Arhive etichetă: biografie

Stefan Zweig. O biografie

stefan zweigStefan Zweig (1881-1942), scriitor şi publicist austriac. S-a născut în familia unui înstărit industriaş evreu. Religia nu a jucat un rol important în viaţa lui şi, deşi avea să publice în Neue Freie Presse, al cărui prestigios „foileton” era editat de Theodor Herzl, nu va fi atras nici de sionism.

A urmat filozofia la Universitatea din Viena şi la cea din Berlin. A debutat ca poet sub influenţa lui Hofmannsthal şi a lui Rilke, primind o importantă distincţie literară austriacă. Student fiind, pleacă în Belgia, la Emile Verhaeren, căruia îi va deveni bun prieten, traducător şi biograf (printre marii săi prieteni se vor număra de asemenea Sigmund Freud şi Arthur Schnitzler). În 1904 pleacă în Franţa, unde îşi face mulţi prieteni în lumea literară pariziană, de exemplu pe Jules Romains, şi îl cunoaşte pe Romain Rolland, pe care îl va admira o viaţă întreagă; apoi vizitează Anglia, Statele Unite, India şi alte ţări, continuându-şi în tot acest timp preocupările literare.

În 1915 se căsătoreşte cu Friederike von Winternitz.

În timpul Primului Război Mondial, declarându-se pacifist, la fel ca Romain Rolland, nu luptă pe front, slujindu-şi patria ca funcţionar la Arhivele Ministerului de Război. În 1919 părăseşte Viena pentru a se stabili la Salzburg; aici, în cursul unui deceniu, scrie cele mai celebre dintre povestirile, eseurile şi biografiile sale.

În anii 1920-1930, perioada sa de creaţie cea mai fertilă, Stefan Zweig s-a bucurat de o mare faimă internaţională. „Poate că din zilele lui Erasmus (asupra căruia ne-a oferit o lucrare strălucită) nici un alt scriitor nu a fost atât de celebru ca Stefan Zweig”, spunea Thomas Mann. Este socotit unul dintre maeştrii nuvelei, însă rămâne la fel de cunoscut pentru biografiile sale dedicate unor mari personalităţi istorice şi culturale (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Erasmus din Rotterdam, triadele Balzac-Dickens-Dostoievki, Hölderlin-Kleist-Nietzesche, Casanova-Stendhal-Tolstoi etc.) şi pentru „miniaturile istorice” adunate în cea mai populară carte a sa, Orele astrale ale omenirii.

Continuă citirea →

Anunțuri

Marin Preda. Biografie

marin preda1922 – August, 5 – Se naşte, în comuna Siliştea-Gumeşti din judeţul  Teleorman, Marin Preda, fiul lui Tudor Călăraşu (1885-1963) şi al Joiţei Preda (1892-1977). Familia este una numeroasă, cu mulţi  frați și surori, unii și din căsniciile anterioare ale părinţilor: Marin este frate cu Ilinca şi Alexandru (Sae); după tată cu Ilie, Gheorghe şi  Ion, iar după mamă cu Maria şi Miţa. Întregul material genealogic  și biografic va fi transfigurat în ciclul Moromeţilor.

1922-1930 – Copilăria în satul natal.

1930-1937 – Marin Preda urmează,  cu unele întreruperi, cursurile şcolii primare și complementare din satul natal. Învăţătorului Ionel Teodorescu (pe care îl are ca dascăl între 1930 şi 1934) îi păstrează o amintire luminoasă, socotindu-l unul dintre factorii decisivi ai viitorului său destin, prin faptul că reuşise să-i convingă tatăl de necesitatea de a-l lăsa la şcoală. O fotografie din această perioadă îl arată cu privirea pierdută şi cu simţuri aparent adormite; această „blegeală” va fi comentată în romanul autobiografic Viaţa ca o pradă şi va fi socotită un simbol al unei conștiințe cu evoluții lente și insidioase, înclinate spre reflecţie. În 1937 susține examenul de şapte clase în comuna Ciolănești, absolvind cu media 9,15.

Continuă citirea →

Distrugerea Ierusalimului (II)

ierusalim-distrugereO metropolă opulentă şi prosperă, construită în jurul unuia dintre cele mai mari temple din lumea antică

Oraşul pe care Titus îl vedea pentru prima dată de pe Muntele Scopus, numit astfel după cuvântul grecesc skopeo, care înseamnă „a privi spre”, era, după cum spunea Plinius, „de departe cel mai lăudat oraş din Orient”, o metropolă opulentă şi prosperă, construită în jurul unuia dintre cele mai mari temple din lumea antică, templul însuşi fiind o imensă şi splendidă operă de artă. Ierusalimul exista deja de mii de ani, dar acest oraş cu multe ziduri şi turnuri, răsfirat pe doi munţi, printre stâncile sterpe ale Iudeei, nu mai fusese niciodată atât de populat sau atât de splendid cum a fost în primul secol al erei noastre. Într-adevăr, abia în secolul XX Ierusalimul avea să mai fie atât de măreţ. Era realizarea lui Irod cel Mare, strălucitul şi psihopatul rege iudeu, ale cărui palate şi fortăreţe au fost construite la o scară monumentală şi atât de bogat decorate, încât istoricul iudeu Iosif Flavius spunea că „depăşesc puterea mea de a le descrie”.

Templul însuşi eclipsa toate celelalte cu gloria lui sacră. „La răsăritul soarelui”, curţile strălucitoare şi porţile aurite „reflectau o strălucire extraordinară, încât cei care încercau să-l privească trebuiau să-şi ferească privirea”. Când străinii — precum Titus şi legionarii lui — au văzut Templul pentru prima oară, acesta li s-a părut „ca un munte acoperit de zăpadă”. Iudeii evlavioşi ştiau că în centrul curţilor acestui oraş-în-oraş din vârful Muntelui Moria exista o cămăruţă de o sfinţenie absolută care practic nu conţinea nimic. Acest spaţiu era centrul sacralităţii pentru iudei: Sfânta Sfintelor, locul în care sălăşluia însuşi Dumnezeu.

Templul lui Irod era un sanctuar, dar şi o fortăreaţă aproape impenetrabilă, apărată de zidurile oraşului. Iudeii, încurajați de slăbiciunea romanilor în Anul celor Patru împăraţi şi ajutaţi de înălţimile inaccesibile ale Ierusalimului, de fortificaţiile lui şi de structura labirintică a Templului, îl înfruntaseră pe Titus cu mare încredere în forţele lor. În fond, ei rezistaseră Romei timp de aproape cinci ani.

Titus

Însă Titus avea autoritatea, ambiţia, resursele şi talentul necesar pentru a-i învinge. El a început să slăbească apărarea Ierusalimului cu o eficienţă sistematică şi o forţă copleşitoare. În tunelele de lângă zidul de vest al Templului au fost găsite pietre de baliste, probabil lansate de Titus, dovadă a intensităţii bombardamentului roman. Iudeii au luptat pentru fiecare palmă de pământ cu o înverşunare aproape suicidală. Dar Titus, având la dispoziţie un întreg arsenal de maşini de asediu, catapulte şi ingeniozitatea celor care le manevrau, a reuşit să treacă de primul zid în cincisprezece zile. El a trimis o mie de legionari prin labirintul de pieţe din Ierusalim şi a luat cu asalt al doilea zid. Dar iudeii au ieşit şi l-au recucerit. Zidul trebuia să fie din nou luat cu asalt.

Continuă citirea →

George Orwell. O biografie (III)

Boala

Pe 15 martie 1938, George Orwell a fost internat în sanatoriul Preston Hall din Aylesford (în apropiere de Maidstogeorge orwellne), Kent, în urma unei puternice hemoragii la plămâni. A fost suspectat de tuberculoză, dar s-a ajuns la concluzia că, după toate probabilitățile, e vorba de bronsiectazia plămânului stâng. A rămas în spital pe toată durata verii.

Omagiu Cataloniei

Pe 25 aprilie a apărut Omagiu Cataloniei, într-o ediție restrânsă, de 1.500 de exemplare. În ciuda faptului că acum este considerată drept una din cele mai bune opere a lui Orwell, până în 1951, la ora când avea să fie publicată cea de-a doua ediție a ei, după moartea lui Orwell, această primă ediție limitată nu se epuizase.

Continuă citirea →

George Orwell. O biografie (II)

george orwellProfesor, ajutor de librar și scriitor

Din aprilie 1932 până în iulie 1933, Orwell a predat la The Hawthorns, o școală privată pentru băieți între 10 și 16 ani, din Hayes, Middlesex. De Crăciunul anului 1932, a scris o piesă pentru băieți, Charles al II-lea. În toamna lui 1933 a predat la o școală ceva mai bună, Fray’s College, Uxbridge, și cât a stat acolo a terminat de scris Zile birmaneze. Cu toate acestea, în decembrie s-a îmbolnăvit de pneumonie și a renunțat la predat. Din ianuarie și până în octombrie 1934 a locuit cu părinții săi la Southwold. Zile birmaneze a fost publicată pentru prima dată la 25 octombrie 1934 la New York. Cât a stat la Southwold a scris Fiica unui cleric (publicată la 11 martie 1935 și apoi, la 17 august 1936, la New York). Din octombrie 1934 până în ianuarie 1936 a lucrat part-time ca ajutor de librar în Hampstead. În această perioadă a scris Aspidistra să trăiască! – în care apare un tânăr care lucrează într-o librărie și încearcă să devină poet.

Pe 31 ianuarie 1936, Orwell și-a început călătoria către Wigan pentru a studia condițiile din așa-numitele „zone defavorizate” din nordul Angliei. Atunci când a scris Drumul către Wigan Peer, Orwell și-a folosit însemnările din jurnal, dar a făcut și numeroase cercetări.

Continuă citirea →

George Orwell. O biografie (I)

george orwell eric arthur blairOriginile

George Orwell s-a născut la 25 iunie 1903 în Motihari, Bengal, ca fiu al lui Richard Walmesley Blair, pe atunci director adjunct în Departamentul Opiului din Serviciul Civil Indian, și al soției sale, Ida. A fost botezat Eric Arthur. Avea o soră mai mare, Marjorie. Copiii s-au întors în Anglia în 1904 și s-au stabilit la Henley-on-Thames. Orwell și-a revăzut tatăl abia în vara lui 1907, când acesta s-a întors acasă în permisie. La 6 aprilie 1908, i s-a născut o soră mai mică, Avril. Când domnul Blair s-a pensionat, în 1912, familia s-a mutat la Shiplake, Oxfordshire.

Educația

Orwell a fost inițial educat de călugărițele anglicane, apoi la școala elementară St Cyprian, Eastbourne. Apoi, câștigând o bursă, a plecat pentru un trimestru la colegiul Wellington și apoi la Eton, cu bursă de merit. După Primul Război Mondial, familia Blair s-a mutat în Southwold, pe coasta Suffolkului.

Vagabondând prin Paris și Londra

Orwell a făcut parte din Poliția Imperială Indiană din Birmania, din octombrie 1922 până în decembrie 1927, o perioadă din viața lui în urma căreia a conceput romanul Zile birmaneze. Când s-a întors în Anglia în permisie, și-a dat demisia și a renunțat la slujba sa relativ bine plătită pentru un trai mult mai precar, cu gândul de a deveni scriitor. A vagabondat și a făcut mai multe expediții în East Endul Londrei pentru a observa felul în care trăiesc cei săraci și a le împărtăși soarta.

Continuă citirea →

Henry Fielding. O biografie

Henry_FieldingHenry Fielding (1707-1754) – Scriitor englez. S-a născut la Glastonbury, în Somerset. Tatăl lui, un nobil, a servit în armată şi a demisionat în anul 1711, cu gradul de general. Până la vârsta de 12 ani, Henry a locuit la East Stower, Dorsetshire, la moşia bunicului său din partea mamei, care a fost membru în Consiliul de Coroană.

Între anii 1719 şi 1727, studiază la Colegiul Eton. Prima sa operă, poemul satiric Bal mascat, publicat sub pseudonimul Gulliver, persiflează viaţa mondenă. Scrie apoi comedia Dragostea în câteva măşti. În perioada 1728—1730, îşi continuă studiile la Universitatea din Leiden (Olanda). Din cauza problemelor financiare, a fost nevoit să părăsească universitatea. În aceeaşi perioadă publică patru piese, inclusiv una comică Tragedia tragediilor sau viaţa şi moartea lui Tom Degeţel, cea mai populară dintre piesele sale. Ulterior, şi-a montat singur piesa Opera galeză, în care îl critică pe prim-ministrul Walpole. Prim-ministrul, ofensat, a interzis opera. Fielding nu a renunţat însă la satira politică.

Continuă citirea →

Jean-Baptiste Colbert. Scurtă biografie

ColbertColbert, Jean-Baptiste (29.08.1619, Reims, Franţa – 06.09.1683, Paris). Om de stat francez. I-a fost recomandat lui Ludovic XIV de către Jules Mazarin, pentru care lucrase ca asistent personal. A pus la cale înlăturarea lui Nicolas Fouquet, după care l-a slujit pe rege, oferindu-i sfaturi atât în probleme personale, cât şi în cele legate de administrarea regatului.

În calitate de inspector general al finanţelor (1665), a făcut ordine în operaţiunile financiare, a reformat sistemul de taxe şi impozite în care domnea haosul şi a reorganizat industria şi comerţul. Ca secretar de stat însărcinat cu problemele flotei (1668), s-a angajat să facă din Franţa o putere maritimă. A încurajat emigrarea în Canada şi a contribuit la creşterea prestigiului Franţei în domeniul artelor.

Deşi o serie de războaie l-au împiedicat să realizeze toate reformele, a reuşit să consolideze monarhia şi să îmbunătăţească administraţia publică şi economia, contribuind la impunerea Franţei ca putere dominantă în Europa.

Continuă citirea →

O autobiografie provocatoare: „Straja dragonilor” de Ion Negoiţescu (I)

I Negoitescu Straja dragonilor

„În Autobiografie voi spune totul despre mine, chiar şi cele mai inconfortabile lucruri”.

Fraza pe care am citat-o mai sus duce gândul la altă frază celebră, aceea a lui Rousseau, din preambulul la manuscrisul de la Neuchâtel: „voi spune totul, binele şi răul, absolut totul” şi mai departe: „voi fi adevărat”. În prima carte a Confesiunilor, Jean-Jacques reia ideea şi promite să înfăţişeze semenilor săi „un om în adevărul naturii lui şi omul acesta voi fi eu”. Păstrând proporţiile, să spunem că Ion Negoiţescu (10 aug. 1921-6 febr. 1993) promite şi el să spună totul despre sine, chiar şi ceea ce de regulă indivizii care se confesează se străduiesc să ascundă: faptele ruşinoase ale biografiei lor interioare şi exterioare.

Citind Straja dragonilor,  îmi dau seama că termenul „inconfortabil”, folosit de autor, este slab, nu exprimă exact natura acestor revelaţii. Ion Negoiţescu bate, probabil, toate recordurile de sinceritate în literatura confesivă românească. O literatură care ţine de „o civilizaţie a pudorii”, dacă acceptăm împărţirea făcută de antropologii din sfera psihanalizei. Adică o civilizaţie care cultivă discreţia, buna-cuviinţă, acceptabilul în procesul comunicării, spre deosebire de alte culturi care sunt dominate de sentimentul vinovăţiei.

Continuă citirea →

Vincent Van Gogh. O biografie

van Gogh

Van Gogh (1853-1890), cel mai mare pictor olandez după Rembrandt, a avut o carieră artistică de numai câţiva ani, în care a vândut un singur tablou. Cu toate acestea, el a avut o enormă influenţă asupra artei moderne.

Dedicat iniţial unei cariere ecleziastice, dar demis în 1880 de superiorii săi, Van Gogh a început să deseneze. Şi-a dat însă seama foarte curând că este greu să fii autodidact în pictură şi a plecat să studieze, mai întâi la Bruxelles şi apoi la Haga. Dorinţa de a fi în mijlocul naturii l-a purtat prin satele olandeze, unde viaţa grea a ţăranilor i-a inspirat multe tablouri: prima sa capodoperă, realizată în 1885, a fost Mâncătorii de cartofi.

Continuă citirea →

Vladimir Nabokov. O biografie

Vladimir Nabokov

Vladimir Vladimirovici Nabokov s-a născut pe 23 aprilie 1899, la Sankt-Petersburg, într-o familie foarte cultivată. În 1919, Nabokovii sunt nevoiţi să emigreze. Tatăl scriitorului este ucis de un fanatic rus în 1922, la Berlin.

Vladimir Nabokov a primit o educaţie îngrijită, ajungând să stăpânească impecabil germana, franceza şi engleza. Studiază limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge până în 1922. Apoi locuieşte la Berlin (1923-1937) şi Paris (1937-1940), scriind cu fervoare, în rusă, opt romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi câteva drame.

În 1925, se căsătoreşte cu Vera Slonim. Îşi întreţine familia din traduceri, lecţii de engleză şi tenis, precum şi ca autor de cuvinte încrucişate în rusă şi ca analist de şah.

Continuă citirea →

Hemingway. O biografie

Hemingway

Ernest Miller Hemingway (1899-1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s-au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii autorului. Hemingway a primit în 1953 premiul Pulitzer, în 1954 premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie.

Ernest Hemingway a avut o viaţă extrem de tumultuoasă. A fost căsătorit de patru ori. A fost un vânător şi un pescar pasionat. A participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a fost şofer pe ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i-a acordat Medaglia d’argento pentru eroism. După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi ajunge în cercul intelectualilor americani expatriaţi ce va fi cunoscut ulterior sub numele de „Generaţia pierdută”. Printre apropiaţii săi din acea epocă se numără poetul Ezra Pound şi prozatorul Francis Scott Fitzgerald.

În aceeaşi perioadă (1926) apare şi primul roman de succes al lui Hemingway, The Sun Also Rises (Fiesta), o carte cu tentă autobiografică ce descrie în principal viaţa comunităţii americane din Europa.

Continuă citirea →

Brâncuşi cerşetorul

Brancusi

Paris. Al doilea război mondial. Prin această epocă, Constantin Brâncuşi poate fi văzut aşteptând la o coadă, îmbrăcat într-un pardesiu modest şi încălţat în saboţii lui de lemn.

Vremea e mizerabilă. Cozile acestea pe timp de război sunt interminabile şi aşteptarea cere multă răbdare. Brâncuşi are această răbdare, dar chiar şi el are nevoie să-şi distreze spiritul într-un fel sau altul. A improvizat un cântecel, pe care-l fredonează ca să treacă timpul mai uşor.

Înfăţişarea celebrului sculptor este de aşa natură, încât, pe neaşteptate, un trecător, ce-l ia drept cerşetor, îi strecoară îm mână două monede, spre amuzamentul celor din jur, care-l cunosc prea bine pe artist.

Continuă citirea →

O întâmplare tulburătoare din copilăria lui Constantin Brâncuşi

Constantin Brancusi

În 1879, Constantin Brâncuşi împlinise trei ani. Un incident din această epocă îi va furniza o semnificativă amintire. În acea toamnă, cu ocazia făcutului ţuicii „la cazan”, văzând pe cei care degustă lichidul ca să vadă dacă procesul se desfăşoară cum trebuie, Brâncuşi îşi umple căuşul palmelor cu ţuică şi bea pe nerăsuflate. Fireşte, cade în somn aproape instantaneu. Când este observat, urmează panica şi, spre disperarea mamei, copilul trece drept mort.

Spre seară, când tatăl, Radu, se întoarce de la vie însoţit de lăutari, vede de departe semnele disperate ale celor care-l aşteaptă cu sufletul la gură. Petrecerea se transformă într-o jale şi tatăl crede el însuşi că fiul său e mort. Totuşi, cineva găseşte că e bine s-o cheme pe Baba Brânduşa, doftoroaie şi servitoare a Brâncuşilor. Brânduşa cercetează respiraţia copilului, apoi îi pune sub nas balegă de cal, pe care a adunat-o din preajmă. Copilul strănută şi, în vreme ce e lăsat să-şi doarmă mai departe beţia, de bucurie, petrecerea cu lăutari continuă cu şi mai multă forţă. Numai că, pentru băiat, acesta nu e sfârşitul aventurii sale.

Continuă citirea →

Carol I – Scurtă biografie

Carol I - desen

Carol I născut Karl Eitel Friedrich, Prinţ von Hohenzollern-Sigmaringen (20.04.1839, Sigmaringen – 10.10.1914, Sinaia, România)

Principe din dinastia germană Hohenzollern-Sigmaringen, mai întâi domnitor (1866-1881) şi apoi rege (1881-1914) al României. Chemat la succesiunea Principatelor Unite după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza şi confirmat prin referendum (10 mai 1866), s-a identificat cu interesele tânărului stat, contribuind decisiv la marile evenimente legate de Războiul de Independenţă (1877-1878) şi la procesul de modernizare a ţării. A susţinut cu consecvenţă orientarea politică, diplomatică şi militară a României către Puterile Centrale, semnând o alianţă politico-militară cu Austro-Ungaria în 1883, a dorit intrarea României în Primul Război Mondial alături de Tripla Alianţă. Căsătorit cu Elisabeta de Wied (poeta Carmen Sylva), fără descendenţi, a fost urmat la tron de nepotul său, Ferdinand. S-a manifestat ca susţinător al ştiinţei şi culturii, ca întemeietor al Fundaţiei Universitare Carol I, iniţiator şi finanţator al Dicţionarului limbii române.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010