Matveev, copleșit de implicațiile acestei declarații, s-a aruncat la picioarele suveranului său. El și-a dat seama imediat de perspectivele luminoase, dar și de pericolele ascunse pe care le presupunea decizia lui Aleksei. Ascensiunea pupilei către locul de țarină însemna încununarea succesului său: rudele și prietenii ar fi avansat odată cu ea; el, împreună cu aceștia, ar fi înlocuit la putere neamul Miloslavski. În același timp însă, acest lucru n-ar fi făcut decât să stimuleze în mod periculos antagonismul cu aceștia, dar și cu alte familii puternice de boieri, care deja erau deranjate de poziția lui de favorit. Dacă hotărârea ar fi fost anunțată, iar apoi căsătoria nu mai avea loc, dintr-un motiv oarecare, Matveev ar fi fost sfârșit. Având în minte toate aceste lucruri, Matveev l-a implorat pe țar ca, în ciuda determinării lui, să urmeze, totuși, tradiția alegerii publice a miresei lui dintr-un grup de candidate selectate.
Ceremonia, care își avea originile în Bizanț, impunea ca femeile ajunse la vârsta măritișului să se adune din toate colțurile Rusiei la Kremlin, pentru a fi inspectate de țar. Teoretic, femeile puteau proveni din orice clasă socială, chiar și dintre șerbi, practic însă, această poveste nu devenise niciodată realitate. Niciodată vreun țar nu-și plecase privirea asupra vreunei frumoase fecioare din rândul șerbilor, ca să fie fermecat de ființa ei delicată și s-o facă țarină. Într-adevăr însă, grupul de fete putea include și reprezentante ale micii nobilimi, iar Natalia Narîșkina era, din acest punct de vedere, perfect eligibilă. La curte, tinerele speriate, victime ale ambiției familiei, erau examinate de oficiali ai curții pentru a li se certifica virginitatea. Cele care treceau inspecția erau convocate apoi la Kremlin, în așteptarea zâmbetului sau a semnului făcut de un băiat sau un bărbat care putea să le ofere tronul.
Un joc cu miză mare presupune și riscuri mari. În decursul aceluiași secol, au existat exemple crunte care atestau limita până la care putea să ajungă ambiția unei familii de a împiedica o fată dintr-o altă familie să devină noua țarină. În 1616, Maria Hlopova, alegerea cunoscută a lui Mihail Romanov, de nouăsprezece ani, a fost atât de neplăcută pentru familia Saltîkov, care predomina la curte, încât au drogat fata și i-au prezentat-o în acest fel lui Mihail, spunându-i că e bolnavă incurabil, și apoi, drept pedeapsă pentru îndrăzneala de a se prezenta ca o posibilă mireasă pentru țar, au condamnat-o pe Maria, cu familia ei, la exil în Siberia. În 1647, chiar Aleksei, la vârsta de optsprezece ani, o alesese pe Eufimia Vsevolojskaia pentru a-i fi prima mireasă. Dar, atunci când a fost îmbrăcată, un grup de doamne de la curte i-au răsucit părul atât de tare, încât a leșinat în prezența lui Aleksei. Medicii de la curte au fost convinși să spună că are epilepsie, iar ea și rudele ei au fost exilați în Siberia. Maria Miloslavskaia fusese cea de-a doua opțiune a lui Aleksei.
Acum, Natalia Narîșkina și Matveev, care se afla în spatele ei, erau în fața aceluiași pericol. Familia Miloslavski știa că, prin alegerea Nataliei, influența lor era subminată. Această schimbare i-ar fi afectat nu numai pe bărbații Miloslavski, care dețineau funcții înalte și puteri mari, dar și pe femei. Toate prințesele imperiale, fiicele țarului Aleksei, erau Miloslavski, iar ele nu erau deloc încântate de perspectiva ca noua țarină să fie chiar mai tânără decât unele dintre ele.
Nu e mai puțin adevărat că Natalia și Matveev nu aveau de ales: Aleksei era hotărât. A fost dat un anunț, că, în data de 11 februarie 1670, se va organiza o inspecție preliminară a tuturor fetelor eligibile, iar Nataliei Narîșkina i s-a poruncit să fie prezentă. O a doua inspecție, făcută chiar de țar, a fost programată pentru 28 aprilie. Doar că, la scurt timp după prima adunare a grupului de fete, au început să circule zvonuri despre alegerea Nataliei Narîșkina. Inevitabilele riposte fuseseră deja pregătite, așa că, înainte cu patru zile de a doua inspecție, prin Kremlin circulau scrisori anonime care îl acuzau pe Matveev că, folosindu-se de ierburi magice, l-a făcut pe țar s-o dorească pe pupila sa. A fost necesară o anchetă, așa că nunta a fost amânată nouă luni. Dar nu s-a demonstrat nimic, așa că, în sfârșit, în 1 februarie 1671, spre bucuria majorității rușilor și întristarea celor din familia Miloslavski, țarul Aleksei și Natalia Narîșkina s-au căsătorit.
Încă din prima zi a căsătoriei lor a fost evident pentru toată lumea că țarul de patruzeci și unu de ani e foarte îndrăgostit de frumoasa lui soție brunetă. Ea îi adusese prospețime, fericire, destindere și un sentiment al reînnoirii. El o dorea în permanență în preajma lui și o lua cu sine oriunde se ducea. În prima primăvară și vară din căsnicia lor, tinerii căsătoriți se mutau fericiți dintr-un palat de vară în altul, din cele aflate în jurul Moscovei, inclusiv la Preobrajenskoe, unde țarul călărea însoțit de șoimii săi.
La curte, noua țarină devenise repede un agent al schimbării. Datorită educației semi-occidentale primite în casa lui Matveev, Natalia îndrăgea muzica și teatrul. La începutul domniei sale, Aleksei dăduse un edict prin care le interzicea cu strictețe supușilor să danseze, să joace jocuri sau să-i privească pe alții jucând, să cânte cu vocea sau la instrumente la nunți, ori să-și piardă sufletul practicând activități dăunătoare și aflate în afara legii precum jocul de cuvinte, farsele sau magia. „Cei care vor încălca prima și a doua prevedere vor fi bătuți cu nuiele; pentru a treia și a patra, vor fi surghiuniți în orașe de graniță.“ Dar la nunta lui Aleksei cu Natalia a cântat și o orchestră, care amesteca noile armonii polifonice occidentale cu acordurile grave ale unui cor rusesc care intona la unison. Amestecul de sunete era departe de a fi perfect; dr. Collins descria cacofonia astfel: „Un zbor de bufnițe cârâitoare, un cuib de stăncuțe, o haită de lupi înfometați și șapte porci într-o zi vântoasă.
A urmat apoi sponsorizarea regală a teatrului. Pentru a-i face plăcere tinerei sale mirese, țarul a început să încurajeze scrierea de piese de teatru și a poruncit construirea unei scene și a unei săli în fosta casă a unui boier, în interiorul Kremlinului, și o alta la reședința de vară de la Preobrajenskoe. Pastorul luteran din Slobozia Germană, Johann Gregory, a fost însărcinat de Matveev să recruteze actori și să pună în scenă piese. În 17 octombrie 1672, prima producție, o dramă biblică, era gata. Piesa s-a jucat în prezența țarului și a țarinei, având în distribuție șaizeci de actori, toți străini, în afară de câțiva băieți și tineri de la curte. Piesa a durat o zi întreagă, iar țarul a asistat la spectacol timp de zece ore neîntrerupt, fără să se ridice de pe scaun. După ea, în curând, au mai urmat alte patru piese și două balete.
Încântarea pe care o simțea Aleksei pentru noua lui țarină a crescut și mai mult în toamna anului 1671, atunci când a aflat că este însărcinată. Amândoi, și tatăl și mama, se rugau să fie băiat, și, în 30 mai 1672, la ora unu dimineața, ea a născut un băiat mare și aparent sănătos. Copilului i s-a spus Petru, după numele apostolului. Cu o sănătate bună, ochii negri ai mamei, vag tătărești, și un smoc castaniu-roșcat de păr, copilul regal a venit pe lume cu dimensiuni normale. Potrivit obiceiului rusesc vechi de „luare a măsurii“, a fost pictată o imagine a patronului lui Petru pe o bucată de scândură cu dimensiunea exactă a copilului, iar această imagine a Sf. Petru cu Sf. Treime măsura 49 de cm lungime și 13,5 cm lățime. Moscova s-a bucurat din nou când bubuitul clopotului mare din clopotnița lui Ivan cel Mare, din piața Kremlinului, a anunțat nașterea noului țarevici. Mesagerii au pornit în galop să ducă vestea în orașele rusești și ambasadori speciali au fost trimiși în Europa. Din bastioanele albe ale Kremlinului, tunul a salutat evenimentul bubuind timp de trei zile, în timp ce clopotele de la cele 1600 de biserici ale orașului au bătut continuu.
Prima parte AICI
Partea a treia AICI
sursa: Robert K. Massie Petru cel Mare. Viața și lumea lui, Traducere din limba engleză și note de Claudia Roxana Olteanu, Editura ALL, 2015
ISTORII REGĂSITE 