Biografia lui Petre Iorgulescu-Yor din presa vremii şi documentele personale

M-am născut în 1890, în orăşelul Râmnicu Sărat, în luna Decembrie 24, declara Petre Iorgulescu-Yor în 1927, ca primul dintre cei trei copii ai lui Constantin Iorgulescu – mare propietar, ajutor de primar, prefect, deputat şi senator şi al Victoriei (Victoriţă), o femeie sensibilă, ce provenea dintr-o familie de origine greacă. Urmează şcoala primară la Râmnicu Sărat şi la pensionul Schweitz-Thierrin din Bucureşti, absolvind apoi liceul Matei Basarab din Bucureşti (1902-1909).

Cum declara mai târziu, a fost atras de arta desenului de mic copil: Când am ştiut să scriu cu cerneală, am început să-mi satisfac şi plăcerea mea nespusă de a copia şi desena aşa cum mă pricepeam flori, animale, ba chiar mai târziu condus de curajul « inconştientului » mă credeam artist mare, mă repezisem şi la compoziţii. De mic copil […] am avut inconştient, despotic, patima pentru a desena. Pe când colegii mei se jucau cu arşicele, eu consumam sticlele cu cerneală, umplând caetele de şcoală cu desemnuri şi figuri. Voiam să mă fac pictor.

În anul 1914, după ce şi-a dat licenţa la Facultatea de Drept din Iaşi, realizează prima lui pictură în ulei fară şcoalăCasa Spătarului.

După o scurtă carieră de magistrat la Galaţi şi alegerea lui ca deputat în 1917 lucrează scurtă vreme în Bucureşti la atelierele Steriade şi Toişanu, ca apoi să facă marele pas înspre lumea artei – patima veche, patima din copilarie nu îl lăsa în pace – plecând în 1919 la Paris fără încuvinţarea tatălui, după cum declara în Rampa: am vândut aproape toată garderoba, haine, lingerie, covoare, etc. şi cu o sumă destul de frumoasă am pus pe tata în faţa faptului împlinit şi m-am suit în tren- şi p’aci ţi-e drumul măi băieţi, – am plecat să-mi urmăresc destinul spre acel loc luminos, cunoscut omenirei, frumosul Paris.

Deşi pictorul prezintă situaţia cu haz, plecarea îl îndepărtează foarte mult de tatăl său, după cum îi declara mai târziu lui O. Moşescu: Între mine şi cei de acasă s-a deschis o prăpastie definitivă. Sunt ani de zile de când nu l-am mai văzut pe tata. Nici la expoziţiile mele cu succes nu a vrut să vină… Credea că am să devin un om bogat, temut, un mare demnitar. Că răceala dintre Petre Iorgulescu şi tatăl său a persistat, vedem chiar din testamentul său.

La Paris studiază patru ani, întâi Academia Julian unde ia lecţii de la Maurice Denis, cucerit de ideile lui Gaguin şi teoretician al grupării Les Nabis, ajungând apoi la Academia modernă a lui Othon Friez, exponent al fovismului: Am studiat la academia Julian şi pentru a nu rămâne sclavul unei forme estetice am mai frecventat încă trei academii de pictură la Paris. Iniţierea mea adevărată […] o constituie primitivii secolului al XIII şi al XIV.

Încă din 1920 expune la Paris: împins fiind de directorul şcolii, am trimes 3 lucrări la « Salonul oficial » Grande Palacé… Are parte de cronici favorabile privind participarea la expoziţia din strada Tronchet în aprilie 1920 şi la expoziţia din 3-15 octombrie, tot la Galerie Artes, strada Tronchet. Este comentat favorabil de către criticul şi ziaristul Maurice Privat, ajungând chiar ecouri în presa din ţară ce a preluat articolele din Courrier franco-roumain, condus de către Cincinat Pavelescu, de remarcat în acest sens fiind aprecierile lui Constantin Bacalbaşa, cunoscut pentru aciditatea sa împotriva amatorismului şi parvenitismului în artă.

Tot în 1920 debutează şi în ţară, la Maison d’Art, în strada Corabiei, cu o expoziţie personală, însă în perioada următoare tot la Paris îl găsim prezent la Saloanele oficiale, căci Iorgulescu s-a trezit în anii adolescenţei pe malurile Senei , luându-se la întrecere cu meşterii sosiţi de pretutindeni.

În octombrie 1921 expune la Hasefer, cum ne arată Diodor Karnabatt în Expoziţia Iorgulescu-Yor din Îndreptarea din 26 octombrie 1921, pentru ca în 1922 să aibă, după propria mărturie, o expoziţie personală la Paris, în rue Tronchet, 8.

În 1923 îl găsim prezent, cu desenul Box la Al treilea salon al umoriştilor români şi în acelaşi an ilustrează cu nouă desene cartea Variaţiuni pe aceeaşi temă de A. Corbim, fapt inedit, deoarece în această perioadă punctul de concentrare în materie de ilustraţie rămâne al revistelor.

În anii următori pendulează între Balcic, Franţa (Paris şi Bretania), coasta Dalmată şi Sighişoara, pictând şi participând la Salonul oficial, anual între 1924 şi 1929, în anul 1925 chiar cu cinci lucrări, echivalându-şi între timp examenele la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.

O confirmare a valorii lui Petre Iorgulescu vine în toamna lui 1929 când primeşte Medalia de Aur la Expoziţia Internaţională de la Barcelona, după ce a expus în Pavilonul României, picturile sale fiind alături de cele ale artiştilor reprezentativi de icoane, ceramică tradiţională, tapiserii şi broderii româneşti ce au încântat ochii vizitatorilor pavilionului. Tot acum expune la Ateneu împreună cu Maria Brateş-Pilat şi sculptorul Ion Jalea, expoziţie elogiată de către H. Blasian în Adevărul literar şi artistic din 27 noiembrie 1929 şi de către Oscar Walter Cizek în Gândirea din 25 noiembrie.

În deceniul patru expune anual la Salonul oficial, la care este şi membru al juriului în anii 1932, 1936 şi 1938, la Bruxelles – iulie 1930, în cadrul expoziţiei organizate de către Guvernul României cu prilejul centenarului independenţei Belgiei, dar şi în expoziţiile bucureştene. Astfel în ianuarie 1931 expune 40 de pânze la Hasefer, având cronici favorabile din partea lui Ionel Jianu în Dreptatea, H. Blasian în Adevărul literar şi artistic din 4 ianuarie 1931, O. Han în Cuvântul din 28 ianuarie. Tot în Cuvântul, din 12 ianuarie 1931 Mac Constantinescu elogiază expoziţia pictorului menţionând: o noutate în expoziţia pictorului Iorgulescu-Yor o constituie panourile decorative ce însoţesc uleiurile. Tot în 1931 – noiembrie expune iaraşi la Hasefer, lucru remarcat de către N.N. Tonitza în articolul Plastica din Adevărul literar şi artistic din 23 noiembrie, menţionând că sunt expuse o serie de studii.

De remarcat este începutul colaborării lui Iorgulescu cu Tinerimea Artistică, societate înfiinţată în 1901, care îşi propunea să încurajeze dezvoltarea artelor pe un drum nou, departe de convenţiile academiste. Deşi participase la manifestările Tinerimii şi ale grupului Criterion încă de la începutul deceniului trei, Petre Iorgulescu nu era membru al acestor societăţi. În luna noiembrie 1931 el participa la expoziţia Tinerimii Artistice de la Sala Palatului, expoziţie vizitată chiar de către Regina Maria la 9 noiembrie, cum ne arată ziarul Universul de a doua zi. Colaborarea cu Tinerimea se concretizează prin alegerea lui ca membru societar la 21 decembrie 1931, Iorgulescu participând la expoziţii în 1934-1935 şi 1938, el devenind membru şi al grupului Criterion în 1933, din care făceau parte M.H. Maxy, Henri Catargi, Margareta Sterian, Micaela Eleuteriade şi expune împreună cu aceştia la Sala Dalles, cum ne arată Vremea din 5 februarie 1933.

Pentru o scurtă perioadă (1933-1934) este custode al Pinacotecii din Bucureşti, el încercând să procure lucrări de valoare pentru aceasta, după ce încercase tot o scurtă carieră didactică ca profesor suplinitor la catedra de desen a liceului Spiru Haret din Bucureşti.

Pe lângă expoziţiile de grup, el are acum, în decembrie 1932 – ianuarie 1933 o expoziţie personală la sala Hasefer, criticul George Oprescu menţionând despre lucrările lui Iorgulescu că în expoziţia din acest an […]o mare parte a pânzelor sale ne dau această impresie [de sinceritate]. Sunt însă şi altele, unde ea apare mai puţin evidentă acele în care artistul a avut în vedere preferinţele actuale ale publicului, lipsa lui de gust. Această expoziţie este elogiată de către Dan Botta înca din 31 decembrie 1932 în Adevărul literar şi artistic, ajungând să-l compare pe Iorgulescu-Yor cu Vlamnik şi Renoir.

Începând cu anul 1934 începe suferinţa şi nu mai expune până în 1939 decât la Saloanele oficiale (român şi francez), cel de desen şi Tinerimea Artistică, excepţie fiind expoziţia organizată în decembrie 1935, din strada Constantin Mille, sala Mozart, cum remarca George Oprescu în Universul din 11 decembrie superioritatea pânzelor de acum […] ţine de doi factori importanţi :tendinţa spre simplificare şi îmbogăţirea paletei cu două, trei tonuri …

Cum am spus, are apariţii la expoziţiile de grup şi în ultimii ani ai vieţii, lucrând în continuare, pentru ca în dimineaţa zilei de 29 aprilie 1939, după o lungă luptă cu boala – În ultimul timp baiatul nostru n’a mai putut rabda, declara tatăl său – Petre Iorgulescu Yor să se sinucidă cu un revolver în locuinţa familiei din strada Vodă Caragea din Bucureşti.

sursa: Marius Neculae, Documentele lui Petre Iorgulescu Yor, Buzău, Editgraph, 2011, pag. 9-15

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: