Patru poeţi şi o poezie

Povesteşte Victor Eftimiu: „Toamna lui 1911… Era director la Teatrul Naţional din Craiova Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu Rebreanu, pe vremea ministeriatului acelui om amabil, surâzător şi prieten al artiştilor, C. C. Arion. Pentru că era înalt, blond, cu ochii albaştri-cenusii şi foarte calm, Liviu Rebreanu fusese botezat, de către Gârleanu, Neamţul. Aşa i-am spus noi câţiva ani, până a murit Emil Gârleanu şi ni s-au despărţit cărările fiecăruia şi nu ne-a mai ars de râsete şi de glume.

Gârleanu îşi inaugura prima direcţie cu Înşirăte mărgărite şi Rapsozii, un act inedit al meu, scris pentru această festivitate, o apoteoză a lui Alecsandri şi Eminescu. Un grup de scriitori au pornit din Bucureşti spre Craiova cu bilete galbene, oferite de bunul ministru. Erau printre ei Octavian Goga, D. Anghel, St. O. Iosif, Cincinat Pavelescu. Parcă mă văd în compartimentul de clasa I cu Octavian Goga şi St. O. Iosif, tineri cu toţii, Goga şi cu mine foarte veseli, râzând mereu, iar bietul Steo – proaspăt rănit de o dramă familială, părăsit de femeia iubită, tot o scriitoare, care călătorea în acelaşi tren, în alt vagon, cu D. Anghel -, St. O. Iosif, trist, cu un surâs amar pe buze, cu ochii tiviţi cu roşu de atâta plâns.

Pe la Slatina sau Piatra-Olt, la una din ferestrele gării – probabil locuinţa şefului – o tânără femeie privea trenul şi-i urmărea plecarea cu melancolie. Şi-n ritmul roţilor, cu imaginea acelei tinere femei în suflet, am început să scandăm, câteşitrei – Goga, Iosif şi cu mine – poezia Nevasta şefului de gară…, apărută mai târziu, sub o semnătură triplă în revista Flacăra.

Ducându-şi viaţa solitară,
Un suflet trist şi visător,
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător.

Dar trenul a plecat, şi-n goana
Cu care monstrul a trecut
În suflet i-a lăsat icoana
Frumosului necunoscut…

De-atunci trec zile, nopţi de-a rândul
Şi trenuri trec neîncetat
Ea stă şi astăzi, aşteptându-l
La geamul veşnic luminat…

Şi trenuri vin şi pleacă iar
Şi nu ştiu rănile ce-o dor…
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător!

La un moment dat a venit în vagonul nostru Cincinat Pavelescu, căruia unul din noi îi citi poezia. Cu spiritul său epigramatic, Cincinat ne propuse un alt final:

Şi trenuri vin şi pleacă iar
Şi plictisită-ntr-un târziu,
Nevasta şefului de gară
A deraiat c-un macagiu… 🙂

Şi iată cum, în anul de graţie 1911, s-a realizat colaborarea a patru poeţi români în drum spre Cetatea Banilor.”

sursa: Victor Eftimiu, Portrete şi amintiri, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965, pag.152-154