Ienicerii, copiii de suflet ai padișahului (I) Cea mai dureroasă povară

ieniceriDupă debutul fulgerător pe care turcii și l-au făcut în ținuturile bizantine în vremea lui Osman I, Europa orientală a trebuit să se obișnuiască cu prezența unei noi puteri, din ce în ce mai stânjenitoare: Imperiul otoman.

Emirul Orkhan I (1324-1362) a moștenit de la tatăl său Osman nu numai tronul, ci și firea sa războinică. Gândurile sale erau stăpânite adeseori de poveștile despre bogăția pământurilor și a orașelor aflate dincolo de strâmtorile străjuite de puternicele ziduri ale capitalei bizantine. Începuseră să-l îngrijoreze și schimbările pe care le observase în purtarea foștilor păstori-cuceritori care constituiau aristocrația turcă : sipahii (sau spahiii, cum se numeau ei) descoperiseră plăcerile vieții statornice și puterea pe care le-0 dădea stăpânirea de bogății și oameni, arătându-se, uneori, nesupuși față de conducătorul lor, căruia altădată i se închinau fără șovăire.

Sfătuindu-se cu Alaeddin pașa, fratele şi vizirul său, acesta a apelat la înțeleptul kadiu (judecător) de Bursa, Djendereli Kara Halil, care a propus crearea unei oștiri plătite din vistieria statului, o oștire disciplinată și devotată, aflată întotdeauna în slujba beiului, în măsură să-i întărească puterea și să-l susțină în dorințele lui de cuceriri. Astfel au luat ființă corpurile de yaya (pedestrași) şi de musellem, (cavalerie), compuse din tineri viteji ai triburilor turce. Ele au constituit nucleul forței care i-a dat lui Orkhan I, în ultimii ani ai vieții sale, satisfacția de a vedea flamurile oștenilor săi fluturând deasupra câtorva dintre pământurile mult râvnite ale Europei.

Urmașul săMurad Iu, Murad I (1362-1389), a încercat să înfăptuiască intenția lui Orkhan de a transforma întreaga Peninsulă Balcanică într-o provincie turcească. Dar, realizarea acestor planuri impunea o nouă întărire a autorității centrale în fața puterii mereu crescânde a spahiilor.

Cea mai dureroasă povară

Cronicile turceşti arată că inspiratorul noii organizări militare a statului a fost și de data aceasta acelaşi Djendereli Kara Halil. Urmându-i sfatul, Murad I a hotărât — probabil prin anii 1362-1363 — crearea unui corp militar special, numit yeni ceri (noua oştire), recrutat dintre numeroşii robi luați în timpul incursiunilor prădalnice în ținuturile balcanice.

La început, au fost reţinuți adulții cei mai puternici, apoi, datorită dezertărilor, s-a instituit obiceiul de a se alege numai copii: înscriși în registre speciale, ei erau repartizați diverselor familii turcești, pentru a învăța limba turcă şi a primi o educație islamică. Când procesul de convertire era socotit încheiat, copiii erau trecuți în condicile corpului militar de novici, numit Adjem od-jagî; în acest corp învățau meseria armelor, primind o soldă de un aspru pe zi. Abia după 7-8 ani de muncă şi instrucție militară intensă, adjemii care se dovedeau destoinici primeau, în cadrul unui ceremonial deosebit, titlul de ienicer şi o soldă mărită — doi aspri pe zi. În acest fel a apărut prima oștire pedestră permanentă din istoria medievală europeană, întemeiată cu mult înaintea detașamentelor de arcași englezi și a reformelor militare ale regelui francez Carol VII (1422-1461).

Sfârșindu-şi viața în captivitatea lui Timur Lenk, învingătorul său la Ankara (1402), Baiazid Fulgerul a lăsat pe numeroșii săi fii să se ucidă între ei, pentru un tron pe care el însuşi îl stropise cu sângele fratelui său Yakub. Aceste îndelungate şi sângeroase lupte fratricide — câștigate până la urmă de către prințul Mahomed, cel mai perfid şi crud dintre toți — au împiedicat continuarea războaielor de cucerire, provocând o însemnată scădere a numărului robilor creștini.

Într-o atare situație, sultanul Mahomed I (1413-1421) preocupat de consolidarea domniei şi de reluarea războaielor de cuceriri, a recurs la un nou mijloc de întărire a corpului ieniceresc. Printr-o lege specială, popoarele creștine supuse Porții au fost obligate să plătească un tribut de sânge, alcătuit din copii. Această povară, cea mai grea și dureroasă dintre toate, a lovit cu aceleași suferințe sfâșietoare familiile creștine din sudul Dunării și, mai târziu, din Asia și din pașalâcul de la Buda, timp de aproape 250 ani, până în sec. XVII, când a fost abrogată.

Prevederile legii erau pe cât de crude, pe atât de precise. În funcție de necesitățile militare ale statului otoman, dregători împuterniciți cu firmane speciale, ajutați de autoritățile locale, luau un copil la 40 familii, de preferință pe cel mai viguros și frumos. Erau scutite de această dare numai familiile cu un singur copil, cele care se ocupau cu comerțul sau meșteșugurile, precum și copiii cu știință de carte și cei cu deficiențe fizice.

Copiii obținuți astfel ajungeau, după 10-15 ani, când deveneau ieniceri, oșteni desăvârșiți în mânuirea armelor. Lipsiți de familie și țară, ienicerii îl socoteau pe sultan drept părintele lor adoptiv, pe comandanți — rude apropiate, iar cazarma — căminul lor. Educați în spiritul fanatismului musulman al războiului sfânt și mândri de titlul ce-l purtau, ei se dovedeau viteji și necruțători în timpul luptelor. Însărcinați cu apărarea sultanului și a puterii sale, ienicerii reprezentau corpul de elită al armatei robilor de Poartă, bucurându-se de privilegii și onoruri deosebite. Padișahii otomani și hanii crimeieni considerau o mare cinste înscrierea lor în registrele acestui corp militar.

Scutiți de orice fel de impozite, ienicerii primeau din partea statului solde substanțiale care, pentru un simplu ienicer, în funcție de vechime și merite, putea ajunge până la 120 aspri pe zi. Cu prilejul unor evenimente deosebite, ca urcarea pe tron a unui nou sultan, numirea unui nou agă, plecarea în expediții etc., ienicerilor li se făceau și însemnate cadouri în bani sau în natură.


sursa: Tahsin Gemil, Ienicerii, copiii de suflet ai padișahului în Magazin istoric, Anul VI, nr.3 (60), martie 1972

One response

  1. Partea a II-a cand va apare ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: