Arhive etichetă: Schopenhauer

Disputa

schopenhauerÎn 1814 disputa dintre Schopenhauer și mama sa dă naștere unui schimb memorabil de replici, despre care Arthur îi relatează, mulţi ani mai târziu, unui cunoscut, Wilhelm Gwinner:

Mama, în timp ce pune mâna pe dizertaţia lui Arthur, Despre rădăcina împătrită: „Este, desigur, ceva pentru farmacist.”

Arthur: „Va fi citită şi atunci când din cărţile tale nu va mai exista nici măcar un exemplar în vreun pod.”

Mama : „Din cartea ta va fi disponibil încă întregul tiraj”.

Continuă citirea →

Schopenhauer. Viaţa şi opera

Schopenhauer

Schopenhauer (1788–1860) este, printre filozofi, o figură în  multe privinţe singulară. Este pesimist, în timp  ce aproape toţi  ceilalţi sunt optimişti. Nu este  întru  totul  academic,  precum Kant  şi Hegel, dar  nici nu se plasează cu totul  în  afara  tradiţiei academice. Îi displace creştinismul şi preferă religiile Indiei – atât  hinduismul, cât  şi  budismul.  Este un om de o vastă cultură, interesat  la fel de mult de artă ca şi de etică. Este neobişnuit de imun  la naţionalism şi la  fel de familiarizat cu autorii englezi şi francezi ca şi cu cei din ţara sa.  A avut  în totdeauna mai puţină  priză  la filozofii de profesie decât  la artişti şi literaţi aflaţi  în cău­tarea  unei  filozofii în care să  poată  crede.  Cu el începe supralicitarea Voinţei,  caracteristică  pentru  o  mare  parte a  filozofiei  secolelor  al XIX-lea şi al XX-lea; dar  pentru  el  Voinţa,  deşi fundamentală din  punct  de  vedere metafizic, este un rău din  punct  de vedere etic – opoziţie posibilă doar pentru un pesimist.

El  recunoaşte trei  surse ale filozofiei sale – Kant, Platon şi Upanişadele – dar nu cred că-i  datorează lui Platon atât de mult cât crede el însuşi. Viziunea sa filozofică are o anumită afinitate temperamentală cu cea a epocii elenistice; este o  viziune obosită  şi  vale­tudinară,  pentru  care  pacea  preţuieşte  mai  mult  decât  victoria,  iar chietismul mai mult decât încercările de reformă, pe care le consideră inevitabil  futile.

Viaţa

Ambii săi părinţi aparţineau unor familii negustoreşti de vază din Danzig  (Gdansk),  locul  său  de naştere. Tatăl  său era  un voltairian, pentru care Anglia însemna ţara libertăţii  şi  a inteligenţei. La fel ca majoritatea cetăţenilor de frunte din Danzig, ura atentatele Prusiei la  independenţa oraşului liber Danzig şi a fost cuprins de indignare atunci când acesta a  fost anexat de Prusia în  1793 – indignare  ce l-a făcut să se mute la Hamburg,  deşi  a  suferit prin  asta  o însemnată  pierdere  pecuniară.

Schopenhauer  a trăit acolo împreună cu tatăl său din 1793 până  în 1797; apoi a petrecut  doi ani la Paris, la sfârşitul cărora tatăl său  afla cu plă­cere  că  băiatul  aproape uitase germana. În 1803 a fost plasat  la o şcoală cu internat  din  Anglia, unde a prins ură  faţă de  nesinceritate şi de  ipo­crizie. Peste alţi doi ani, ca să-i facă pe plac tatălui său, devenea funcţio­nar la o casă  de comerţ din Hamburg, dar nu agrea defel perspectiva unei  cariere  de  afaceri  şi tânjea  după  o  viaţă  literară  şi  academică. Lucrul acesta a devenit posibil în  urma  morţii tatălui – probabil un suicid;  mama  sa a primit bucuroasă ideea  ca băiatul să abandoneze comerţul  şi să urmeze şcoala  şi universitatea. De aici am putea fi  ten­taţi să presupunem că el ar fi  preferat-o pe mamă tatălui, dar adevărul este exact opus: pe mamă o antipatiza, iar tatălui i-a păstrat o amintire plină de afecţiune.

Continuă citirea →

Povestea porcilor spinoşi

porci spinosi poveste

Porcii spinoşi se înghesuie în zilele reci de iarnă unii într-alţii pentru a se încălzi şi pentru a scăpa de moarte prin îngheţ. Totuşi, au ajuns curând să-şi simtă reciproc spinii, lucru care i-a făcut să se îndepărteze iarăşi unii de alţii. Dacă nevoia de căldură îi aducea apoi din nou la un loc, se repeta celălalt neajuns, astfel că au fost mânaţi încoace şi încolo între cele două suferinţe până când au găsit o distanţă de mijloc între ei, la care puteau răbda cel mai bine.

Astfel, nevoia de a trăi în societate, izvorâtă din deşertăciunea şi monotonia interioară a fiecăruia, îi mână pe oameni unii către ceilalţi; dar nenumăratele lor însuşiri opuse şi greşeli de nesuferit îi fac să se respingă reciproc. Distanţa de mijloc pe care o află în sfârşit şi unde poate exista o convieţuire sunt politeţea şi moravurile fine. Din pricina asta, nevoia de încălzire reciprocă se satisface, este adevărat, doar în parte, în schimb nu se simte înţepătura spinilor. Totuşi, cine are multă căldură proprie, interioară, se ţine mai degrabă în afara societăţii, pentru a nu pricinui sau simţi vreun rău. (Schopenhauer)

Modestia lui Schopenhauer

„Modest” din fire, când a fost întrebat unde ar vrea să fie înmormântat, filozoful german Schopenhauer a răspuns:

Nu are nici o importanţă locul. Posteritatea mă va descoperi oriunde! 🙂