Religia Egiptului

Egiptenii se închinau unui număr mare de zei, a căror importanţă depindea şi se schimba în funcţie de circumstanţele sociale şi politice.

Statuia zeului Amon

Primele forme de religie egipteană datează din sec. IV î.Hr. La început, zeii erau zoomorfi, devenind apoi şi antropomorfi. Ei erau reprezentaţi frecvent sub forma unor creaturi hibride, precum zeul Horus cu cap de şoim, sau Amon cu cap de berbec. Făcând parte dintr-un panteon vast, zeii erau asociaţi cu cele mai importante centre religioase şi principalele oraşe aveau intotdeauna o semnificaţie specială. Erau adoraţi în tot regatul, contribuind şi la o ierarhizare culturală şi geografică în cadrul cultului oficial. În vechiul regat, zeul suprem era cel al Soarelui, Ra, onorat la Heliopolis, lângă capitala Memfis. Odată cu ascensiunea Tebei în timpul Regatului Mijlociu, zeul oraşului, Amon, a devenit şi el extrem de important, fiind în cele din urmă contopit cu Ra şi dând naştere lui Amon-Ra. Faraonul Akhenaton a încercat zadarnic să introducă adorarea lui Aton, care nu avea o formă umană, ci era reprezentat doar de discul solar.

Zeul Osiris, fresca egipteana

Egiptenii credeau că şi zeii îmbătrânesc şi mor. Osiris, înfăţişat sub formă de mumie, simboliza moartea. El a fost ucis şi dezmembrat de fratele său, Seth, zeul deşertului, fiind însă readus la viaţă de sora sa. Osiris a devenit astfel un simbol al fertilităţii şi al energiei regeneratoare. Primii faraoni erau consideraţi a fi trimişii lui Horus, fiul lui Isis şi Osiris.

La sfârşitul Regatului Vechi au apărut primele menţiuni despre judecata morţilor, care trebuiau să dea socoteală pentru faptele lor în faţa lui Osiris şi Ra. Ei puteau continua să existe ca spirite binecuvântate, dar puteau fi şi osândiţi, iar pedeapsa era aspră, uneori constând chiar în anihilare totală.

Prin mumificare, aşezarea obiectelor alături de morţi, construirea de morminte, precum piramidele, se dorea continuarea vieţii pământeşti şi după moarte. Decedaţii erau protejaţi cu ajutorul ritualurilor şi incantaţiilor. Egiptenii foloseau amulete şi obiecte purtătoare de noroc precum scarabeii, pentru a se apăra de pericole şi a se bucura de fertilitate.

Rolul faraonului de a intermedia între oameni şi zei a scăzut în importanţă odată cu decăderea Regatului Nou şi disiparea puterii.

Unele animale, cum ar fi pisicile şi crocodilii, erau adorate ca intermediari cu lumea spiritelor. Multe animale de acest fel au fost mumificate şi aşezate in cimitire sau morminte. În timpul Perioadei Târzii, au apărut unele culte elitiste, precum cel al lui Isis şi Osiris, care au fost populare şi în Imperiul Roman.

Ilustratie din Cartea mortilor

Fragment din Cartea morţilor
„Eu deschid calea în cer, precum şi pe pământ, întrucât eu sunt fiul vostru iubitor Osiris! Am devenit duh, purificat, sfânt şi înarmat cu cuvinte magice în stare să dezlege vrăji… Zei ai boltei nesfârşite, spirite cereşti! Priviti-mă cu toţii! Mi-am încheiat călătoria şi vin aici în faţa voastră.”

sursa: Marea istorie ilustrată a lumii, vol. I, Ed. Litera International