René Descartes. O biografie (I)

1596 – 31 martie: Se naşte René Descartes în orăşelul La Haye, din regiunea Touraine, aflat la graniţa cu regiunea Poitou (în 1802 va lua numele La Haye-Descartes, iar din 1967 se va numi Descartes), în casa bunicii dinspre mamă, Jeanne Sain (m. 1610), ca al patrulea copil al lui Joachim Descartes (1563-1640), consilier, din 1585, în Parlamentul Bretaniei, la Rennes, şi al lui Jeanne Brochard (m. 1597). Ceilalţi copii erau Pierre (n. 1589, nu a supravieţuit), Pierre (1591-1660) şi Jeanne (1590? sau 1593?-1640).

– 4 aprilie: Este botezat la biserica Saint-Georges (sec. XII-XIV). Numele i s-a dat probabil după cel al bunicului dinspre mamă, René Brochard (m. 1586). Registrul de botezuri se păstrează în casa natală, devenită Muzeul „Descartes” (înfiinţat în 1974, extins în 2005).

1597 – 13 mai: Moare mama sa, în urma naşterii unui alt fiu, care nu va trăi decât trei zile. Descartes va fi crescut de o doică şi îşi va petrece cea mai mare parte a copilăriei în casa bunicii Jeanne Sain, alături de fratele şi sora sa. Aici va învăţa să scrie şi să citească.

1599 sau 1600 – Tatăl său se recăsătoreşte cu Anne Morin (1579-1634), fiica primului preşedinte al Chambre des Comptes din Nantes. Cei doi vor locui la Rennes şi vor avea patru copii: Joachim (1601-1680), Claude (n. 1604, nu a supravieţuit), François (n. 1609, nu a supravieţuit) şi Anne (1611-?).

1607 – Urmându-şi fratele mai mare, Pierre, Descartes îşi începe studiile la Colegiul iezuit din La Flèche, fondat de Henric al IV-lea în 1604. Va rămâne aici timp de opt ani şi jumătate. Programul de studii era structurat astfel: patru ani de gramatică, un an de poezie, un an de retorică şi trei ani de filosofie, dintre care în primul an se preda logică şi etică, comentându-se Isagoge a lui Porfir, precum şi lucrările lui Aristotel de logică (Organon) şi morală (Etica nicomahică); în al doilea an se studia fizică, pe baza tratatelor aristotelice Fizica, Despre cer, Despre generare şi nimicire (cartea I), Meteorologia, precum şi matematică (aritmetică, geometrie, muzică, astronomie), pe direcţiile stabilite de Cristophorus Clavius; iar în al treilea an, metafizică: Despre generare şi nimicire (cartea a II-a), Despre suflet, Metafizica (mai ales cărţile I, a VII-a şi a XII-a). În general, manualele folosite erau cele ale comentatorilor de la Coimbra. Descartes studiază filosofia cel mai probabil cu Étienne Noël (1581-1659), iar cu Jean François (1582-1668) matematica.

1615 (cel mai probabil) – Părăseşte La Flèche şi începe să studieze dreptul (poate şi medicina) la Universitatea din Poitiers, având ca perspectivă o carieră administrativă, asemenea tatălui şi a fratelui mai mare.

1616 – 21 mai: Botează fiul unui croitor din Poitiers, pe nume Chenault, de la care închiria o cameră.

– Trece examenele de bacalaureat (9 noiembrie) şi licenţă (10 noiembrie) în drept canonic şi civil.

– 21 decembrie: Susţinerea publică a celor 40 de teze din licenţă, având ca subiect testamentele, potrivit dreptului civil şi canonic.

1617 – Cu studiile încheiate, se alătură familiei, la Rennes. În afara sesiunilor parlamentare, locuiau în casa celei de-a doua soţii a tatălui, la Sucé, aproape de Nantes.

1618 – La începutul anului, sau poate ceva mai târziu, după majorat, pleacă, însoţit de un valet, la Breda, în Brabant, unde se înrolează cadet voluntar, fără soldă, în unul dintre cele două regimente franceze ale armatei lui Mauriciu de Nassau, principe de Orania, aliat protestant al Franţei. În anii armistiţiului dintre Provinciile Unite şi Spania (1609-1621), această armată a constituit o adevărată şcoală de război internaţională, unde erau cultivate în particular ştiinţele. Cohen presupune că se studiau arta fortificaţiilor, perspectiva şi limba flamandă.

– 10 noiembrie: Îl cunoaşte la Breda, „din întâmplare”, pe Isaac Beeckman, o întâlnire ce se va dovedi providenţială pentru tânărul Descartes. Beeckman avea aproape 30 de ani, era doctor în medicină, iar în timpul liber se ocupa cu „fizico-matematici”. Originar din Middelburg, în Provinciile Unite, venise în Breda nu pentru a frecventa curtea lui Mauriciu de Nassau, ci pentru a-şi ajuta un unchi la confecţionarea lumânărilor, sau poate la pregătirea mezelurilor, după tăierea porcului, în vederea sărbătorilor de sfârşit de an, „şi, de asemenea, pentru a-şi găsi o soţie”. Baillet relatează că cei doi s-au întâlnit în faţa unui afiş ce propunea, în flamandă, o problemă de matematică, Descartes rugându-l pe Beeckman să i-o traducă, pentru ca, ulterior, să o rezolve (o istorie asemănătoare, oarecum, cu rezolvarea foarte rapidă de către Viète a problemei propuse de Adriaan van Roomen). Jurnalul lui Beeckman, descoperit în 1905, consemnează că, la prima lor întâlnire, Descartes „se străduia să demonstreze că, în realitate, unghiul nu există”: s-ar putea ca acest paradox să fi fost obiectul unui afiş public sau ca relatarea lui Baillet să fie doar o fantezie. În orice caz, Beeckman îşi dă seama de înzestrarea noului său prieten, în particular pentru matematică, şi îi deschide orizontul aplicării acesteia la probleme fizice, încurajându-l să studieze – pe lângă algebră – muzica şi mecanica. Din colaborarea timpurie cu Beeckman va rezulta, între altele, o descriere matematică a căderii corpurilor şi o explicaţie a paradoxului hidrostatic.

– 31 decembrie: Îi dedică şi îi dăruieşte lui Beeckman prima sa lucrare, Compendium musicæ, pe care o va cere înapoi după 11 ani.

1619 – 1 ianuarie: Prima însemnare într-un registru legat în pergament, primit probabil în dar de la Beeckman pentru a-şi nota, aidoma acestuia în Jurnal, diverse reflecţii ştiinţifice. Despărţite între ele de foi albe şi scrise în direcţii diferite, însemnările din registru sunt împărţite în câteva rubrici, intitulate Parnassus, Olympica, Democritica, Experimenta, Præambula, şi cuprind probleme ştiinţifice, reflecţii personale şi note filosofice. Leibniz a dat la copiat şi a copiat el însuşi fragmente din ele, descoperite mai târziu de Foucher de Careil la Biblioteca Regală din Hanovra şi publicate în 1860 cu titlul Cogitationes privatæ (desigur, acest titlu nu-i aparţine lui Descartes); manuscrisele autografe n-au mai fost găsite după aceea.

– 2 ianuarie: Beeckman părăseşte Breda pentru Middelburg, dar cei doi continuă să schimbe idei prin corespondenţă până la 6 mai.

– 26 martie: Îi comunică lui Beeckman intenţia de a elabora scientia penitus nova („o ştiinţă complet nouă”), prin care să poată rezolva probleme „în orice fel de cantitate, atât continuă, cât şi discretă”. Plănuieşte să ajungă în Austria şi Boemia ocolind Germania prin Danemarca, Polonia şi Ungaria.

– 29 aprilie: Părăseşte Provinciile Unite, îmbarcându-se la Amsterdam pentru Copenhaga; o scrisoare a lui Beeckman nu-l mai găseşte acolo. Probabil renunţă la planul călătoriei mai lungi, alegând drumul scurt, prin Germania.

– august-septembrie: Se află la Frankfurt, unde asistă la festivităţile prilejuite de încoronarea (9 septembrie) arhiducelui de Austria, Ferdinand al II-lea de Habsburg, ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. La 26 august, Statele Boemiei îl destituiseră pe Ferdinand, catolic, din titlul de rege şi-i oferiseră coroana lui Frederic al V-lea, principele elector de Palatinat, calvinist; o va accepta la 28 septembrie: Războiul de Treizeci de Ani stă să înceapă.

– octombrie: Pornit să se înroleze în armata ducelui catolic Maximilian I de Bavaria, se opreşte la Neuburg pe Dunăre (şi nu la Ulm), rămânând toată ziua „închis de unul singur într-un poêle [cameră încălzită de o sobă de faianţă vecină cu o bucătărie], unde aveam tot răgazul să mă întreţin cu gândurile mele”.

---

sursa: Rene Descartes, Corespondența completă, I, Ediție îngrijită de Vlad Alexandrescu, Introducere de Vlad Alexandrescu, Traducere din franceză, latină și neerlandeză de Vlad Alexandrescu, Robert Arnăutu, Robert Lazu, Călin Cristian Pop, Mihai-Dragoș Vădana, Grigore Vida, Polirom, 2014