Copilăria lui Petru cel Mare (III)

alt="Romanov"Aleksei era mai mult decât bucuros de nașterea fiului său, și a aranjat personal fiecare detaliu al unei slujbe publice de mulțumire în Catedrala Adormirii. După aceea, Aleksei i-a avansat în rang pe Kiril Narîșkin, tatăl Nataliei, și pe Matveev, tutorele acesteia, apoi i-a servit cu mâna lui pe invitați cu vodcă și vin. 

Copilul Petru a fost botezat la patru săptămâni, în 29 iunie, ziua sărbătoririi Sf. Petru în calendarul ortodox. Adus în biserică într-un leagăn pe rotile și purtat pe un drum stropit cu apă sfințită, copilul a fost ținut deasupra cristelniței de către Fiodor Narîșkin, fratele mai mare al țarinei, și botezat de duhovnicul personal al țarului. În ziua următoare s-a organizat un banchet regal pentru delegațiile de boieri, negustori și alți cetățeni ai Moscovei, care veniseră în mare număr la Kremlin, să aducă daruri de felicitare. Mesele erau decorate cu bucăți uriașe de zahăr sculptat, care reprezentau vulturi, lebede și alte păsări, mult mai mari decât în realitate. Exista chiar și o machetă complicată din zahăr a Kremlinului, cu mici figurine reprezentând oameni care mergeau prin cetate. În apartamentele ei de deasupra sălii de banchet, țarina Natalia oferea o altă recepție soțiilor și fiicelor de boieri, cărora le înmâna la plecare câte un platou cu dulciuri. 

Curând după aceea, subiectul acestor petreceri, înconjurat de un mic personal domestic, a fost mutat în apartamentele sale. El avea o guvernantă, o doică și un grup de pitici special pregătiți pentru a fi servitori și parteneri de joacă pentru copiii regali.

Când Petru avea doi ani a fost mutat, împreună cu suita – care se mărise între timp, și acum includea 14 doamne care aveau grijă de el – într-un apartament mai mare din Kremlin, cu pereții acoperiți cu țesături de un roșu intens și mobilă cu tapiserie purpurie, brodată cu fire de aur și azurii. Hainele lui Petru – caftane, cămăși, veste, ciorapi, tichii în miniatură – erau făcute din mătase, satin și catifea, brodate cu aur și argint, cu nasturi și ciucuri din ciorchini de perle și smaralde. 

O mamă iubitoare, un tată mândru și un Matveev mulțumit se înghesuiau să-l copleșească cu daruri pe copil, așa încât în curând camera acestuia era supraîncărcată de machete complicate și de jucării. Într-un colț stătea un căluț de lemn cu șaua din piele bătută în cuie de argint și căpăstrul decorat cu smaralde. Pe o masă așezată lângă fereastră era o carte cu ilustrații iluminate, făcute cu migală pentru el de șase pictori de icoane. Cutiile muzicale și un clavecin mic și elegant, cu coarde de cupru, erau aduse din Germania. Dar jucăriile favorite ale lui Petru și primele lui jocuri erau militare. Îi plăcea să bată în chimvale și tobe. Soldați și forturi, sulițe în miniatură, săbii, archebuze și pistoale de jucărie erau împrăștiate peste tot, pe mese, scaune și pe podea. Lângă pat ținea cea mai prețioasă jucărie a sa, dăruită de Matveev, care o cumpărase de la un străin: macheta unei corăbii. 

Inteligent, activ și gălăgios, Petru creștea repede. Majoritatea copiilor încep să meargă în picioare pe la un an; Petru începuse să meargă la șapte luni. Tatălui său îi plăcea să-l ia pe micul și zdravănul țarevici în călătorii în jurul Moscovei și la casele regale din afara capitalei. Câteodată se ducea la Preobrajenskoe, reședința neoficială unde Matveev construise un teatru de vară; locul acesta liniștit de pe malul râului Iauza, de lângă Slobozia Germană, era favoritul Nataliei. Dar cel mai des era dus la minunea arhitectonică a regatului lui Aleksei, uriașul palat de la Kolomenskoe. 

Această clădire imensă, construită în întregime din lemn, era considerată de rușii acelei vremi drept a opta minune a lumii. Așezată pe o stâncă deasupra unui cot al râului Moscova, era un amestec exotic de cupole în formă de ceapă, acoperite cu șindrilă, acoperișuri în formă de cort, turnuri abrupte în formă de piramidă, arcade în formă de potcoavă, coridoare, scări cu grilaje, balcoane și porticuri, pasaje, curți interioare și porți. O clădire separată, cu două niveluri, servea drept apartament personal pentru Petru și fratele său vitreg, Ivan. Cu toate că la exterior părea o îmbinare aiuritoare de motive ale vechii arhitecturi rusești, palatul avea multe elemente moderne. Existau băi nu numai pentru membrii familiei, dar și pentru servitori (palatul de la Versailles, construit aproximativ în același timp, nu avea nici băi, nici toalete). Pereții din lemn ai palatului de la Kolomenskoe erau străpunși de trei mii de ferestre cu foi de mică, prin care lumina pătrundea în 270 de camere decorate în stil laic modern. Scene pictate în culori vii decorau tavanele, pe pereți erau oglinzi și draperii de catifea și, printre ele, portrete ale lui Iulius Cezar și Alexandru cel Mare. Tronul de argint încărcat cu pietre scumpe, de pe care Aleksei își primea vizitatorii, era flancat de doi lei masivi din bronz. Când țarul acționa un mâner, ochii acestor sălbăticiuni mecanice se roteau, fălcile se deschideau și din gâtlejul lor se auzeau răgete metalice răgușite. 

Natalia prefera rutina zilnică, mai puțin formală, din palatele din suburbii celei de la Kremlin. Pentru că nu suporta aerul închis din trăsura acoperită a țarinei, ea a început să ridice perdelele ce o acopereau – în public – și în curând mergea înspre sau dinspre Moscova, o dată chiar în timpul unei procesiuni oficiale, într-o trăsură descoperită, cu soțul și fiul ei. Pentru că astfel era mai ușor pentru ea să privească, Aleksei primea ambasadorii străini mai des la Kolomenskoe decât la Kremlin. În 1675, procesiunea sosirii ambasadorului austriac a fost încetinită deliberat atunci când trecea prin dreptul ferestrei la care se afla țarina, astfel încât ea să aibă mai mult timp să-i observe. Același diplomat, așteptând să fie prezentat țarului, l-a zărit fugitiv și pe Petru: „Ușa s-a deschis deodată și Petru, un băiețel de trei ani, cu părul creț, a fost văzut un moment, ținând-o de mână pe mama lui.“ 

Aleksei avea de acum cinci ani de căsnicie cu Natalia Narîșkina. S-a născut un al doilea copil, numit Natalia, după mama sa, și a supraviețuit; al treilea, tot o fetiță, a murit. La curte, efectul căsniciei era foarte puternic. Vieții austere, de sacrificiu religios, pe care o dusese Aleksei înainte îi luase locul un spirit nou, mult mai relaxat și mai pregătit să accepte idei, distracții sau tehnologii occidentale. Dar cel mai mare efect îl avusese asupra țarului însuși. Căsnicia cu tânăra lui soție îl readusese la viață și îi adusese bucurii. Ultimii săi ani de viață au fost și cei mai fericiți. 

Partea a doua AICI

Partea a patra AICI


sursa: Robert K. Massie  Petru cel Mare. Viața și lumea lui,  Traducere din limba engleză și note de Claudia Roxana Olteanu, Editura  ALL, 2015 

Un răspuns

  1. Vamultumesc din suflet pentru informatiile pe care ni le dati.Sunt fff interesante si ma bucur ca va vaem alaturi de noi .Multumesc dragii mei !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: