Ce am uitat

ganditorScriam cândva despre oamenii pe care sinceritatea îi stinghereşte. O întâmplare recentă mă determină să revin asupra temei.

Mărturisesc o slăbiciune. Obișnuiesc să-i tratez pe cei din jurul meu așa cum mi-aș dori să se comporte și ei față de mine: cu respect și sinceritate. Am naivitatea să cred în buna-credință și corectitudinea cunoscuților.

Uit însă că uneori onestitatea oboseşte… pe ceilalţi!

Uit că ipocrizia este răsfăţată, foarte bine plătită.

Uit să mă feresc de prostul harnic. Prostia cea mai dăunătoare – afirma Andrei Pleșu – e prostia hiper-activă. Cel lovit de o asemenea „virtute” e ubicuu, mereu ofensiv, treaz, la datorie. Afişează, de regulă, un portret de slujitor devotat cauzei şi reuşeşte să distrugă tot ce atinge.

Uit de bizara pasiune a unor apropiați, gata să-și închine viaţa artei de-a înşela, de-a linguşi, de-a ameninţa, de-a intriga, de-a minţi, de-a învrăjbi, de-a corupe. Numai o mare pasiune îţi poate da tăria de-a o face zilnic şi fără dezgust!

Uit că nici funcțiile, nici banii nu ameliorează caracterele şi nu îndulcesc năravurile. Ba dimpotrivă…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: