Visul unei nopţi de vară – Povestire după piesa lui Shakespeare

Visul unei nopti de vara - Shakespeare

Era cândva o lege în cetatea Atenei, care dădea cetăţenilor puterea de a-şi sili fiicele să se mărite cu bărbaţi aleşi de ei. Dacă o fată se împotrivea să se mărite cu omul ales ca soţ de tatăl ei, acesta din urmă era îndreptăţit de lege să ceară osândirea fiicei lui la moarte. Dar, cum se întâmplă rar ca taţii să dorească moartea fetelor lor, chiar atunci când ele se arătau cam neascultătoare, legea nu se aplica deloc, sau foarte rar, deşi e cu putinţă ca tinerele fete din cetate să fi fost deseori ameninţate de părinţi cu grozăviile ei.

Totuşi, se cunoaşte cazul unui bătrân pe nume Egeus, care într-adevăr s-a înfăţişat lui Theseus (pe atunci ducele înscăunat al Atenei) plângându-se că fiica lui, Hermia, căreia-i poruncise să se mărite cu Demetrius, vlăstar al unei nobile familii ateniene, refuzase să-i dea ascultare, întrucât era îndrăgostită de un alt tânăr atenian, numit Lysander. Egeus îi ceru lui Theseus să facă dreptate, dorind ca legea cea crudă să fie împlinită împotriva fiicei sale.

Spre a dovedi că neascultarea ei avea temei, Hermia se dezvinovăţi spunând că Demetrius îşi declarase mai demult iubirea pentru prietena ei dragă, Helena, şi că Helena îl iubea la nebunie pe Demetrius; dar acest motiv întemeiat de a nu se supune poruncii tatălui, arătat de Hermia, nu-l putu mişca pe asprul Egeus.

Deşi era un prinţ nobil şi milos, Theseus n-avea dreptul să schimbe legile ţării sale; putu, prin urmare, doar să-i lase Hermiei încă patru zile de gândire, urmând ca la sfârşitul lor, dacă se mai împotrivea căsătoriei cu Demetrius, să fie condamnată la moarte.

Îndată ce ducele îi spuse că poate să plece, Hermia se duse la iubitul ei, Lysander, şi-i povesti în ce primejdie se află, că trebuie ori să-l părăsească şi să-l ia de bărbat pe Demetrius, ori să-şi ia rămas bun de la viaţă peste patru zile. La auzul acestor veşti rele, Lysander fu cuprins de  adâncă mâhnire; amintindu-şi, însă, că avea o mătuşă care trăia departe de Atena, şi că în cetatea în care locuia aceasta legea cea haină nu avea nicio putere asupra Hermiei (ea se aplica doar între zidurile cetăţii), îi propuse Hermiei să părăsească pe furiş chiar în noaptea aceea casa tatălui ei şi să plece împreună spre locuinţa mătuşii lui, unde aveau să se căsătorească.

Te aştept, îi spuse Lysander, la câteva mile afară din oraş, în minunata pădure prin care ne-am plimbat deseori, împreună cu Helena, în înflorita lună mai.

Hermia primi bucuroasă propunerea lui şi nu destăinui decât prietenei sale, Helena, plănuita fugă. Cu totul lipsită de suflet (căci fetele fac lucruri nesăbuite din iubire), Helena hotărî să-i dea de veste despre toate acestea şi lui Demetrius, deşi nu avea nimic altceva de câştigat din trădarea tainei prietenei ei decât sărmana plăcere de a-şi urma iubitul necredincios în pădure, căci ştia prea bine că Demetrius va pleca în urmărirea Hermiei.

Pădurea în care se înţeleseseră Lysander şi Hermia să se-ntâlnească adăpostea sălaşul îndrăgit al micilor fiinţe cunoscute sub numele de zâne. Craiul Oberon şi Titania, crăiasa zânelor, cu toată mărunta suită de curteni, încingeau în această pădure zaiafeturile lor din miez de noapte.

În vremea aceea, între micul crai şi crăiasa spiriduşilor se iscase, din păcate, zavistia; ori de câte ori se întâlneau sub clar de lună, pe potecile umbrite ale acestei păduri, se luau la harţă, până când toţi gingaşii elfi se furişau, cuprinşi de frică, să se ascundă în cupele de ghindă. Pricina nefericitei zavistii era împotrivirea Titaniei de a-i dărui lui Oberon un copilaş răpit, a cărui mamă fusese prietena Titaniei şi la moartea căreia regina zânelor furase copilaşul de la pieptul doicii şi-l crescuse în mijlocul codrului.

În noaptea hărăzită întâlnirii îndrăgostiţilor în pădure, plimbându-se cu câteva din domnişoarele ei de onoare, Titania îl întâlni pe Oberon, însoţit de alaiul lui de duhuri.

Neplăcută întâlnire în lumina lunii, trufaşă Titania, spuse craiul zânelor.

Crăiasa i-o întoarse:

Cum! Tu eşti, pizmaşe Oberon? Zânelor, s-o ştergem de aici; m-am jurat să nu rămân o clipă în tovărăşia lui.

— Mai zăboveşte-un pic, grăbită zână, spuse Oberon. Nu-s eu stăpânul tău? De ce îl supără Titania pe Oberon al ei? Dă-mi-l pe micul tău orfan să-mi fie paj.

Poţi fi pe pace, îi răspunse regina, nu-mi vei putea lua băiatul nici de mi-ai da în schimb întreaga ta împărăţie a duhurilor. Apoi plecă lăsându-şi stăpânul mâniat foarte.

— Prea bine, vezi-ţi, dar, de drum, spuse Oberon. Am să te fac să te căieşti pentru necuviinţa asta înainte de mijitul zorilor.

Oberon porunci apoi să vină Puck, spiriduşul lui îndrăgit şi sfetnicul de taină. Puck (sau Robin Goodfellow, adică Robin Băiat Bun, cum i se mai spunea câteodată) era un spiriduş şiret şi tare zurbagiu, care obişnuia să pună la cale fel de fel de şotii şugubeţe prin satele din jur. Uneori se furişa în cămările de lapte şi lua smântâna laptelui, alteori îşi scălda trupul uşor şi aerian în putina de unt, şi în zadar se ostenea lăptăreasa să bată laptele în unt când făptura lui fantastică făcea tumbe în putinei. Dar nici ciobănaşilor din sat nu li se brodea mai bine; ori de câte ori lui Puck îi trecea prin minte să facă pozne în cazanul de fiert berea, neîndoios că băutura ieşea stricată. Dacă se întâlneau câţiva vecini de treabă să bea împreună un pahar de bere, Puck lua forma unui crab prăjit şi-aşa sărea în pocal, iar de i se făcea de băut vreunei cumetre trecute, el i se vâra între buze şi-i vărsa berea pe bărbia ofilită;  iar când, îndată după aceea, cumătra trecută se pregătea cu tot dichisul să înşire vecinilor o istorie tristă şi cumplită, Puck trăgea de sub dânsa scăunelul cu trei picioare şi biata femeie se rostogolea pe jos, în timp ce cumetrele guralive se ţineau de  burtă de râs, jurând că aşa de bine nu petrecuseră în viaţa lor.

Vino-ncoa’, Puck, îi spuse Oberon veselului hoinar noptatic. Fă-mi rost de floarea numită de fecioare „Patimă oarbă”; sucul floricelei ei purpurii, picurat pe pleoapa oamenilor care dorm, îi face, când se trezesc, să se îndrăgostească lulea de prima fiinţă care le cade sub ochi. Am să picur pe ploapele Titaniei mele, în timp ce moţăie, nişte suc din floarea asta şi ea o să se aprindă după întâia făptură zărită când va deschide ochii, chiar de-ar fi leu sau urs, moimă care nu-şi ştie locul, ori maimuţoi obraznic. Înainte de a-i lua de pe ochi vălul farmecului, şi pot s-o fac uşor printr-un descântec ştiut numai de mine, am s-o silesc să-mi dea băiatul acela pe care-l vreau ca paj.

Puck, căruia-i stăteau la inimă năzbâtiile, fu încântat grozav de farsa pusă la cale de stăpânul său şi alergă să caute floarea; iar Oberon, pe când aştepta întoarcerea lui Puck, îi zări pe Demetrius şi Helena intrând în pădure. Auzi cum Demetrius o ceartă pe Helena că se ţine după el şi, după multe cuvinte grele din partea lui, iar dintr-a ei doar mustrări blânde, amintindu-i iubirea de altădată şi credinţa pe care i-o jurase, Demetrius o lăsă (după cum spuse) la bunul plac al fiarelor sălbatice, iar ea alergă cât putu de repede să-l ajungă din urmă.

