Mihai Viteazul şi Liga Creştină

Mihai făcea parte din rândul marilor familii boiereşti ce pretindeau că se înrudesc cu Basarabii. Era fiul lui Pătraşcu cel Bun şi frate cu Petru Cercel, ambii domni ai Ţării Româneşti. Fiind un bun administrator, deţinea o avere pe care a mărit-o continuu, iar până la 1593 a îndeplinit mai toate funcţiile importante din stat. După acest an ocupă tronul Ţării Româneşti, fiind susţinut de boierii Craioveşti, în ţară, şi de Cantacuzini, la Istanbul. Era un om instruit, bun comandant de oşti, fiind unul dintre marii generali ai epocii. Dârz şi drept, Mihai Viteazul era o personalitate europeană, fiind bine cunoscut contemporanilor, atât în centrul continentului cât şi în Balcani. Adversar al turcilor, se alătură coaliţiei creştine, luptând pentru menţinerea fiinţei naţionale şi limitarea dependenţei faţă de Poartă. Reprezintă un simbol al unităţii românilor.

Mihai este înscăunat domn al Ţării Româneşti într-o epocă în care conjunctura intemaţională era favorabilă luptei antiotomane. Imperiul Otoman suferise înfrângerea navală de la Lepanto (1571), iar habsburgii devin principala forţă militară în zonă, care reluau ofensiva spre Serbia şi Ţările Române. La iniţiativa papei Clement al VII-lea şi a împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, se constituie o alianţă antiotomană, „Liga Creştină” , la care au aderat Spania, ducatele italiene Toscana, Mantua şi Ferrara, şi în final Ţările Române. Popoarele balcanice şi românii îşi legau speranţele de eliberare şi independenţă de acţiunea Marilor Puteri creştine.

Lupta antiotomană este declanşată de Mihai prin uciderea creditorilor turco-levantini şi masacrarea garnizoanei turceşti din Bucureşti (1594). Urmează apoi atacarea şi incendierea cetăţilor de la Dunăre, ocupate de garnizoane otomane, şi înfrângerea armatelor turco-tătare venite să-l mazilească pe domn la Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti (ianuarie 1595).

Reacţia Portii se produce în vara anului 1595. Încă de la 14 mai, sultanul declarase Moldova şi Ţara Românească provincii turceşti, numind la conducerea lor paşale. O puternică armată otomană condusă de Sinan-paşa trece Dunărea pe la Giurgiu, înaintând spre Târgovişte. La Călugăreni (23 august 1595) Mihai zdrobeşte avangarda turcă, dar apropierea marii armate otomane îl obligă să se retragă spre munţi, la Stoieneşti, în aşteptarea ajutorului transilvan. Între timp, Sinan ocupă Bucureştiul, asediază Târgoviştea şi începe organizarea ţării în paşalâc, prin numirea reprezentanţilor otomani în administraţie.

Beneficiind de ajutorul lui Bathory şi Ştefan Răzvan, domnul Moldovei, Mihai trece la ofensivă, eliberând oraşele Târgovişte şi Bucureşti (octombrie 1595) şi îi urmăreşte pe turci până la Giurgiu. Aici, ariergarda turcă, neavând timp să treacă fluviul, este atacată de Mihai, care distruge podul de vase şi zdrobeşte unităţile otomane şi cetatea cucerită. Cronicarii turci ai vremii (Mustafa Naima) apreciau lupta de la Giurgiu ca „cea mai groaznică înfrângere din istoria turcilor”.

Pretul victoriei avea să fie teribil: ţara pustiită, puţinele oraşe jefuite şi arse, populaţia satelor risipită în bejenie, iar comerţul cu sudul Dunării complet dezorganizat. Dezastrul suferit i-a obligat pe turci să-şi schimbe direcţia de atac spre Ungaria, o mare armată condusă de sultan însuşi (Mahomed al III-lea) zdrobind la Kerestes (1596) forţele creştine.

În 1597, sultanul i-a propus lui Mihai o pace avantajoasă, recunoscându-i domnia pe viaţă şi reducerea tributului la jumătate. Prin urmare, se evita transformarea ţării în paşalâc, iar anul următor, prin tratatul de la Mănăstirea Dealu, încheiat cu Rudolf al II-lea, voievodul muntean se impunea drept principal factor al coaliţiei creştine în sud-estul Europei. Documentul prevedea ca Ţara Românescă să reia lupta antiotomană, împăratul oferea domnitorului bani pentru întreţinerea armatei şi recunoştea acestuia domnia ereditară. Practic, Mihai Viteazul devenea conducătorul militar al Ligii Creştine, prestigiul său european fiind în continuă creştere.

*****

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010