Ziua în care a murit un oraş; povestea oraşului Pompei

În dimineaţa zilei de 24 august 79 d.Hr., locuitorii oraşului Pompei, situat la poalele Muntelui Vezuviu din Golful Napoli, au resimţit un cutremur violent, au auzit un tunet asurzitor şi au văzut străfulgerări de foc. La ora 10.00 dimineaţa, Vezuviul a erupt, în vârful muntelui ridicându-se un nor uriaş de fum care avea forma unui pin. Pe străzi au început să cadă pietre albite de căldură, apoi cenuşă, orbind oamenii şi intrându-le în gură şi în plămâni.

Totul s-a petrecut fulgerător de repede, lumea neavând timp suficient să fugă. Pe pantele muntelui s-au prelins gaze fierbinţi şi toxice, oamenii murind în câteva minute, sufocaţi. Nu s-a scurs lavă, dar cenuşa a continuat să cadă, acoperind cadavrele, blocând căile de acces şi ajungând până la nivelul ferestrelor. La puţin timp după aceea a acoperit şi casele, iar în jurul orei 13.00 întregul oraş era deja îngropat sub câţiva metri de cenuşă şi piatră ponce. Au fost puţini supravieţuitori, iar Pompei, împreună cu miile sale de locuitori (dintre care aproape jumătate erau sclavi) dispăruse de pe faţa pământului. Oamenii, loviţi şi ucişi în mijlocul activităţilor lor zilnice, au fost conservaţi fidel în resturile vulcanice. Pompei, în acea dimineaţă călduroasă de vară, fusese oprit definitiv din drumul său.

Cu 17 ani înainte se mai înregistrase un cutremur care provocase pagube însemnate oraşului, dar vulcanul propriu-zis fusese inactiv de cel puţin un mileniu. În anul 79 d.Hr., erupţia a fost cu totul surprinzătoare. Totuşi, de atunci au mai avut loc multe alte erupţii, vulcanul nestingându-se complet niciodată.

Oraşul îngropat, acoperit cu pământ, viţă-de-vie şi duzi, nu a fost descoperit decât în 1594, în secolul XVIII făcându-se excavaţii serioase. Cadavrele din cenuşa solidificată au putut fi modelate turnându-se ipsos lichid printr-un mic orificiu până când se umplea întreaga cavitate. În prezent, vizitatorii oraşului Pompei pot observa detalii din viaţa cotidiană a romanilor. S-au păstrat casele, o tăbliţă la intrarea într-o casă pe care scria „Atenţie, câine rău“, pâini proaspăt coapte în cuptorul brutarului, barăcile gladiatorilor – vizitatorul are senzaţia întâlnirii nemijlocite cu antichitatea. Se păstrează, de asemenea, şi scene tragice din dimineaţa fatală, ca de exemplu membrii unei familii adunaţi sub un acoperiş pentru a scăpa de ploaia de pietre incandescente. Una dintre femei căzuse în genunchi şi îşi ţinea în dreptul gurii un prosop pentru a se apăra de gazele letale şi de cenuşă, iar soţul său, mort în apropiere, îşi ţinea copilul de mână.

Povestea oraşului Pompei a fascinat generaţii întregi de scriitori, printre care Goethe, Stendhal, Mark Twain şi Charles Dickens. Pliniu cel Tânăr ne oferă o prezentare directă a fenomenului în scrisorile sale către Tacit, istoricul latin. El se afla în vizită la unchiul său, Pliniu cel Bătrân, comandant al flotei romane staţionate în Golful Napoli, care a murit sufocat în timp ce încerca să observe cu atenţie ce se petrecea în jurul său şi-i ajuta pe săteni să coboare pe pantele vulcanului.