, pe care îl chema – în virtutea tradiţiei menţionate – tot Pierre Corneille, era „maître des Eaux et Forets” în vice-comitatul de Rouen, adică funcţionar juridic însărcinat cu administrarea pădurilor Coroanei și cu rezolvarea delictelor de vânătoare şi de pescuit. Mama sa, Marthe Le Pesant, era fiica unui avocat din Rouen. Viitorul poet va avea doi fraţi – Antoine (1611-1657), care va îmbrăca haina preoţească, şi Thomas (1625-1709), autor dramatic de succes – şi trei surori: Mărie (n. 1609), căsătorită Ballan, Marthe (n. 1622), căsătorită Le Bovyer de Fontenelle (mama lui Fontenelle) şi Madeleine (n. 1629), dispărută la vârsta de numai şase ani.

1615-1622 – Pierre Corneille face studii strălucite la Colegiul Maulevrier din Rouen, condus de iezuiţi. Vădeşte calităţi intelectuale deosebite, precum şi un remarcabil talent poetic despre care stau mărturie premiile obţinute în 1618 şi 1620 pentru versurile scrise în latineşte, limba şi cultura latină marcând, dealtfel, întreaga sa creaţie.

1624 – Cardinalul de Richelieu (1585-1642) devine prim-ministru al Franţei.

Proaspăt licenţiat în drept, Pierre Corneille depune jurământ, ca avocat stagiar la audienţa civilă de pe lângă Parlamentul din Rouen. Între 1624-1628 va trece din cameră în cameră pentru a se familiariza cu procedura. (Parlamentele regionale erau organizate în trei camere: Camera Mare – care judeca în primă instanţă procesele importante şi în apel sentinţele emise de instanţele inferioare, Camera de Petiţii – secţie a Curţii de Casaţie, care audia petiţiile şi judeca în apel anumite sentinţe emise de instanţele inferioare, şi Camera de Anchetă – însărcinată cu judecarea delictelor minore.) Este însă atras din ce în ce mai mult de creaţia literară.

1625 – Se joacă – după spusele lui Fontenelle – prima piesă a lui Pierre Corneille: Melita sau scrisorile măsluite. Data este incertă, unii istorici literari afirmând că piesa a fost jucată abia în 1629. Având în vedere că poetul Alexandre Hardy (?1570 – ? 1632), aflat la vârsta senectuţii, îndreaptă – în 1628 – o diatribă împotriva „scursorilor baroului, care îşi închipuie că nişte avocăţei ar putea deveni poeţi de seamă”, se pare că piesa este cel puţin anterioară acestei date.

Continuă citirea →

Charles Chaplin. O biografie

charlie chaplinCharles Chaplin s-a născut la Londra, pe 16 aprilie 1889. Amândoi actori de cabaret, părinții lui s-au despărțit când el avea trei ani. Tatăl era alcoolic și avea să moară la vârsta de 37 de ani, iar mama avea să sufere toată viața de o afecțiune nervoasă severă. Charles și Sydney, fratele lui mai mare, au avut o copilărie grea, petrecând perioade întregi în aziluri pentru săraci.

La zece ani, Charles s-a alăturat unei trupe de foarte tineri dansatori, iar ceva mai târziu a ajuns să joace în spectacole de teatru, plecând în turnee și devenind repede vedetă a trupei de musical conduse de Fred Karno. În 1913, în timpul unui turneu în SUA, a fost recrutat de casa de producție Keystone și a doua comedia a sa, în care apărea Vagabondul, i-a adus deja consacrarea. A început să joace în filme regizate de el însuși. Din 1916, s-a ocupat cu producția filmelor, pentru care a compus adesea și muzica. În 1919, împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks și D.W. Griffith, a înființat United Artists, prin care a distribuit câteva dintre capodoperele sale: Parizianca, Goana după aur, Luminile orașului, Timpuri noi, Dictatorul, Luminile rampei.

Continuă citirea →

Stefan Zweig. O biografie

stefan zweigStefan Zweig (1881-1942), scriitor şi publicist austriac. S-a născut în familia unui înstărit industriaş evreu. Religia nu a jucat un rol important în viaţa lui şi, deşi avea să publice în Neue Freie Presse, al cărui prestigios „foileton” era editat de Theodor Herzl, nu va fi atras nici de sionism.

A urmat filozofia la Universitatea din Viena şi la cea din Berlin. A debutat ca poet sub influenţa lui Hofmannsthal şi a lui Rilke, primind o importantă distincţie literară austriacă. Student fiind, pleacă în Belgia, la Emile Verhaeren, căruia îi va deveni bun prieten, traducător şi biograf (printre marii săi prieteni se vor număra de asemenea Sigmund Freud şi Arthur Schnitzler). În 1904 pleacă în Franţa, unde îşi face mulţi prieteni în lumea literară pariziană, de exemplu pe Jules Romains, şi îl cunoaşte pe Romain Rolland, pe care îl va admira o viaţă întreagă; apoi vizitează Anglia, Statele Unite, India şi alte ţări, continuându-şi în tot acest timp preocupările literare.

În 1915 se căsătoreşte cu Friederike von Winternitz.

În timpul Primului Război Mondial, declarându-se pacifist, la fel ca Romain Rolland, nu luptă pe front, slujindu-şi patria ca funcţionar la Arhivele Ministerului de Război. În 1919 părăseşte Viena pentru a se stabili la Salzburg; aici, în cursul unui deceniu, scrie cele mai celebre dintre povestirile, eseurile şi biografiile sale.

În anii 1920-1930, perioada sa de creaţie cea mai fertilă, Stefan Zweig s-a bucurat de o mare faimă internaţională. „Poate că din zilele lui Erasmus (asupra căruia ne-a oferit o lucrare strălucită) nici un alt scriitor nu a fost atât de celebru ca Stefan Zweig”, spunea Thomas Mann. Este socotit unul dintre maeştrii nuvelei, însă rămâne la fel de cunoscut pentru biografiile sale dedicate unor mari personalităţi istorice şi culturale (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Erasmus din Rotterdam, triadele Balzac-Dickens-Dostoievki, Hölderlin-Kleist-Nietzesche, Casanova-Stendhal-Tolstoi etc.) şi pentru „miniaturile istorice” adunate în cea mai populară carte a sa, Orele astrale ale omenirii.

Continuă citirea →

Marin Preda. Biografie

marin preda1922 – August, 5 – Se naşte, în comuna Siliştea-Gumeşti din judeţul  Teleorman, Marin Preda, fiul lui Tudor Călăraşu (1885-1963) şi al Joiţei Preda (1892-1977). Familia este una numeroasă, cu mulţi  frați și surori, unii și din căsniciile anterioare ale părinţilor: Marin este frate cu Ilinca şi Alexandru (Sae); după tată cu Ilie, Gheorghe şi  Ion, iar după mamă cu Maria şi Miţa. Întregul material genealogic  și biografic va fi transfigurat în ciclul Moromeţilor.

1922-1930 – Copilăria în satul natal.

1930-1937 – Marin Preda urmează,  cu unele întreruperi, cursurile şcolii primare și complementare din satul natal. Învăţătorului Ionel Teodorescu (pe care îl are ca dascăl între 1930 şi 1934) îi păstrează o amintire luminoasă, socotindu-l unul dintre factorii decisivi ai viitorului său destin, prin faptul că reuşise să-i convingă tatăl de necesitatea de a-l lăsa la şcoală. O fotografie din această perioadă îl arată cu privirea pierdută şi cu simţuri aparent adormite; această „blegeală” va fi comentată în romanul autobiografic Viaţa ca o pradă şi va fi socotită un simbol al unei conștiințe cu evoluții lente și insidioase, înclinate spre reflecţie. În 1937 susține examenul de şapte clase în comuna Ciolănești, absolvind cu media 9,15.

Continuă citirea →

Distrugerea Ierusalimului (II)

ierusalim-distrugereO metropolă opulentă şi prosperă, construită în jurul unuia dintre cele mai mari temple din lumea antică

Oraşul pe care Titus îl vedea pentru prima dată de pe Muntele Scopus, numit astfel după cuvântul grecesc skopeo, care înseamnă „a privi spre”, era, după cum spunea Plinius, „de departe cel mai lăudat oraş din Orient”, o metropolă opulentă şi prosperă, construită în jurul unuia dintre cele mai mari temple din lumea antică, templul însuşi fiind o imensă şi splendidă operă de artă. Ierusalimul exista deja de mii de ani, dar acest oraş cu multe ziduri şi turnuri, răsfirat pe doi munţi, printre stâncile sterpe ale Iudeei, nu mai fusese niciodată atât de populat sau atât de splendid cum a fost în primul secol al erei noastre. Într-adevăr, abia în secolul XX Ierusalimul avea să mai fie atât de măreţ. Era realizarea lui Irod cel Mare, strălucitul şi psihopatul rege iudeu, ale cărui palate şi fortăreţe au fost construite la o scară monumentală şi atât de bogat decorate, încât istoricul iudeu Iosif Flavius spunea că „depăşesc puterea mea de a le descrie”.

Templul însuşi eclipsa toate celelalte cu gloria lui sacră. „La răsăritul soarelui”, curţile strălucitoare şi porţile aurite „reflectau o strălucire extraordinară, încât cei care încercau să-l privească trebuiau să-şi ferească privirea”. Când străinii — precum Titus şi legionarii lui — au văzut Templul pentru prima oară, acesta li s-a părut „ca un munte acoperit de zăpadă”. Iudeii evlavioşi ştiau că în centrul curţilor acestui oraş-în-oraş din vârful Muntelui Moria exista o cămăruţă de o sfinţenie absolută care practic nu conţinea nimic. Acest spaţiu era centrul sacralităţii pentru iudei: Sfânta Sfintelor, locul în care sălăşluia însuşi Dumnezeu.

Templul lui Irod era un sanctuar, dar şi o fortăreaţă aproape impenetrabilă, apărată de zidurile oraşului. Iudeii, încurajați de slăbiciunea romanilor în Anul celor Patru împăraţi şi ajutaţi de înălţimile inaccesibile ale Ierusalimului, de fortificaţiile lui şi de structura labirintică a Templului, îl înfruntaseră pe Titus cu mare încredere în forţele lor. În fond, ei rezistaseră Romei timp de aproape cinci ani.

Titus

Însă Titus avea autoritatea, ambiţia, resursele şi talentul necesar pentru a-i învinge. El a început să slăbească apărarea Ierusalimului cu o eficienţă sistematică şi o forţă copleşitoare. În tunelele de lângă zidul de vest al Templului au fost găsite pietre de baliste, probabil lansate de Titus, dovadă a intensităţii bombardamentului roman. Iudeii au luptat pentru fiecare palmă de pământ cu o înverşunare aproape suicidală. Dar Titus, având la dispoziţie un întreg arsenal de maşini de asediu, catapulte şi ingeniozitatea celor care le manevrau, a reuşit să treacă de primul zid în cincisprezece zile. El a trimis o mie de legionari prin labirintul de pieţe din Ierusalim şi a luat cu asalt al doilea zid. Dar iudeii au ieşit şi l-au recucerit. Zidul trebuia să fie din nou luat cu asalt.

Continuă citirea →

George Orwell. O biografie (III)

Boala

Pe 15 martie 1938, George Orwell a fost internat în sanatoriul Preston Hall din Aylesford (în apropiere de Maidstogeorge orwellne), Kent, în urma unei puternice hemoragii la plămâni. A fost suspectat de tuberculoză, dar s-a ajuns la concluzia că, după toate probabilitățile, e vorba de bronsiectazia plămânului stâng. A rămas în spital pe toată durata verii.

Omagiu Cataloniei

Pe 25 aprilie a apărut Omagiu Cataloniei, într-o ediție restrânsă, de 1.500 de exemplare. În ciuda faptului că acum este considerată drept una din cele mai bune opere a lui Orwell, până în 1951, la ora când avea să fie publicată cea de-a doua ediție a ei, după moartea lui Orwell, această primă ediție limitată nu se epuizase.

Continuă citirea →

George Orwell. O biografie (II)

george orwellProfesor, ajutor de librar și scriitor

Din aprilie 1932 până în iulie 1933, Orwell a predat la The Hawthorns, o școală privată pentru băieți între 10 și 16 ani, din Hayes, Middlesex. De Crăciunul anului 1932, a scris o piesă pentru băieți, Charles al II-lea. În toamna lui 1933 a predat la o școală ceva mai bună, Fray’s College, Uxbridge, și cât a stat acolo a terminat de scris Zile birmaneze. Cu toate acestea, în decembrie s-a îmbolnăvit de pneumonie și a renunțat la predat. Din ianuarie și până în octombrie 1934 a locuit cu părinții săi la Southwold. Zile birmaneze a fost publicată pentru prima dată la 25 octombrie 1934 la New York. Cât a stat la Southwold a scris Fiica unui cleric (publicată la 11 martie 1935 și apoi, la 17 august 1936, la New York). Din octombrie 1934 până în ianuarie 1936 a lucrat part-time ca ajutor de librar în Hampstead. În această perioadă a scris Aspidistra să trăiască! – în care apare un tânăr care lucrează într-o librărie și încearcă să devină poet.

Pe 31 ianuarie 1936, Orwell și-a început călătoria către Wigan pentru a studia condițiile din așa-numitele „zone defavorizate” din nordul Angliei. Atunci când a scris Drumul către Wigan Peer, Orwell și-a folosit însemnările din jurnal, dar a făcut și numeroase cercetări.

Continuă citirea →

George Orwell. O biografie (I)

george orwell eric arthur blairOriginile

George Orwell s-a născut la 25 iunie 1903 în Motihari, Bengal, ca fiu al lui Richard Walmesley Blair, pe atunci director adjunct în Departamentul Opiului din Serviciul Civil Indian, și al soției sale, Ida. A fost botezat Eric Arthur. Avea o soră mai mare, Marjorie. Copiii s-au întors în Anglia în 1904 și s-au stabilit la Henley-on-Thames. Orwell și-a revăzut tatăl abia în vara lui 1907, când acesta s-a întors acasă în permisie. La 6 aprilie 1908, i s-a născut o soră mai mică, Avril. Când domnul Blair s-a pensionat, în 1912, familia s-a mutat la Shiplake, Oxfordshire.

Educația

Orwell a fost inițial educat de călugărițele anglicane, apoi la școala elementară St Cyprian, Eastbourne. Apoi, câștigând o bursă, a plecat pentru un trimestru la colegiul Wellington și apoi la Eton, cu bursă de merit. După Primul Război Mondial, familia Blair s-a mutat în Southwold, pe coasta Suffolkului.

Vagabondând prin Paris și Londra

Orwell a făcut parte din Poliția Imperială Indiană din Birmania, din octombrie 1922 până în decembrie 1927, o perioadă din viața lui în urma căreia a conceput romanul Zile birmaneze. Când s-a întors în Anglia în permisie, și-a dat demisia și a renunțat la slujba sa relativ bine plătită pentru un trai mult mai precar, cu gândul de a deveni scriitor. A vagabondat și a făcut mai multe expediții în East Endul Londrei pentru a observa felul în care trăiesc cei săraci și a le împărtăși soarta.

Continuă citirea →

Henry Fielding. O biografie

Henry_FieldingHenry Fielding (1707-1754) – Scriitor englez. S-a născut la Glastonbury, în Somerset. Tatăl lui, un nobil, a servit în armată şi a demisionat în anul 1711, cu gradul de general. Până la vârsta de 12 ani, Henry a locuit la East Stower, Dorsetshire, la moşia bunicului său din partea mamei, care a fost membru în Consiliul de Coroană.

Între anii 1719 şi 1727, studiază la Colegiul Eton. Prima sa operă, poemul satiric Bal mascat, publicat sub pseudonimul Gulliver, persiflează viaţa mondenă. Scrie apoi comedia Dragostea în câteva măşti. În perioada 1728—1730, îşi continuă studiile la Universitatea din Leiden (Olanda). Din cauza problemelor financiare, a fost nevoit să părăsească universitatea. În aceeaşi perioadă publică patru piese, inclusiv una comică Tragedia tragediilor sau viaţa şi moartea lui Tom Degeţel, cea mai populară dintre piesele sale. Ulterior, şi-a montat singur piesa Opera galeză, în care îl critică pe prim-ministrul Walpole. Prim-ministrul, ofensat, a interzis opera. Fielding nu a renunţat însă la satira politică.

Continuă citirea →

Jean-Baptiste Colbert. Scurtă biografie

ColbertColbert, Jean-Baptiste (29.08.1619, Reims, Franţa – 06.09.1683, Paris). Om de stat francez. I-a fost recomandat lui Ludovic XIV de către Jules Mazarin, pentru care lucrase ca asistent personal. A pus la cale înlăturarea lui Nicolas Fouquet, după care l-a slujit pe rege, oferindu-i sfaturi atât în probleme personale, cât şi în cele legate de administrarea regatului.

În calitate de inspector general al finanţelor (1665), a făcut ordine în operaţiunile financiare, a reformat sistemul de taxe şi impozite în care domnea haosul şi a reorganizat industria şi comerţul. Ca secretar de stat însărcinat cu problemele flotei (1668), s-a angajat să facă din Franţa o putere maritimă. A încurajat emigrarea în Canada şi a contribuit la creşterea prestigiului Franţei în domeniul artelor.

Deşi o serie de războaie l-au împiedicat să realizeze toate reformele, a reuşit să consolideze monarhia şi să îmbunătăţească administraţia publică şi economia, contribuind la impunerea Franţei ca putere dominantă în Europa.

Continuă citirea →