Constantin Brâncuşi. Viaţa şi opera

Constantin Brancusi

Brâncuşi, Constantin (19.02.1876, Hobiţa, Gorj, România – 16.03.1957, Paris, Franţa). Pionier al sculpturii moderne abstracte. Lucrările lui în bronz şi marmură sunt caracterizate printr-o formă pură elegantă şi reţinută şi printr-o finisare rafinată. Pasionat sculptor în lemn, a realizat numeroase sculpturi în lemn, adesea de inspiraţie folclorică, şi a sculptat adesea prototipuri în lemn pentru lucrări executate mai târziu în alte materiale. El este cel mai bine cunoscut pentru sculpturile sale abstracte de capete ovoidale şi păsări în zbor.

Tinereţea şi primele lucrări

Părinţii lui Brâncuşi, Nicolae şi Maria Brâncuşi, erau ţărani. La fel ca alţi copii de ţărani din acea vreme, Constantin nu a mers la şcoală. De la şapte ani a lucrat ca păstor, având grijă mai întâi de turma familiei, apoi lucrând pentru alţii, în Munţii Carpaţi. Acesta a fost momentul când tânărul păstor a învăţat să sculpteze în lemn, o artă populară în România rurală, folosită pentru a produce linguri, picioare de pat, butoaie de brânză şi faţade de case, toate împodobite cu gravuri. Stilul acestor ornamente avea să influenţeze numeroase lucrări ale lui Brâncuşi. În preferinţele sale, în port şi în stilul de viaţă, el a păstrat până la moarte simplitatea originilor sale.

La nouă ani, Brâncuşi a mers la Târgu Jiu, în regiunea Oltenia, pentru a căuta de lucru. Mai întâi a lucrat într-o vopsitorie; doi ani mai târziu a lucrat pentru un băcan din Slatina; apoi într-o cârciumă din Craiova, principalul oraş din Oltenia, unde a rămas câţiva ani. Şi-a păstrat gustul pentru lucrul în lemn şi s-a implicat în proiecte de sculptură elaborate. Performanţele lui au atras atenţia unui industriaş care, în 1894, l-a adus la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. Pentru a rămâne la această şcoală, Brâncuşi a trebuit să înveţe singur să scrie şi să citească.

În 1896, la 20 de ani, Brâncuşi a început să călătorească: a mers la Viena pe Dunăre şi s-a angajat cioplitor în lemn pentru a câştiga banii necesari şederii acolo. Pentru că ambiţia lui era să devină sculptor, în 1898 s-a înscris la concursul de admitere la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi a fost admis. Chiar dacă a fost mult mai atras de lucrările „independenţilor” decât de cele ale academiştilor de la şcoala sa, el a studiat totuşi serios modelajul şi anatomia.

În 1903, după terminarea stagiului militar, Brâncuşi a fost atras de faima lui Auguste Rodin, care se răspândise de la Paris la Bucureşti. Teoriile îndrăzneţe ale lui Rodin au trezit entuziasmul avangardei şi indignarea academicienilor. Exemplul lui Rodin i-a trezit lui Brâncuşi curiozitatea de a vedea ce se întâmplă în artă dincolo de graniţele ţării sale şi a plecat la München, în Germania, unde a rămas până în primăvara lui 1904. Apoi s-a decis să meargă la Paris, o călătorie costisitoare pentru un om cu un venit modest. O mare parte din călătorie a făcut-o pe jos, cu geanta la spate şi a trebuit să îşi vândă ceasul ca să plătească barca pentru a traversa lacul Konstanz. A ajuns la Paris în iulie.

Brâncuşi a fost admis la École des Beaux-Arts, unde a intrat din nou în atelierul unui sculptor academist, Antonin Mercié, care se inspira în lucrările sale din sculptura florentină renascentistă. Brâncuşi a lucrat cu el doi ani, dar, pentru a-şi câştiga existenţa, a avut ocupaţii neobişnuite. Comenzile de portrete de la câţiva compatrioţi l-au ajutat de asemenea, în vremurile dificile.

În 1906 a avut prima expoziţie la Paris, în Salonul sponsorizat de stat, apoi la Salon d’Automne. Cu un spirit destul de clasic, dar care exprima o mare energie, primele sale lucrări au fost influenţate de viguroasa operă a lui Rodin. Pentru a se distanţa de această influenţă, Brâncuşi a refuzat să intre în atelierul lui Rodin, deoarece, a spus el: „La umbra marilor copaci nu creşte nimic”.

În 1907, angajat să sculpteze monumentul funerar al unui bogat moşier în cimitirul Buzău din România, Brâncuşi a sculptat o statuie reprezentând o tânără care îngenunchează, intitulată Rugăciune, care reprezintă prima etapă a evoluţiei sale către formele simplificate. A participat pentru prima dată la expoziţia Tinerimea Artistică, o expoziţie anuală dedicată tinerelor talente, în Bucureşti, şi a închiriat un atelier în zona Montparnasse din Paris.

Influenţa lui Rodin asupra operei lui Brâncuşi a apărut ultima oară în 1908, în prima versiune de Muză adormită, sculptura unei feţe de femeie ale cărei trăsături sugerează un bloc de marmură nedefinit. De asemenea, în 1908, Brâncuşi a executat prima lucrare cu adevărat originală, Sărutul, în care figurile verticale a doi adolescenţi îmbrăţişaţi formează un volum strâns, cu linii simetrice. Într-unul dintre primele sale experimente de sculptură directă, acesta a evidenţiat întrebuinţarea pură, organică a formei, care avea să devină marca sa specifică şi să influenţeze opera a numeroşi artişti, primele influenţe apărând într-o serie de sculpturi executate de prietenul său Amedeo Modigliani, începând din 1910.

Brancusi - Printesa X

Maturitatea

În 1910, Brâncuşi a executat o versiune embrionară a Muzei adormite. Sculptura este un cap izolat, de formă ovoidală, executat în bronz, detaliile feţei fiind reduse drastic; lucrarea are curbe şlefuite, pure. În timp, Brâncuşi avea să experimenteze adesea cu această formă ovoidală, atât în ipsos, cât şi în bronz. În 1924 a creat o formă ovoidală de marmură pură, lipsită de orice detaliu şi intitulată Începutul lumii; aşa cum sugerează şi titlul, această masă ovoidală a reprezentat pentru Brâncuşi esenţa însăşi a formei sau un fel de primă manifestare a formei, pe care artistul nu a dorit să o altereze prin tehnici de sculptură tradiţionale de modelare.

Brâncuşi şi-a extins experimentele cu formele simplificate până la modelarea exploratorie a păsării din 1912, Măiastra, o sculptură denumită după o pasăre fantastică din legendele populare româneşti. Prima variantă a lucrării a fost realizată în marmură, iar pasărea, o formă pură, era reprezentată în zbor, cu capul ridicat. Brâncuşi a continuat această idee cu alte 28 de variante în următoarele două decenii. După 1919, păsările sale au evoluat într-o serie de sculpturi de bronz şlefuite, toate intitulate Pasăre în văzduh. Liniile eliptice, suple ale acestor figuri dau esenţei însăşi a zborului rapid o formă concretă.

În aceşti ani de experimentare radicală, opera lui Brâncuşi a început să aibă un public internaţional din ce în ce mai mare. În 1913, când continua să expună la Salon des Indépendants din Paris, a participat la Armory Show (Expoziţia Internaţională de Artă Modernă) din New York, Chicago şi Boston, expunând cinci lucrări, între care Domnişoara Pogany, un bust stilizat care a avut diverse variante. Cunoscut deja în Statele Unite, Brâncuşi şi-a găsit acolo colecţionari credincioşi în următoarele decenii. între timp, critici din întreaga lume atacau natura radicală a lucrărilor sale.

Mai presus de toate, Brâncuşi a iubit sculptura însăşi, care necesită, spunea el, „o confruntare nemiloasă între artist şi materialele sale”. A sculptat adesea în lemn de stejar sau de castan obiecte pe care avea să le realizeze ulterior în bronz sau marmură. Opera sa a reflectat tradiţia africană a sculpturii directe. La fel ca mulţi artişti europeni de avangardă ai timpului, Brâncuşi a fost interesat de calităţile „primitive” ale artelor africane. Prima sa sculptură în lemn, Fiul risipitor, în 1914, era aproape abstractă, o bucată de lemn de stejar sculptată grosolan, cu trăsături umane abia schiţate. El avea să urmeze această cale printr-o serie întreagă de sculpturi de lemn care se numără printre cele mai stranii lucrări ale sale. A acordat o importanţă deosebită soclului de lemn al unei sculpturi şi l-a construit întotdeauna el însuşi, uneori din cinci sau şase piese suprapuse. (Brâncuşi şi-a construit singur chiar şi propria mobilă, majoritatea ustensilelor şi pipa din care fuma.)

În 1918 a sculptat în lemn prima versiune a Coloanei Infinitului (sau fără sfârşit). Creată dintr-o serie de elemente simetrice suprapuse, această coloană inspirată de stâlpii caselor ţărăneşti din România întruchipa nevoia de ascensiune spirituală pe care Brâncuşi a exprimat-o adesea în lucrările sale.

Contribuţia lui Brâncuşi la Salonul din 1920, Prinţesa X, un portret al unei persoane imaginare care ia o curioasă formă falică, a declanşat un scandal. A intervenit poliţia şi l-a obligat să scoată lucrarea, deoarece dădea naştere la interpretări nedorite.

În 1922 a sculptat primele versiuni ale Peştelui, în marmură, şi Bust de femeie tânără, în lemn. S-a reîntors în România pentru prima dată în 1924.

În 1926 a vizitat Statele Unite, pentru o importantă expoziţie cu lucrările sale la Galeria Brummer din New York. Transportul operelor sale din Franţa a declanşat un proces de doi ani cu vameşii americani, deoarece o lucrare în cupru, Pasăre în văzduh, a fost atât de abstractă, încât aceştia au refuzat să creadă că era o sculptură: Brâncuşi a fost acuzat că introduce clandestin o piesă industrială în Statele Unite. În 1928 a călătorit din nou în Statele Unite, unde avea numeroşi cumpărători şi a câştigat procesul.

Brancusi - poarta sarutului

Maturitatea şi ultimele lucrări

Maharajahul din Indore a mers să îl vadă pe Brâncuşi la Paris în 1933 şi i-a solicitat să creeze un templu care să îi adăpostească sculpturile. Brâncuşi a lucrat mai mulţi ani la proiectul acestui templu şi, în 1937, a mers în India la invitaţia maharajahului. Moartea acestuia din urmă a împiedicat însă finalizarea proiectului. Între timp, Brâncuşi se întorsese la New York pentru o nouă expoziţie la Galeria Brummer în 1933 şi, în 1934 a participat la expoziţia „Pictura şi sculptura sec. XX” la Chicago Renaissance Society. S-a întors din nou în România în 1937 şi în 1938 pentru inaugurarea a trei lucrări monumentale dintr-o grădină publică din Târgu Jiu: noi versiuni uriaşe în oţel la Coloana Infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii.

În 1939, Brâncuşi a făcut ultima călătorie în Statele Unite, pentru a participa la expoziţia Arta în timpul nostru (Art in Our Time) la Muzeul de Artă Modernă din New York. A continuat să-şi exploreze temele preferate în ultimii ani de viaţă, inclusiv pasărea. Ultima lucrare importantă a fost Ţestoasa zburătoare, în 1943. Din acel moment, numeroase expoziţii din Statele Unite şi din Europa aveau să îi asigure faima. Cea mai mare expoziţie a fost la Muzeul Solomon R. Guggenheim din New York, în 1955.

Printr-un decret de naturalizare din 13 iunie 1952, a dobândit cetăţenie franceză. Brâncuşi a oferit prin testament Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris tot ce avea în atelierul său (peste 80 de sculpturi), cu condiţia ca atelierul să fie transformat în muzeu şi restaurat în starea sa originară.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 24-26

12 responses

  1. MULTUMESC

  2. cam prea lung dar si frumos .dupa el voi lucra la scoala

  3. wow e tare trist

  4. cel mai mare sculptor

  5. Singura pagina buna despre Brancusi ma va ajuta la scoala!

  6. e tristtttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttt…………………….

  7. mia fost de ajutor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: