Arhive etichetă: Heracle

Legenda lui Heracle. (III) Ultimele aventuri ale eroului

herculeO dată terminate cele douăsprezece munci, Heracle nu s-a mai aflat în slujba lui Euristeu şi s-a întors la Teba. Eroul i-a dat-o de soţie lui Iolau, prietenul credincios care îi mâna carul, pe propria sa soţie, Megara, el dorind-o pentru sine pe Iole, fiica lui Euritos, regele cetăţii Ehalia din insula Eubeea. Suveranul promisese mâna Iolei celui care avea să-i învingă pe el şi pe fiii săi în întrecerea de tras cu arcul. Heracle i-a învins, dar Euritos şi fiii săi nu au vrut să-şi ţină făgăduiala, pentru că Heracle îşi omorâse copiii născuţi de Megara. Doar unul dintre fiii lui Euritos, Ifitos, a fost de partea lui Heracle, însă eroul l-a ucis într-un acces de nebunie (Homer, Odiseea, 21.28). Nebunia a fost urmată de boală; oracolul din Delfi a spus că Heracle avea să se vindece numai dacă va lucra timp de trei ani şi îi va da lui Euritos bunurile câştigate, drept răscumpărare pentru moartea fiului său.

Poate că acum are loc disputa dintre Heracle şi Apollo pentru tripodul din Delfi. Apollo şi Heracle, ambii fiii lui Zeus, sunt reprezentaţi în numeroase picturi pe vase şi în sculptură în timp ce îşi dispută simbolul oracolului din Delfi. Poate pentru că Heracle voia să-şi facă un oracol în altă parte, poate pentru că a intrat în sanctuar deşi era vinovat de uciderea lui Ifitos, a fost alungat și urmărit de Apollo. Acesta din urmă a câştigat disputa, iar Heracle s-a supus oracolului şi a devenit timp de trei ani sclavul Omfalei, regina din Lidia.

Continuă citirea →

Legenda lui Heracle. (II) Cele douăsprezece munci

Nemean_lion_fighting_HeraklesCele douăsprezece munci ale lui Heracle, în ordinea tradiţională, sunt următoarele:

1) Lupta împotriva leului din Nemeea. Valea Nemeii era pustiită de un leu fioros, fiul lui Tifon sau al lui Ortros şi al Echidnei. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să-i aducă pielea leului. După ce a încercat în zadar să-l ucidă cu ghioaga şi săgeţile sale, Heracle a reuşit să omoare monstrul sugrumându-l cu mâinile goale; s-a întors apoi la Tirint ducând leul mort pe umeri. Pielea leului era atât de rezistentă, încât nimic nu reuşea s-o sfâşie, cu excepţia ghearelor leului însuşi. Ulterior, Zeus a aşezat leul printre constelaţii.

2) Lupta împotriva Hidrei din Lerna. Asemenea leului din Nemeea, şi acest monstru era fiul lui Tifon şi al Echidnei şi fusese crescut de Hera. El ameninţa regiunea Lerna din apropiere de Argos; avea nouă capete, dintre care unul — cel central – era nemuritor. Heracle l-a înfruntat cu ghioaga, dar în locul fiecărui cap pe care reuşea să-l distrugă apăreau alte două. În cele din urmă, Heracle a învins Hidra cu ajutorul tovarăşului său credincios Iolau, arzând capetele pe măsură ce le dobora şi îngropându-l sub o stâncă pe cel nemuritor. Înmuind apoi vârful săgeţilor sale în veninul monstrului, Heracle le-a otrăvit.

3) Prinderea căprioarei din Cerinia. Căprioara, care trăia în Arcadia, avea coarnele de aur şi copitele de bronz. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să i-o aducă vie, iar eroul a trebuit să o urmărească un an întreg, prinzând-o după ce a rănit-o cu o săgeată. Potrivit unei versiuni furnizate de Calimah, căprioara era sacră şi îi aparţinea Artemisei; alte patru căprioare, asemănătoare întru totul ei, erau înhămate la carul zeiţei. Atingerea unui astfel de animal constituia un sacrilegiu, pe care Heracle l-a trecut asupra lui Euristeu. În povestirea lui Pindar, urmărirea căprioarei de către Heracle s-a extins la cele mai îndepărtate regiuni din nord şi l-a dus pe erou până în ţara hiperboreenilor şi în Insulele Fericiţilor, unde a fost întâmpinat cu bunăvoinţă de Artemis.
Continuă citirea →

Legenda lui Heracle. (I) Erou și zeu

heracleHeracle. Personaj grec mitic, definit de Pindar ca „erou divin” şi considerat de atunci ca având o dublă natură, de zeu şi erou. Potrivit lui Homer, Heracle era fiul lui Zeus şi al Alcmenei, o muritoare, soţia lui Amfitrion din Teba (Beoţia). Zeus s-a dus la Alcmena luând înfăţişarea lui Amfitrion, pe când acesta era plecat la război; din această unire s-a născut Heracle.

În ziua când trebuia să se nască Heracle, pe când Zeus se lăuda că urma să devină tatăl unui erou ce avea să domnească asupra neamului lui Perseu, care era strămoşul lui Amfitrion, precum şi al Alcmenei, Hera, geloasă din cauza trădării soţului, a reuşit să-l convingă să jure că va fi rege urmaşul lui Perseu ce urma să se nască în acea zi; s-a grăbit apoi să ajungă la Argos, unde a grăbit durerile soţiei lui Stenelos, alt fiu al lui Perseu, şi a făcut ca Euristeu să se nască înainte de vreme, amânând în acelaşi timp naşterea lui Heracle şi lipsindu-l pe acesta din urmă de domnia pe care Zeus o pregătise pentru el.

Continuă citirea →

Cine l-a ucis pe vulturul lui Zeus ce se înfrupta în fiecare zi din ficatul lui Prometeu?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Hercule eliberandu-l pe Prometeu, dupa ce a ucis vulturul

Întrebare: Cine l-a ucis pe vulturul lui Zeus ce se înfrupta în fiecare zi din ficatul lui Prometeu?

Răspuns: Heracle (Hercule)

*****

sursa: Crezi că ştii? 15.000 de întrebări şi răspunsuri de cultură generală, Ed. Niculescu, 2003

Călătorii în mitologie – prima parte

Subiect privilegiat de mitologia clasică, începînd cu povestea faptelor lui Ulise, călătoria poate fi caracterizată de direcţia în care se desfăşoară: poate fi o călătorie centrifugă, de descoperire, o îndepărtare de centru în căutarea a ceva (de pildă, călătoria argonauţilor plecaţi în căutarea lânii de aur sau cea a lui Heracle plecat să aducă merele Hesperidelor ori boii lui Gerion), sau una centripetă, de întoarcere acasă (ca în cazul lui Ulise şi al celorlalţi eroi homerici care se întorc din războiul troian).

Continuă citirea →

Întoarcerea heraclizilor

Printre atâtea legende care au înflorit pe vremea aheilor, se numără şi aceea a lui Heracle, unul dintre personajele cele mai importante ale istoriei grecilor. El era fiul lui Zeus care, chiar după ce o luase de nevastă pe Hera, încă îşi mai permitea multe libertăţi; şi, odată, şi-a pierdut de tot capul după o muritoare, Alcmena, nevasta unui teban, Amfitrion, care avea să lase lumii moştenire numele uneia din cele mai simpatice şi mai de treabă categorii de oameni: gazda primitoare.

Continuă citirea →