Viața lui Demostene

demosteneDemostene (384 î.Hr., Atena – 12.10.322 î.Hr., Calauria, Argolida) – Om politic atenian, considerat unul dintre cei mai mari oratori greci ai Antichităţii. A îndemnat Atena să i se opună lui Filip II al Macedoniei şi, mai târziu, fiului acestuia, Alexandru cel Mare. Discursurile sale oferă informaţii preţioase despre viaţa politică, socială şi economică a Atenei secolului IV î.Hr.

Moştenirea şi tinereţea

Demostene, contemporan cu Platon şi Aristotel, a fost fiul unui înstărit făuritor de săbii. Tatăl său a murit când Demostene avea şapte ani, lăsându-i moştenire o avere considerabilă, dar tutorii lipsiţi de scrupule ai băiatului au profitat de poziţia lor, astfel că, la împlinirea vârstei majoratului, Demostene n-a mai primit decât foarte puţin din această moştenire. Dorinţa puternică de a-l da în judecată pe tutorele său, Aphobos, precum şi constituţia sa fragilă din cauza căreia nu a putut beneficia de educaţia fizică obişnuită la grecii antici, l-au îndrumat să se iniţieze în oratorie. A studiat, de asemenea, retorica juridică.

În opera lui Plutarh Vieţi paralele, istoricul şi biograful grec povesteşte că Demostene şi-a construit un atelier subteran unde îşi exersa vocea, precum şi că s-a ras doar pe jumătate de cap pentru a nu putea ieşi în public. Plutarh mai adaugă că Demostene avea un defect de vorbire, „o pronunţie neclară şi bâlbâită” pe care a corectat-o ţinând pietre în gură în timp ce vorbea şi recitând versuri în timp ce alerga sau avea răsuflarea tăiată. Exersa, de asemenea, vorbirea în faţa unei oglinzi mari.

În ciuda programului de autoperfecţionare, primele tentative de a vorbi în public în cadrul Adunării Poporului au fost sortite dezastrului. Publicul a râs de el. Procesele intentate lui Aphobos şi altor doi tutori în 363 î.Hr. au avut un succes mai mare; nu i-au adus mult mai mulţi bani, dar a învăţat foarte multe despre strategia vorbirii şi metodele de argumentare. Trei dintre discursurile sale împotriva lui Aphobos şi două împotriva sculptorului Antenor au supravieţuit până azi.

Demostene, scriitor de discursuri

La 20 de ani, tânărul Demostene s-a trezit fără averea ce i se cuvenea, fără o meserie sau o profesie şi, aparent, cu puţine şanse de succes în vreun domeniu. Însă priceperea sa oratorică a stârnit interesul. În Atena democrată din sec. IV î.Hr., orice cetăţean care dorea să intenteze un proces sau să se apere împotriva unor acuzaţii trebuia să îşi susţină singur pledoaria. Nu orice cetăţean, evident, avea suficient talent pentru a-şi scrie singur discursurile – fapt care a dus la răspândirea practicii de a angaja un scriitor de discursuri (logograf) care să pregătească discursurile pentru astfel de ocazii. Talentul demonstrat de Demostene în discursurile împotriva lui Aphobos a fost recunoscut de oamenii înstăriţi care aveau nevoie de un logograf. În scurt timp, lucra pentru clienţi bogaţi şi puternici care îl plăteau bine pentru serviciile sale. Astfel şi-a început cariera care a continuat chiar şi în timp ce era puternic implicat în lupta politică împotriva lui Filip II al Macedoniei – în mod oarecum similar cu situaţiile în care avocaţii moderni au şi un cabinet particular pe lângă serviciile prestate pentru stat.

Demostene avea 30 de ani când, în 354 î.Hr., a ţinut primul discurs important în faţa Adunării. Discursul Despre consiliul naval a avut un mare succes. Adunarea sau Ecclesia (Ekklesia), un organ legislativ compus din toţi bărbaţii adulţi cetăţeni ai Atenei, a convenit să ia în considerare zvonurile despre o posibilă ameninţare la adresa Atenei, venită din partea Persiei. Discursul bine argumentat al lui Demostene a contribuit la convingerea atenienilor de a-şi aduna forţele navale în tăcere pentru a le demonstra persanilor că, deşi Atena nu dorea să lanseze un atac, era pregătită de luptă. Acesta a subliniat faptul că, deşi Atena nu ar avea nici un aliat în cazul în care ar ataca prima, toate celelalte oraşe-stat greceşti i s-ar alătura, dacă ar fi atacată de persani.

În acest discurs, pentru prima dată, Demostene a abordat o temă care avea să îi marcheze întreaga carieră publică – cel mai potrivit mod pentru ca Atena să îşi păstreze libertatea democratică era să rămână independentă faţă de alte oraşe în timp ce, pe de altă parte, trebuia să fie gata să încheie alianţe temporare ori de câte ori era ameninţată de vreun pericol. În acelaşi discurs, dezvăluindu-şi înclinaţia către o planificare financiară atentă, el
propune o revizuire elaborată a metodei de impozitare a celor bogaţi pentru a strânge bani pentru nave.

Lider al facţiunii democrate

Începând din acel moment (354 î.Hr.), cariera lui Demostene se confundă practic cu istoria politicii externe a Atenei. Nu a trecut prea mult timp până când talentul său oratoric l-a transformat în liderul a ceea ce în prezent s-ar putea numi partid democrat. Anumite persoane interesate, în special cei înstăriţi, ar fi preferat oligarhia în locul democraţiei; numeroşi neguţători ar fi preferat pacea cu orice preţ. Deşi erau de acord că macedonenii erau barbari, mulţi dintre cetăţenii Atenei nu aveau încredere în alte oraşe-stat greceşti precum Teba şi Sparta.

Adunarea ateniană era un organism slab organizat, adesea clocotitor, de până la 6 000 de bărbaţi. Erau capabili să acopere prin strigăte un vorbitor care nu le era pe plac sau să îl facă de râs. Oricine putea vorbi, dar standardele erau atât de înalte încât numai cei mai buni oratori supravieţuiau mai mult timp.

În această arenă turbulentă, Demostene s-a făcut remarcat. Contemporanii îl numeau „băutor de apă”, însemnând o personalitate strictă şi, probabil, respingătoare. Deşi insultele erau un lucru obişnuit în cadrul Adunării, inteligenţa lui Demostene era extrem de caustică. În timp ce se apăra prin discursul Despre Coroană împotriva atacurilor rivalului său de o viaţă, Eschine, nu s-a ferit să îl numească „animal viclean”, „flecar leneş”, „salahor al curţii” sau „necurat”. Demostene nu era mai prejos decât ceilalţi când venea vorba de abuzul verbal, pentru că înţelesese cât este de avantajos să faci publicul să îşi piardă respectul faţă de oponent.

A fost un cercetător sârguincios al istoriei greceşti, folosind paralele istorice detaliate în aproape toate discursurile publice şi se spune că a copiat de opt ori Istoria Războiului Peloponesiac a lui Tucidide pentru a-şi perfecţiona limbajul şi pentru a reţine informaţiile istorice. Le-a cerut în permanenţă atenienilor să îşi amintească propria istorie, credinţa trecută în democraţie şi să nu uite cât de mult îi urau pe tirani. Dragostea lui pentru democraţie dă discursurilor un suflu umanistic ce le face interesante chiar şi în prezent.

Demostene era şi foarte sârguincios. Plutarh spune că obiceiul său era să stea noaptea şi să se gândească la conversaţiile şi discursurile susţinute în timpul zilei, experimentând diverse replici sau discursuri pe care le-ar fi putut ţine. Excela de fiecare dată când putea să îşi pregătească discursul din timp, dar natura vieţii politice ateniene l-a forţat probabil adesea să îi dea replica unui oponent pe loc. Din nefericire, întrucât toate discursurile care s-au păstrat sunt texte atent redactate, nu se poate determina cât de des vorbea Demostene spontan.

Faimosul său discurs din 354 î.Hr. Despre consiliul naval s-a concentrat pe ameninţarea venită dinspre răsărit. Între timp, în Macedonia, la nord, tânărul rege Filip, având aproape aceeaşi vârstă ca şi Demostene, anexa, treptat, oraşe greceşti la graniţa de sud a regatului său. În 356 î.Hr., Filip a pus stăpânire pe o colonie ateniană în Tracia, după ce i-a înşelat pe atenieni cu promisiunea că le va proteja oraşul, iar în 354 î.Hr. a mai cucerit o altă colonie ateniană. În 353 î.Hr., Sparta şi Arcadia au cerut Atenei ajutor militar împotriva lui Filip. Când acesta şi-a continuat drumul spre sud, adăugând forţei sale militare mita şi ameninţările, atenienii au trimis o armată mică pentru a-i opri trecerea la Termopile. Deşi Filip s-a îndreptat către coasta Traciei, evitând confruntarea directă cu Atena, intenţiile sale erau clare. Însă mulţi atenieni au continuat să creadă că ameninţarea lui Filip era trecătoare.

Partea a doua AICI


 

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, D-E, Bucureşti, Editura Litera, 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: