Arhive etichetă: Ahile

Nemurirea – Condiţia zeilor

hermesÎn povestirile mitologice, nemurirea reprezintă condiţia zeilor. De fapt, ei nu sunt eterni, adică nu există de la  începutul lumii; pentru fiecare se reconstituie cu precizie naşterea (adesea miraculoasă şi excepţională) şi genealogia. Ei nu cunosc însă moartea; adesea au o copilărie (ca în cazul lui Hermes, care de altfel demonstrează că are calităţi excepţionale încă din faşă) şi cresc, dar o dată ajunşi la o maturitate ideală, ce corespunde deplinătăţii forţelor, nu mai îmbătrânesc şi nu mor. Din acest motiv sunt numiţi adesea „nemuritorii”.

Nemurirea este condiţia comună a tuturor zeilor, dar nu şi a tuturor eroilor. Cu câteva excepţii (de pildă Heracle), aceştia din urmă mor, asemenea oamenilor; după coborârea lor în infern însă sunt veneraţi pe pământ ca divinităţi, iar în lumea de dincolo au parte de un destin special, diferit de cel al muritorilor de rând, întrucât duc o viaţă liniştită şi lipsită de griji în Insulele Fericiţilor. În lumea romană, de un soi de eroizare beneficiază împăraţii, care – aşa cum povesteşte tradiţia în cazul lui Romulus – aveau parte de apoteoză, ceea ce nu excludea experienţa morţii.

Şi oamenilor li se recunoştea totuşi o componentă imortală — sufletul, care, spre deosebire de trup, ducea şi după moarte o existenţă autonomă şi eternă în infern sau, potrivit altor doctrine (orfism, pitagorism), se reîncarna, parcurgând de fiecare dată un itinerar complex al morţii şi renaşterii în trupuri diferite.

Continuă citirea →

Călcâiul lui Ahile

calcaiul Ahile

Călcâiul lui Ahile – După cum povesteşte legenda greacă, zeiţa Thetis, mama eroului grec Ahile, în grija ei de a-l apăra de orice primejdie, l-a cufundat în Styx, râu din Infern, a cărui apă te făcea invulnerabil. Dar zeiţa, când l-a scăldat în apă, l-a prins de călcâi, aşa încât Ahile a devenit invulnerabil, cu excepţia călcâiului de care l-a ţinut Thetis. Eroul a murit în războiul Troiei, nimerit de o săgeată tocmai în călcâi.

Ahile calcai

Expresia serveşte spre a semnala locul vulnerabil, punctul nevralgic al unei persoane, dar se poate utiliza şi în alte situaţii, de pildă atunci când se descoperă partea defectuoasă din argumentaţia cuiva – şi atunci se spune că i-ai găsit „călcâiul lui Ahile”.

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.57-58

 

Cine a fost Ahile?

Ahile. Unul dintre cei mai mari eroi greci, prota­gonist al Iliadei. Potrivit mitului povestit de Homer, Ahile era fiul lui Peleu, regele mirmidonilor din Ftiotida, în Tesalia. Mama lui era o nereidă, Thetis. În copilărie i-a fost încredinţat lui Phoenix, care i-a fost apoi maestru în elocvenţă şi artele războiului, pe cînd centaurul Chiron l-a instruit, prin­tre altele, în arta medicinei.

De la mama sa, Ahile a aflat ce soartă urma să aibă: fie să cucerească gloria şi să moară tînăr, fie să trăiască o viaţă lungă, însă lipsită de glorie şi de importanţă. Ahile a ales cea dintîi posibilitate şi a ridi­cat ancora pentru a participa la războiul troian, deşi ştia că pentru el nu exista cale de întoarcere din acea expediţie. În frun­tea a cincizeci de corăbii, el a condus împo­triva Troiei o armată dintre cele mai curajoase, alcătuită din mirmidoni şi ahei. În îndelungatul război care a urmat, Ahile a fost cel mai mare dintre eroii greci, bucurîndu-se de ocrotirea Atenei şi a Herei.

Continuă citirea →

Ahile

Ahile – erou din mitologie greacă. Este personajul principal din Iliada, fiu al muritorului Peleu şi al nereidei Thetis. Cufundat în apele Styxului de către mama sa, pentru a-l face nemuritor, i-a rămas vulnerabil numai călcâiul, neudat, deoarece de acolo fusese ţinut.

O altă versiune a legendei spune că Thetis l-ar fi miruit pe copil cu ambrozie şi apoi l-a pus asupra focului, ca să ardă porţiunea de muritor din el. Din această operaţie a fost întreruptă de Peleu şi, înfuriată, i-a abandonat pe tată şi pe fiu. Peleu a dat copilul în grija centaurului Chiron, care l-a crescut şi l-a educat.

Continuă citirea →