Viața lui Demostene
Demostene (384 î.Hr., Atena – 12.10.322 î.Hr., Calauria, Argolida) – Om politic atenian, considerat unul dintre cei mai mari oratori greci ai Antichităţii. A îndemnat Atena să i se opună lui Filip II al Macedoniei şi, mai târziu, fiului acestuia, Alexandru cel Mare. Discursurile sale oferă informaţii preţioase despre viaţa politică, socială şi economică a Atenei secolului IV î.Hr.
Moştenirea şi tinereţea
Demostene, contemporan cu Platon şi Aristotel, a fost fiul unui înstărit făuritor de săbii. Tatăl său a murit când Demostene avea şapte ani, lăsându-i moştenire o avere considerabilă, dar tutorii lipsiţi de scrupule ai băiatului au profitat de poziţia lor, astfel că, la împlinirea vârstei majoratului, Demostene n-a mai primit decât foarte puţin din această moştenire. Dorinţa puternică de a-l da în judecată pe tutorele său, Aphobos, precum şi constituţia sa fragilă din cauza căreia nu a putut beneficia de educaţia fizică obişnuită la grecii antici, l-au îndrumat să se iniţieze în oratorie. A studiat, de asemenea, retorica juridică.
În opera lui Plutarh Vieţi paralele, istoricul şi biograful grec povesteşte că Demostene şi-a construit un atelier subteran unde îşi exersa vocea, precum şi că s-a ras doar pe jumătate de cap pentru a nu putea ieşi în public. Plutarh mai adaugă că Demostene avea un defect de vorbire, „o pronunţie neclară şi bâlbâită” pe care a corectat-o ţinând pietre în gură în timp ce vorbea şi recitând versuri în timp ce alerga sau avea răsuflarea tăiată. Exersa, de asemenea, vorbirea în faţa unei oglinzi mari.
Viaţa lui Cehov (I)
Cehov, Anton Pavlovici (29.01.1860, Taganrog, Rusia – 14/15.07.1904, Badenweiller, Germania). Scriitor rus, important dramaturg şi maestru al prozei scurte de factură modernă.
Artist al exprimării laconice şi precise, Cehov a sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind motivaţiile secrete ale personajelor sale. Cele mai bune piese şi povestiri scrise de el sunt lipsite de intrigi complicate şi de rezolvări clare. Concentrându-se asupra unor fapte aparent triviale, ele creează o atmosferă specială, numită uneori melancolică sau lirică. Cehov a descris viaţa societăţii ruse contemporane lui folosind o metodă înşelător de simplă, fără procedee literare vizibile, fiind considerat principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX.
Copilăria şi tinereţea
Tatăl lui Cehov era un băcan destul de sărac, cu o fire cazonă şi evlavioasă, care se născuse iobag. Şi-a silit fiul să lucreze ca vânzător în prăvălia sa şi l-a înscris într-un cor bisericesc pe care îl dirija el însuşi. În ciuda blândeţii mamei sale, copilăria a rămas pentru Cehov o amintire dureroasă, deşi ulterior s-a dovedit a fi o experienţă intensă şi plină de vitalitate pe care scriitorul a invocat-o adesea în operele sale.
După ce a frecventat scurtă vreme o şcoală locală grecească, Cehov a fost admis în gimnaziul (liceul) orăşenesc, unde a rămas timp de 10 ani. Aici a primit cea mai bună educaţie disponibilă în mod obişnuit la vremea respectivă – riguroasă, dar lipsită de imaginaţie, bazată pe clasicii greci şi latini. În timpul ultimilor trei ani de şcoală, Cehov a locuit singur şi s-a întreţinut din meditaţiile date elevilor din clasele mai mici, căci tatăl său, ajuns la faliment, se mutase cu restul familiei la Moscova pentru a-şi încerca din nou norocul.
Constantin Brâncuşi. Viaţa şi opera
Brâncuşi, Constantin (19.02.1876, Hobiţa, Gorj, România – 16.03.1957, Paris, Franţa). Pionier al sculpturii moderne abstracte. Lucrările lui în bronz şi marmură sunt caracterizate printr-o formă pură elegantă şi reţinută şi printr-o finisare rafinată. Pasionat sculptor în lemn, a realizat numeroase sculpturi în lemn, adesea de inspiraţie folclorică, şi a sculptat adesea prototipuri în lemn pentru lucrări executate mai târziu în alte materiale. El este cel mai bine cunoscut pentru sculpturile sale abstracte de capete ovoidale şi păsări în zbor.
Tinereţea şi primele lucrări
Părinţii lui Brâncuşi, Nicolae şi Maria Brâncuşi, erau ţărani. La fel ca alţi copii de ţărani din acea vreme, Constantin nu a mers la şcoală. De la şapte ani a lucrat ca păstor, având grijă mai întâi de turma familiei, apoi lucrând pentru alţii, în Munţii Carpaţi. Acesta a fost momentul când tânărul păstor a învăţat să sculpteze în lemn, o artă populară în România rurală, folosită pentru a produce linguri, picioare de pat, butoaie de brânză şi faţade de case, toate împodobite cu gravuri. Stilul acestor ornamente avea să influenţeze numeroase lucrări ale lui Brâncuşi. În preferinţele sale, în port şi în stilul de viaţă, el a păstrat până la moarte simplitatea originilor sale.
La nouă ani, Brâncuşi a mers la Târgu Jiu, în regiunea Oltenia, pentru a căuta de lucru. Mai întâi a lucrat într-o vopsitorie; doi ani mai târziu a lucrat pentru un băcan din Slatina; apoi într-o cârciumă din Craiova, principalul oraş din Oltenia, unde a rămas câţiva ani. Şi-a păstrat gustul pentru lucrul în lemn şi s-a implicat în proiecte de sculptură elaborate. Performanţele lui au atras atenţia unui industriaş care, în 1894, l-a adus la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. Pentru a rămâne la această şcoală, Brâncuşi a trebuit să înveţe singur să scrie şi să citească.
Petru cel Mare: caracterul, copilăria şi tinereţea
Calităţi fizice
Impresia pe care Petru I o făcea asupra contemporanilor săi era aceea a unei enorme forţe şi energii. Având aproape doi metri înălţime şi fiind bine clădit, ţarul poseda o uimitoare putere fizică şi vigoare şi era într-o continuă stare de activitate, asumându-şi sarcini efectuate în mod normal de mai mulţi oameni. Puţini ruşi puteau să ţină pasul cu monarhul lor în multiplele sale îndeletniciri şi, într-adevăr, cum acesta mergea cu paşi mari şi repezi, trebuiau să alerge după el pentru a putea continua conversaţia.
Calităţi intelectuale
În afară de calităţile sale fizice extraordinare, Petru I prezenta şi calităţi intelectuale remarcabile. Ţarul dovedea o curiozitate intelectuală nelimitată, dublată de o uimitoare capacitate de a învăţa. A început să participe personal la tot felul de activităţi de stat, tehnice, speciale sau generale, s-a implicat profund în diplomaţie, administraţie, justiţie, finanţe, comerţ, industrie, educaţie şi, practic, în toate problemele de stat. În politica sa de reforme, ţarul aprecia totdeauna sfaturile competente, dar era şi independent în gândire şi nu ezita să-şi adapteze proiectele la situaţia respectivă.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente