Legenda lui Minos şi a labirintului Minotaurului

Poeţi şi istorici ai antichităţii, de la Homer încoace, au afirmat întotdeauna că cea dintâi civilizaţie greacă a luat naştere nu la Micene, adică pe continent, ci în insula Creta, şi că ea a ajuns la deplina sa înflorire în vremea regelui Minos, cu douăspreceze sau treisprezece secole înainte de Christos. Se povesteşte că acest Minos a avut numeroase neveste care au încercat zadarnic să-i dea un moştenitor: din pântecul lor nu se năşteau decât şerpi şi scorpioni.

Singura Pasifae a reuşit, până la urmă, să-i dea copii normali, printre care pe Fedra şi pe blonda Ariadna. Din păcate, Minos îl ofensase pe zeul Poseidon, care s-a răzbunat, făcând-o pe Pasifae să se îndrăgostească de un taur, chiar dacă o fi fost el un taur sacru. Ca să-şi satisfacă această pasiune a ajutat-o un inginer pe nume Dedal, venit pe insulă tocmai de la Atena, de unde trebuise să fugă pentru că, orbit de gelozie, îşi ucisese nepotul. Din această unire s-a născut Minotaurul, un animal straniu, pe jumătate om, pe jumătate taur. Iar lui Minos i-a fost destul numai să se uite la el, ca să înteleagă cu cine îl înşelase nevasta!

Minos i-a poruncit lui Dedal să construiască Labirintul, pentru a-l ascunde acolo pe monstru; dar, totodată, i-a închis înăuntru şi pe constructor şi pe fiul său, Icar. Era imposibil să găseşti drumul spre ieşire prin încurcătura aceea de coridoare şi de galerii. Însă Dedal, un bărbat cu infinite resurse, a fabricat pentru el şi pentru băiat nişte aripi de ceară; şi astfel au putut să fugă amândoi, înălţându-se în aer. Icar, îmbătat de zbor, n-a mai ţinut seama de sfatul tatălui său, şi anume să nu se apropie prea mult de soare; ceara s-a topit, iar el s-a prăvălit în valuri. Deşi distrus de durere, Dedal a aterizat totuşi în Sicilia.

În acest timp, Minotaurul continua să se învârtă în Labirint, pretinzând să i se aducă în fiecare an şapte fete şi şapte băieţi pe care să-i mănânce. Minos îi obţinea de la popoarele învinse în războaie. I-a pretins aşa ceva chiar şi lui Egeu, regele Atenei. Fiul acestuia, Tezeu, deşi era prinţ moştenitor, a cerut să facă şi el parte din grup, cu intenţia de a-l ucide pe monstru; a debarcat împreună cu celelalte victime, în Creta, şi, mai înainte de a pătrunde în Labirint, a sedus-o pe Ariadna, care i-a dat un ghem de sfoară pe care să-l depene, pentru a găsi drumul la întoarcere spre ieşire. Îndrăzneţul flăcău a reuşit să-şi realizeze intenţiile, l-a ucis pe Minotaur, a ajuns afară, unde îl aştepta prinţesa şi, credincios cuvântului dat, a luat-o de nevastă şi a dus-o cu el. Numai că, la Naxos, a lăsat-o dormind pe plajă şi şi-a continuat drumul doar cu însoţitorii săi.

sursa: Indro Montanelli, Istoria grecilor, Ed. Artemis, Bucureşti

24 răspunsuri

  1. Mi-a placut povestea asta de cand eram mica, pe la 10 ani si incepusem sa citesc toate Legendele Olimpului de Al. Mitru.
    O zi buna!

  2. Vă felicit pentru blogul pe care îl aveţi. Sunt un om interesat de istorie şi o să încerc, pe cât posibil, să vă citesc blogul cu regularitate.

  3. Gheorgita Ionescu Eugeniu | Răspunde

    Minos, Pasifee, Dedal……nume legendare. S-ar părea că Minos în limba cretană însemna, rege. Deci nu se cunoaşte un alt „minos” afară de Minos. A rămas în miturile greceşti amintirea unei stăpâniri minoice asupra Greciei continentale, nu s-au găsit izvoare scrise care să ateste. Ce ştim cu precizie este că prin anii 1300…1400 i.d. c, Creta a fost invadată de micenieni. Aceştia au lăsat scripturi într-o limbă asemănătoare celei vorbite de grecii antici. Cretanii scriau într-un alfabet, mai degrabă pictograme, nedescifrat până astăzi. Pentru că există puţine izvoare scrise, orice încercare de descifrare eşuează. Ştim cu siguranţă că băştinaşii cretani practicau sacrificii rituale umane asemenea amerindienilor din America centrală. Ba se interpretează, în urma unor descoperiri arheologice, că obişnuiau canibalismul ritual, s-ar părea că preferau să consume carne de copii. Nu cred că îşi devorau copiii proprii ci pe cei primiţi drept tribut din ţările cucerite. O asociaţie bizară, poate; toate culturile care foloseau culorile vii, contrastante în zugrăvirea faţadelor clădirilor (temple, palate) în zorii civilizaţiilor lor, unele şi mai târziu, au practicat sacrificiul uman ritual şi canibalismul. (părerea mea)

  4. Foarte frumos acest blog:)

  5. cauta si vei gasi mai bun ca asta

  6. Frumoasa legenda nu am auzito nicioadta si stiu de ea de la dna. profesoara de istorie va pup pe totzi!:-* :_h 🙂

  7. ma ajutat foarte mult la lb romana si blogul e dragutz :))

  8. povestirea asta m-a ajutat mult la lb. romana, am sa iau sigur un 10

    1. Eu ti-as da nota 4 pentru „i-au”.

  9. eu am o colectie intreaga cu aceste povesti si o pot da mult mai detaliata decat este , dar e mult mai bine sa citesti aici decat pe alte site-uri care te vor deruta de-adreptul !!!! 😀 😀 😀 😀 🙂 🙂 🙂 😉 😉 😉

  10. o legenda pe cinste imi place foarte mult!!!! 🙂

  11. da intresant

  12. da intresant ai un blog foarte dragut si o legend pe cinste

  13. Mulțumesc foarte mult, ma ajutat să-mi fac tema.

  14. foarte cul legenda

  15. ioana matei cristina | Răspunde

    Acest blog m-a ajutat foarte mult la un proiect la limba romana.Multumesc mult!

  16. Mai placut foarte mult.☺😊😊😃

  17. Pe mine ma ajutat la istorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: