Arhive etichetă: Octavian Goga

Octavian Goga la Râmnicu Sărat

Octavian Goga

… Şi poetul Octavian Goga a fost la Râmnicu-Sărat. În trecere spre Iaşi, s-a oprit să ţină o conferinţă despre Avram Iancu şi să ia masa într-un local de pe strada principală, unde astăzi se află instalat muzeul orăşenesc. La banchet au participat peste 100 de intelectuali.

Reuniunea a durat mai multe ceasuri. Anecdote, toasturi şi improvizaţii, râmnicenii ţinând să se arate mari iubitori ai muzelor. Astfel, o absolventă de conservator, cu vibraţii în glas şi farmec în priviri, citeşte pe nerăsuflate:

Mărturisesc, iubite bard,
Atâtea vise pier ca fumul
Şi doruri multe-n mine ard,
Când noaptea vă citesc volumul.

Continuă citirea →

Primele iubiri ale lui Octavian Goga

Octavian Goga

Adolescentul Octavian Goga a întâlnit-o pe Leniţa Cernea, sora colegului său de clasă Octavian Cernea, de la liceul braşovean „Andrei Şaguna”, la 18 noiembrie 1899, în sala festivă a hotelului Europa din centrul oraşului de la poalele Tâmpei, cu prilejul  „Convenirii” – „întâlnirea sărbătorească a intelectualilor români, urmată de dansurile tinerilor.” Iubirea pentru  „Leniţa-Loreley”, cum o dezmierda poetul, frumoasa lor poveste de dragoste au fost însă brutal curmate de mutarea familiei Cernea la Făgăraş, iar, cum „ochii care nu se văd se uită…”

Continuă citirea →

O silabă din gândurile mele

Aurel Vlaicu

Octavian Goga şi Aurel Vlaicu au fost colegi de şcoală la Gimnaziul din Sibiu. Vlaicu construise o turbină care l-a uimit pe profesorul de fizică. „Îl văd ca acum, înalt, subţirel, oacheş, cu ochii negri şi scrutători – îşi amintea Octavian Goga – şi ne duceam la el acasă ca la panoramă. În chiliuţa lui, unde sta la un croitor, avea un atelier de mătăsărit şi făurărie.”

În 1900, cei doi au absolvit Gimnaziul din Sibiu, iar, în 1901, s-au întâlnit la Budapesta. Vlaicu era înscris la Politehnică. Se plimbau pe malul Dunării şi discutau aprins despre magnetism şi stereometrie. Vlaicu avea de întâmpinat neîncrederea celor din jur şi greutăţile materiale. De altfel, a urmat la Budapesta numai două semestre, apoi s-a mutat la Munchen, iar, după alte câteva luni, s-a întors în ţară, unde a prestat serviciul militar. Pretutindeni l-au însoţit cuvintele de încurajare ale lui Octavian Goga şi I.L. Caragiale, marii săi prieteni.

Continuă citirea →

Fiica de suflet a Veturiei şi a lui Octavian Goga

Veturia si Octavian Goga

În primăvara anului 1933, abandonând orice speranţa de a-i da lui Octavian Goga un urmaş, Veturia s-a văzut nevoită să accepte iniţiativa poetului de a aduce în căminul conjugal un copil. Nici măcar băiat. O zgâtie de fetiţă…

Pe Eugenia Marinescu în vârstă de 4 ani şi jumătate, părăsită de mamă şi crescută de o bunică, tatăl ei fiind un om nevoiaş… Octavian Goga a îndrăgit-o din prima clipă. A fost atât pentru el, cât şi pentru fetiţă un coup de foudre… Eugenia a rămas în casa lor, copilul lor, până la moarte.

Continuă citirea →

Dragostea adevărată nu învinge întotdeauna

Octavian Goga alaturi de prima sotie, Hortensia

La 14 octombrie 1906, Octavian Goga şi-a unit destinul cu cel al Hortensiei Cosma, o fiinţă senină, de o nespusă frumuseţe fizică şi morală, de o mare delicateţe şi sensibilitate, cea de-a doua fiică a celui mai de vază şi mai bogat român transilvănean. Cei doi îndrăgostiţi se dezmierdau spunându-şi în intimitate Vişca şi Vişcu sau Tani şi Tavi. Poetul i-a dăruit lui Tani o frumoasă poezie cu titlul O rază, cu dedicaţia Miresei mele..., apărută în primul număr al revistei Luceafărul. Celebrată la Sibiu, căsătoria a luat proporţiile unei sărbători naţionale. Naşi de cununie au fost Alexandrina şi Alexandru Vlahuţă.

Greu de imaginat cum s-a putut produce breşa într-un cuplu ca al lor, dăruit cu un sentiment atât de frumos… Legătura lor păruse indisolubilă.

Continuă citirea →

Octavian Goga. Iubiri din tinereţe

Octavian Goga

Întâlnirea dintre Octavian Goga  şi Aurelia Rusu (viitoare învăţătoare) a avut loc în februarie 1900, cu ocazia participării la o nuntă lângă Braşov, prilej cu care au fost împreună cele două zile ale evenimentului. A fost suficient doar atâta timp pentru a hotărî de comun acord să se căsătorească, să urmeze facultatea împreună, apoi să călătorească ca „poet” şi „pictoriţă”.  Relaţia lor a durat aproape trei ani, mai mult prin intermediul corespondenţei, şi a dat naştere mai multor poezii de referinţă pentru creaţia poetului ardelean (Dorinţă, Despărţire, Pribeag, Noapte ş.a.).

În vara lui 1903, Goga a cunoscut însă pe Adelina Olteanu,  strănepoată a lui Petru Maior, până atunci profesoară la Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti şi scriitoare, stabilită o vreme la Sibiu pentru a se îngriji de nepoţii de soră, rămaşi orfani. Chiar dacă aceasta era mai în vârstă decât el cu vreo patru ani, Octavian Goga a făcut pentru Adelina o veritabilă pasiune, ce s-a întins şi de-a lungul anului 1904, este drept, cei doi văzându-se doar în vacanţele petrecute de poet la Sibiu. Mai mult chiar, iubirea nutrită de Goga s-ar fi dorit încununată şi printr-o … căsătorie, poate şi pentru că Adelina Olteanu nu răspundea întru totul aşteptărilor mai tânărului student. Oricum, scrisorile expediate de aceasta înflăcăratului admirator par extrem de „decente”, trădând mai curând o  atitudine de soră decât de iubită, Adelina adresându-i-se cu „d-le Goga” şi aducându-i oarecare beneficii poetului pe cale de afirmare prin lobbyul ce i-l făcea prin mediile intelectuale bucureştene (de pildă, pe lângă N. Iorga, a cărui casă o vizita frecvent).

Continuă citirea →

Patru poeţi şi o poezie

nevasta sefului de gara - poezie

Povesteşte Victor Eftimiu: „Toamna lui 1911… Era director la Teatrul Naţional din Craiova Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu Rebreanu, pe vremea ministeriatului acelui om amabil, surâzător şi prieten al artiştilor, C. C. Arion. Pentru că era înalt, blond, cu ochii albaştri-cenusii şi foarte calm, Liviu Rebreanu fusese botezat, de către Gârleanu, Neamţul. Aşa i-am spus noi câţiva ani, până a murit Emil Gârleanu şi ni s-au despărţit cărările fiecăruia şi nu ne-a mai ars de râsete şi de glume.

Gârleanu îşi inaugura prima direcţie cu Înşirăte mărgărite şi Rapsozii, un act inedit al meu, scris pentru această festivitate, o apoteoză a lui Alecsandri şi Eminescu. Un grup de scriitori au pornit din Bucureşti spre Craiova cu bilete galbene, oferite de bunul ministru. Erau printre ei Octavian Goga, D. Anghel, St. O. Iosif, Cincinat Pavelescu. Parcă mă văd în compartimentul de clasa I cu Octavian Goga şi St. O. Iosif, tineri cu toţii, Goga şi cu mine foarte veseli, râzând mereu, iar bietul Steo – proaspăt rănit de o dramă familială, părăsit de femeia iubită, tot o scriitoare, care călătorea în acelaşi tren, în alt vagon, cu D. Anghel -, St. O. Iosif, trist, cu un surâs amar pe buze, cu ochii tiviţi cu roşu de atâta plâns.

Continuă citirea →

Viaţa intimă a lui Octavian Goga

În anii căsătoriei cu Hortensia, tinerii soţi Goga au stat mai tot timpul despărţiţi, el făcând dese drumuri la Bucureşti, prin Ardeal, apoi a fost condamnat şi închis o vreme la Szeged. Deja la 11 februarie 1912, Hortensia îi scria că „dacă tu m-ai cunoaşte, dacă ai şti ce e în sufletul meu, poate că ar fi altfel viaţa noastră”. „Eu nu sunt supărată, sunt tristă, nespus de tristă când văd că toată viaţa mea n-are nici un rost, că sunt chiar o piedică acolo unde mi-aş da şi sufletul pentru fericirea ta. Mai aşteaptă puţin de tot, puţin dragule, şi rabdă să mai încercăm odată cu viaţa ce ni se arată. Eu am să-mi dau silinţa să-ţi fac pe plac. Dacă voi reuşi, bine, dacă nu…”. Iar doi ani mai apoi lucrurile nu se amelioraseră, Hortensia aproape implorându-l pe Octavian Goga să se gândească la ea măcar „cu prietenie”, după ce toate scrisorile ei de până atunci exaltau de pasiune, de dor.

Continuă citirea →

Despre debutul literar al lui Octavian Goga

După o relatare a lui Emil Ciuceanu, Octavian Goga începuse să compună pe la vârsta de 9-10 ani, iar Ion Lupaş, colegul lui de clasă, relatează că marele poet ar fi scris următoarele versuri la 14 mai 1893, deci pe la 12 ani, la cererea bătrânului vataf al Răşinarilor, Mihail Jurca. Se păstrează şi azi acel petec de hârtie:

Continuă citirea →

Octavian Goga – Portret subiectiv

„Cu mutra lui de broscoi simpatic şi fantezist ce scuipa formule literare în loc de venin, Goga, deşi înregimentat în Partidul Naţional ca toţi românii de dincolo de Carpaţi, nu se împăca cu coreligionarii săi politici, pe care, cu Maniu în cap, îi dispreţuia.

Continuă citirea →