Luna mai a anului 1212: un mic păstor în vârstă de 12 ani, pe nume Etienne, lansează o chemare către copiii Franței pentru a porni la eliberarea Locurilor Sfinte, căzute în mâinile musulmanilor. Câteva săptămâni mai târziu, un băiețaş de țăran, Klaus, adresează la Koln un apel asemănător celor de o vârstă cu el din principatele şi ducatele germane. Cei doi „predicatori“ reuşesc să strângă o mulțime numărând în total 50 000 copii, care ajung – în Franta și Italia – la ţărmul Mediteranei. Traversarea mării nu va fi o problemă: proorocii vestesc că apele se vor despica în două, lăsând un culoar de trecere pentru mărunții combatanţi.
Aşa începe, în linii mari, unul dintre cele mai bizare episoade ale întunecatului ev de mijloc: Cruciada copiilor. Cronicarul englez Matthew Paris 0 socoteşte drept „o greşeală de necrezut a istoriei“. Mulţi dintre confrații săi de mai târziu vor fi şi mai severi, punând la îndoială însăși autenticitatea relatărilor. Disputa continuă şi astăzi.
Realitate incontestabilă, până şi în privinţa amănuntelor… Sâmbure de adevăr învăluit într-o legendă care-l exagerează mult proporțiile… Născocire pură și simplă a cronicarilor vremii… Iată principalele poziții pe care se situează istoricii zilelor noastre față de fantastica (sau presupusa) înlănțuire de evenimente din cel de-al doilea deceniu al secolului XIII. În revista italiană „Storia ilustrata“, Paolo Maltese evocă modul cum s-a produs halucinantul episod, fără a uita să sublinieze că, dacă numeroși autori moderni şi contemporani îl socotesc doar ca absurdă fantezie a unor cronicari în goană după subiecte „tari“, alții îi admit existența istorică tratându-l ca pe un capitol din lunga şi crâncena luptă angajată de papalitate pentru a-şi asigura supremația în Europa. Fără a ne pronunța într-un sens sau altul, să vedem care este versiunea cronicărească a celor întâmplate.
Etienne era originar din Cloyes-sur-le-Loir, o mică localitate din apropiere de Orléans. Numele lui de familie, ca şi alte detalii, în afară de vârstă și meserie, au rămas necunoscute. Tot ce se povesteşte este că, în acea lună mai a anului 1212, el s-a prezentat la curtea regelui Filip II August al Franței pentru a-l anunţa că „primise misiunea de a elibera Sfântul Mormânt de sub stăpânirea necredincioșilor“ și a-i solicita sprijin material şi moral.
După cum reiese din cronici, monarhul a manifestat un entuziasm foarte limitat față de propunerea băiatului. Ajuns pe tron la vârsta de 15 ani, Filip participase el însuși la o cruciadă, cea de-a treia, care avusese loc în 1189 și în rândurile căreia se aflaseră multe personalităţi ilustre ale vremii, în frunte cu Richard Inimă de Leu, regele Angliei. Acum, însă, expedițiile exotice nu mai prezentau nicio atracție pentru Filip, care avea nenumărate probleme de rezolvat în propria sa ţară şi în lupta cu urmașul lui Richard, Ioan-fără -de-Țară. În consecinţă, el s-a multumit să aducă elogii zelului pe care-l arăta micul păstor,
dar l-a sfătuit să mai astepte câțiva ani, pentru a ajunge la o vârstă corespunzătoare ţelurilor sale. După care, „cu multă dragoste, l-a trimis acasă“.
Dacă e să dăm crezare călugărului dominican Vincent de Beauvais (cca. 1190-1264) autorul unei enciclopedii stiintifice, Speculum majus, Etienne nu s-a descurajat de primirea care i se făcuse la curte. Convins că acolo unde nu reușiseră adulții vor izbândi copiii tocmai pentru că erau copii, deci „lipsiţi de păcate“, Etienne a început să predice în lungul şi în latul Franței: la Tours și la Limoges, la Rouen şi la Montlucon, în faţa catedralelor din Auxerre şi Besancon, în piețele din Poitiers şi Avallon. Pretutindeni, el a izbutit să adune în jurul său mii de băieţi de o vârstă cu el sau cu câțiva ani mai mari ori mai mici. Tuturor, Etienne le-a dat întâlnire în luna iunie la Vendome, o altă localitate de lângă Orléans.
Partea a doua AICI
sursa: Doina Motaș, Neverosimila cruciadă a copiilor în Magazin istoric, Anul VI, nr.5 (62), mai 1972
ISTORII REGĂSITE 