Petre Antonescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Petre Antonescu (1873-1965) Renumit arhitect, profesor universitar, academician, s-a născut la Râmnicu Sărat, ca fiu al comerciantului Anton Antonescu şi Profira Antonescu. Urmează cursurile primare (1880-1884) în oraşul natal, liceul la Bucureşti şi apoi Şcoala de Arte Frumoase din Paris (1893-1899). În anul absolvirii, când obţine titulul de diplomat inginer, expune la Salonul de artă din Paris acuarele realizate în Italia şi România. Mulţi ani mai târziu, la expoziţia organizată la liceul Alexandru Vlahuţă din oraşul natal expune o colecţie de schiţe ale caselor din zona de munte a Râmnicului. În 1900 expune la Paris acuarele şi crochiuri, în acelaşi an proiectând construcţia pavilionului Monopolorilor Statului, la Expoziţia internaţională de la Paris, lucrare în stil românesc, pentru care primeşte distincţia Officer de l’Academie.

Remarcat încă din primii ani de activitate, este numit în 1900 profesor onorific, iar din 1903 profesor la Şcoala superioară de Arhitectură şi Academia de Arhitectură din Bucureşti (1900-1938). Cursul său de istoria arhitecturii a inclus idei originale privind realizarea de construcţii în concepţie modernă cu specific românesc. A fost rector al Şcolii superioare de Arhitectură (1931-1938), preşedinte al Societăţii Arhitecţilor (1912, 1919-1921, 1946-1949) şi al Societăţii arhitecţilor diplomaţi (1926-1932), membru al Comisiunii monumentelor istorice (1904-1938); ales membru onorific al Academiei Române (1936) şi membru al acestei prestigioase instituţii din 1945; membru al Ateneului Român, la secţia artistică.

Ca discipol al unui alt mare arhitect român, Ion Mincu (născut la Focşanii Munteni, până în 1862 capitala judeţului Râmnicu Sărat), s-a preocupat de cercetarea vechilor construcţii tradiţionale în ideea folosirii ca surse de inspiraţie în creaţia contemporană. De formaţie neoclasică şi eclectică, a realizat opere cu interpretări personale caracterizate prin echilibrul formelor şi compoziţia spaţială. A proiectat construcţii în stil eclectic: Facultatea de Drept (1933-1935), Academia română din Roma, 1931; de influenţă Art Nouveau, Cazinoul, 1913 şi hotelul Palace, 1914, din Sinaia; în stil neoromânesc: Primăria din Craiova, 1912-1913, Primăria generală a capitalei, 1906-1910; de viziune raţionalistă modernă: noul local al Universităţii Bucureşti, 1933-1935, Institutul de istorie N. Iorga, 1939, Casa de cultură a studenţilor din Bucureşti. A mai realizat şi alte construcţii importante: Arcul de Triumf (1935-1936), Palatele de justiţie din Botoşani şi Buzău (1909-1912), clădirea fostului Teatru Comunal din Râmnicu Sărat (în grădina publică, proiect 1912) ş.a.

Prin concepţiile sale originale, novatoare, dar mai ales prin operele sale arhitecturale, Petre Antonescu, autor a peste 200 de publicaţii de specialitate, rămâne una din personalităţile de frunte ale arhitecturii româneşti moderne, primul arhitect român care a făcut dificila experienţă de adaptare a viziunii tradiţionale româneşti la construcţiile moderne orăşeneşti.

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, Buzău – Râmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 158-161