Arhive etichetă: poveste de dragoste

Povestea de dragoste a lui Arthur Schopenhauer

caroline medonArthur Schopenhauer a cunoscut-o pe tânăra actriță și dansatoare Caroline Richter, numită Medon, pe atunci în vârstă de nouăsprezece ani, în anul 1821. Acest lucru se întâmpla la vremea când el îşi nota, în ciorna secretă Eis eauton, observaţia: „Deoarece adevărata vreme a concepţiei geniale a trecut pentru mine şi viaţa mea este, de acum, cea mai potrivită pentru meseria de dascăl, acest lucru trebuie să sară în ochii tuturor şi trebuie să am în societate o poziţie, pe care n-o pot câştiga ca burlac”.

Caroline Richter nu era, în orice caz, femeia alături de care să poată găsi acea „poziţie în societate”. Întrucât pe scenele de la periferia Berlinului juca rolul celei de-a doua amante, ea compensa acest fapt în viaţa reală şi, întorcând roata, întreţinea, în acelaşi timp, relaţii cu mai mulţi amanţi. Frumuseţea ei şi mediul teatral libertin făceau posibil acest lucru. Schopenhauer, un spectator împătimit, se aprinsese în aceste circumstanţe, dar a trebuit să se chinuie apoi în permanenţă cu sentimente de gelozie.

Continuă citirea →

Adulter la Curtea domnească (III) Epilog la o veche poveste de dragoste

medieval loveȘerban Cantacuzino a ajuns domn în anul 1679, obținând de la sultan mazilirea lui Duca Vodă. Dar, contrar așteptărilor, în loc să uneltească moartea lui Duca, Cantacuzinul obținu numirea acestuia în Moldova, „în amintirea serviciilor aduse de soția acestuia”, ne informează Del Chiaro. Vom vedea că nu era decât o amânarea a funestului act la care Șerban și doamna Anastasia aveau să fie complici.

Șerban ar fi putut în sfârșit să-și împlinească iubirea printr-o căsătorie cu cea căreia îi datora viața. Dar doamna Anastasia și-a urmat soțul mazil, iar Șerban Vodă, căsătorit cu Maria, fiica negustorului bulgar Ivancio Rustea, a continuat să asculte de glasul politicii și al rațiunii… „de stat”, care îi poruncea acum, că ajunsese în sfârșit domn, să-și încheie defintiv socotelile cu familia rivală a Bălenilor. Dar, până a reveni cu povestea asupra pătimirii Bălenilor, să consemnăm și acest scurt roman de dragoste care i-a dat lui Șerban câteva vlăstare de vază.

O cunoscuse pe Maria, tânără de numai 16 ani, în timpul unui târg pe Câmpul Moșilor, unde tatăl ei venise să-și desfacă mărfurile. Această doamnă Maria i-a dăruit voievodului pe domnița Casandra, viitoarea soție a domnului Moldovei Dimitrie Cantemir, pe Gheorghe, viitor ofițer în armata austriacă și pe domnița Maria. Dintr-o primă căsătorie tot cu o Maria, fiica vornicului Stroe Leurdeanu, omul de casă al Bălenilor și prigonitorul Cantacuzinilor, Șerban o avea pe Smaranda sau Smaragda, sortită unui sfârșit prematur, dar destinată să împace pe vecie cele două neamuri rivale, așa cum se va vedea. Până atunci, însă, Șerban era hotărât să termine odată pentru totdeauna cu Bălenii. Și, însemnează cronicarul (același Radu Popescu):

Continuă citirea →

Între politică și iubire (I) O adevărată poveste de dragoste

doamna ChiajnaCăsătoria dintre Mircea Ciobanul, domn al Țării Românești, unul dintre fiii domnului Radu cel Mare și domnița Chiajna, fiica lui Petru Rareș, domnul Moldovei, a avut loc la sfârșitul lui iunie 1546. A fost unul dintre ultimele acte politice ale lui Petru Rareș care, înainte de a închide ochii, a avut satisfacția de a vedea consolidată alianța dintre cele două țări române. Și astfel, domnița Chiajna a fost obligată să schimbe Suceava, cetatea de scaun a tatălui ei, cu Bucureștii, cetatea în care Mircea avea să-și stabilească reședința. Prin urmare, o căsătorie politică, o căsătorie care rar era sortită unei iubiri conjugale trainice.

Continuă citirea →

Primele iubiri ale lui Octavian Goga

Octavian Goga

Adolescentul Octavian Goga a întâlnit-o pe Leniţa Cernea, sora colegului său de clasă Octavian Cernea, de la liceul braşovean „Andrei Şaguna”, la 18 noiembrie 1899, în sala festivă a hotelului Europa din centrul oraşului de la poalele Tâmpei, cu prilejul  „Convenirii” – „întâlnirea sărbătorească a intelectualilor români, urmată de dansurile tinerilor.” Iubirea pentru  „Leniţa-Loreley”, cum o dezmierda poetul, frumoasa lor poveste de dragoste au fost însă brutal curmate de mutarea familiei Cernea la Făgăraş, iar, cum „ochii care nu se văd se uită…”

Continuă citirea →

Cea mai tragică poveste de dragoste a secolului XIX

Principesa Ecaterina Mihailovna Dolgoruki şi ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei (1818-1881) sunt eroii uneia dintre cele mai tragice poveşti de dragoste ale secolului al XIX-lea.

Continuă citirea →

Cum a inceput povestea de dragoste dintre Marc Antoniu si Cleopatra

Dragostea lor a început aşa

Era pe vremea când Antoniu se pregătea de război cu parţii. Trimisese pe Dellius la Cleopatra cu poruncă să vie în faţa lui, în Cilicia şi să se apere deînvinuirea că a dat bani şi ajutoare lui Cassius în războiul civil. Dellius, cum văzu frumuseţea ei şi înţelese vraja vicleană a vorbei sale, pricepu iute că o asemenea femeie n-avea de ce se teme de Antoniu. Dimpotrivă. Presimţi ce mare avea să-i fie puterea şi trecu de partea ei. O sfătui pe egipteancă să meargă în Cilicia fără sfială, împodobită ca Hera în povestirile lui Homer, când s-a dus să-l adoarmă pe Zeus, căci nu-i pe lume om mai bun şi mai plăcut ca Antoniu. O convinse şi o convinse uşor. Doar fusese iubită în tinereţe de Caesar şi de feciorul lui Pompei şi ce era Antoniu, gândea ea, pe lângă oamenii aceia. Şi pe atunci, dânsa era o copilă nevinovată. Ce ştia ea de afaceri şi de intrigi! Pe când acum!… Acum era în floarea frumuseţii, i se luminase mintea şi cunoştea oamenii. De aceea porni plină de încredere.

Continuă citirea →

Terente, Sylvia si Didina

Una dintre figurile populare si foarte controversate ale inceputului de secol 20 a fost Stefan Vasai Terente, un tanar lipovean brunet, cu ochi verzi, puternic si foarte inalt.

Tanarul acesta, care si-a uimit contemporanii prin vitalitatea sa, s-a nascut la 14 mai 1895, in satul Carcaliu, din judetul Tulcea. A luat parte la luptele din Primul Razboi Mondial intr-o unitate de marina, cu care s-a retras la Sulina, in perioada ofensivei Puterilor Centrale.

Dupa ce s-au incheiat ostilitatile, a incercat mai multe meserii, dupa care a ajuns celebru. A fost bun la invatatura, urmand cursurile scolilor din Macin si Braila. A trimis apoi reginei Maria o cerere ca sa i se acorde o bursa pentru a urma liceul si o facultate, dar nu a primit nici un raspuns. Scrisoarea a fost uitata intr-un sertar de unul dintre supusii palatului. Cand regina a aflat de caz, a incercat sa intervina, dar a fost prea tarziu. Caci intre timp, pentru rotunjirea unor castiguri, Terente renuntase la ambitiile scolare si participa la concursurile de forta, ridicand blocuri grele de piatra. Avea inaltimea de 2,04 m si o suta kilograme, caracteristici rare pentru acea perioada. Ajuns capitan de slep, ii alunga pe toti talharii ce incercau sa-i atace marfa de care raspundea.

La un moment dat, a fost angajat de un negustor evreu, Herovici, care avea doua fete la pension. Sylvia fiind urata si neavand cautare la cei 22 de ani ai sai, a fost obligata de tatal sau sa se marite cu un pretendent mult mai in varsta. Nefiind de acord, tanara a apelat la chipesul Terente sa o scape de calvar si sa fuga amandoi in imprejurimi. Ingrijorata, Netty, sora cea mica a Sylviei, in varsta de 17 ani, si-a manifestat si ea dorinta sa traiasca in vizuina discreta unde se retrasesera cei doi. Intre Sylvia si Terente a inceput o frumoasa poveste de dragoste, care nu putea fi de durata deoarece potera era pe urmele lor. Au fost oameni obisnuiti, cu pasiuni arzatoare, adepti ai senzatiilor totale.

Dupa aceasta intorsatura a situatiei, tatal fetelor a murit de inima. Zvonurile vremii avansau si o alta varianta, si anume ca tinerele au fost sechestrate de uriasul tinutului si violate timp de o saptamana. Una peste alta, dupa ce le-a oferit bijuterii scumpe, Terente le-a dat drumul. Reporterii ziarelor, in goana dupa senzational, s-au repezit asupra fetelor. Sylvia, ajutata de un redactor, a asternut pe hartie cele petrecute in asa-zisa captivitate.

Cotidianul Dimineata anunta la 28 octombrie 1924 ca in curand va vedea lumina tiparului foiletonul In ghearele lui Terente. In cele din urma, materialul a fost editat intr-un volum. Romanul a avut mare succes in orasele tarii, citit apoi la cote maxime la Paris. Marile reviste din Anglia, Franta, Italia, Austria si Ungaria si-au trimis reprezentanti la Braila sa afle noi amanunte picante. Femeile inebunisera de-a binelea. Ii trimiteau scrisori idolului pentru a-i cunoaste performantele. Domnisoarele lesinau numai cand auzeau crampeie din povestile derularii actului in sine. Comerciantii au speculat momentul. Au aparut chiloti marca Terente. Ispravile si faima despre inzestrarea virilului amant au depasit granitele iarii. Intr-o isterie fara margini, curioasele puneau obsesiva intrebare : 28 de centimetri si mai cat?

In perioada ce a urmat, Stefan Terente s-a insurat cu Ustina, fata lui Calistrat, cu care a facut patru copii. Nu peste mult timp, din cauza ciumei, a survenit decesul sotiei si a doi dintre copii. Intr-o alta zi trista, i-au murit inecati si ultimii copii. Cazusera de pe slepul condus de tatal lor.

Terente se recasatoreste cu Avdotia Arina, una dintre fiicele pescarului Akim Parfenie, intrand astfel intr-o poveste de dragoste care se va sfarsi tragic.

Rahila, sora Arinei, incepuse sa-l placa pe Stefan, sa-i faca avansuri. Fiind respinsa, a inceput sa urzeasca un sir de intrigi despre infidelitatea surorii sale. A fost motivul ce il va determina pe Terente sa devina gelos si sa-si injunghie nevinovata sotie. Care totusi in final scapa cu viata. Arestat, vinovatul evadeaza. incearca sa dea o lovitura mare impreuna cu Sofronie, un hot de meserie, dar sunt prinsi de jandarmi. Evadeaza din nou si, impreuna cu doi veri, Petrof si Lavrinte, incepe sa faca piraterie pe seama navelor ce treceau pe canalele Filipoi si Macin.

Anul 1921 a fost un an prosper pentru negustorii fluviali. In Portul Braila, se descarcau si se incarcau 80 de vapoare zilnic, ceea ce insemna un volum de peste 100 de mii de carute cu cereale. Exportul Brailei reprezenta 22 la suta din exportul national, importul prin acelasi port fiind de 20 la suta.

In urma actelor de jefuire, savarsite asupra celor ce dispu­neau de bani, alimente si bijuterii, capitania portului l-a desemnat pe contraamiralul Gavrilescu sa conduca operatiunile de scotocire a fluviului si a tuturor baltilor, punandu-i la dispozitie intreaga flota de razboi pentru prinderea lui Terente.

Printre cei deposedati de bunuri, mai ales de bijuterii, au fost cunoscutii negustori ai orasului, Gheorghe Bratosi si George Catarosi. Pentru ca sa stopeze activitatea lui Terente, guvernul l-a trimis la Braila pe generalul Gheorghe Stefanescu, comandantul Jandarmeriei Romane. S-a cerut totodata sprijinul Prefecturii Politiei Galati. Totodata, pentru slabe rezultate, prin ordinul M.I. numarul 050810, din 22 august 1924, a fost inlocuit Victor Barsan, prefectul Politiei Braila, cu comisarul Gheorghe Motateanu, inspector la Prefectura Politiei Capitalei.

Au inceput sa apara si situatii nostime. Intr-o seara, pe o straduta dosnica, doi trecatori cu disponibilitati financiare au fost somati de Terente sa scoata tot ce aveau prin buzunare. Unul dintre cei vizati ii datora celuilalt 2000 de lei, o suma apreciabila pentru acea data. Profitand de conjunctura, dand dovada de spontaneitate si de prezenta de spirit, in acele clipe deosebit de tensionate, in fata a doua pistoale indreptate asupra lor, datornicul i-a restituit amicului banii, facandu-l atent, totodata : „Sa nu zici ca nu ti-am inapoiat suma imprumutata…”

Timp de trei ani, urmaritul le-a ras in nas celor ce oferisera uriasa suma de 200.000 de lei pentru a-l prinde. Se deghiza in preot, in turc, in rabin, in ofiter de jandarmi, in straiele unui veritabil demnitar cu mustati, perciuni, lavaliera, joben si monoclu. Regele baltilor, asa cum era denumit, cina la cele mai luxoase restaurante, platind si consumatia nevoiasilor, pe care ii atragea la el. Ca o razbunare fata de urmaritori, intrase in gratiile Didinei, nimeni alta decat sotia unui comisar de politie din Braila. Se iubeau fara sa tina cont de glumele din jur. Astfel au aparut si versurile : „Terente si Didina / Se plimba cu masina / Jandarmii-i dau onorul / Ca nu stiu cine-i domnul / Iar domnul comisar / il cauta-n zadar / il cauta-n baldane / Terente-i pune coarne.”

Pe acest fond romantic, ce avea la baza o iubire de lunga durata, personajul ce se afla pe buzele tuturor a inceput sa faca mari greseli. Presimtea ca i se apropie sfarsitul. Pentru a i se pierde urma, Terente a plecat, pentru o perioada, in Bulgaria, Grecia si Serbia. Dupa ce a revenit, s-a inhaitat cu marii delincventi ai vremii. A violat-o pe sotia preotului Filip care il va blestema si se va retrage, de rusine, la o manastire. O alta varianta sustine ca femeia deliberat l-a invitat pe oaspete la masa, in lipsa prelatului. L-a omenit cu mancare, bautura si… desert, curioasa peste masura de calitatile voinicului.

Pescarii, care erau deosebit de religiosi, si-au schimbat brusc atitudinea, de la acest eveniment. Din admiratori ai lui Terente, i-au devenit dusmani si s-au alaturat fortelor mobilizate ca sa-l prinda. Terente a scapat pentru ultima oara dintr-o incercuire, strecurandu-se printre barcile jandarmilor si pe langa cele trei torpiloare de razboi, tinand in gura o bucata de trestie prin care respira.

Totusi scena finala a prinderii a fost simpla. Cel care a tras in Terente la 7 iunie 1927, incercuit in papurisul de la Piatra Fetei, a fost Silvestru Artimov, fratele preotesei dezonorate, care ajuta jandarmii, deoarece cunostea configuratia ascunzatorilor. Desi impuscat in maxilar, in drum spre postul de jandarmi, Terente a incercat sa evadeze din nou, dar a fost impuscat in cap de plutonierul Labus. Maria Zaharescu, medic legist la Plasa Macin, i-a facut autopsia. La cererea autoritatilor, a fost decapitat si organul genital i-a fost taiat. Acesta, impreuna cu capatana, au fost trimise la Bucuresti, la Institutul Medico-Legal Mina Minovici, unde se afla si astazi.

Nimeni nu a vrut sa-i ingroape restul trupului in afara de batranul evreu Jak, bunicul fetelor amintite anterior. Cu o roaba, a dus cadavrul la marginea satului, in locul numit Raspantia Lupului si l-a ingropat dezgustat de crestinismul localnicilor. Nu isi explica de ce Terente nu poate fi iertat, tinand cont ca facuse si mult bine, ajutand pe saracii locului cu bani pe care nu i-a cerut niciodata inapoi. Batranul, aflat la o varsta inaintata, nu a putut sapa groapa prea adanc. Noaptea, cainii flamanzi au dezgropat cadavrul si l-au devorat. Clopotele satului au batut prelung. Blestemul se implinise. Preotul Filip putea reveni printre enoriasii satului.

Terente, a carui amintire a supravietuit in folclor si in cantecele de pahar, a murit la varsta de 32 de ani.

Ioan Anton Datcu

sursa: paginiromanesti

Aristotel Onassis si Maria Callas – dragostea celebritatilor

O frumoasa poveste de dragoste a marcat viata a doua celebritati ale secoluluial XX-lea, Aristotel Onassis si Maria Callas.

Soprana inconfundabila de mai tarziu, s-a nascut la 2 decembrie 1923, la New York , din alte surse la 23 aprilie, fiind fiica unor imigranti greci . Numele sau adevarat a fost Cecilia Sophia Anna­maria Kalogeropoulos. In 1929, tatal sau isi schimba numele din Gheorghion Kalogeropoulos in Geoges Callas, dupa care deschide o farmacie in cartierul Manhat­tan, din New York . Opt ani mai tarziu, parintii se despart si mama sa, Evangelia pleaca cu fiica de 14 ani in Grecia natala. In 1938, Ma­ria este admisa la Conservatorul din Atena si studiaza in particular pianul cu Maria Tivella. Obtine premiul cel mare la primul concurs datorita felului cum a interpretat rolul lui Santuzza din Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni. Intre 1942 si 1945, interpreteaza diferite roluri la Teatrul Regal de Opera din Atena. Treptat, este cunoscuta si apreciata de public si de specialisti, datorita unor interpretari de exceptie in operele Tosca de Puccini, Fidelio de Beethoven si altele.

Ajunge la New York si mai tarziu la Chicago, unde in ianuarie 1947, interpreteaza cu succes rolul principal din Turandot de Puccini. In iunie, acelasi an, insotita de basul Nicolae Rossi-Lemeni, va ajunge in Italia unde il cunoaste pe Giovanni Zanatello, directorul Arenei din Verona, care ii in­cre­dinteaza rolul principal in opera La Gioconda de Amilcare Ponchielli. Premiera a avut loc la 6 august, in fata a 20.000 de spectatori. Succesul a fost neasteptat. La Verona, il cunoaste pe viitorul sau sot, Giovanni Battista Meneghini, un industrias bogat, mai in varsta cu 37 de ani, cu care se va casatori la 21 aprilie 1949. Dupa lichidarea afacerilor, sotul i-a devenit manager, impresar si agent teatral.

Dupa o stagiune pe scena din Florenta, este chemata la Sca­la din Milano, unde a avut interpretari stralucite in operele Traviata, Aida, Norma si altele , neegalate pana in prezent. A plecat apoi la Chicago si Londra , revenind la Milano cu operele Lucia de Lammermour, Aida, Il Trovatore si La Traviata. A trait frumoase povesti de dragoste, uneori furtunoase, cu regizorul Luchino Visconti, cu directorul de scena Franco Zeffirelli si cu tenorul Giuseppe di Stefano.

In vara anului 1959, bogatul armator grec Aristotel Onassis a invitat-o intr-o croaziera pe yachtul sau Christina impreuna cu inalte personalitati ale timpului . Se iubeau ca doi adolescenti emotionati. Cand nu erau impreuna, isi trimiteau lungi scrisori de iubire. Se simteau facuti unul pentru altul. Revederea lor genera clipe de fericire. Fiecare credea ca si-a gasit partenerul mult visat. Maria Callas face o mare pasiune pentru Aristotel Onassis, divortand de Meneghini, care obtine pe aceasta cale o avere de 15 milioane de dolari. Onassis, gelos, a inceput sa o tina departe de scena. La insistentele lui Zeffirelli reapare la Londra, in 1954 in Tosca, apoi la Paris in Norma si tot cu Tosca la New York.

Urmeaza apoi declinul. La Roma, va intrerupe spectacolul cu Norma in actul al doilea din cauza unei pierderi bruste a vocii. In anul 1960, Maria Callas a ramas insarcinata cu Aristotel Onassis. Sursele se contrazic in legatura cu ce a urmat. O parte dintre apropiati sustin ca Onassis a obligat-o sa renunte la copil. O alta varianta avanseaza ideea ca Maria a nascut prin cezariana, la opt luni. Bebelusul numit Omero Len­tini ar fi murit la doua ore dupa nastere, inmormantat apoi intr-un cimitir din Milano. Ca un semn prevestitor al despartirii ce avea sa vina, Aristotel Onassis a inceput sa o jigneasca sistematic. La un moment dat i-a spus ca este o anonima care are un fluier in gat ce nu mai functioneaza.

Onassis o paraseste pentru a se casatori cu Jacqueline, vaduva presedintelui american, John F. Kennedy, asasinat la Dallas in 1963. Nunta a avut loc in 1968 pe Insula Skorpios. Proaspata sotie era mai tanara cu sase ani fata de Maria Callas. Jacki , la randul ei, devenise deosebit de posesiva, nu dorea sa-l mai imparta pe Aristotel Onassic cu o alta femeie, asa cum se intamplase cu Kennedy, care nu renuntase la Marilyn Monroe.

In anul 1973, Maria Callas si tenorul Giusseppe di Stefano intreprind un turneu mondial, care se termina, un an mai tarziu in Japonia. Vocea sa nu mai facea publicul sa delireze. Simtul scenic, timbrul, extensia vocala si vitalitatea erau departe fata de ceea ce fusesera alta data. S-a retras la Paris, uitata de lume, unde a murit la 16 septembrie 1977, in varsta de 54 de ani, din motive deloc clare, neelucidate pana in prezent. A murit de o embolie pulmonara sau s-a sinucis luand o supradoza de medicamente? A fost inmormantata la Cimitirul Père Lachaise, din Paris.

Maria Callas avea o colectie valoroasa de bijuterii care, dupa decesul ei, a fost expusa la New York, Londra si Paris, dupa care a fost scoasa la licitatie in luna noiembrie 2004 in mai multe orase elvetiene. Ea cuprindea printre altele un inel cu diamante in valoare de 100.000 de lire sterline, un set de bijuterii cu 11 piese – 200.000 de lire sterline, un inel cu smaralde 60.000 de lire sterline, o brosa cu diamante si rubine 40.000 lire sterline.

Inainte de a incheia, se cuvin cateva cuvinte despre Aristotel Onassis.

S-a nascut la 21 septembrie 1906, la Smyrna, actualul oras Izmir din Turcia, din parinti greci. A avut nenumarate amante si doua sotii.

Prima sotie a fost Athina Mary Livanos, fiica magnatului Stavros Livanos, cu care s-a casatorit la 28 decembrie 1946. Tina, asa cum ii spuneau prietenii, avea cetatenie americana. Locuiau la New York unde s-au nascut cei doi copii, Alexander (1948-1973) si Christina (1950-1988). In tinerete, Aristotel a locuit o perioada in Argentina, unde a obtinut cetatenia tarii gazda. A fost numit consul general al Greciei in acea tara. Primii bani i-a facut din afaceri cu tutun si alte marfuri mai putin ortodoxe.

Milionar peste noapte, a inceput sa cumpere nave maritime care erau deosebit de ieftine, datorita crizei economice mondiale. Profitand de oportunitatile ivite, a achizitionat sase nave maritime canadiene cu simbolica suma de 20.000 de dolari.

Numarul tancurilor petroliere crestea intr-un ritm proportional cu averea. La un moment dat, a platit 7 milioane de dolari daune, deoarece flota sa arborase steagul american, desi armatorul era greco-argentinian. A fost motivul principal ce l-a determinat sa devina urgent cetatean american prin mariajul mentionat. A cumparat apoi o companie aeriana greceasca aflata in pragul falimentului. Dupa ce fiul sau si-a pierdut viata intr-un accident aviatic la varsta de 25 de ani, Onassis a vandut compania guvernului grec. Pe langa Maria Callas si Evita Peron a trait clipe fericite langa multe alte celebritati feminine ale momentului.

A doua sotie a lui Onassis a fost Jackie Kennedy. S-au casatorit in 1968 . Casnicia lor a fost pasionala doar la inceput. La 15 martie 1975, Aristotel Onassis a fost inmormantat langa fiul sau, Alexander. Christina, fiica sa a murit in 1988, in conditii misterioase, la varsta de 37 de ani, la un an de la divortul cu Thierry Roussel, tatal Athinei.

Tanara Athina s-a nascut in 1985. A fost singurul copil al Christinei. Stie sa vorbeasca impecabil franceza, engleza si suedeza, dar mai putin, greaca . Are o garda de corp formata din 12 persoane. La ora actuala este mai bogata decat regina Angliei, averea sa fiind dubla fata de cea a suveranei. Pe langa bani, a mostenit mai multe companii in Argentina, Uruguay, Japonia si Iran, doua insule in Grecia, o cladire impozanta in New York, un hotel la Monte Carlo , un apartament la Paris si o colectie de bijuterii.

Urma sa se casatoreasca cu Alvaro Neto Doda, membru al echipei de echitatie a Braziliei, tatal unui copil din alta casnicie. Recent s-a hotarat sa-i vanda celebrei dive Madonna, insula Skorpios , care valoreaza aproape 200 milioane lire sterline, loc unde sunt inmormantati bunicul Onassis, mama sa Christina si unchiul Alexander. Pe aceasta insula bunicul sau si-a petrecut povestile de iubire cu Maria Callas, cu Jaqueline si cu celelalte admiratoare. Insula are 1120 hectare. A fost cumparata de armator in 1962 cu 6500 lire sterline.

Anii trec, generatiile se succed, iubirile pasionale raman…

Amatorii de curiozitati care au vazut la extremitatea nordica a plajei de la Costinesti o nava esuata la mal, de aproape 40 de ani, trebuie sa stie ca aceasta s-a numit Evangelia, botezata astfel in memoria mamei Mariei Callas si a apartinut lui Aristotel Onassis. Din cauza vizibilitatii reduse, capitanul navei a crezut ca se afla in fata portului Constanta. Datorita valurilor imense, specifice furtunilor de gradul opt, carena vasului a ramas suspendata intre doua stanci. Din cauza costurilor mari de deblocare, vaporul a fost abandonat, intrand in patrimoniul statului roman.

sursa: paginiromanesti

Ion Antonescu si Maria Niculescu. O iubire continuata in ceruri

Una din marile iubiri interbelice a fost cea dintre maresalul Ion Antonescu si sotia sa Maria.

Al treilea maresal al Romaniei, cum mai era denumit, s-a nascut la 2 iunie 1882, la Pitesti, intr-o familie de militari. Dupa terminarea liceului s-a inscris la scoala Fiilor de Militari din Craiova, unde a fost sef de promotie, distinctie trecuta pe placa memoriala amplasata la acea scoala. A urmat apoi cursurile scolii de Infanterie si Cavalerie de la Bucu­resti. Intre 1904 si 1906 si-a perfectat studiile la scoala de Cavalerie din Targoviste, pentru ca in final, in 1911, sa fie un absolvent stralucit al scolii Superioare de Razboi din Bucuresti. Parcurge toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent, in 1904, pana la cea de maresal, in 1941.

Continuă citirea →

Alexandru Ioan Cuza şi Maria Obrenovici – iubire pasionala

De-a lungul istoriei, au existat iubiri pasionale, unele durabile şi strălucitoare, altele trecătoare sau discrete, mulţi parteneri preferând iubirea ascunsă, ferită de ochii lumii. Vă prezentăm un nou episod dintr-un serial despre marile iubiri ale planetei.

O frumoasă poveste de dragoste a avut loc între Maria Obrenovici, fiica lui Costin Catargi, şi Alexandru Ioan Cuza, apreciată de unii, acceptată de Elena Cuza, soţia domnitorului, dar criticată vehement de alţii.

Alexandru Ioan I, primul domnitor al României, s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad, judeţul Vaslui. A fost fondatorul României moderne. Militar de carieră, subestimat de negativişti, a făcut dovada unor calităţi de necontestat. A fost un bun conducător, un politician echilibrat, un diplomat desăvârşit, un vizionar fără egal şi artizanul unor realizări de prestigiu într-un stat tânăr, format din două principate pe care predecesorii le lăsaseră de izbelişte.

A fost fiul postelnicului Ioan Cuza şi al Sultanei Cozadini care provenea dintr-o veche familie greco-italiană. Primii ani de şcoală, i-a petrecut la un pension francez din Iaşi, unde a fost coleg cu Alecsandri şi Kogălniceanu. În 1845, a obţinut la Paris licenţa în litere, după care s-a înscris la Facultatea de Drept şi la Societatea economiştilor din acelaşi oraş.

După revenirea la Iaşi, este angajat în armată unde obţine gradul de sublocotenent. Era tânăr şi chipeş. Femeile roiau în jurul său. La vârsta de 24 ani, s-a căsătorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica mai mare a postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi Sturdza, rudă cu cele trei neamuri Sturdza, Balş şi Cantacuzino.

Prima relaţie amoroasă extraconjugală a lui Cuza a fost cu Cocuţa Conachi Vogoride, soţia caimacamului Nicolae Vogoride. Rezultatul acestei iubiri pasionale nu a întârziat să apară. Tânărul ofiţer a fost avansat în numai 45 de zile de la gradul de sublocotenent la cel de maior: la 16 martie 1857 era sublocotenent, peste opt zile locotenent, la 14 aprilie era căpitan şi peste alte nouă zile a devenit maior. În 1858 a fost înaintat la gradul de colonel.

În anumite perioade, a fost pârcălab de Galaţi, ministru de interne al Moldovei, locţiitor de hatman şi preşedinte al judecătoriei Covurlui.

După ce a fost ales domnitor al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, va fi ales şi domnitor al Munteniei, la 24 ianuarie, eveniment prin care s-a sâvârşit Unirea Principatelor Române.

Măsurile imediate pe care le-a luat, în scopul modernizării ţării au fost multe şi diversificate. Printe altele, a creat instituţii de cultură generală şi de învăţământ mediu. La 12 noiembrie 1859 a înfiinţat Statul Major al Armatei în componenţa căruia intra Secţia a doua, adică primul serviciu de informaţii militare, condus de sublocotenentul Gheorghe Slăniceanu.

În 1860, a înfiinţat Universitatea de la Iaşi. A încheiat convenţii diplomatice cu diferite state, trimiţând la Paris şi Londra pe poetul Vasile Alecsandri, la Viena şi Berlin pe doctorul Ludovic Steege, în Sardinia pe Ştefan Golescu, din echipă făcând parte şi Costache Negri, Dimitrie Bolintineanu şi alţii. Pentru început rezultatele au fost modeste, mai ales că respectivii emisari au avut de a face cu şiretenia partenerilor de discuţii. Datele se transmiteau în ţară folosind un sistem anevoios prin poştă, prin curieri sau prin studenţii aflaţi la studii în Occident.

În anul 1863, renunţă la existenţa a două guverne, unul la Iaşi şi unul la Bucureşti. Va fi un singur guvern care va funcţiona la Bucureşti sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, adus de la Iaşi împreună cu câţiva demnitari fideli. În 1864, înfiinţează Universitatea Bucureşti, Şcoala de Arte Frumoase şi Şcoala de Medicină Veterinară. Poşta şi Telegraful au fost preluate de către stat din mâna unor firme greceşti. În fruntea lor, a fost numit Cezar Librecht, un personaj straniu care va genera ruptura dintre domnitor şi apropiaţii săi. Reforma agrară a satisfacut parţial dorinţa ţăranilor. A pus capăt relaţiilor feudale secularizând averile mănăstireşti.

O parte din aceste măsuri au nemulţumit moşierimea, ducând la apariţia primelor forme ale conspiraţiei. Încep să urzească din umbră două mari reţele ale protestatarilor.

1. Mişcarea separatistă dorea anularea Unirii Moldovei cu Ţara Românească şi revenirea la vechile lor privilegii. Exponenţii acestei mişcări erau Panait Balş, Constantin Şuţu şi altii, unii chiar rude cu Elena Cuza, soţia domnitorului. După arestarea acestora, din documentele găsite se putea constata că Şuţu urma să fie numit de turci domn al Ţării Româneşti în urma scindării de Moldova. La rândul său, Barbu Ştirbei era în program să revină la guvernare.

2. Reţeaua complotiştilor avea ca scop să-l determine pe Cuza să abdice şi să-l expedieze în exil, mai ales că acesta avea intenţia să desfiinţeze Masoneria din care făcea şi el parte. Conjuraţii nu erau alţii decât cei pe care domnitorul îi amnistiase anterior pentru fapte de acelaşi fel: Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, Eugeniu Carada, Nicolae Golescu şi alţii. Ziarul clandestin Clopotul, condus de Eugeniu Carada, îndemna lumea la revoltă, nesupunere şi asasinat, campania sa ducând la demisia guvernului Creţulescu. Cuza a respins această demisie înlocuind, total dezinformat, tocmai miniştrii ce-i rămăseseră fideli.

Pe de altă parte, factorii principali ce trebuiau să gestioneze bine situaţia erau deconectaţi de realitate. Alexandru Beldiman, prefectul Politiei, şi colonelul Zefcari, comandantul Comenduirii Bucureşti, au fost anihilaţi prin vicleşug, atenţia fiindu-le deturnată prin stratageme atent pregătite. Colonelul Zefcari a fost atras la un joc de cărţi în casa lui C.A.Rosetti, unul dintre complotişti. La masa de joc, conform unui scenariu premeditat, colonelul câştiga mereu, fără să ştie că cei din jur căutau ca, prin acest succes iluzoriu, să-l ţină cât mai mult timp departe de gărzi. Domnitorul nu a fost avertizat că ceilalţi comandanţi trecuseră de partea celor ce doreau înlăturarea lui.

În scopul realizării acestei strategii, pentru a-l compromite pe cel vizat, Constantin Catargi, unul dintre uzurpatori, a direcţionat-o pe Maria, fiica sa cea mare, să ajungă în patul domnitorului. Era o văduvă tânără, frumoasă, ispititoare şi ambiţioasă. Domnitorul era mare amator de aventuri. Între cei doi începuse deja, cu mai mult timp în urmă, o fierbinte poveste de dragoste.

Maria s-a născut la Iaşi în 1835. A fost căsătorită cu un general sârb, a devenit apoi soţia lui Efrem Milos Obrenovici, mort în 1860, cu care a avut un băiat, Milan, viitorul rege al Serbiei. Era mai tânără decât Elena Cuza cu 10 ani, mai frumoasă şi mult mai feminină. Dorea din tot sufletul să ia locul Elenei, motiv pentru care a întrebuinţat toate armele arsenalului feminin.

Domnitorul îi cumpărase o locuinţă pe strada Amzei, nr. 3 din Bucureşti, cu mobilă luxoasă, adusă de la Paris, cu covoare comandate în Orient şi tablouri ale unor pictori celebri.

În urma iubirii pasionale ce a avut loc între ea şi domnitor au rezultat doi copii înfiaţi de Elena, deoarece nu putea să-i ofere lui Cuza acest dar. Cei doi băieţi au primit numele de Alexandru şi Dimitrie. Primul suferea de o boală cardiacă. În 1889 s-a căsătorit cu Maria Moruzi şi după şase luni a murit la Madrid în timpul unei excursii. Cel de-al doilea avea o afecţiune pulmonară incurabilă, motiv pentru care, deprimat, s-a sinucis în 1888, la Ruginoasa.

Gurile rele şopteau pe la colţuri că Elena Cuza a fost deosebit de răbdătoare cu interminabilele aventuri ale soţului. Şi-a permis, totuşi, câteva clipe de consolare în braţele căpitanului Mitică Pruncu şi ale colonelului Mavrichi.

Revenind la noaptea loviturii de stat din 11/23 februarie 1866, surprins în pat cu amanta, conjuraţii l-au forţat pe domnitor să iscălească actul de abdicare. În orele următoare, Cuza a plecat cu Maria spre Viena. Elena Cuza care dormea în altă aripă a palatului a aflat vestea abia dimineaţa, când cei doi amorezi erau departe. I-a ajuns în cele din urmă, după care toţi trei şi-au continuat exilul la Florenţa, Paris şi Heidelberg.

În timp ce se afla în această izolare impusă, în anul 1870, Cuza a aflat că a fost ales deputat de Mehedinţi. Cu toate că a fost validat de Cameră, a refuzat să vină în ţară să preia mandatul. A murit în seara zilei de 15 mai 1873 la hotel Europa din Heidelberg, în urma unei complicaţii la plămâni. Avea 53 de ani.

Corpul neînsufleţit a fost adus în ţară şi îmormântat pentru început la Ruginoasa, lângă Iaşi. În anul 1944, în intenţia de a fi protejat în faţa invaziei sovietice, a fost mutat la Curtea de Argeş, pentru ca, în final, osemintele să fie depuse la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Maria Obrenovici s-a sinucis la Dresda, în anul 1876. Există şi bănuiala că a fost asasinată pentru spionaj. A fost adusă la Iaşi şi înmormântată la Biserica Sf. Spiridon, după care a fost mutată în cavoul familiei Catargi, din cimitirul Eternitatea, de către noile autorităţi.

Elena Cuza s-a stins la 2 aprilie 1909 şi este înmormântată la Soleşti. Cu trei luni înainte, la împlinirea a 50 de ani de la Unire, l-a primit pe Nicolae Iorga înconjurat de mai mulţi studenţi, în locuinţa ei din Piatra Neamţ. Avea mari emoţii la vârsta de 83 de ani. Istoricii au considerat-o ca făcând parte din categoria oamenilor – giuvaer, pentru răbdarea şi toleranţa cu care şi-a păstrat căsnicia. Admiratorii nu pot să facă altceva decât să-i preţuiască strălucirea.

sursa: paginiromanesti

Drama de la Mayerling

În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 1889, într-un pavilion de vânătoare de la Mayerling, lângă Viena, sunt găsite cadavrele arhiducelui Rudolf de Habsburg şi al iubitei sale, tânăra baroană Maria Vetsera. Concluzia anchetei oficiale a fost dublă sinucidere. Şi, pentru că sinuciderea era un păcat de neiertat în ochii bisericii, împăratul Franz Josef, tatăl lui Rudolf, lansă versiunea unui accident fatal într-un acces de nebunie subită a kronprinţului. Papa Leon al XIII-lea îngădui slujba împărătească şi înmormântarea în cripa imperială. Cât despre tânăra şi nefericita iubită a arhiducelui, ea fu înhumată în cea mai mare taină de către rudele ei.

Misterul de nepătruns ce apasă asupra acestei aşa zise duble sinucideri pare a se fi spulberat odată cu trecerea anilor şi a unor termene pe care martorii dramei se obligaseră să le respecte. Din afirmaţiile lor şi dintr-o serie de documente ieşite la iveală, reiese că ar fi de fapt vorba de un asasinat politic, şi versiunile cele mai demne de crezare ar fi două: prima, că Rudolf ar fi avut o furtunoasă discuţie cu părintele său, în care i-ar fi făcut cunoscut că intenţionează să se despartă de soţia sa, arhiducesa Stefanie, riscând un divorţ (interzis de biserica catolică) spre a se căsători cu baroana Maria Vetsera, iar a doua, cea mai gravă, că Franz Josef ar fi aflat că fiul său ar fi conspirat împotriva sa şi că, având ajutorul unor aliaţi maghiari, ar fi avut intenţia să se încoroneze rege al Ungariei, dând astfel lovitura de graţie imperiului austro-ungar. Se pare că tocmai aceşti conspiratori, ştiindu-se demascaţi şi nemaiavând încredere în Rudolf, l-ar fi suprimat cu ajutorul unui valet, camuflând asasinatul într-o dublă sinucidere.

S-a scurs mai mult de un veac de la moartea celor doi îndrăgostiţi şi misterul continuă să persiste. Dar, indiferent de cauzele morţii, drama de la Mayerling rămâne, mai presus de toate, o tragică poveste de dragoste.