Una dintre cele mai enigmatice şi senzaţionale amante a fost Corinna, pe care poetul Ovidiu a celebrat-o şi imortalizat-o în seria sa de poeme Amores, deşi nu i-a divulgat niciodată identitatea reală. Corinna şi Ovidiu şi-au trăit tumultuoasa poveste de dragoste într-o Romă a cărei decadenţă era mereu vizată de legislaţia imperială de reformare a moravurilor, o legislaţie pe care hedoniştii romani o încălcau în permanenţă.
Roma decadentă
Cu două decenii înainte de răspândirea creştinismului, Roma lui Ovidiu şi a Corinnei era o cetate deopotrivă măreaţă şi teribilă. Aici puteau fi văzute cartiere insalubre în vecinătatea unor vile superbe; oraşul avea apeducte imense şi băi publice. Roma se lăuda cu teatre sofisticate, dar avea şi circuri unde cetăţenii ovaţionau în timp ce criminalii legaţi (mai târziu, creştinii) erau sfâşiaţi de leii dresaţi sau, în timp ce arcaşii măcelăreau turme întregi de elefanţi şi pantere sălbatice înnebunite de groază. Pieţele din Roma erau ticsite de produse aduse din întregul imperiu, de la mâncăruri de toate felurile până la mătăsuri şi pânze ţesute din lână, vin şi sos fermentat de peşte.
Pe Colina Palatină, genialul urbanist şi conducător Cezar Augustus îşi supraveghea imperiul, a cărui vedere îl dezamăgea. Până la sfârşitul domniei lui, în anul 14 d.Hr., avea să reclădească din marmură iubita şi decadenta sa Romă: Teatrul Marcellus, Circus Maximus şi optzeci de temple, la fel de durabile ca Pax Romana pe care a instituit-o. A încercat, de asemenea, să schimbe moravurile decăzute ale cetăţenilor prin Leges Juliae, legi care guvernau mariajul, relaţiile sexuale şi moştenirile.
Deceniile de anarhie, insurecţiile şi campaniile militare corodaseră valorile sociale. Augustus, nostalgic după vremurile trecute, era preocupat mai ales de faptul că femeile romane nu mai semănau cu vechile matroane romane virtuoase, care munceau cu devotament şi modestie ca nişte cai de povară. Dar de ce ar mai fi fost femeile romane la fel ca pe vremuri? Luându-le bărbaţii în armată, războiul le transformase pe femei. Când soţii lor erau pe câmpul de luptă, cele mai multe soţii îşi gospodăreau singure casele, cele bogate administrând domenii mari. Simţindu-se îndreptăţite şi datorită contactului cu lumea exterioară, inevitabil, unele şi-au făcut amanţi.
În timp de pace, romanii n-au revenit la moravurile din trecut. Se căsătoreau tot mai târziu, dar aveau relaţii sexuale tot mai devreme, iar bărbaţii cu rang înalt îşi luau concubine pe care apoi le repudiau când le venea sorocul să se însoare cu femei respectabile. Multe femei bune de măritat, dar nemăritate, nu mai nutreau speranţa ca vreun bărbat potrivit să le ia de neveste. În această stare de nesiguranţă, unele au experimentat plăceri erotice, fie ele şi interzise.
Decăderea morală din Roma acestei epoci nu are egal. Cetăţenii erau obsedaţi de distracţii, se îmbulzeau la petreceri, în teatre şi circuri, la evenimente sportive. Bogaţii ingurgitau şi vomau cu un fel de bulimie condamnabilă din punct de vedere social. Când doamnele respectabile se retrăgeau la ceas de seară, soţii lor adesea beau împreună cu prostituate şi curtezane. Chiar şi virtuosul Augustus, care o venera pe Livia Drusilla, soţia lui, avea o reputaţie binemeritată de afemeiat.
În Roma lui Augustus, coexistau două standarde: cel legal şi cel real. Ca şi în cazul grecilor, Roma era o societate sclavagistă ai cărei bărbaţi bogaţi, şi nimeni altcineva, aveau drepturi şi putere. Femeile libere sau eliberate se aflau într-o situaţie mult mai bună decât sclavele, dar nici o femeie, oricât de bogată şi puternică ar fi fost familia ei, nu avea măcar o fracţiune din drepturile tatălui ei sau din drepturile la care era socotit firesc să aspire fratele ei.
Pater familias era un regim juridic care subjuga femeia într-un fel care îţi taie suflarea. Autoritatea juridică a tatălui, patria potestas, izvora din propriile lui interese şi nu din cele ale soţiei sau copilului său, chiar şi după ce copiii deveneau adulţi. Această autoritate începea să se manifeste o dată cu depunerea copilului la picioarele încălţate în sandale ale tatălui, pentru ca el să-şi exercite dreptul de viaţă şi de moarte asupra lui. Dacă tatăl lua în braţe băiatul care plângea sau poruncea ca fata să fie hrănită, îi dădea dreptul să trăiască. Altfel, micuţii erau ucişi prin sufocare, înfometaţi până la moarte sau părăsiţi pe coline ori pe malul râului, unde erau mâncaţi de animalele sălbatice. Nu e de mirare că mult mai puţini băieţi decât fete aveau parte de o asemenea soartă.
Cele mai multe copile părăsite astfel mureau. Câteva mai erau salvate de oameni cu sufletul bun. Altele erau special căutate şi, după o copilărie mizerabilă petrecută în servitute, ajungeau sclave sau, cel mai adesea, erau crescute pentru prostituţie. Dar nici copiii care nu fuseseră condamnaţi la naştere nu erau întotdeauna în siguranţă, în orice clipă tatăl îi putea vinde într-o formă de dependenţă, causa mancipii – o altă formă de sclavie. Dacă-l înfuriai pe tată îţi riscai viaţa, căci mulţi taţi îşi distrugeau deliberat vlăstarele care îi supărau prea tare.
Căsătoria nu aducea vreo uşurare în viaţa fiicei. Soţul ei, ales de familie, îl înlocuia pe tată, adesea când ea era încă un copil. Dacă îndrăznea să comită adulter, soţul o putea ucide. Putea chiar să o bată, uneori până la moarte, dacă o prindea bând vin. Testul vinului (care nu avea nici o legătură cu degustarea licorii propriu-zise) era un sărut de investigare ius osculi pe care îl practicau bărbaţii, dacă suspectau femeia că ingerase vreo băutură alcoolică. Acesta era statutul femeilor libere, în vreme ce femeile eliberate sau sclave trăiau în condiţii şi mai teribile.
O concubină romană avea un statut inferior femeii căsătorite. Era o femeie liberă sau eliberată care coabita cu un bărbat fără a fi măritată cu el. Bărbaţii nu ar fi trebuit să aibă şi soţie şi concubină în acelaşi timp. Aşa că era firesc ca un bărbat să-şi ia o concubină cu statut social inferior, în acest fel, o putea alunga dacă rămânea însărcinată cu copilul lui nelegitim sau dacă se pregătea să se însoare.
Văduvii preferau şi ei să ia concubine mai degrabă decât să se recăsătorească, pentru că în acest fel nu exista nici un angajament şi nici o ameninţare la adresa moştenirii ce le revenea urmaşilor lor legitimi, în cazul în care concubina dădea naştere unui bastard. Nici ea şi nici copilul ei nu puteau emite pretenţii juridice asupra amantului şi a averii acestuia după moartea lui.
Concubinajul avea câteva avantaje. Reprezenta o practică legală, iar concubinele erau la adăpost de acuzaţia de adulter, dar nu şi de cea de păcat trupesc. Uneori, câte un amant reuşea să ocolească legea romană opresivă şi să adopte legal copilul concubinei sale. Şi mai rar, se căsătorea cu concubina lui.
Dar romanii privilegiaţi se purtau de parcă nici una dintre legile neiertătoare nu ar fi existat. Spre deosebire de Livia Drusilla, soţia lui Augustus, care obişnuia să se îmbrace în haine simple, noua femeie romană nu era nici modestă, nici preocupată de copiii ei. De fapt, rata naşterilor scăzuse îngrijorător, din cauza intoxicării cu plumb din apa adusă prin admirabilele apeducte, cât şi a formelor primitive de avort şi contracepţie.
Femeile privilegiate ce proveneau din familii bune nu îşi mai începeau ziua cu rugăciuni, pentru ca apoi să se consacre îndatoririlor domestice. Acum, ele se trezeau cu feţele înţepenite şi palide sub masca uscată din lapte şi făină pe care o aplicau înainte de culcare. După ce o sclavă tânără îi aducea apă, femeia îşi curăţa pasta de pe faţă şi se cufunda în baie până când masorul unctor îşi făcea apariţia cu unguentele sale pentru a-i masa membrele şi a le reda supleţea. Imaculată şi îmbibată de uleiuri parfumate, doamna se îmbrăca şi punea să i se pieptene părul, care apoi era prins, netezit sau încolăcit într-o cunună de bucle sau de şuviţe care îi alunecau pe lângă faţă şi gât. Apoi era rândul pudrei de faţă, care albea chipul, al roşului de obraji şi de buze şi al cănelii sau cărbunelui de ochi. Piesa de rezistenţă o reprezentau bijuteriile, pietre preţioase montate în argint sau aur şi transformate în inele, brăţări, coliere, broşe sau lănţişoare de gleznă.
Pentru femeile atrase în acest nou stil de viaţă, ritualul riguros de înfrumuseţare era un preludiu la aventura sexuală. Unele femei chiar urmau exemplul hetairelor greceşti. Augustus, oripilat şi dezgustat de faptul că femeile erau la fel de interesate de aventuri sexuale ca şi el, a acţionat decisiv împotriva lor.
Aceasta era atmosfera la data intrării în vigoare a legilor lui Augustus, Leges Juliae (18-17 î.Hr.), faimoase pentru felul în care condamnau adulterul. Adulterul devenea un act criminal sever pedepsit. Dar acesta se referea numai la soţiile care îşi înşelau bărbaţii şi la bărbaţii care se culcau cu soţiile altor bărbaţi, nu şi la soţii care se refugiau în braţele femeilor necăsătorite. Văduvele şi femeile libere necăsătorite care îndrăzneau să aibă o viaţă sexuală activă erau acuzate de crima mai mică a păcatului trupesc. Aceste noi legi urmăreau să le oblige pe femei, în special pe cele din clasele privilegiate, să se căsătorească sau recăsătorească şi să rămână virtuoase, supuse şi legate de gospodărie.
Dar, aşa cum se întâmplă adesea când pedeapsa e prea severă, legile aproape că nu îşi mai atingeau scopul. Conform acestor legi, adulterinele condamnate îşi pierdeau jumătate din dotă şi o treime din proprietăţi, adulterinii, jumătate din proprietăţi, şi toţi erau exilaţi pe insule îndepărtate, unde nu se putea aplica această lege. Augustus a repurtat, însă, o victorie spectaculoasă: acuzarea încununată de succes a propriei sale fiice, Iulia, una dintre adulterinele notorii ale Romei.
Corinna – Amanta senzuală şi necredincioasă
Marele poet roman Ovidiu, un tânăr aristocrat bogat şi extrem de talentat, era obsedat de femei, dragoste şi sex, lumea romană a vremii sale potrivindu-i-se ca o mănuşă. La vârsta de şaisprezece ani, Ovidiu s-a căsătorit cu prima dintre cele trei soţii ale sale, o mireasă adolescentă pe care obişnuia s-o trateze cu condescendenţă. La douăzeci şi trei de ani, în ciclul său poetic Amores (Iubiri), este imortalizată Corinna, amanta lui plină de voinţă, senzuală şi necredincioasă. Romanii răspunseră cu entuziasm, iar câţiva adepţi înfierbântaţi îi scrijeliră versurile pe zidurile cetăţii. E foarte posibil ca marele succes şi conţinutul acestor versuri să-l fi determinat pe Augustus să introducă legislaţia sa puritană.
Chiar şi în ziua de astăzi, învăţaţii încă mai fac speculaţii pe marginea identităţii femeii care poartă în poeme pseudonimul de Corinna. Cea mai teribilă sugestie a fost că aceasta era chiar Iulia, fiica sfidătoare a lui Augustus, dar dovezile în sprijinul acestei ipoteze sunt neconcludente. Oricine ar fi fost, Corinna trăieşte în cupletele poeziei mistuitoare a lui Ovidiu. Cu imaginaţie, simpatie şi şiretenie, ne-o putem imagina destul de bine.
Iată câteva fapte care se deduc uşor din „Iubirile” lui Ovidiu: Corinna era puţin mai mare decât Ovidiu şi căsătorită cu un bărbat mult mai bătrân („un ramolit senil” sunt cuvintele neiertătoare ale lui Ovidiu), pe care-i înşela în egală măsură, înainte de a împlini douăzeci de ani devenise amanta unui bărbat cu care avusese primul orgasm. După aceea, se bosumfla şi se plângea dacă iubitul nu o făcea să se zvârcolească în timpul actului sexual.
Pe cât de încrezută, pe atât de dulce era Corinna, o adeptă a cosmeticii aplicate. Era încrezătoare în forţele proprii, temperamentală şi pasionată. Îi plăcea să-l tachineze pe Ovidiu şi să-i aprindă gelozia.
Corinna era şi dependentă de traiul luxos, îi ţinea la distanţă pe bărbaţii care nu-i puteau satisface pretenţiile şi aştepta daruri scumpe de la ei. Sub pretextul că îi plăceau cursele de cai, flirta cu jocheii, îşi asuma riscuri şi îşi cooptase servitorii, în mod special pe Nape, slujitoarea ei, în intrigile sale amoroase, îl iubea pe tânărul ei amant poet, iar el o adora.
Amores sunt o descriere strălucită a felului în care funcţionau relaţiile intime într-un cuplu de elită din societatea romană.
Să vizualizăm amarul schimb de replici dintre doi amanţi în timp ce discută despre un apropiat banchet oficial. Ovidiu îşi imaginează ce bine vor petrece împreună, până când Corinna îl avertizează: nu va veni singură. Soţul ei o va însoţi. Ovidiu, în mod clar neaşteptându-se la aşa ceva, îi răspunde cu mânie sumbră: „Sper să se prăvălească mort înainte de desert!”
Apoi Ovidiu trece la inventarea unui cod secret al gesturilor, pe care urmau să-l împărtăşească doar ei: pretinde că eşti soţia respectabilă, o îndeamnă el pe Corinna, „dar dă-mi un semn cu piciorul pe sub masă când treci pe lângă mine”. În timpul conversaţiei generale, el avea să-i transmită mesaje secrete ridicând sprâncenele sau scriindu-şi cuvintele în vin. Corinna trebuia să-şi atingă obrazul de fiecare dată când se gândea la ultima lor partidă de amor, sau să-şi ciupească lobul urechii pentru a-i semnala că e supărată pe el. El îi aminteşte cum, la alte petreceri, îşi strecura mâna sub fusta ei şi o excita până la orgasm, fără să se observe nimic!
Reflecţiile lui Ovidiu aduc un val de gelozie: nu bea din paharul pe care soţul tău l-a atins cu buzele; respinge-i cu dispreţ îmbrăţişările, mai ales atunci când îşi vâră degetele sub rochia ta ca să-ţi strângă şi să-ţi mângîie „sfârcurile degrabă întărite”.
… Şi, mai presus de orice, să nu îndrăzneşti
Să îl săruţi, nici măcar o dată! Dacă o faci, mă voi da pe faţă drept amantul tău,
Voi pune mîna pe tine şi îmi voi cere dreptul la acele săruturi…
Ovidiu nu poate suporta gândul că soţul Corinnei face dragoste cu ea. Pretinde că eşti frigidă! Ucide-i dorinţa sexuală, îi porunceşte el şi, în paranteză, o imploră pe Venus, zeiţa dragostei, ca nici Corinna, nici soţul ei să nu simtă nici o plăcere când fac sex – „şi mai ales ei să nu îi placă!„
Ovidiu era cuprins de reverie când evoca frumuseţea fizică a Corinnei, şi nu ezită să descrie detaliile cele mai intime: părul lung şi castaniu, strălucitor şi fin ca pânza de păianjen, gâtul moale şi alb, felul sugestiv în care se îmbrăca şi care îi amintea fie de o regină orientală, fie de o curtezană de lux. Când o dezbrăca de aceste straie strălucitoare, Corinna stătea în faţa lui fără apărare, iar Ovidiu trecea în revistă minunile goliciunii ei: umeri netezi, sfârcuri seducătoare care invitau la pipăit, pântece plat sub sânii magnifici, crupa dulce curbată şi coapsele lungi şi zvelte, apoi… Când ajunge la sexul iubitei, Ovidiu amuţeşte, predându-se în faţa perfecţiunii senzuale a amantei sale.
Dar când iubiţii se certau, Ovidiu putea fi crud şi batjocoritor, folosindu-se de inteligenţa sa ascuţită pentru a privi cu un ochi critic defectele Corinnei. La un moment dat, ea îşi vopsea prea des părul bogat cu o substanţă preparată din lipitori şi oţet şi se coafa cu fierul încins pentru a-şi face bucle. Din această cauză părul începu să îi cadă în smocuri, iar ea plânse privindu-se cu tristeţe în oglindă. Până când îi crescu la loc, a trebuit să se mulţumească cu gloria falsă a unei peruci făcute din părul sclavelor germane aduse din teritoriile cucerite. Ovidiu o dezaprobă: „Şi asta numai din vina ta!”
Ovidiu şi-a consemnat reacţiile când Corinna a rămas însărcinată şi, fără să îi spună, a făcut un avort care aproape că a ucis-o. „Ar trebui să fiu furios, dar sunt doar speriat”, nota el, absorbit de propria sa virtute. „Te rog, să nu se mai întâmple niciodată!” încheie el.
Ovidiu se simţea pus la încercare când Corinna îl bătea la cap să îi cumpere cadouri. Nu erau, oare, versurile sale strălucite, cea mai frumoasă ofrandă pe care şi-o putea dori o femeie? Dar când Corinna, care iubea rochiile de mătase şi bijuteriile de aur, aştepta dovezi mai palpabile de dragoste, Ovidiu o găsea respingătoare. „Nu mai cere atâtea”, o sfătui el cu răceală. „O să dăruiesc numai când am eu chef să fac asta”.
Când se simţea jignit, impetuosul Ovidiu avea accese de furie atât de teribile, încât mai târziu recunoştea că şi-ar fi biciuit până şi tatăl, dacă nu chiar până şi pe zei. O dată a tras-o de păr pe Corinna şi i-a zgâriat faţa cu unghiile, apoi a privit-o înspăimântat cum se îndepărta de el cuprinsă de groază. Dar nu se învinui pe sine însuşi mai mult de câteva clipe, căci apoi nu se putu abţine să nu o dojenească: „Cel puţin îndepărtează semnele relei mele purtări / Şi aranjază-ţi părul ca înainte!”
Pe Ovidiu îl preocupa mecanismul care guverna această relaţie. El şi Corinna erau excelenţi strategi, dar nu se puteau descurca fără Nape, slujnica personală a Corinnei. Nape era eternul mesager, purtînd bilete şi aranjând întâlniri, uneori convingând-o pe Corinna, care avea adesea reţineri, să doarmă acasă la Ovidiu.
În ciuda pasiunii lor împărtăşite, Corinna şi Ovidiu se înşelau reciproc cu diverşi amanţi. A fost o noapte terbilă când Corinna i-a interzis lui Ovidiu să o viziteze acasă, apoi a făcut dragoste în dormitor, în timp ce el înconjura casa ca o stafie. A doua zi, când rivalul lui epuizat a ieşit de la ea mergând împleticit, l-a surprins pe Ovidiu în postura umilitoare de urmăritor.
De fiecare dată când Corinna şi Ovidiu se certau şi se despărţeau, ea se aşeza în poala lui, îl mângîia şi îi spunea vorbe atât de dulci, încât îl convingea să o primească înapoi. Te rog, măcar, spune el în poemele sale, să nu faci paradă de infidelităţile tale. Eşti prea dulce ca să fii virtuoasă, căci frumuseţea şi virtutea sunt incompatibile. Dar măcar ascunde-ţi semnele de pe trup, netezeşte-ţi părul şi fă-ţi patul înainte să mă primeşti.
După ce a fost amanta lui Ovidiu timp de câţiva ani, Corinna a pus capăt relaţiei. De ce? Amores sugerează că l-a părăsit pentru un soldat, o brută virilă care avea resurse financiare ilicite. Oare ea l-a prins pe Ovidiu în flagrant delict cu coafeza ei, pe care el a sedus-o, sau cu vreo altă soţie nesatisfăcută? Sau poate că motivul era faptul că Ovidiu, deşi se lăuda că iubita lui îl făcuse să aibă nouă orgasme într-o singură noapte, avea puseuri de impotenţă, probabil cauzate de plumbul din apa adusă prin faimoasele apeducte romane? După cum mărturiseşte el în versuri amare în Amores,
Când o ţineam în braţe m-am trezit moale ca lăptuca uitată de ieri,
O povară nefolositoare pe patul leneş.
Deşi voiam să o fac, iar ea era mai mult decât doritoare,
Nu îmi puteam urni la treabă partea care îmi aduce plăcerea. …
Cumplită privelişte!
Zăceam acolo ca un buştean putrezit, o povară moartă.
Chiar am crezut că sunt o stafie.
Oricare ar fi fost motivul, Corinna a dispărut pentru totdeauna din viaţa lui Ovidiu, dar a continuat să-i preocupe pe istorici, care au încercat fără succes să-i afle identitatea. Oare cum s-a simţit ea, ca amantă a lui Ovidiu? Cum s-a simţit când a citit noul poem al fostului ei iubit, Ars Amatoria – o poezie didactică, ce oferea sfaturi practice în materie de iubire?
Să ne-o imaginăm pe Corinna la vârsta maturităţii, o văduvă încă frumoasă, al cărei soţ bolnav tocmai a murit. Ars Amatoria e senzaţia literară a sezonului. Toţi prietenii ei comentează poemul, iar cei apropiaţi ştiu că versurile sunt inspirate de tumultuoşii ani pe care Corinna i-a petrecut ca amantă a lui Ovidiu. Cu siguranţă a uimit-o cinismul lui Ovidiu, maniera lui de abordare analitică şi calculată, când îi declarase iubire veşnică! Acum coborâse atît de mult, încât scrisese un manual, în care, încă din cartea întâi, îi sfătuia pe amatori cum să câştige inima unei amante, iar în cartea a doua le va arata cum să îi menţină acesteia interesul viu, în timp ce în cartea a treia le îndemna pe amante să facă acelaşi lucru cu bărbaţii.
Oare cum a reacţionat Corinna, peste care trecuseră anii? Nu a fost nici jignită, nici surprinsă, căci ştiuse dintotdeauna că arta lui Ovidiu îi reflectase viaţa şi că fiecare sărut şi sentiment al lui, fiecare atingere provocatoare şi fiecare orgasm vulcanic erau întipărite în mintea lui. Iar Corinna îşi asumase rolul de amantă cunoscând, în linii mari, direcţia jocului. Când era foarte tânără, probabil că părinţii o forţaseră să se mărite, aşa că nu o interesau vechile virtuţi ale nevestelor romane: fidelitatea şi creşterea copiilor, în schimb, alesese să îşi trăiască viaţa într-o petrecere şi o distracţie continuă, în mod special la cursele de cai, unde călăreţii erau la fel de atletici şi bine făcuţi ca şi armăsarii pe care îi călăreau.
Ars Amatoria trebuie să-i fi părut ca un deja vu, o revedere a anilor ei timpurii ca amantă a lui Ovidiu. Tehnica este totul, începe Ovidiu, iar Corinna trebuie să fi dat aprobator din cap la citirea acestor rânduri. Mai întâi, unde căutăm amanta? Teatrul, cursele de cai, circurile, banchetele, chiar şi templele oferă ocazii excelente (Ne-am întîlnit la un banchet. Eu purtam rochia mea de mătase violetă, iar părul mi-l coafasem încolăcit în vârful capului. Stăteai în apropiere şi nu îţi puteai lua ochii de la mine.). Şi nu uitaţi că femeile sunt mai senzuale ca bărbaţii şi nu pot rezista în faţa unui admirator îndemânatic şi persistent (Câtă dreptate are, cel puţin în ceea ce priveşte senzualitatea. Dar îndemânarea şi persistenţa merg numai până la un punct şi, aşa cum ai avut ocazia să constaţi în ceea ce mă priveşte, pot deveni plictisitoare).
Câştigă-i şi mituieşte-i servitoarea pentru a o transforma în mesager şi spion (Ah, Nape, îţi aminteşti acele zile?). Fă-i promisiuni extravagante, dar cheltuieşte puţini bani. Seduce-o cu vorbe elocvente, şi complace-te într-un maraton al scrisorilor (La fel de zgârcit cum te ştiu dintotdeauna! Aş primi oricând aur masiv şi smaralde.). Îmbracă-te îngrijit, păstrează-te în formă şi curat. Prefăte beat şi declară-i dragoste nemuritoare (Deci aveam dreptate să te numesc un mincinos! Dar nu mi-am dat seama că nu erai beat cu adevărat.). Flateaz-o fără cruţare, plângi cu lacrimi imploratoare. Dacă îşi baricadează uşa, urcă-te pe acoperiş şi strecoară-te printr-un luminator sau pe fereastră. Apoi, dacă ezită, ia-o cu forţa, căci femeile adoră tratamentul dur şi sunt dezamăgite dacă le laşi să te îndepărteze (Deci până la urmă nu ai înţeles nimic, îi dispreţuiai pe soldaţi, dar m-ai atacat atât de violent, încât mi-a fost prea teamă să îţi spun să pleci…). Dacă nu poţi evita certurile, împăcaţi-vă în pat (Ne-am petrecut timpul făcând şi una şi alta.). Dacă trebuie, sărută-i picioarele. Când faceţi dragoste, este esenţial ca şi ea să ajungă la, sau să mimeze bine, un orgasm.
Cartea a treia trebuie să fi dezvăluit cît de condescendentă era atitudinea lui Ovidiu faţă de femei. Nu neglija felul în care arăţi, căci puţine dintre voi sunt înzestrate de la natură (Dar eu sînt, chiar şi acum, cînd am trecut de prima tinereţe.). Părul este foarte important. Coafează-l elegant, ascunde-ţi firele albe cu vopsea sau cu peruca (Trebuie să mă bazez pe perucă, părul meu fin tot nu poate suporta tăria vopselelor). Protejează-ţi subsuorile de miros şi smulge-ţi părul de pe picioare. Foloseşte cosmeticele: ruj, pudră, penseta pentru sprâncene. Păstreaz-ţi dinţii albi şi respiraţi curată, altfel un râset te-ar costa un amant, învaţă muzică, poezie, dans şi jocuri. La jocuri, străduieşte-te să câştigi, dar nu prea tare. În timp ce faci dragoste, adoptă o poziţie care să îl stârnească pe partener, şopteşte cuvinte interzise, geme în delirul plăcerii şi nu deschide ferestrele, corpul tău gol e avantajat de semiobscuritate (Dar nu şi al meu, o, poete, căci corpul meu era perfecţiunea însăşi!).
Chiar şi în culmea pasiunii, Ovidiu nu se sinchisise de posibila reacţie a Corinnei la poezia lui. Dar, oricum, se temuse de un critic mult mai periculos: însuşi Augustus. După ce, în anul 2 î.Hr, o acuzase pe fiica sa, Iulia, de adulter şi o exilase, pentru ca apoi, după un deceniu, să o izgonească şi pe fiica acesteia, Vipsania Iulia, Augustus s-a întors împotriva lui Ovidiu. L-a acuzat de încurajarea adulterului şi l-a exilat într-un port îndepărtat, de pe teritoriul României de azi. Ovidiu şi-a petrecut ultimii zece ani din viaţă pledând şi trăgând sfori, implorând să primească permisiunea de a se întoarce, dar Augustus a rămas de neclintit, iar Ovidiu a murit exilat şi nefericit.
Dacă ar fi supravieţuit, Corinna ar fi fost şocată. Ea, ca şi restul clasei sale sociale, era la fel de vinovată. În orice caz, Ovidiu atrăsese atenţia asupra sa devenind cronicarul suprem al iubirilor ilicite din lumea latină. Ea, Corinna, doar se complăcuse în această situaţie.
Alegând plăcerile iubirii extraconjugale lipsite de responsabilitatea copiilor, Corinna se revoltase împotriva căsătoriei ei aranjate şi îşi alcătuise propriul mod de viaţă. Făcuse alegeri: respinsese vechea Romă în favoarea celei noi, căutase mereu plăcerea, trăsese foloase de pe urma frumuseţii ei, refuzase statutul de mamă. Prin dispreţul ei provocator faţă de riturile trecutului, Corinna îşi restabilise demnitatea şi statutul de femeie, măcar în propriii săi ochi.
*****
sursa: Elizabeth Abbott, O istorie a amantelor, Ed. Lider, Bucureşti, 2005
ISTORII REGĂSITE 