Sic vos non vobis
Sic vos non vobis (lat. „Astfel voi (munciți), dar nu pentru voi”)
Vergiliu a scris pe zidurile palatului imperial două versuri nesemnate care au plăcut mult împăratului Augustus. Un poet mediocru, Bathil, şi-a atribuit paternitatea lor, ceea ce l-a supărat pe adevăratul autor. Vergiliu a notat atunci numai capetele altor patru versuri, care începeau toate cu aceste patru cuvinte: Sic vos non vobis…
Augustus a cerut lui Bathil să le termine, dar acesta n-a reusit. Vergiliu, ieșind din anonimat, le-a completat:
Sic vos non vobis nidificatis, aves;
Sic vos non vobis vellera fertis, oves;
Sic vos non vobis mellificatis, apes;
Sic vos non vobis fertiz aratra, boves.
Astfel voi clădiţi cuibul, dar nu pentru voi, păsărilor;
Astfel voi purtaţi lâna, dar nu pentru voi, oilor;
Astfel voi faceţi mierea, dar nu pentru voi, albinelor;
Astfel voi trageţi plugul, dar nu pentru voi, boilor.
Acesta e adevărul !
Mark Twain: „Dumnezeu îi protejează pe proşti şi pe copii, după cum spune proverbul. Acesta e purul adevăr. Cunosc acest lucru pentru că l-am verificat pe mine însumi ! 🙂
Vorba a fost dată omului spre a-şi ascunde gândurile. Originea expresiei
La parole a été donnée a l’homme pour déguiser sa pensée (fr. „Vorba a fost dată omului spre a-şi ascunde gândurile“)
Această cinică mărturisire e atribuită diplomatului francez Talleyrand care, în lunga sa carieră (a fost ministru de externe al lui Napoleon şi al regilor ce i-au succedat), a aplicat într-adevăr această metodă. Ideea nu-i însă originală, fiindcă, înaintea lui, au exprimat-o aproape identic: poetul englez Edward Young (în Dragostea renumelui, 1742), dramaturgul britanic Oliver Goldsmith (în Albina, 1759) şi Voltaire (în Dialoguri, al17-lea, Claponul şi găina, 1763).
Judec moralitatea politică a unui om după cum ura lui faţă de învăţătură este mai mare sau mai mică
Judec moralitatea politică a unui om după cum ura lui faţă de învăţătură este mai mare sau mai mică. (Stendhal)
Prietenia unui om de litere talentat ar fi o mare binefacere. Mare păcat că cei a căror bunăvoinţă o doreşti sunt întotdeauna morţi!
Prietenia unui om de litere talentat ar fi o mare binefacere. Mare păcat că cei a căror bunăvoinţă o doreşti sunt întotdeauna morţi! (Jules Renard)
Mulţumeşte-te să fii om
Mulţumeşte-te să fii om! – Replică din Nathan Înţeleptul de Lessing, adresată de către templier lui Nathan.
Această piesă, considerată ca o chemare la înfrăţire între oameni, dincolo de barierele naţionale sau religioase, pledează pentru calităţile morale, umane. În acest sens e folosit îndemnul: „Mulţumeşte-te să fii om!”
sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.49
Nu-ţi iei ţara cu tine pe tălpile pantofilor!
Nu-ţi iei ţara cu tine pe tălpile pantofilor! Răspunsul acesta superb, deloc neverosimil, dar imposibil de verificat, ar fi fost dat în martie 1794 de Danton unor prieteni care îl sfătuiau să fugă în străinătate pentru a scăpa de ura, acum declarată, a lui Robespierre.
După pâine, educaţia este prima nevoie a poporului
Vestită formulă a lui Danton, bine cunoscută parizienilor: este gravată pe statuia lui de pe bulevardul Saint-Germain. În 13 august 1793, vorbind de la tribuna Convenţiei, Danton reclamă instituirea în Franţa a învăţământului public obligatoriu şi gratuit:
Încotro te duci?
Quo vadis? = Încotro te duci?
Întrebarea se află în Evanghelia după Ioan (13, 33–36). Isus le spune apostolilor: „Copiii mei, doar puţină vreme mai sunt lîngă voi.“ Simon Petru îl întreabă: „Doamne, încotro te duci?“, iar Isus îi răspunde: „Unde mă duc tu nu mă poţi urma acum, mă vei urma mai tîrziu.“
Omul acela eşti tu!
Regele David, vrând să ia de nevastă pe Betsabeea, soţia războinicului Urie din Het, l-a trimis pe acesta „în greul luptei“, expus duşmanilor şi lipsit de apărare. Urie a fost ucis.
După aceea a venit la rege profetul Nathan şi i-a povestit o parabolă: un om bogat care nu se teme să ia de la un om sărac singura lui oaie. Regele, întrebat, a spus răspicat că tâlharul acesta bogat merita moartea. Atunci Nathan i-a spus: „Omul acela eşti tu!“
sursa: Francois Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul lor istoric, Humanitas, Bucureşti, 2000
Carne de tun
Carne de tun – expresie lansată de Vicontele de Chateaubriand (scriitor şi om politic francez, 1768-1848), într-un pamflet împotriva lui Napoleon, De Bouonaparte et des Bourbons, publicat la 30 martie 1814, după restaurarea dinastiei de Bourbon în Franţa. În acel pamflet, referindu-se la modul în care se făceau recrutările sub Napoleon scria:
„S-a ajuns la un asemenea grad de dispreţ faţă de viaţa oamenilor, încât recruţii erau numiţi materie primă şi carne de tun.„
Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai lui
Tuez-les tous, Dieu saura reconnaitre les siens = Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai lui
Acestea au fost cuvintele legatului papei Inocenţiu III, în timpul masacrului din războiul împotriva catarilor.
Urmarea: 20.000 de oameni au fost ucişi în localitatea Beziers.
Turcul plăteşte
Această expresie îşi are originea într-un incident domnesc de la curtea lui Al. Ghica. În timpul unui proces în care erau implicaţi un negustor român şi unul turc, unul dintre boierii divanului a adormit în timpul judecării. Trezit ca să-şi spună părerea, el a rostit automat: „Turcul plăteşte„, ceea ce nu corespondea cu realitatea, bietul turc fiind nevinovat.
De aici, expresia care înseamnă a învinui pe cineva pe nedrept.
Vodă vrea şi Hâncu ba!
În timpul celei de-a doua domnii a lui Duca-Vodă (1672), boierul moldovean Hâncu Mihalcea, din ţinutul Orheiului, a venit la Iaşi, în fruntea unor trupe şi l-a silit pe Duca să fugă la turci. A trebuit să intervină curtea otomană ca să-i înfrângă pe răsculaţi şi să-l readucă pe Vodă pe scaunul Moldovei.
Expresia Vodă vrea şi Hâncu ba! ilustrează şi acum o deosebire de păreri, un dezacord între două persoane.
Iată soarele de la Austerlitz
Voila le soleil d’Austerlitz! = Iată soarele de la Austerlitz
Cuvintele marchează victoria lui Napoleon de la Austerlitz (2 decembrie 1805) asupra armatelor Austriei şi ale Rusiei. Lupta începuse la ora 4 noaptea, pe o ceaţă deasă; în zorii zilei soarele strălucea, prevestind victoria.
În 1812, pe 7 septembrie, Napoleon a pornit atacul asupra Moscovei, profitând de răsăritul soarelui şi şi-a încurajat soldaţii cu vestitele, de atunci, cuvinte: „Iată soarele de la Austerlitz!„, vrând să insinueze că victoria este asigurată. Din nefericire, rezultatul nu a fost pe măsura aşteptărilor.
Expresia este folosită pentru a desemna un eşec.
Comentarii recente