După cum se știe, în perioada întâlnirii istorice de la Ialta (februarie 1945), președintele Roosevelt era grav bolnav, fapt greu de admis pentru partizanii și admiratorii săi. Doar câțiva medici apropiați cunoșteau situația reală. Medicul personal al premierului britanic, lord Moran, îl informa pe Churchill: ,,Președintele apare ca un om grav bolnav. Are simptome avansate de arterioscleroză cerebrală. Îi mai dau doar câteva luni de viață. Dar când oamenii nu vor să vadă ceva, se lasă orbiți. Fiica sa nu crede că este realmente bolnav, iar dr. Ross McIntire o susține”.
Alt medic englez ·a fost și mai dur în aprecieri: „Era evident că președintele Roosevelt se afla în stadiul terminal al maladiei sale. Am fost șocați să vedem sosind un muribund. În starea precară de sănătate în care se afla, decizia de a-și asuma responsabilitatea întrunirii de la Ialta a fost o hotărâre eronată, atribuită doar curajului de neînvins al lui Roosevelt și puterii sale de sacrificiu pentru îndeplinirea unor înalte responsabilități”.
Medicul personal al președintelui Roosevelt nu era cel mai calificat în tratarea bolii acestuia, pentru simplul motiv că era specialist… otorinolaringolog! El se îngrijea în special de răcelile și de sinuzita președintelui, iar unele simptome clasice ale hipertensiunii (cefaleele) le punea pe seama sinuzitei. Decât să-i măsoare tensiunea și să-i asculte cordul, îi venea mai la îndemână să găsească o explicație anodină gravelor tulburări respiratorii, datorate, de fapt, unei insuficiențe de cord stâng. Din cartea de memorii pe care a scris-o dr. McIntire, 12 ani la Casa Albă, reiese că, în realitate, niciodată nu-l preocupase în mod serios sănătatea președintelui. Singurul lui merit este că în 1944, în luna martie, a apelat la ajutorul unui cardiolog experimentat, dr. H.G. Bruenn. În urma consultației, dr. Bruenn notează: hipertensiune instalată din 1937, cu valori ale tensiunii arteriale de 186/106 mm, modificări patologice ale electrocardiogramei, o mărire de volum a ventricolului stâng. El indică președintelui tratament cardiotonic cu digitală, regim fără sare, repaus la pat și injecții cu diuretice.
Starea lui Roosevelt se ameliorează întrucâtva, dar valorile tensionale ridicate se mențin: 200/106 și chiar 210/ 110. (în zilele noastre un bolnav cu asemenea hipertensiune este ori imediat spitalizat, ori supus unui tratament extrem de sever acasă, la pat!).
După câteva luni, în iulie 1944, președintele Roosevelt pleca în Pacific, pentru a pune la punct, împreună cu comandanții militari, planurile finale de distrugere a forțelor de război japoneze. Pentru prima dată el se plânge de dureri angioase, retrosternale, cu iradieri în umeri.
La sfârșitul anului este pentru a patra oară reales președinte, în pofida protestelor familiei sale, îngrijorată de anumite fenomene: scăderea atenției, tulburări de memorie, iritabilitate exagerată. Același medic personal, dr. McIntire, susține că președintele are o condiție fizică perfectă și este în stare să suporte stresul unui nou mandat prezidențial. Minciună sau inconștiență? Tensiunea arterială a lui Roosevelt ajunsese în mod constant extrem de ridicată (250/150) și dr. Bruenn îi interzisese orice efort fizic.
În timpul conferinței de la Ialta starea președintelui se agravează, are un puls anormal, alternant și o tensiune de 240/130. Cu mare efort prezidează dezbaterile, oferind astfel avantajul lui Stalin, care profită, pentru a-și impune condițiile. Șase săptămâni mai târziu, Roosevelt se simte foarte rău, are dureri de cap insuportabile, iar tensiunea arterială se ridică la cifre maxime: 300/200!
La 12 aprilie 1945, președintele F. D. Roosevelt moare din cauza unei hemoragii cerebrale masive. Avea 63 de ani.
Urmăriți prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=mEBbpEOowsk
sursa: dr. Alexandra Mihail, Personalități istorice în lectură medicală în Magazin istoric, Serie Nouă, Anul XXV – nr. 10 (295), octombrie 1991
ISTORII REGĂSITE 