Viața Ecaterinei cea Mare (I)

ecaterina-cea-mare-tanaraEcaterina II în rusă Ekaterina Alekseievna născută Sophie Friederike Auguste, prinţesă von Anhalt-Zerbst cunoscută ca Ecaterina cea Mare, în rusă Ekaterina Velikaia (21.04/02.05 stil nou 1729, Stettin, Prusia, azi Szczecin, Polonia – 6.11/17.11.1796, Ţarskoie Selo, azi Puşkin, lângă Sankt Petersburg, Rusia)

Împărăteasă a Rusiei (ţarină), de origine germană (1762-1796), care şi-a integrat ţara în viaţa politică şi culturală a Europei, direcţie inaugurată de Petru cel Mare. Împreună cu miniştrii ei a reorganizat administraţia şi legile Imperiului Rus şi a întins stăpânirea rusească, anexând Crimeea şi mare parte din Polonia.

Descendenţa şi începuturile

Sophie Friederike Auguste von Anhalt-Zerbst era fiica unui obscur prinţ german, Christian August von Anhalt-Zerbst, dar prin mamă se înrudea cu ducii de Holstein. La 14 ani a fost peţită pentru a deveni soţia lui Karl Ulrich, duce de Holstein-Gottorp, nepot al lui Petru cel Mare şi moştenitor al tronului Rusiei, devenit astfel marele duce Petru. În 1744, Ecaterina a sosit în Rusia, primind titlul de marea ducesă Ecaterina Alekseievna, şi s-a căsătorit cu vărul ei mai tânăr în anul următor. Mariajul a fost un eşec; următorii 18 ani au fost plini de înşelăciuni şi umilinţe pentru ea.

La acea vreme, Rusia era condusă de fiica lui Petru cel Mare, ţarina Elisabeta, a cărei domnie de 20 de ani stabilizase foarte bine monarhia. Ahtiată după plăceri şi lux şi dorindu-şi foarte mult să ofere curţii ruse strălucirea uneia europene, Elisabeta i-a pregătit drumul Ecaterinei.

Totuşi, Ecaterina nu ar fi devenit împărăteasă dacă soţul ei ar fi fost un om obişnuit. Era extrem de nevrotic, răzvrătit, încăpăţânat, impotent, aproape alcoolic şi, cel mai grav, un adorator fanatic al lui Frederic II al Prusiei, duşmanul Elisabetei.

Spre deosebire de el, Ecaterina avea o minte limpede şi era ambiţioasă. Inteligenţa ei, caracterul flexibil şi dragostea pentru Rusia au ajutat-o foarte mult. A fost umilită, plictisită şi era privită cu suspiciune când se afla la curte, dar şi-a găsit consolarea în lectură, pregătindu-se pentru viitorul ei rol de suverană. Deşi nu era o femeie prea frumoasă, Ecaterina era înzestrată cu mult farmec, avea o inteligenţă vie şi o energie extraordinară. Numai în timpul vieţii soţului ei a avut cel puţin trei amanţi; dacă ar fi să se dea crezare aluziilor sale, nici unul dintre copiii ei, nici măcar moştenitorul oficial Pavel, nu l-a avut ca tată pe soţul ei. Adevărata ei pasiune, în schimb, era ambiţia; cum Petru era incapabil să domnească, Ecaterina a început foarte repede să ia în calcul posibilitatea eliminării lui, pentru a guverna chiar ea Rusia.

Împărăteasa Elisabeta a murit pe 25 decembrie 1761 (5 ianuarie 1762, stil nou), pe când Rusia, aliată cu Austria şi Franţa, participa la Războiul de Şapte Ani împotriva Prusiei. La puţin timp după moartea Elisabetei, Petru, devenit împărat, a pus capăt implicării Rusiei în război şi a încheiat o alianţă cu Frederic II al Prusiei. El nu a încercat să-şi ascundă ura faţă de Rusia şi dragostea faţă de Germania natală; compromiţându-se prin acţiunile sale nesăbuite, se pregătea să scape şi de soţia sa.

Ecaterina a trebuit doar să-i dea lovitura de graţie: avea sprijinul armatei – mai ales regimentele din Sankt Petersburg, unde era încartiruit Grigori Orlov, amantul ei -, al curţii şi al opiniei publice din ambele capitale (Moscova şi Sankt Petersburg). A fost sprijinită şi de aristocraţii „iluminaţi”, deoarece era cunoscută pentru opiniile sale liberale şi admirată ca una dintre cele mai cultivate persoane din Rusia. Pe 28 iunie (9 iulie stil nou) 1762 a condus regimentele care se raliaseră cauzei sale în Sankt Petersburg şi s-a proclamat împărăteasă autocrată în catedrala Kazan. Petru III a abdicat şi a fost asasinat opt zile mai târziu. Deşi probabil Ecaterina nu a comandat uciderea lui Petru, aceasta a fost făptuită de susţinătorii ei, iar opinia publică a considerat-o vinovată. În septembrie 1762 a fost încoronată cu o mare ceremonie la Moscova, vechea capitală a ţarilor, începându-şi domnia de 34 de ani, ca împărăteasă a Rusiei, cu titlul Ecaterina II.

Partea a doua AICI


sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, D-E, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 219-220

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: