Arhive etichetă: tar

Petru I. Aventuroasa viață a țarului care a reformat Rusia (I) Lupta pentru tron

petru-cel-mareÎn secolul al XVII-lea, Rusia era încă tributară tradiţiilor străvechi, medievale. În acest mediu se va naşte Petru cel Mare, fiul de ţar care a trăit o viaţă plină de evenimente. Petru aspira să realizeze în Rusia un climat de civilizaţie asemănător Europei Occidentale. Ţarul Petru era cunoscut ca un iubitor al vinului, un admirator al femeilor şi un petrecăreţ desăvârşit. Ca despot luminat, acesta nu s-a ferit să utilizeze forţa pentru a reforma Rusia şi a o conduce într-o nouă epocă. Totuşi, multe dintre reformele introduse s-au clădit cu sângele, sudoarea şi lacrimile supuşilor săi. Însuşi Petru, un conducător fascinant dar aspru, a demonstrat un caracter asemănător întinderilor sălbatice ruseşti, frumoase, dar crude.

LUPTA PENTRU TRON

Moartea fratelui vitreg

În ziua de 30 mai a anului 1672, s-a născut fiul ţarului Alexei Mihailovici (cunoscut ca Alexei I) şi al celei de-a doua soţii, ţarina Natalia. Acest fiu va deveni cel ce se va numi ţarul Petru cel Mare. Alexei I va avea, de asemenea, două fiice cu ţarina Natalia. La numai patru ani de la naşterea fiului său, în anul 1676, ţarul Alexei Mihailovici moare. Feodor, fiul lui Alexei cu prima sa soţie, este desemnat succesor la tron după moartea tatălui său. Acesta avea numai cincisprezece ani, dar era cel mai mare dintre cei patru fii ai ţarului, astfel fiind cea mai potrivită alegere pentru succesiunea la tron. În data de 21 iunie 1676, Feodor a fost încoronat sub numele de ţarul Feodor al III-lea. Familia boierească Miloslavskaia, din care făcea parte prima soţie a defunctului ţar Alexei, i-a izgonit atât pe micul Petru, pe mama sa Natalia și familia acesteia, Nariskina, cât și pe cele două surori ale lui Petru din palatul ţarist.

Continuă citirea →

Copilăria lui Petru cel Mare (V)

Petru cel mare tarul rusieiÎntre lecții și joacă în Kremlin și la Kolomenskoe, viața lui Petru s-a desfășurat fără mari evenimente în timpul celor șase ani de domnie ai lui Fiodor (1676-1682).

Fiodor semăna foarte mult cu tatăl său – cu un temperament blajin, indulgent și relativ inteligent, educat de marii cărturari ai vremii. Din păcate, boala sa, asemănătoare scorbutului, îl obliga deseori să conducă Rusia întins pe pat. Chiar și așa, Fiodor a reușit să înfăptuiască o mare reformă: abolirea sistemului medieval al întâietății, care era o povară zdrobitoare pe umerii administrației publice, prevăzând ca nobilii să accepte numai funcții de stat și de conducere militară în acord cu rangul lor. Și, ca să-și dovedească rangul, fiecare boier păstra cu religiozitate arhiva familiei. Aveau loc certuri nesfârșite și devenise imposibil să plasezi oameni capabili în poziții-cheie, deoarece alții, invocându-și rangurile mai înalte, ar fi refuzat să le fie subalterni. Acest sistem promovase incompetența, și, în secolul al XVII-lea, ca să poată organiza o campanie militară, țarul a fost nevoit să-l suspende temporar și să declare că, în timpul războiului, comanda va fi acordată „fără a se ține cont de întâietate“.

Fiodor voia însă ca aceste excepții temporare să devină permanente. A numit o comisie care să recomande abolirea permanentă a întâietății; apoi a convocat un consiliu special, de boieri și clerici, pe lângă care a stăruit să aprobe abolirea pentru binele statului. Patriarhul l-a susținut cu entuziasm. Boierii însă, suspicioși și deloc dornici să renunțe la prerogativele lor sacre, conferite de rang, au aprobat plini de resentimente.

Continuă citirea →

Copilăria lui Petru cel Mare (IV)

petru cel mareBrusc, pe când Petru avea doar trei ani și jumătate, seninătatea copilăriei sale a fost spulberată. De Bobotează, în ianuarie 1676, țarul Aleksei, în vârstă de patruzeci și șapte de ani, sănătos și activ, lua parte la ceremonia anuală de sfințire a apelor râului Moscova. El a răcit, după ce a stat pe tot parcursul ceremoniei în aerul înghețat de iarnă. Câteva zile mai târziu, în mijlocul unei reprezentații de teatru, țarul a părăsit sala din Kremlin și s-a dus la culcare. La început, boala nu părea periculoasă. Cu toate acestea, s-a agravat constant și, după zece zile, în data de 8 februarie, țarul Aleksei a murit. 

Dintr-odată, lumea lui Petru s-a schimbat. El fusese copilașul iubit al unui tată care o adora pe mama sa; acum devenise urmașul potențial incomod al celei de-a doua soții a tatălui său mort. Succesorul la tron era Fiodor, de cincisprezece ani, semi-invalid, cel mai vârstnic supraviețuitor dintre copiii Mariei Miloslavskaia. Deși Fiodor nu fusese niciodată sănătos, în 1674 Aleksei îl declarase formal major, recunoscându-l ca moștenitor și prezentându-l astfel supușilor și ambasadorilor străini. La momentul respectiv păruse o simplă formalitate; sănătatea lui Fiodor era așa de fragilă, iar cea a lui Aleksei așa de bună, încât puțini își imaginau că debilul fiu ar fi putut să-i supraviețuiască tatălui robust. 

Dar exact asta se întâmplase: Fiodor era țar, iar balanța puterii se înclinase din nou de la Narîșkini la Miloslavski. Deși picioarele lui erau atât de umflate încât a trebuit să fie purtat pe sus la încoronarea sa, Fiodor a fost înscăunat fără vreo opoziție. Membrii familiei Miloslavski au invadat din nou curtea, în vechile lor posturi. Fiodor nu avea resentimente față de mama lui vitregă, Natalia, sau față de frățiorul lui vitreg, Petru, numai că avea doar cincisprezece ani, și nu putea să țină piept mereu puterii rudelor Miloslavski. 

Continuă citirea →

Copilăria lui Petru cel Mare (III)

alt="Romanov"Aleksei era mai mult decât bucuros de nașterea fiului său, și a aranjat personal fiecare detaliu al unei slujbe publice de mulțumire în Catedrala Adormirii. După aceea, Aleksei i-a avansat în rang pe Kiril Narîșkin, tatăl Nataliei, și pe Matveev, tutorele acesteia, apoi i-a servit cu mâna lui pe invitați cu vodcă și vin. 

Copilul Petru a fost botezat la patru săptămâni, în 29 iunie, ziua sărbătoririi Sf. Petru în calendarul ortodox. Adus în biserică într-un leagăn pe rotile și purtat pe un drum stropit cu apă sfințită, copilul a fost ținut deasupra cristelniței de către Fiodor Narîșkin, fratele mai mare al țarinei, și botezat de duhovnicul personal al țarului. În ziua următoare s-a organizat un banchet regal pentru delegațiile de boieri, negustori și alți cetățeni ai Moscovei, care veniseră în mare număr la Kremlin, să aducă daruri de felicitare. Mesele erau decorate cu bucăți uriașe de zahăr sculptat, care reprezentau vulturi, lebede și alte păsări, mult mai mari decât în realitate. Exista chiar și o machetă complicată din zahăr a Kremlinului, cu mici figurine reprezentând oameni care mergeau prin cetate. În apartamentele ei de deasupra sălii de banchet, țarina Natalia oferea o altă recepție soțiilor și fiicelor de boieri, cărora le înmâna la plecare câte un platou cu dulciuri. 

Continuă citirea →

Copilăria lui Petru cel Mare (II)

petru cel mare tanarMatveev, copleșit de implicațiile acestei declarații, s-a aruncat la picioarele suveranului său. El și-a dat seama imediat de perspectivele luminoase, dar și de pericolele ascunse pe care le presupunea decizia lui Aleksei. Ascensiunea pupilei către locul de țarină însemna încununarea succesului său: rudele și prietenii ar fi avansat odată cu ea; el, împreună cu aceștia, ar fi înlocuit la putere neamul Miloslavski. În același timp însă, acest lucru n-ar fi făcut decât să stimuleze în mod periculos antagonismul cu aceștia, dar și cu alte familii puternice de boieri, care deja erau deranjate de poziția lui de favorit. Dacă hotărârea ar fi fost anunțată, iar apoi căsătoria nu mai avea loc, dintr-un motiv oarecare, Matveev ar fi fost sfârșit. Având în minte toate aceste lucruri, Matveev l-a implorat pe țar ca, în ciuda determinării lui, să urmeze, totuși, tradiția alegerii publice a miresei lui dintr-un grup de candidate selectate.

Ceremonia, care își avea originile în Bizanț, impunea ca femeile ajunse la vârsta măritișului să se adune din toate colțurile Rusiei la Kremlin, pentru a fi inspectate de țar. Teoretic, femeile puteau proveni din orice clasă socială, chiar și dintre șerbi, practic însă, această poveste nu devenise niciodată realitate. Niciodată vreun țar nu-și plecase privirea asupra vreunei frumoase fecioare din rândul șerbilor, ca să fie fermecat de ființa ei delicată și s-o facă țarină. Într-adevăr însă, grupul de fete putea include și reprezentante ale micii nobilimi, iar Natalia Narîșkina era, din acest punct de vedere, perfect eligibilă. La curte, tinerele speriate, victime ale ambiției familiei, erau examinate de oficiali ai curții pentru a li se certifica virginitatea. Cele care treceau inspecția erau convocate apoi la Kremlin, în așteptarea zâmbetului sau a semnului făcut de un băiat sau un bărbat care putea să le ofere tronul. 

Continuă citirea →

Copilăria lui Petru cel Mare (I)

Alexis_I_of_Russia_(Hermitage)În martie 1669, când țarul Aleksei avea patruzeci de ani, prima lui soție, țarina Maria Miloslavskaia, a murit în încercarea de a-și îndeplini funcția ei dinastică esențială, aceea de a da naștere unui copil. Ea a fost profund regretată, nu doar de soțul ei, ci și de numeroasele rude din neamul Miloslavski, a căror putere la curte se baza pe căsătoria ei cu țarul. Acum totul se sfârșise, iar ei, printre lacrimile pentru sora și nepoata lor decedată, vegheau și erau îngrijorați. 

Situația lor dificilă era îngreunată de faptul că, în ciuda eforturilor ei, Maria nu lăsase în urmă certitudinea unui moștenitor Miloslavski. În timpul căsniciei ei de douăzeci și unu de ani cu Aleksei, Maria, care era cu patru ani mai mare decât acesta, făcuse tot ce putuse: cei treisprezece copii – cinci fii și opt fiice – se născuseră înainte ca încercarea de a-l face pe al paisprezecelea s-o ucidă. Niciunul dintre fiii Mariei nu era însă viguros; patru dintre ei i-au supraviețuit, dar în numai șase luni au decedat doi, inclusiv moștenitorul tronului, în vârstă de șaisprezece ani, numit Aleksei, după tatăl său. Așadar, după moartea soției, țarul rămăsese cu doar doi fii din căsătoria Miloslavski – doi fii ale căror perspective, din păcate, erau nesigure. Fiodor, care avea pe atunci zece ani, era debil, iar Ivan, de trei ani, era pe jumătate orb și avea și un defect de vorbire. Dacă ei ar fi murit înaintea tatălui lor, sau curând după acesta, succesiunea ar fi rămas deschisă și nimeni n-ar fi putut spune cine ar fi urmat la tron. Pe scurt, toată Rusia, mai puțin cei din familia Miloslavski, spera ca Aleksei să-și găsească o altă soție, și să facă lucrul acesta cât mai repede. 

Continuă citirea →

Petru cel Mare: caracterul, copilăria şi tinereţea

Petru cel Mare

Calităţi fizice

Impresia pe care Petru I o făcea asupra contemporanilor săi era aceea a unei enorme forţe şi energii. Având aproape doi metri înălţime şi fiind bine clădit, ţarul poseda o uimitoare putere fizică şi vigoare şi era într-o continuă stare de activitate, asumându-şi sarcini efectuate în mod normal de mai mulţi oameni. Puţini ruşi puteau să ţină pasul cu monarhul lor în multiplele sale îndeletniciri şi, într-adevăr, cum acesta mergea cu paşi mari şi repezi, trebuiau să alerge după el pentru a putea continua conversaţia.

Calităţi intelectuale

În afară de calităţile sale fizice extraordinare, Petru I prezenta şi calităţi intelectuale remarcabile. Ţarul dovedea o curiozitate intelectuală nelimitată, dublată de o uimitoare capacitate de a învăţa. A început să participe personal la tot felul de activităţi de stat, tehnice, speciale sau generale, s-a implicat profund în diplomaţie, administraţie, justiţie, finanţe, comerţ, industrie, educaţie şi, practic, în toate problemele de stat. În politica sa de reforme, ţarul aprecia totdeauna sfaturile competente, dar era şi independent în gândire şi nu ezita să-şi adapteze proiectele la situaţia respectivă.

Continuă citirea →

Ivan cel Groaznic – despotul pocăit

Ivan cel Groaznic - ţarul Rusiei

Din cauza războaielor pe care le-a purtat, a terorismului politic şi a păcatelor proprii – inclusiv faptul că şi-a ucis un fiu – primul ţar al Rusiei este cunoscut sub numele de Ivan cel Groaznic. Şi-a început domnia hotărât să facă din Moscova „a treia Romă“ şi a murit înălţând rugăciuni pentru victimele lui.

Continuă citirea →

Copilăria lui Ivan cel Groaznic

Ţarul Ivan al IV-lea a avut o copilărie nefericită. Atunci când Vasile al III-lea, ţar al Rusiei (1505-1533), a murit pe neaşteptate, tânăra lui soţie şi mama lui Ivan a devenit Mare Cneaghină (prinţesă), cu responsabilitatea conducerii Rusiei. După cinci ani, a murit şi ea în condiţii misterioase, lăsându-şi micul fiu în grija unui consiliu format din boieri cunoscuţi pentru trădările lor.

Prea tânăr pentru a interveni, Ivan putea numai să privească cum prinţul Obolenski, iubitul defunctei sale mame, a fost arestat şi aruncat în temniţă, unde a murit de foame. Toţi cei care îl iubiseră pe prinţ au avut aceeaşi soartă.

Lipsit de ajutorul mamei sale, Ivan a fost lăsat aproape singur în voia sorţii, la periculoasa curte rusească. Ca tovarăş avea numai un frate mai mic, surdo-mut.

Conducerea Consiliului era acum în mâinile a doi boieri puternici, fraţii Suiski, care îşi foloseau poziţia pentru a se îmbogăţi pe ei şi pe favoriţii lor, pe seama tânărului ţar. Tratamentul la care l-au supus pe Ivan a fost cel care a născut în el ura pentru boieri, în general, şi pentru Suiski, în special. Fraţii îşi afişau dispreţul pentru Ivan în faţa întregii curţi, cu o grosolănie şi o lipsă de respect flagrante.

Comportamentul lor a avut un efect devastator asupra lui Ivan, al cărui bunic suferise umilinţe asemănătoare din partea tătarilor din Crimeea. În fiecare an, cneazul rus era silit să meargă la curtea hanului şi să se umilească, aruncându-se în genunchi şi hrănind cu ovăz din coiful său calul favorit al hanului. Nepotul său îndura acum umilinţe asemănătoare, de data aceasta nu din partea străinilor, ci din cea a membrilor propriei curţi; şi totuşi, era lipsit de puterea de a-i contesta.

Ivan îşi elibera frustrarea în acte meschine de cruzime lipsite de sens, aruncând animale vii din vârful turnurilor palatului şi râzând când se făceau bucăţi pe pietrele de jos.

Însă, după ce a preluat puterea, Ivan a avut un ţel pe care l-a urmărit cu încăpăţânare: să-i facă pe boieri să plătească scump lipsa de respect de care dăduseră dovadă.