Cum îndrăgea pe toţi cei ce iubeau sincer, craiului zânelor îi fu milă de Helena, pe care se prea poate s-o fi văzut în vremurile acelea fericite când fusese iubită de Demetrius şi când – după cum spunea Lysander – se plimbau deseori prin codru, la lumina lunii. În orice caz, când Puck se întoarse cu floricica purpurie, Oberon îi spuse favoritului său:

Ia câţiva picuri din potirul florii; a fost aici o dulce copilă din Atena care iubeşte un flăcău trufaş. Dacă-i găseşti dormind, picură puţin din elixirul ăsta al iubirii pe ochii lui. Dar îngrijeşte-te ca ea să-i fie în preajmă, aşa încât prima făptură zărită când deschide ochii să fie tocmai nedreptăţita domnişoară. O să-l cunoşti pe flăcău după straiul atenian pe care-l poartă.

Puck făgădui să ducă treaba la bun sfârşit cu multă iscusinţă, iar Oberon, nevăzut de Titania, se strecură în alcovul ei, unde crăiasa se pregătea de culcare. Frumosul ei culcuş se afla pe malul unui pârâu, unde creşteau lămâiţa sălbatică, ciuboţica  cucului şi violete parfumate, sub un baldachin din trifoi alb, muşcate şi răsură. Aici se odihnea întotdeauna Titania o bucată de noapte; se învelea cu o piele de şarpe cu solzi de smalţ, acoperitoare cam mică, dar numai bună pentru a înveli o zână.

Visul unei nopti de vara - William Shakespeare

Oberon o găsi pe Titania dând porunci zânelor cum să-şi petreacă timpul cât ea va dormi.

Câteva dintre voi, tocmai spunea maiestatea sa, să smulgă tăciunii din bobocii de trandafir mirositor; altele războiţi-vă cu liliecii şi luaţi-le aripile de piele ca să facem din ele haine pentru elfii mai mititei; iar câteva să staţi de strajă ca bufniţa cea rea de gură, care se văicăreşte noapte de noapte, să nu se apropie de mine. Dar, mai întâi, cântaţi-mi să pot adormi.

Atunci zânele începură să cânte:

Şerpi cu limba despicată
Şi ţepoşi arici, plecaţi!
Şi voi viermi, şopârle-ndată
Doamna nu ne-o tulburaţi!
Filomelă, zi cu dor

Cântul tău adormitor:
Fie-ţi somnul lin, uşor…
Stăm de strajă
Nicio vrajă
Spre crăiasă să nu urce.
Dormi în pace somnul dulce!

După ce-şi adormiră crăiasa, îngânându-i dulcele cântec de leagăn, zânele se risipiră să împlinească însemnatele porunci date de ea. Atunci Oberon se apropie încetişor de Titania lui şi-i picură pe pleoape niţel elixir de iubire, cântând:

Ce-ai să vezi când te trezeşti
Nebuneşte să iubeşti.

Să ne întoarcem însă la Hermia, care fugise în noaptea aceea din casa tatălui ei ca să scape de moartea care-i era hărăzită pentru că se împotrivea să se mărite cu Demetrius. Intrând în pădure, îl găsise pe iubitul ei, Lysander, aşteptând-o spre a merge împreună acasă la mătuşa lui. Însă înainte de a fi străbătut jumătate din pădure, Hermia se simţi într-aşa măsură ostenită, încât Lysander, foarte grijuliu cu aleasa inimii lui care îşi dovedise iubirea punându-şi chiar viaţa în primejdie de dragul său, o convinse să se odihnească până dimineaţă pe un tăpşan de muşchi moale şi, întinzându-se şi el pe pământ puţintel mai departe, curând amândoi adormiră buştean. Acolo îi găsi Puck şi, văzând un tânăr chipeş adormit, observând că hainele lui sunt croite după moda ateniană şi că alături de el doarme o frumoasă fată, crezu că sunt chiar fecioara ateniană şi trufaşul flăcău pe care Oberon îi poruncise să-i caute; şi îşi închipui, fireşte, că de vreme ce se aflau numai ei doi acolo, ea va fi prima făptură pe care vor cădea ochii flăcăului la deşteptare. Prin urmare, fără a sta prea mult pe gânduri, stoarse îndată pe pleoapele băiatului câteva picături de suc din floarea purpurie.

Dar se nimeri să treacă pe acolo Helena, şi ea fu întâia fiinţă pe care o văzu Lysander când deschise ochii, iar nu Hermia; şi oricât ar părea de ciudat, balsamul acela de iubire fu atât de puternic încât dragostea lui Lysander pentru Hermia se stinse într-o clipă şi el se îndrăgosti de Helena. De-ar fi văzut-o mai întâi pe Hermia la deşteptare, boacăna lui Puck n-ar fi avut nicio urmare neplăcută, căci ar fi înteţit numai iubirea lui Lysander pentru fată; aşa însă, mare pacoste pe bietul tânăr să fie nevoit, din cauza unei licori fermecate, să-şi uite buna şi credincioasa iubită şi să alerge după altă fată, părăsind-o pe Hermia adormită, la miezul nopţii, în mijlocul codrului.

Iată cum se petrecuse nenorocita întâmplare: după cum spuneam, Helena se trudise să nu rămână în urma lui Demetrius, care fugea de ea ca un netrebnic, dar nu putu să facă multă vreme faţă întrecerii, bărbaţii fiind întotdeauna mai iuţi de picior decât femeile. Helena pierduse curând urma lui Demetrius şi, rătăcind prin pădure, întristată şi părăsită, ajunse la culcuşul lui Lysander.

Ah, zise ea, iată-lpe Lysander zăcând pe pământ; e mort oare sau doarme?

Şi, atingându-l blând, îi spuse:

Trezeşte-te, prietene, de eşti în viaţă!

Atunci Lysander îşi deschise ochii şi (licoarea iubirii începând să-şi facă efectul) i se adresă pe dată în cuvinte de dragoste nebună şi pline de adoraţie, spunându-i că frumuseţea ei o întrece pe a Hermiei aşa precum o porumbiţă e mult mai frumoasă decât un corb, că de dragul ei ar putea trece şi prin foc şi multe alte asemenea cuvinte de dragoste.

Ştiind că Lysander este iubitul prietenei sale Hermia, şi că făgăduise pe ce avea mai sfânt să se cunune cu ea, Helena se înfurie grozav când îl auzi vorbindu-i astfel; i se păru (cum era firesc de altfel) că Lysander îşi bate joc de ea.

Oh, spuse ea, de ce m-am mai născut dacă toată lumea mă batjocoreşte şi-şi râde de mine? Nu-mi ajunge oare, nu-mi ajunge, domnule, că Demetrius nu mă-nvredniceşte niciodată cu o privire caldă sau un cuvânt bun? Trebuie să-ţi râzi şi dumneata de mine, prefăcându-te că-mi cauţi dragostea? Credeam, Lysander, că ai un suflet mult mai nobil.

După ce rosti mânioasă toate acestea plecă în fugă, iar Lysander se luă după ea, uitând-o cu totul pe Hermia lui, care mai dormea încă.

Trezindu-se, Hermia se înspăimântă văzând că e singură. Rătăci prin pădure, neştiind ce se întâmplase cu Lysander, ori încotro să-l caute. Între timp Demetrius, nereuşind să-i găsească pe Hermia şi pe rivalul lui, Lysander, ostenit de căutarea lui zadarnică, adormise. Aşa fu găsit de Oberon, care aflase din câteva întrebări puse lui Puck că acesta picurase sucul iubirii pe ochii cui nu trebuia, iar acum, dând de acela pe care îl căutase de la bun înoeput, atinse pleoapele adormitului Demetrius cu elixirul dragostei; şi cum el o văzu mai întâi pe Helena, începu la rândul său şi aidoma lui Lysander să-i facă declaraţii de dragoste; şi chiar în acel moment Lysander, urmat de Hermia (căci datorită boroboaţei lui Puck îi venise acum Hermiei rândul să alerge după iubit) sosiră şi ei la faţa locului. Atunci Lysander şi Demetrius, vorbind amândoi deodată, îi adresară Helenei cuvinte de iubire, pentru că erau amândoi sub înrâurirea puternicului farmec.

Uimită, Helena crezu că Demetrius, Lysander şi chiar buna ei prietenă de odinioară, Hermia, se înţeleseseră cu toţii să-şi râdă de ea. Hermia era însă la fel de surprinsă ca şi Helena; nu  înţelegea de ce Lysander şi Demetrius, care-i juraseră amândoi iubire, se îndrăgostiseră  dintr-odată  de Helena; dar Hermiei toată povestea nu i se părea deloc o glumă. Cele două fete, care până atunci fuseseră cele  mai bune prietene, începură să-şi spună cuvinte grele.

Ingrată Hermia, zise Helena, tu l-ai pus la cale pe Lysander să mă ia în râs cu laude prefăcute; şi pe celălalt iubit al tău, Demetrius, care până mai adineaori mă privea de sus, nu l-ai îndemnat tu să-mi spună zeiţă, nimfă, făptură rară, nepreţuită şi cerească? De nu i-ai fi cerut tu să-şi bată joc de mine, el, care mă urăşte, nu mi-ar fi vorbit astfel. E nedrept din partea ta, Hermia, că te-nţelegi cu bărbaţii ca să te distrezi pe seama sărmanei tale prietene. Uitat-ai prietenia zilelor de şcoală? De câte ori, Hermia, n-am lucrat noi două aşezate pe aceeaşi pernă, dinaintea aceluiaşi gherghef la care acele noastre brodau aceeaşi floare, crescând precum două cireşe îngemănate, abia deosebite una de cealaltă? Nu-i vrednic de-o fecioară, Hermia, şi nu-i frăţeşte, să te-nţelegi cu bărbaţii ca să-ţi râzi de cea mai bună prietenă.

Cuvintele tale pătimaşe mă umplu de uimire, răspunse Hermia. Mi se pare că tu mă insulţi, nu eu pe tine.

Aşa, aşa! replică Helena, zi-i mai departe, în faţă arată-te smerită şi strâmbă-te la mine pe la spate; pe urmă faceţi-vă unul altuia cu ochiul şi daţi-i înainte cu petrecerea. Dac-aţi avea îndurare, simţiri mai demne şi mai bună creştere, nu v-aţi mai bate joc de mine.

În timp ce Helena şi Hermia îşi aruncau una alteia astfel de cuvinte pline de mânie, Demetrius şi Lysander le lăsară, ducându-se să se bată în pădure de dragul Helenei. Văzând că flăcăii le-au părăsit, fetele porniră să rătăcească iar prin codru în căutarea iubiţilor lor.

Îndată după plecarea lor, craiul zânelor, care le ascultase cearta împreună cu Puck, îi spuse spiriduşului:

Doar nebăgarea ta de seamă e de vină, Puck; sau ai făcut-o, poate, dinadins?

Crede-mă, tu, crai al umbrelor! răspunse Puck. A fost o greşeală; nu tu mi-ai spus, cu gura ta, că-l voi recunoaşte pe flăcău după veşmântul său atenian? Şi totuşi nu-mi pare rău de ce s-a întâmplat, căci gâlceava lor mă distrează la nebunie.

Ai auzit, spuse Oberon, că Demetrius şi Lysander s-au dus să caute un loc potrivit să se bată între ei. Îţi poruncesc să întuneci bolta cu negură groasă şi să încurci în aşa măsură cărările ăstor doi îndrăgostiţi bătăioşi, încât să nu mai dea unul de altul. Imită glasul fiecăruia în urechea celuilalt şi aţâţă-i cu zeflemele să se ia după tine, crezând că aud glasul potrivnicului. Şi nu-i slăbi până n-or osteni prea tare ca să mai poată umbla; odată adormiţi, picură în ochii lui Lysander zeama ăsteilalte flori, iar când se va trezi o să uite de dragostea lui nouă pentru Helena, întorcându-se la vechea-i iubire pentru Hermia; atunci frumoasele fecioare vor cunoaşte amândouă fericirea împreună cu tânărul pe care îl iubesc şi vor crede că tot ce s-a-ntâmplat a fost numai un vis urât. Dă-i zor la treabă, Puck, iar eu mă duc să văd ce dulce dragoste şi-o fi găsit Titania.

Visul unei nopti de vara - povestire

Titania nu se trezise încă şi Oberon, zărind lângă ea un măscărici care se rătăcise în pădure şi dormea şi el, îşi spuse: „Individul ăsta va deveni iubitul Titaniei mele”. Şi aşeză pe umerii paiaţei un cap de măgar care i se potrivi atât de bine, de parcă ar fi crescut de la-nceput acolo. Deşi Oberon îi prinsese căpăţâna de măgar cu multă grijă, omul se trezi şi, sculându-se, neştiind ce-i făcuse Oberon, se îndreptă spre alcovul în care dormea crăiasa zânelor.

Ah! Ce înger îmi văd oare ochii? întrebă Titania deşteptându-se, când sucul micuţei flori purpurii începu să-şi facă efectul. Eşti tot atât de înţelept pe cât de chipeş?

Păi de, făcu neghiobul măscărici, dac-aş avea destulă minte să ies din codrul ăsta, mi-ar fi de-ajuns.

De ce-ai vrea să pleci din pădure? spuse regina, topită de iubire. Eu nu sunt spiriduş de rând. Te iubesc. Hai cu mine, şi-ţi voi da câte zâne vrei să te slujească.

Apoi chemă patru din zânele ei, pe nume Boboc de Mazăre, Pânză de Păianjen, Aripioară de Molie şi Firicel de Muştar.

Slujiţi-l, spuse crăiasa, pe-acest chipeş domn; săltaţi în calea lui şi faceţi tumbe; hrăniţi-l cu struguri şi caise, şi pentru el prădaţi albinele de miere. Hai, şezi cu mine, îi spuse ea măscăriciului, lasă-mă să mă joc cu obrăjorii tăi păroşi, frumosul meu măgar, şi să-ţi sărut răpitoarele tale urechi mari, odorul meu!

Unde-i Boboc de Mazăre? întrebă măscăriciul cu cap de măgar, fără să-i pese nu ştiu cât de atenţiile crăiesei zânelor, dar foarte mândru de noii săi slujitori.

Aici, domnule, spuse Boboc de Mazăre.

Scarpină-mă-n ceafă, zise clovnul. Unde-i Pânză de Păianjen?

Aici, domnule.

Dragă domnule Pânză de Păianjen, spuse neghiobul clovn, omoară-mi bondarul acela roşu din vârful scaietelui de colo; şi, dragă musiu Pânză de Păianjen, adu-mi punga lui cu miere. Dar nu te fâţâi prea mult în treaba asta, domnu’ Pânză de Păianjen, şi ai grijă să nu spargi punga; mi-ar părea rău să te văd năclăit de miere. Unde-i Firicel de Muştar?

Aici sunt, domnule, spuse Firicel de Muştar. Care-i porunca?

Mai nimic, bunule Firicel de Muştar, spuse clovnul, decât ajută-i lui domnu’ Boboc de Mazăre la scărpinat. Cată să merg la bărbier, domnu’ Firicel de Muştar, că mi se pare că mi-a crescut în claie părul pe obraz.

— Iubitul meu, spuse regina, ce ţi-ai dori la masă? Am o zână îndrăzneaţă care va scotoci în vizuina veveriţei şi-ţi va aduce nuci.

Mai mult mi-ar tihni un pumn de mazăre uscată, răspunse măscăriciul care, având acum cap de măgar, avea şi pofte măgăreşti; dar te rog să nu mă deranjeze niciunul dintre slujitorii tăi, că tare-aş vrea să dorm.

— De vrei, te culcă, zise crăiasa, şi-am să te legăn eu în braţe. Oh, cât te mai iubesc! La nebunie!

Văzându-l pe clovn adormit în braţele reginei sale, craiul zânelor i se ivi în faţă şi o dojeni că-şi dăruise favorurile unui măgar. Ea nu avu cum să tăgăduiască, de vreme ce măscăriciul îi dormea în braţe, cu capul lui de măgar împodobit cu o cunună de flori chiar de mâna ei împletită. După ce-o mai înţepă un timp,Oberon iar îi ceru să-i dea lui copilaşul orfan, şi de data asta, ruşinată că a fost surprinsă de stăpânul ei împreună cu un nou iubit, ea nu mai îndrăzni să zică nu.

Obţinând astfel băieţelul pe care dorea de mult să şi-l facă paj, lui Oberon i se făcu milă de încurcătura ruşinoasă în care o pusese pe Titania prin poznaşa lui şiretenie şi-i aruncă în ochi niţel suc stors din cealaltă floare. Crăiasa zânelor îşi veni în fire şi, minunându-se de iubitul pe care şi-l alesese, spuse că nu mai poate îndura să  se uite la nemaipomenita pocitanie. La rândul lui, Oberon îndepărtă căpăţâna de măgar de pe umerii măscăriciului, lăsându-l să-şi termine somnul cu vechiul lui cap neghiob.

Împăcându-se acum pe deplin cu Titania, Oberon îi povesti reginei despre cei patru  îndrăgostiţi şi despre sfada lor din miez de noapte; ea consimţi să-l însoţească pentru a fi de faţă la sfârşitul peripeţiilor lor.

Craiul şi crăiasa zânelor îi găsiră pe cei doi îndrăgostiţi şi pe alesele inimii lor pe un tăpşan cu iarbă moale, nu departeunul de celălalt; căci Puck, ca să-şi răscumpere greşeala, se străduise cu cea mai mare iscusinţă să-i adune la un loc, fără a şti unul de celălalt, şi îndepărtase cu grijă farmecul de pe ochii lui Lysander cu leacul dat de craiul zânelor. Hermia se deşteptă prima şi, găsindu-l pe prietenul ei Lysander dormind atât de aproape, îl cercetă uimită de ciudata lui necredinţă. Îndată ce deschise ochii şi o zări pe draga lui Hermia, Lysander îşi recăpătă minţile întunecate de vrăjitorescul farmec, şi odată cu ele şi iubirea pentru Hermia. Ei începură să-şi povestească păţaniile de peste noapte, întrebându-se dacă toate se întâmplaseră aievea şi dacă nu cumva amândoi visaseră acelaşi vis amăgitor.

Între timp, se treziră şi Helena şi Demetrius şi, cum somnul cel dulce potolise neliniştea şi mânia Helenei, ea ascultă încântată cuvintele de iubire pe care Demetrius nu înceta să i le spună, văzând, spre surprinderea şi încântarea ei, că veneau din inimă.

Frumoasele fecioare, rătăcitoare prin atâtea întâmplări, nemaifiind potrivnice în dragoste, se-ntoarseră la vechea lor prietenie. Toate grelele cuvinte rostite au fost date uitării şi chibzuiră împreună liniştit cum să facă pentru a ieşi cât mai bine din situaţia în care se aflau. Se învoiră curând ca Demetrius, care renunţase la pretenţiile lui asupra Hermiei, să stăruie pe lângă tatăl ei ca acesta să ridice haina pedeapsă cu moartea la care era hărăzită. Demetrius se pregătea să se întoarcă la Atena să-şi facă datoria de prieten, când, spre uimirea lor, se întâlniră cu Egeus, care venise în pădure să-şi caute fata fugită.

Înţelegând că Demetrius nu mai doreşte să-i ia fiica de nevastă, Egeus nu se mai împotrivi unirii ei cu Lysander şi îşi dădu încuviinţarea să se căsătorească peste patru zile, chiar în ziua sorocită morţii Hermiei, iar Helena se învoi cu dragă inimă să se mărite şi ea în aceeaşi zi cu iubitul şi acum credinciosul ei, Demetrius.

Crăiasa şi craiul zânelor, care fuseseră martorii nevăzuţi ai acestor împăcări, văzând cum bunătatea lui Oberon făurise un sfârşit fericit istoriei acelor îndrăgostiţi, fură atât de încântaţi încât, spirite generoase, hotărâră ca în toată împărăţia zânelor să aibă loc întreceri şi ospeţe spre a sărbători apropiatele nunţi.

Şi acum, de s-ar simţi cineva păcălit de această poveste despre zâne şi şotiile lor, judecând-o ciudată şi de necrezut, n-are decât să-şi închipuie că a adormit şi a visat, că toate aceste peripeţii sunt doar plăsmuieli ale visului. Trag nădejde că niciunul dintre cititorii mei nu va fi atât de lipsit de socoteală încât să se supere pe nevinovatul vis al unei nopţi de vară.

*****

sursa: Charles & Mary Lamb, Povestiri după piesele lui Shakespeare, Ed. Gramar, 2002

Un răspuns

  1. multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: