Arhive etichetă: Demostene

Viața lui Demostene (III) Întemniţarea, exilul și moartea

demosteneŞase ani mai târziu însă, a fost condamnat pentru infracţiuni grave şi a fost forţat să evadeze din închisoare şi să se exileze. A fost acuzat că a luat 20 de talanţi depozitaţi în Atena de Harpalos, un refugiat al lui Alexandru. Demostene a fost găsit vinovat, a primit o amendă de 50 de talanţi şi întemniţat.

Circumstanţele acestui caz sunt neclare. Se poate ca Demostene să fi intenţionat să folosească banii în scopuri civice şi, probabil, este semnificativ faptul că instanţa l-a amendat cu doar de două ori şi jumătate valoarea în cauză, nu de zece ori, aşa cum se obişnuia în astfel de cazuri. Evadarea din închisoare a făcut imposibilă întoarcerea lui în Atena pentru a strânge banii pentru amendă. Liderul de odinioară al atenienilor era acum exilat de propriul popor.

Continuă citirea →

Viața lui Demostene (II) Lupta împotriva regelui Filip

Filipicele

demostenesLa începutul anului 351 î.Hr., Demostene a ţinut un discurs împotriva lui Filip, aşa numita Prima filipică, prin care a devenit lider al opoziţiei faţă de ambiţiile imperiale ale Macedoniei. În următorii 29 de ani, Demostene nu s-a lăsat; aşa cum spune Plutarh, „ţelul pe care şi l-a propus în comunitate a fost nobil şi drept, apărarea grecilor împotriva lui Filip”. În Prima filipică el le aminteşte atenienilor că îi învinseseră odată pe spartani, la fel de puternici ca Filip, subliniind sarcastic că Filip nu le-ar fi cucerit niciodată teritoriile, dacă ar fi fost la fel de timid cum par a fi atenienii. A încheiat provocându-i pe concetăţeni să ia frâiele în propriile mâini şi să nu-l lase pe Filip să învingă de la bun început.

Cu toate acestea, muşcătorul său discurs nu a reuşit să îi stârnească pe atenieni. Filip a avansat până în Peninsula Calcidică, ameninţând oraşul Olynthos, care a cerut ajutorul Atenei. În 349 î.Hr., Demostene a ţinut trei discursuri emoţionante (Olinticele) pentru a obţine ajutor pentru Olynthos, dar oraşul a fost cucerit anul următor fără a beneficia de ajutor însemnat din partea Atenei. În cele din urmă, Filip şi atenienii au încheiat, în aprilie 346 î.Hr., Pacea lui Filocrate; Demostene, în parte pentru a câştiga timp de pregătire pentru lupta îndelungată pe care o întrevedea, a fost de acord cu pacea şi a mers în calitate de ambasador pentru a negocia tratatul cu Filip. În timpul negocierilor, Filip, înţelegând că elocvenţa lui Demostene reprezenta o ameninţare la adresa planurilor sale, l-a ignorat şi i s-a adresat în schimb colegului său ambasador, Eschine. Cei doi s-au întors de la ambasadă duşmani înverşunaţi, Demostene denunţându-l pe Eschine, în timp ce acesta din urmă îi asigura pe toţi de bunele intenţii ale lui Filip.

Continuă citirea →

Viața lui Demostene

demosteneDemostene (384 î.Hr., Atena – 12.10.322 î.Hr., Calauria, Argolida) – Om politic atenian, considerat unul dintre cei mai mari oratori greci ai Antichităţii. A îndemnat Atena să i se opună lui Filip II al Macedoniei şi, mai târziu, fiului acestuia, Alexandru cel Mare. Discursurile sale oferă informaţii preţioase despre viaţa politică, socială şi economică a Atenei secolului IV î.Hr.

Moştenirea şi tinereţea

Demostene, contemporan cu Platon şi Aristotel, a fost fiul unui înstărit făuritor de săbii. Tatăl său a murit când Demostene avea şapte ani, lăsându-i moştenire o avere considerabilă, dar tutorii lipsiţi de scrupule ai băiatului au profitat de poziţia lor, astfel că, la împlinirea vârstei majoratului, Demostene n-a mai primit decât foarte puţin din această moştenire. Dorinţa puternică de a-l da în judecată pe tutorele său, Aphobos, precum şi constituţia sa fragilă din cauza căreia nu a putut beneficia de educaţia fizică obişnuită la grecii antici, l-au îndrumat să se iniţieze în oratorie. A studiat, de asemenea, retorica juridică.

În opera lui Plutarh Vieţi paralele, istoricul şi biograful grec povesteşte că Demostene şi-a construit un atelier subteran unde îşi exersa vocea, precum şi că s-a ras doar pe jumătate de cap pentru a nu putea ieşi în public. Plutarh mai adaugă că Demostene avea un defect de vorbire, „o pronunţie neclară şi bâlbâită” pe care a corectat-o ţinând pietre în gură în timp ce vorbea şi recitând versuri în timp ce alerga sau avea răsuflarea tăiată. Exersa, de asemenea, vorbirea în faţa unei oglinzi mari.

Continuă citirea →

Literatura şi istoria în Grecia antică (III)

Herodot

Perioada clasică a văzut dezvoltându-se în Grecia două genuri literare noi: istoria şi retorica. Prima s-a născut din întretăierea a două tipuri de povestiri: povestirile mitologice în proză, provenite direct din tradiţia epică şi care tratau despre genealogii şi despre întemeierea oraşelor, şi relatările de călătorie, care au pus în acelaşi timp fundamentele cunoaşterii geografice.

Continuă citirea →

Critica lui Demostene

Iată în ce termeni îi ataca oratorul atenian Demostene (384-322 î.Hr.) pe unii oameni politici care își înfrumusețau casele cu ajutorul unor averi dobândite pe căi necinstite:

„Odinioară, oamenii de stat dădeau dovadă de atâta simplitate în viaţa lor particulară, moravurile lor se potriveau atât de mult cu firea cetăţii noastre încât şi astăzi aceia dintre voi care cunosc casa lui Aristide sau a lui Miltiade sau a celorlalţi cetăţeni iluştri din vremea aceea pot vedea că ea nu arăta mai bine decât casele vecine. Şi asta fiindcă ei nu-şi puneau în gând să se îmbogăţească ocupându-se de treburile publice. Cinstiţi faţă de greci, pioşi faţă de zei, respectând egalitatea în cetate, ei ne-au adus o mare bunăstare, cum era şi de aşteptat…

Astăzi, o să-mi spuneţi, treburile noastre nu stau prea bine, dar, pentru oraş măcar, s-a făcut mult. Adevărat? Şi ce anume s-ar putea cita? Că reparăm meterezele zidurilor? Să refacem străzile şi fântânile? Nişte nimicuri…

Priviţi-i însă pe oamenii care duc această politică: au ajuns, unii de la sărăcie la bogăţie, alţii, de la o existenţă obscură la onoruri. Câţiva şi-au construit case mai impunătoare decât edificiile publice şi pe măsură ce averea publică  a scăzut, a crescut averea lor tot pe-atât”.

Orice asemănare cu situaţia din România de azi e pur întâmplătoare. 🙂

Demostene sau cum devii orator

Acela pe care destinul îl hărăzise să ajungă cel mai mare sau măcar cel mai celebru dintre toţi oratorii, nu era un vorbitor înnăscut. Era bâlbâit; şi, pentru a se putea vindeca de această boală, se spune că obişnuia să vorbească ţinând pietricele în gură şi să declame urcând în fugă un deal.

Dar nu a ajuns niciodată un improvizator. Deseori se închidea într-o peşteră, bărbierit numai pe jumătate de obraz, ca să evite tentaţia de a ieşi în lume, şi-şi pregătea în scris discursurile. Avea nevoie chiar de luni de zile; apoi le repeta în faţa oglinzii, ca să le studieze toate efectele, chiar şi ale mimicii. Ca să le realizeze, nu renunţa nici la urlete sau grimase. În această situaţie, ascultătorul de rând se distra ca la teatru. 🙂


sursa: Indro Montanelli, Istoria grecilor, Artemis, 2000

Filip al II-lea – calităţi şi defecte

Filip al II-lea, regele Macedoniei, era un bărbat voinic, violent, arogant, luptător curajos şi vânător neobosit. A reuşit să-şi atingă scopurile, puţin prin forţă, puţin prin şiretenie, că din amîndouă avea din belşug.

Demostene, adversarul său neîmpăcat, a exclamat uimit atunci când l-a cunoscut:

Ce om! De dragul puterii şi succesului şi-a pierdut un ochi, are un umăr rupt, un picior şi un braţ damblagite. Şi nu există încă nimeni aici care să-l îngenuncheze.