Copilăria lui Petru cel Mare (I)

Alexis_I_of_Russia_(Hermitage)În martie 1669, când țarul Aleksei avea patruzeci de ani, prima lui soție, țarina Maria Miloslavskaia, a murit în încercarea de a-și îndeplini funcția ei dinastică esențială, aceea de a da naștere unui copil. Ea a fost profund regretată, nu doar de soțul ei, ci și de numeroasele rude din neamul Miloslavski, a căror putere la curte se baza pe căsătoria ei cu țarul. Acum totul se sfârșise, iar ei, printre lacrimile pentru sora și nepoata lor decedată, vegheau și erau îngrijorați. 

Situația lor dificilă era îngreunată de faptul că, în ciuda eforturilor ei, Maria nu lăsase în urmă certitudinea unui moștenitor Miloslavski. În timpul căsniciei ei de douăzeci și unu de ani cu Aleksei, Maria, care era cu patru ani mai mare decât acesta, făcuse tot ce putuse: cei treisprezece copii – cinci fii și opt fiice – se născuseră înainte ca încercarea de a-l face pe al paisprezecelea s-o ucidă. Niciunul dintre fiii Mariei nu era însă viguros; patru dintre ei i-au supraviețuit, dar în numai șase luni au decedat doi, inclusiv moștenitorul tronului, în vârstă de șaisprezece ani, numit Aleksei, după tatăl său. Așadar, după moartea soției, țarul rămăsese cu doar doi fii din căsătoria Miloslavski – doi fii ale căror perspective, din păcate, erau nesigure. Fiodor, care avea pe atunci zece ani, era debil, iar Ivan, de trei ani, era pe jumătate orb și avea și un defect de vorbire. Dacă ei ar fi murit înaintea tatălui lor, sau curând după acesta, succesiunea ar fi rămas deschisă și nimeni n-ar fi putut spune cine ar fi urmat la tron. Pe scurt, toată Rusia, mai puțin cei din familia Miloslavski, spera ca Aleksei să-și găsească o altă soție, și să facă lucrul acesta cât mai repede. 

Dacă țarul și-ar fi ales o nouă țarină, se înțelegea că alegerea lui ar fi trebuit să se îndrepte către o fiică din nobilimea rusă, și nu către vreuna dintre prințesele străine disponibile. Căsătoriile între dinastii, făcute cu scopul progresului sau apărării țării, erau frecvente în Europa secolului al XVII-lea, dar în Rusia această practică era nedorită și evitată. Țarii ruși își alegeau soții ruse, sau, mai precis, un țar ortodox alegea doar o țarină ortodoxă. Biserica rusă, nobilimea, comercianții, dar și masele simple ar fi privit cu oroare o prințesă care ar fi avut în alaiul ei preoți catolici sau pastori protestanți, care ar fi putut să întineze puritatea credinței ortodoxe. Această regulă strictă a contribuit la izolarea Rusiei, ferind-o de efectele interacționării cu alte națiuni, dar și la păstrarea vie a invidiei și competiției între familiile nobile ruse care aveau printre fiice o potențială țarină. 

La mai puțin de un an de la moartea Mariei Miloslavskaia, Aleksei i-a găsit o succesoare. Deprimat și singur, el petrecea serile, în mod obișnuit, acasă la prietenul lui intim, șeful miniștrilor, Artimon Matveev, un om neobișnuit pentru moscoviții secolului al XVII-lea. El nu provenea din clasa cea mai înaltă a boierilor, ci se ridicase la putere prin meritele sale. Era interesat de teme intelectuale și fascinat de cultura occidentală. La recepțiile regulate pe care le dădea în casa lui pentru străinii rezidenți sau cei aflați în vizită la Moscova, le punea acestora întrebări inteligente despre statutul politicii, artelor și tehnologiei din țările lor. Într-adevăr, chiar în Slobozia Germană, așezare aflată în imediata apropiere a orașului, unde tuturor străinilor li se cerea să locuiască, el își găsise și soția, pe Mary Hamilton, fiica unui regalist scoțian care părăsise Marea Britanie după decapitarea lui Carol I și victoria lui Cromwell. 

În Moscova, Matveev și soția lui trăiau, pe cât posibil, la fel ca europenii moderni ai secolului al XVII-lea. În afară de icoane, atârnau pe pereți și tablouri sau oglinzi; aveau vitrine cu porțelanuri orientale și ceasuri muzicale. Matveev studia algebra, făcea experimente chimice în laboratorul său privat, organiza concerte sau punea în scenă comedii și tragedii în propria lui sală de spectacole.

Pentru moscoviți, conduita soției lui Matveev era șocantă. Ea purta rochii de croială occidentală și bonete; refuza să se retragă la etaj, în casa soțului ei, așa cum făceau majoritatea soțiilor moscovite, și apărea când voia în mijlocul invitaților, stând cu ei la cină și uneori chiar luând parte la discuții. 

Natalia_Naryshkina_by_anonymous_(17-18_c.,_Yaroslavl_museum)Într-una din aceste seri neconvenționale, și în prezența neobișnuitei Mary Hamilton, ochii văduvului țar Aleksei s-au oprit asupra celei de-a doua femei remarcabile din casa lui Matveev. Natalia Narîșkina avea nouăsprezece ani și era o fată înaltă și bine făcută, cu ochi negri și gene lungi. Tatăl ei, Kiril Narîșkin, un relativ obscur proprietar de terenuri, de origine tătară, locuia în provincia Tarusa, departe de Moscova. Pentru a-i asigura fetei sale o viață superioară celei din aristocrația rurală, Narîșkin îl convinsese pe prietenul său, Matveev, s-o accepte pe Natalia ca protejată și s-o crească în atmosfera de cultură și libertate care era specifică locuinței din Moscova a ministrului. Natalia a profitat de această oportunitate. Ea era mult mai bine educată decât majoritatea rusoaicelor, și, obsevând-o și asistând-o pe mama ei vitregă, învățase să primească și să întrețină bărbații invitați la serate. 

În seara când era prezent și țarul, Natalia intrase în cameră împreună cu Mary Hamilton, să servească pahare de vodcă și platouri cu caviar și pește afumat. Aleksei a privit-o cu atenție, observându-i aerul sănătos, frumusețea strălucitoare, ochii negri migdalați și purtarea relaxată, dar modestă. Cât a stat în fața lui, el a fost impresionat de respectul și bunul-simț pe care le dovedeau răspunsurile ei scurte la întrebările care i se adresau. La plecarea din casa lui Matveev, țarul era binedispus, și, urând gazdei noapte bună, l-a întrebat dacă e în căutare de soț pentru acea femeie atrăgătoare. Matveev a răspuns afirmativ, dar a adăugat că nici tatăl Nataliei și nici el nu sunt bogați, așa că zestrea fetei ar fi mică, iar pretendenții puțini. Aleksei a declarat că mai sunt încă bărbați care apreciază calitățile unei femei mai mult decât averea ei, și i-a promis ministrului să-l ajute să-i găsească un soț. 

Nu mult după aceea, țarul l-a întrebat pe Matveev dacă a reușit. „Sire“, a răspuns Matveev, „zilnic vin tineri s-o vadă pe protejata mea, dar se pare că niciunul nu are intenții de căsătorie.“ „Bine, bine, cu atât mai bine“, i-a spus țarul. „Poate o să reușim s-o facem și fără ei. Eu am avut mai mult noroc decât tine. Am găsit un domn care poate îi va plăcea și ei. E un om onorabil, pe care îl cunosc, nu e lipsit de merite și nu are nevoie de dotă. O iubește pe protejata ta și înclină să o ia în căsătorie și s-o facă fericită. Deși până acum nu și-a dezvăluit sentimentele, ea îl cunoaște, și, cred că dacă îi vei propune, ea va accepta.“ Matveev i-a răspuns că, evident, Natalia va accepta pe oricine „propus de Majestatea Voastră. Totuși, înainte de a-și da acordul, ea va dori, probabil, să știe cine e. Și mie lucrul acesta mi se pare rezonabil.“ „Ei, bine“, l-a anunțat atunci Aleksei, „spune-i că e vorba despre mine, și că sunt hotărât să o iau în căsătorie.“ 

Partea a doua AICI


sursa: Robert K. Massie  Petru cel Mare. Viața și lumea lui,  Traducere din limba engleză și note de Claudia Roxana Olteanu, Editura  ALL, 2015 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: