Arhive etichetă: Alfred Nobel

Testamentul lui Alfred Nobel

ALFRED NOBEL

– decedat în 1896, San Remo, Italia

– ultima dorinţă – capitalul să-i fie investit…, iar dobânda să fie distribuită anual sub forma unor premii celor care, pe parcursul anului anterior, vor fi adus cele mai mari beneficii omenirii

Alfred Nobel

Dintre testamentele filantropice, cel mai cunoscut este cel al lui Alfred Berhard Nobel, născut în Stockholm pe data de 10 decembrie 1833. Chimistul, industriaşul şi inventatorul suedez al dinamitei a strâns o avere de aproape nouă milioane de dolari, stabilind prin testament ca o mare parte a acestei sume să susţină premiile ce-i poartă numele.

Testamentul lui Nobel specifica numai cinci premii – pentru fizică, chimie, fiziologie sau medicină, literatură şi pace mondială. Un al şaselea premiu, pentru economie mondială, a fost instituit în 1968 de către Banca Naţională a Suediei.

De-a lungul anilor, premiile în bani au variat de la aproximativ 40.000 de dolari până la 1.000.000 de dolari în prezent.

Se crede că întristarea produsă de caracterul distructiv al explozibilului folosit în aplicaţii militare l-a motivat pe Nobel să instituie premiul pentru pace.

În contradicţie cu părerea generală, Nobel a demonstrat aplicaţia practică a nitroglicerinei (în anul 1860), dar nu a inventat-o el; acest lucru a fost înfăptuit în 1846 de către chimistul italian Ascanio Sobrero. Acest ulei temperamental – siropos, inflamabil, de culoare galben-deschis şi care explodează la cea mai uşoară zgâlţîitură – era atât de riscant pentru producerea la scară industrială, încât vreme de un deceniu şi jumătate a rămas o simplă curiozitate de laborator, mutilând mulţi chimişti curioşi. Nobel a descoperit o modalitate de a introduce cu grijă glicerolul, un lichid asemenea amidonului, în acizii azotic şi sulfuric, puternic volatili, astfel încât explozibilul rezultat să se poată manevra în siguranţă.

Această descoperire a fost însoţită şi de o tragedie: prima sa fabrică de nitroglicerină a explodat, ucigând patru muncitori precum şi pe fratele său mai mic, Emil. Următoarea sa fabrică a fost construită pe o barjă de mari dimensiuni ancorată în mijlocul unui lac liniştit.

Nobel şi-a scris testamentul pe când se afla la Paris, pe data de 27 noiembrie 1895, cu un an înainte să moară, concluzionând că „în acordarea premiilor nu se va ţine în nici un fel seama de naţionalitatea candidatului”.

Generos în multe acte filantropice cu caracter umanitar şi ştiinţific, el era, în mod paradoxal, pesimist, ironic cu accente de amărăciune si convins că descoperirile sale, în loc să împiedice războiul, vor face conflictul inevitabil şi mai sângeros decât până atunci. Nobel a murit la 63 de ani, neapucând să fie martor al primului război mondial, care i-a transformat cea mai mare teamă într-o realitate devastatoare.

Primul premiu finanţat din averea sa a fost acordat în anul 1901 fizicianului german Wilhelm Roentgen pentru descoperirea radiatiei X.

De ce nu se acordă premiul Nobel pentru matematică?

Alfred Nobel a cerut prin testament ca, din veniturile averii sale, să se instituie premii pentru cei care „au adus cele mai mari servicii umanităţii”. Astfel, au fost acordate premii anuale, din 1901, pentru fizică, chimie, literatură, medicină şi pace, la care s-a adăugat cel pentru economie. Lipseşte, după cum se vede, una dintre cele mai importante ştiinţe: matematica.

Se spune că Nobel ar fi exclus-o de pe lista premiilor, deoarece iubita sa l-ar fi părăsit pentru matematicianul suedez Gosta Mittag-Leffler. 🙂

Istoria dinamitei

Cuvântul „dinamită” provine din grecescul „dynamis”, ce înseamna „putere”, iar inventarea acestui exploziv îi aparţine în exclusivitate lui Alfred Nobel, care a folosit-o pentru prima data în 1866.

Nobel, care încercase multe materiale capabile să declanşeze explozii, a descoperit că un minereu siliconic poros numit kiselgur absoarbe o cantitate semnificativă de nitroglicerină, rezultând un proces mult mai sigur în exploatare decât amestecul său anterior. Formula necesita 75% nitroglicerină şi 25% kiselgur. Însă acest amestec, pe care Nobel l-a numit Dinamita nr.1, nu era atât de puternic pe cât îşi dorea, deoarece kiselgurul nu contribuia cu nimic la puterea explozivului, ba chiar îi reducea efectul, absorbind energia calorică ce ar fi trebuit să intensifice explozia. Nobel l-a înlocuit cu alte ingrediente naturale active, precum pasta de lemn – ca absorbant, şi o sare (azotatul de sodiu) – ca agent de oxidare. Aceste transformări i-au permis lui Nobel nu numai să îmbunătăţească eficacitatea explozivului, dar şi să poată prepara explozivi de diferite puteri. Pentru a putea determina apariţia exploziei, Alfred a brevetat o altă invenţie, un detonator care permite activarea dinamitei prin aprinderea unui fitil.

Datorită faptului că dinamita reducea substanţial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel (Germania) a început să-şi exporte produsele în alte ţări din Europa şi chiar în S.U.A.. şi Australia.

Datorită pasiunii sale pentru călătorii, Victor Hugo l-a denumit „cel mai bogat vagabond al Europei”.

Cu timpul, Nobel şi-a deschis fabrici şi laboratoare în peste 20 de ţări, iar când nu călătorea lucra intens în laboratoarele sale. Până la moartea sa, în 1896, Nobel a brevetat 355 de invenţii.

Conştient de riscul potenţialelor distrugeri cauzate de numeroasele tipuri de exploxivi pe care-i concepuse, Nobel a canalizat o mare parte a drepturilor sale de inventator către o fundaţie ce a devenit sursa de finanţare a Premiilor Nobel.


sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, traducere Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004

Istoria nitroglicerinei

Ascanio Sobrero

Un exploziv mai periculos decât praful de puşcă era nitroglicerina, descoperită în anul 1846 de către un chimist italian pe nume Ascanio Sobrero. El a descoperit nitroglicerina adăugând încet glicerina la o combinaţie de acid azotic şi acid sulfuric. După ce a descoperit puterea explozivă a chiar şi unei singure picături puse într-o eprubetă, a denumit acest nou compus piroglicerină.

Sobrero a fost îngrozit de potenţialul distructiv al descoperirii sale, astfel că nu a facut nici un efort să dezvolte el însuşi acest potenţial. Substanţa a devenit ulterior cunoscută sub denumirea de nitroglicerină. Manevrarea acestei substanţe era atât de riscantă, iar detonarea ei extrem de periculoasă, încât, timp de ani de zile, ea a rămas doar o curiozitate de laborator, până când Immanuel şi Alfred Nobel, o echipă tată-fiu, i-au demonstrat potenţialul comercial.

Cei doi au construit în anul 1862 o mică fabrică în oraşul suedez Heleneborg, unde produceau un amestec de nitroglicerină şi praf de puşcă. Însă, măsurile de siguranţă adoptate în fabrică erau inadecvate, având în vedere natura volatilă a nitroglicerinei, iar doi ani mai târziu fabrica a explodat, omorând câţiva muncitori, precum şi pe al treilea membru al familiei Nobel – fratele mai mic al lui Alfred, Emil Oskar.

Fără să se lase doborât de tristeţe, Alfred şi-a construit următorul laborator pe o barjă ancorată în mijlocul unui lac, curând încrederea în mânuirea explozivilor încurajându-l să construiască două fabrici pe uscat – una în Germania, iar cealaltă în Suedia. Ulterior, el a ajuns în Statele Unite, în căutare de capital pentru a-şi finanţa experimentele. În acelaşi timp, a obţinut şi un brevet american pentru nitroglicerină, însă dificultăţile financiare şi obstacolele birocratice l-au împiedicat să iasă pe piaţă cu nitroglicerina.

Alfred Nobel

Nitroglicerina este un element important în fabricarea explozivilor, însă datorită sensibilităţii deosebite la acţiuni mecanice, manipularea ei trebuie făcută cu foarte mare atenţie. Nobel a înlăturat acest dezavantaj prin transformarea nitroglicerinei în dinamită.


sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, traducere Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004