Arhive etichetă: premiu

Singurul premiu luat de George Călinescu în școală

george calinescuÎn clasele primare, şcolarii au de obicei note mari. Însă notele lui George Călinescu oscilează în tot timpul şcolii elementare între 5 şi 9. Pe primul trimestru al clasei I, la cele 8 obiecte de învăţământ prevăzute de programa analitică, are numai medii de 8. Întreruperea cursurilor, din cauza unei bronşite, a avut drept consecinţă rămânerea în urmă la învăţătură. Exasperată, învăţătoarea scrie în ziua de 9 februarie 1907, la rubrica Observaţiile institutorului, din carnetul de note, următoarele: “La Aritmetică nu se ocupă deloc, niciodată nu ştie socotelile cele mai uşoare.” Elevul a încheiat anul şcolar cu media 5 la matematici. În rest, notele au rămas neschimbate, cu excepţia obiectelor: scrierea şi exerciţiile gramaticale, cetirea şi religia, la care primeşte nota 9.

Institutoarea l-a inclus printre premianţi. Premiile s-au înmânat într-o atmosferă festivă la Teatrul Naţional din Iaşi. Călinescu a primit premiul al treilea. A fost singurul premiu luat de George Călinescu în şcoală! 🙂

Continuă citirea →

3 curiozităţi istorice

Mihail Cantacuzino - statuie Karl Storck

Ştiaţi că?  Prima statuie din Bucureşti – înfăţişând o coloană înaltă de cinci metri, aşezată pe spatele a patru cai şi având în vârf o acvilă – a fost realizată de Karl Storck în 1860? Iniţial, statuia a fost amplasată în grădina Episcopiei, de pe Calea Moşilor, pentru ca în anul 1890 să fie mutată pe Bulevardul George Coşbuc.

Prima statuie comemorativă a unui om de seamă din ţara noastră este opera lui Karl Storck? Realizată în 1869, îl reprezintă pe Spătaru! Mihail Cantacuzino, fondatorul Spitalului Colţea, situată în curtea aşezământului.

Continuă citirea →

Un singur premiu pentru elevul G. Călinescu!

elev suparat

În clasele primare, şcolarii au de obicei note mari. Însă notele lui G. Călinescu oscilează în tot timpul şcolii elementare între 5 şi 9. Pe primul trimestru al clasei I, la cele 8 obiecte de învăţământ prevăzute de programa analitică, are numai medii de 8. Întreruperea cursurilor, din cauza unei bronşite, a avut drept consecinţă rămânerea în urmă la învăţătură. Exasperată, învăţătoarea  scrie în ziua de 9 februarie 1907, la rubrica Observaţiile institutorului, din carnetul de note, următoarele: „La Aritmetică nu se ocupă deloc, niciodată nu ştie socotelile cele mai uşoare.” Elevul a încheiat anul şcolar cu media 5 la matematici.

Continuă citirea →

Şi Oscarul se refuză!

Deşi e atât de râvnit de toată lumea cinematografului, Oscarul nu e întotdeauna primit „cu braţele deschise”; au fost înregistrate până acum destule refuzuri. Celebre sunt cazurile actorilor George C. Scott şi Marlon Brando şi a regizorului Louis Bunuel.

Continuă citirea →

Poveştile Oscarului

Cel mai spectaculos eveniment din viaţa cinematografică este, fără îndoială, festivitatea anuală a acordării premiilor Oscar. În fiecare primăvară acestea lansează vedete, confirmă talente, impun atenţiei lumii întregi filme de valoare. Dacă am asculta pe câţiva dintre marii actori povestind ce a însemnat pentru ei Premiul Oscar, am înţelege mai exact importanţa şi semnificaţiile acestei distincţii.

Continuă citirea →

Istoria dinamitei

Cuvântul „dinamită” provine din grecescul „dynamis”, ce înseamna „putere”, iar inventarea acestui exploziv îi aparţine în exclusivitate lui Alfred Nobel, care a folosit-o pentru prima data în 1866.

Nobel, care încercase multe materiale capabile să declanşeze explozii, a descoperit că un minereu siliconic poros numit kiselgur absoarbe o cantitate semnificativă de nitroglicerină, rezultând un proces mult mai sigur în exploatare decât amestecul său anterior. Formula necesita 75% nitroglicerină şi 25% kiselgur. Însă acest amestec, pe care Nobel l-a numit Dinamita nr.1, nu era atât de puternic pe cât îşi dorea, deoarece kiselgurul nu contribuia cu nimic la puterea explozivului, ba chiar îi reducea efectul, absorbind energia calorică ce ar fi trebuit să intensifice explozia. Nobel l-a înlocuit cu alte ingrediente naturale active, precum pasta de lemn – ca absorbant, şi o sare (azotatul de sodiu) – ca agent de oxidare. Aceste transformări i-au permis lui Nobel nu numai să îmbunătăţească eficacitatea explozivului, dar şi să poată prepara explozivi de diferite puteri. Pentru a putea determina apariţia exploziei, Alfred a brevetat o altă invenţie, un detonator care permite activarea dinamitei prin aprinderea unui fitil.

Datorită faptului că dinamita reducea substanţial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel (Germania) a început să-şi exporte produsele în alte ţări din Europa şi chiar în S.U.A.. şi Australia.

Datorită pasiunii sale pentru călătorii, Victor Hugo l-a denumit „cel mai bogat vagabond al Europei”.

Cu timpul, Nobel şi-a deschis fabrici şi laboratoare în peste 20 de ţări, iar când nu călătorea lucra intens în laboratoarele sale. Până la moartea sa, în 1896, Nobel a brevetat 355 de invenţii.

Conştient de riscul potenţialelor distrugeri cauzate de numeroasele tipuri de exploxivi pe care-i concepuse, Nobel a canalizat o mare parte a drepturilor sale de inventator către o fundaţie ce a devenit sursa de finanţare a Premiilor Nobel.


sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, traducere Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004

Două premiere ale lui Vasile Alecsandri

În 2010 se împlinesc 120 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui pe care Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, îl caracteriza cu epitetul de „rege al poeziei” – marele scriitor şi om politic Vasile Alecsandri. Acelaşi Alecsandri este însă și eroul a două premiere româneşti.

El este cel dintâi român care a întreprins, în 1853, o călătorie pe continentul african. Voiajul în Africa de Nord s-a născut dintr-o întâmplare. În acel an, aflat în Franţa, Alecsandri îi împărtăşeşte într-o scrisoare prietenului său Ion Ghica intenţia de a face o călătorie în Spania. Înainte de a pleca la drum, se împrieteneşte cu un englez, care îi propune să străbată împreună tot sudul Franţei, apoi să se îmbarce pe un vapor şi să facă escale în oraşele spaniole de pe coasta Mediteranei, pentru ca, ajunşi la Gibraltar, să înceapă călătoria în interiorul Spaniei.

La Gibraltar, unde sosesc la 27 septembrie, atraşi de imaginea ţărmului muntos al Africii, Alecsandri şi tovarăşul său de drum renunţă la a mai vizita interiorul Spaniei, pornind, la 1 octombrie 1853, spre Tanger. Ajunşi în acest oraş marocan, îl vizitează pe îndelete; după aceea, călări, trec peste munţii Uadras spre Tetuan, unde sosesc a doua zi seara. Poposesc aici trei zile, apoi se grăbesc spre Gibraltar. Impresiile de călătorie ale scriitorului se regăsesc în proza „Călătorie în Africa„.

Vasile Alecsandri este şi primul scriitor român premiat în străinătate. Acest mare succes era consemnat în anul 1878, când, la un concurs de poezie desfăşurat în oraşul francez Montpellier, poezia sa „Cântecul gintei latine” era declarată cea mai frumoasă creaţie, autorul ei primind drept recompensă din partea organizatorilor o cupă. Juriul concursului de la Montpellier, în frunte cu poetul francez Mistral, acorda locul întâi scriitorului român, însuşi Mistral, care se afla şi el în concurs, cerând premiul pentru Alecsandri.

Ştirea privitoare la acest mare succes i-a sosit scriitorului pe la mijlocul lunii mai 1878, în timp ce se afla la Mirceşti, bucurându-l foarte mult. Alecsandri a declarat însă cu modestia-i caracteristică:

Norocul a vrut ca toate poezile prezentate la concursul de la Montpellier să fie mai slabe decât a mea şi astfel am ieşit învingător. Cu atât mai bine pentru ţară.”

Aici, ecoul acestei premieri – prima consacrare internaţională a unui scriitor român – a generat o efuziune de entuziasm. Invitat la Bucureşti, Alecsandri este sărbătorit printr-un mare banchet cu participarea a 500 de persoane, dat în cinstea sa în seara zilei de 3 iunie 1878 în sala Teatrului Naţional. O sărbătorire asemănătoare este organizată la Teatrul Naţional din Iaşi. La toate aceste onoruri, şi la multe altele, Alecsandri a răspuns:

A fi poet este favoarea soartei, însă a fi poet aclamat… aceasta este o favoare din cele mai rari în lume. Toate aceste laude… toate aceste simţăminte patriotice ce exprimaţi, daţi-mi voie să nu iau din ele decât o mică parte şi celelalte să le revăz către ţara mea, către România, căci ei suntem datori cu tot ce ne bucură şi ne interesează.