Dido sau Didona – Numită şi Elissa sau Elisa, este una dintre cele mai celebre eroine ale Antichităţii, considerată întemeietoarea cetăţii Cartagina.
Era fiica lui Belos, regele Tirului, şi sora lui Pigmalion, care, la moartea tatălui, i-a urmat pe tron. Dido l-a luat de soţ pe Acerbas, un unchi bogat cunoscut şi sub numele de Siheu, însă Pigmalion l-a ucis. În urma acestei crime, Dido a părăsit în taină Tirul şi, îmbarcându-se cu toate bunurile şi cu câţiva nobili credincioşi ei, a pornit spre Africa, pentru a scăpa de cruzimea fratelui său.
Ajunsă pe teritoriul corespunzător Cartaginei istorice, ea i-a cerut puternicului Iarbas, regele getulilor, o fâşie de pământ unde să poată locui. În batjocură, regele i-a dat atât pământ cât putea cuprinde o piele de bou. Atunci Dido a tăiat pielea de bou în fâşii cât se putea de subţiri, care, prinse una de alta astfel încât să formeze o linie continuă, au înconjurat destul pământ cât să se poată clădi cetatea Cartagina.
Foarte curând, cetatea a devenit bogată şi înfloritoare; bunăstarea ei a stârnit poftele lui Iarbas, care, pentru a pune stăpânire pe ea, nu a pregetat să ceară mâna Didonei, ameninţând că, în caz de refuz, avea să pornească război împotriva cetăţii. Dido îi jurase fostului său soţ, Acerbas sau Siheu, credinţă eternă. Dar, dându-şi seama de aşteptările supuşilor săi şi, în acelaşi timp, de riscurile pe care aceştia le aveau de înfruntat în cazul unui refuz, a sfârşit prin a accepta cererea. Apoi, sub pretextul că voia să celebreze un rit funerar şi de intercesiune în cinstea soţului său mort, a ridicat un rug pe care s-a aruncat în prezenţa întregului popor. După moartea ei, cartaginezii au venerat-o ca zeiţă.
În Eneida, Vergiliu a adoptat această tradiţie, la care a adus unele variante semnificative, făcând din Dido unul dintre personajele cel mai bine caracterizate şi mai de neuitat din întregul poem. În pofida decalajului cronologic de aproape trei secole dintre căderea Troiei şi întemeierea Cartaginei, el povesteşte că Enea şi Dido au fost contemporani şi că, după ce a părăsit Troia distrusă, Enea a acostat în urma unei furtuni pe coasta africană, chiar în apropiere de Cartagina. Aici s-a îndrăgostit de Dido, însă a trebuit să-şi reia drumul pe mare, pentru a găsi noua patrie pe care zeii i-o promiseseră lui şi urmaşilor săi. În ciuda sentimentelor sale pentru Dido, eroul şi-a continuat călătoria. Cuprinsă de deznădejde, Dido s-a sinucis, iar fumul ce se înălţa de pe rugul ei i-a dat de veste lui Enea, aflat deja în largul mării, că tragicul destin al eroinei se împlinise.
sursa: Anna Ferrari, Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Traducere de Emanuela Stoleriu, Dragoş Cojocaru, Dana Zamosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003
ISTORII REGĂSITE 