Arhive etichetă: iubiri

Mario Vargas Llosa – Peștele în apă

Astăzi se împlinesc 85 de ani de la nașterea scriitorului peruan Mario Vargas Llosa. În cartea sa autobiografică „Peștele în apă„, trad., note: Luminița Voina-Răuț, București, Humanitas, 2010, câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură dezvăluie amintiri dureroase din copilăria sa:

Frica de tatăl violent

„Dincolo de faptul că nu ieșeam nicăieri și-mi petreceam ore în șir în camera mea, o senzație nouă, necunoscută, a pus stăpânire pe mine și nu m-a mai părăsit de atunci: frica. Frica de acel domn care se întorcea de la birou palid, cu ochii încercănați și cu mica venă umflată pe frunte, prevestind astfel furtuna, care începea s-o insulte pe mama. Începeau să-mi tremure picioarele. Voiam să redevin mic de tot, să dispar. Iar când, supraexcitat de propria-i furie, se arunca asupra mamei ca s-o bată, îmi doream să mor cu adevărat, pentru că preferam să mor decât să mai simt acea groază care mă stăpânea.

Și pe mine mă bătea, din când în când. Prima oară a fost într-o duminică, la ieșirea de la slujba din parohia Magdalena. Eram pedepsit pentru nu știu ce motiv și n-aveam voie să plec de acasă, dar am presupus că pedeapsa nu includea slujba religioasă și, cu consimțământul mamei, m-am dus la biserică. La ieșire, printre oameni, am văzut Fordul albastru, lângă treptele bisericii. Și pe el, stând pe stradă și așteptându-mă. Privindu-i fața, mi-am dat seama ce mă așteaptă. Sau poate nu, pentru că era la început și nu-l cunoșteam încă foarte bine. Îmi imaginam că va proceda ca unchii mei, când nu-mi mai suportau năzbâtiile: îmi va da o palmă ușoară sau mă va trage de urechi și, după cinci minute, totul va fi dat uitării. Fără să scoată un cuvânt, mi-a tras cu putere o palmă care m-a doborât la pământ, după care a început să mă lovească, împingându-mă în mașină […] Iar acasă, în timp ce mă obliga să-i cer iertare, m-a bătut în continuare și m-a avertizat că mă va învăța el minte…” (p. 56)

Dragoste?

„Dragostea mamei pentru tata, masochistă și chinuită cum mi s-a părut întotdeauna, avea acel caracter excesiv și nesocotit al marilor iubiri, pasiuni care nu ezită să plătească prețul infernului pentru a se afirma.” (p. 57)

Frică și umilință

„Când mă bătea eram atât de terorizat, încât mă pierdeam cu firea și ajungeam să mă umilesc în fața lui, cerându-i îndurare cu mâinile împreunate. Dar nici așa nu se calma. Continua să mă lovească, vociferând și amenințându-mă că mă va băga în armată ca simplu soldat, de îndată ce voi avea vârsta regulamentară, ca să-mi bag odată mințile în cap. Când totul se termina și puteam să mă închid în camera mea, nu mai simțeam loviturile, ci doar furie și dezgust față de frica mea îngrozitoare care mă făcuse să mă umilesc în așa hal și din cauza asta stăteam treaz toată noaptea și plângeam în tăcere.” (p. 59)

Iubiri

Mario Vargas Llosa a avut o viață agitată. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, cu 10 ani mai în vârstă, provocând un mare scandal în familie. Tatăl său îi scria că îi acorda un termen de câteva zile ca Julia să plece din proprie inițiativă. “Încheia spunându-mi printre înjurături că dacă nu-i dădeam ascultare avea să mă ucidă ca pe un câine turbat. Iar după semnătură adăuga în chip de post-scriptum că puțin îi păsa dacă mă duceam să-l reclam la poliție, pentru că nimic nu-l putea împiedica să-mi tragă vreo cinci gloanțe. După care semna din nou spre a-mi demonstra că rămânea neclintit în hotărârea lui.” (p. 342) Mario Vargas Llosa divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia, cu care a avut trei copii. Începând din 2015, are o relație cu Isabel Preysler.

Viața lui Moliere (III) Necazuri în căsnicie

moliereComicul Moliere se născuse tandru şi lesne la îndrăgostire. În vârstă de 40 de ani se căsătorise cu tânăra Armande Bejart, care avea numai 17 ani şi care mai era, pe deasupra, sora mai mică a Madeleinei. În ciuda pasiunii care o făcu pentru ea şi cu tot geniul său, nu scăpă de nenorocirea pe care ne-o zugrăvise cu atâta ghiduşie. Don Garcia era mai puţin gelos ca Moliere; Georges Dandin şi Sganarelle au fost mai puţin înşelaţi.

Începând cu Prinţesa din Elida, când infidelitatea soţiei sale începu să i se vădească, viaţa lui casnică nu mai fu decât un lung chin. Pus în cunoştinţă de succesele ce i se atribuiau d-lui de Lauzun faţă de ea, el îi ceru ei o explicaţie. În această grea cumpănă, soţia îl duse de nas, mărturisind o înclinaţie către d. de Guiche şi scăpă, spune cronica, cu ajutorul lacrimilor şi al unui leşin.

Cătrănit foc de nenorocirea lui, poetul nostru se întoarse la domnisoara de Brie sau, mai degrabă, i se plânse ei de ocara celeilalte iubiri; Alceste readus la Elianta, datorită asprimilor Celimenei. Atunci când jucă Mizantropul, Moliere, certat cu soţia lui, n-o mai vedea decât la teatru, şi e greu de crezut că între ea, care o făcea chiar pe Celimena şi el, care-l înfăţişa pe Alceste, să nu-şi fi făcut loc vreo aluzie la sentimentele şi la situaţiile lor reale. Adăugaţi, ca să sporiţi necazurile lui Moliere, prezenţa celeilalte Béjart, femeie de mare voinţă, nu tocmai blândă, după cât se pare. Marele Moliere se strecura între aceste trei femei, la fel de încurcat, cum i-o spunea atât de plăcut Chapelle, ca Jupiter, la asediul Ilionului, între cele trei zeiţe.

Continuă citirea →

Între politică și iubire (I) O adevărată poveste de dragoste

doamna ChiajnaCăsătoria dintre Mircea Ciobanul, domn al Țării Românești, unul dintre fiii domnului Radu cel Mare și domnița Chiajna, fiica lui Petru Rareș, domnul Moldovei, a avut loc la sfârșitul lui iunie 1546. A fost unul dintre ultimele acte politice ale lui Petru Rareș care, înainte de a închide ochii, a avut satisfacția de a vedea consolidată alianța dintre cele două țări române. Și astfel, domnița Chiajna a fost obligată să schimbe Suceava, cetatea de scaun a tatălui ei, cu Bucureștii, cetatea în care Mircea avea să-și stabilească reședința. Prin urmare, o căsătorie politică, o căsătorie care rar era sortită unei iubiri conjugale trainice.

Continuă citirea →

Octavian Goga. Iubiri din tinereţe

Octavian Goga

Întâlnirea dintre Octavian Goga  şi Aurelia Rusu (viitoare învăţătoare) a avut loc în februarie 1900, cu ocazia participării la o nuntă lângă Braşov, prilej cu care au fost împreună cele două zile ale evenimentului. A fost suficient doar atâta timp pentru a hotărî de comun acord să se căsătorească, să urmeze facultatea împreună, apoi să călătorească ca „poet” şi „pictoriţă”.  Relaţia lor a durat aproape trei ani, mai mult prin intermediul corespondenţei, şi a dat naştere mai multor poezii de referinţă pentru creaţia poetului ardelean (Dorinţă, Despărţire, Pribeag, Noapte ş.a.).

În vara lui 1903, Goga a cunoscut însă pe Adelina Olteanu,  strănepoată a lui Petru Maior, până atunci profesoară la Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti şi scriitoare, stabilită o vreme la Sibiu pentru a se îngriji de nepoţii de soră, rămaşi orfani. Chiar dacă aceasta era mai în vârstă decât el cu vreo patru ani, Octavian Goga a făcut pentru Adelina o veritabilă pasiune, ce s-a întins şi de-a lungul anului 1904, este drept, cei doi văzându-se doar în vacanţele petrecute de poet la Sibiu. Mai mult chiar, iubirea nutrită de Goga s-ar fi dorit încununată şi printr-o … căsătorie, poate şi pentru că Adelina Olteanu nu răspundea întru totul aşteptărilor mai tânărului student. Oricum, scrisorile expediate de aceasta înflăcăratului admirator par extrem de „decente”, trădând mai curând o  atitudine de soră decât de iubită, Adelina adresându-i-se cu „d-le Goga” şi aducându-i oarecare beneficii poetului pe cale de afirmare prin lobbyul ce i-l făcea prin mediile intelectuale bucureştene (de pildă, pe lângă N. Iorga, a cărui casă o vizita frecvent).

Continuă citirea →

Mihail Lermontov – Iubiri neîmplinite

Lermontov

În toamna anului 1828, pe când avea 14 ani, Mihail Lermontov s-a mutat împreună cu bunica sa  la Moscova, pe strada Povarskaia, în casele unui anume Cernov. În vecinătate locuia familia Lopuhin, în sânul căreia avea să se simtă în curând cum nu se poate mai bine; găsise acolo un prieten de aceeaşi vârstă, pe Aleksei, şi trei fete, pline de viaţă.

Cea mai mică, Varvara, nu pare să fi fost prea atrăgătoare:

Ea nu prin frumuseţe-mbată,

Robind pe tineri visători…

va spune Lermontov într-un poem. Şi totuşi, l-a cucerit prin „mersul ei şi vorba-i… De-o minunată simplitate”. L-a iubit, pare-se, şi ea, fără a i-o mărturisi, şi:

Continuă citirea →

Primele iubiri ale lui Byron

Byron

Senzualitatea lui Byron, ca şi sensibilitatea, erau precoce şi intense. Avea doar opt ani când a cunoscut fetiţa unui fermier, în prezenţa căreia încerca o emoţie dulce, vie. O dragoste de copil. Cea pe care o iubea se numea Mary şi avea părul lung, cu bucle aurii.

De la nouă ani descoperise că poţi trăi o fericire infinită în prezenţa unei anumite persoane. Se îndrăgostise de verişoara sa, Mary Duff, o fetiţă cu ochi castanii şi păr brun. Îi admira trăsăturile; nu-şi putea imagina ceva mai frumos. Îi plăcea să se plimbe cu ea, să stea alături de ea, s-o mângâie cu blândeţe. Nu se mai gândea decât la chipul verişoarei lui. Îşi pierduse somnul, nu mai vorbea decât de Mary Duff. Când nu era cu el, îşi exaspera mama ca să-i scrie lui Mary Duff, iar dragostea îi dădea atâta forţă acestui copil că, vrând-nevrând, Catherine Byron devenea secretara fiului său. Amintirea primei iubiri trebuie sa-l fi urmărit mult timp pe Byron, de vreme ce, aproape opt ani mai târziu, când mama lui îl anunţă că Mary Duff s-a căsătorit, ştirea îl tulbură pe adolescent şi-i pricinuieşte o criză de disperare.

Continuă citirea →

Nae Ionescu şi femeile

Nae Ionescu, Maruca Cantacuzino, Cella Delavrancea

Despre problema delicată a legăturilor lui Nae Ionescu cu femeile şi a rostului lor în existenţa lui zbuciumată, am găsit informaţii foarte interesante în cartea lui Mircea Vulcănescu – Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut.

„Cel care n‐ar urmări, în viaţa lui, un fir călăuzitor al peregrinărei lui în căutarea feminităţii, ci ar vedea, în nestatornicia lui faţă de femei, reflexul unui rost vulgar, s‐ar înşela tot atât de  mult cât s‐ar înşela şi acela care ar judeca legăturile lui cu treburile acestei lumi prin prisma căutării de arginţi.

Continuă citirea →

Lenin – Inessa. Iubiri secrete

Vladimir Lenin si Inessa Armand - iubiri secrete

Câteva mârţoage negre, epuizate – altceva nu se putuse găsi la Moscova, în acea zi de 12 octombrie 1920 – trăgeau după ele, spre Piaţa Roşie, catafalcul cu un sicriu de zinc. În cortegiu, Lenin – sprijint de „soţia şi tovarăşa sa de viaţă şi luptă”, Nadejda Krupskaia. „Nu numai chipul lui – a scris o martoră – dar tot trupul exprima o durere atât de puternică, încât nici n-am îndrăznit să-l salut, nici măcar printr-un gest. Era clar că doreşte să rămână singur, cu durerea lui. Parcă devenise mai mic. Şapca aproape că îi acoperea faţa, iar ochii îi păreau scăldaţi în lacrimi, pe care şi le reţinea cu mare efort”. Alţi participanţi la înmormântare afirmă că Lenin abia se mai ţinea pe picioare. Ochii lui liniştiţi nu mai vedeau nimic, faţa îi împietrise într-o expresie de durere sfâşietoare. Pe panglica coroanei din zambile albe trimisă de el, scria simplu: „Tovarăşei Inessa – de la V. I. Lenin”.

Continuă citirea →

Elena Negri – Vasile Alecsandri. Dragoste şi moarte

Elena Negri a fost pasiunea cea mai mare şi cea mai romantică a lui Alecsandri. Dragostea aceasta i-a inspirat poeziile „Lăcrămioarele”, care, prin suflul lor liric, ating culmea eroticii şi elegiei lui.

Elena Negri era fiica lui Petrache Negri, Agă, şi a Smarandei Negri, născută Donici, şi sora lui Costache Negri, gentilomul, bine ca om şi mare ca român, cu care semăna mult.

Mai întâi frumuseţea ei recunoscută de toţi. „Când intra la serate, însoţită de sora sa Catinca, gătite amândouă şi împodobite în rochii de bal, se năştea în jurul lor un murmur de admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze, alta blondă, cu figura deschisă burboniană şi plină de mândrie”.

Un portret al ei de pe la 1844, de Rosental, înfăţişează capul frumos, cu zulufi scurţi după moda timpului, cu două cărări în mijloc, în loc de una, aşa numita pieptenătură en coeur, părul negru şi mătăsos, ochii mângâioşi şi negri ca şi sprâncenele, nasul şi gura potrivite. Ea ţine o haină uşoară, un fel de algeriană învrâstată, strânsă la sân cu o mână superbă şi cu o mişcare graţioasă. Privirea ei limpede te urmăreşte blând. Un alt portret mai simplu ca toaletă, tot de Rosental, aminteşte pe Gioconda lui Da Vinci, în surâsul şi privirea ei enigmatică.

Continuă citirea →

Jane Eyre – Amanta în literatură

În 1847, Charlotte Bronte, fiica retrasă a unui tânăr paroh, a uimit lumea literară cu Jane Eyre, un roman despre altă tânără rezervată a cărei poveste de dragoste continuă să impresioneze şi în prezent cititorii prin forţa sa de sugestie. Jane este o eroină neobişnuită, o orfană micuţă şi urâtă. În perioada şederii sale într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, Jane este educată să devină profesoară pentru copiii aristocraţilor, îşi însuşeşte toate talentele pe care fetele nobile trebuie să le afişeze pentru a impresiona potenţialii soţi: dans, pictură, croşetat, limba franceză. De asemenea, are principii solide, este independentă şi incoruptibilă.

Continuă citirea →

Jackie Kennedy – iubiri rentabile, dar tragice

E imposibil să înţelegem opţiunile din viaţa lui Jackie Kennedy, fără a pricepe uriaşa patimă cu care urmărea puterea şi, de-o mie de ori mai mult încă, banii. Şi-a pus ochii pe bărbaţi în stare să-i satisfacă nevoile materiale la nivelul a 30 000 de dolari pe lună, doar pentru garderobă. Jackie a fost o prăpastie fără fund, financiar vorbind, şi a sfârşit prin a-l îngrijora, în loc de a-l epuiza, pe al şaselea om bogat din lume, care i-a fost al doilea soţ: Aristotel Onassis. „Recunosc, îmi place luxul“, îi declara ea cu nevinovăţie, în 1972, unui ziarist iranian, la sfârşitul unei vizite la Teheran, unde le achita gazdelor o notă de plată de 700 000 de dolari, adică 70 000 de dolari cheltuieli zilnice. Risipitoare până la nebunie, înţelegea să rămână neschimbată, cu deplină indolenţă, şi a priceput nevoia corolară a unor alianţe solide. Primă doamnă a Statelor Unite, apoi soţie a unui miliardar, era numită „Deget Fermecat“: arăta cu degetul prin magazine obiectul dorit, fără a se uita la preţ şi fără a-l plăti cu bani gheaţă, indicând doar adresa unde să fie trimis.

Continuă citirea →

Alexandru Odobescu – Atunci când dragostea ucide

Dragostea adevărată presupune în bună măsură (dacă nu complet) extrem de multă pasiune, chiar patimă. Acest sentiment se manifestă atât de puternic încât individul uită adeseori de sine, este dispus a întreprinde acţiuni ce nu mai ascultă nici măcar de instinctul de conservare, darămite de onoare, demnitate etc. Iar aspectul explică cum adeseori, în anumite împrejurări, dragostea pasională poate coincide cu violenţa, iar pentru unii – cât de cât labili din punct de vedere psihic – ea poate duce chiar la crimă ori sinucidere. Iar sub aspectul consecinţelor tragice ale unor astfel de „pasiuni” putem invoca aici cazul lui Alexandru Odobescu. Deşi trecuse prin viaţă consumându-se în mai multe iubiri arzătoare, în urma cărora nu au lipsit decepţiile, Odobescu a învăţat prea puţin din acestea.

Continuă citirea →

Dolorosa – concubina Sfântului Augustin

Cel mai îndurerat chip de concubină redat în scrierile istorice este cel al femeii pe care eu am numit-o Dolorosa, căci, în Confesiunile sale, bărbatul ce avea să devină Sfântul Augustin nici măcar o dată nu o identifică pe femeia alături de care a trăit cincisprezece ani de viaţă şi care i-a dăruit pe unicul lui fiu, Adeodatus. Această omisiune nu vădeşte, însă, indiferenţa lui Augustin. Într-adevăr, chiar şi mamei sale, Monica, îi spune pe nume doar o dată, cu toate că numele prietenilor săi, Alypius şi Nebridius, precum şi ale altor bărbaţi le menţionează adesea. În societatea lui Augustin, bărbaţii contau, pe când femeile, subordonate pe toate planurile şi considerate fiinţe inferioare, erau insignifiante. Cu toate acestea, Augustin şi-a petrecut prima jumătate din viaţă alături de Monica şi de Dolorosa, iar profunzimea şi fervoarea ataşamentului său faţă de ele au fost cruciale în dezvoltarea lui în calitate de creştin, profesor şi teolog.

Continuă citirea →

Corinna – Amanta poetului Ovidiu

Una dintre cele mai enigmatice şi senzaţionale amante a fost Corinna, pe care poetul Ovidiu a celebrat-o şi imortalizat-o în seria sa de poeme Amores, deşi nu i-a divulgat niciodată identitatea reală. Corinna şi Ovidiu şi-au trăit tumultuoasa poveste de dragoste într-o Romă a cărei decadenţă era mereu vizată de legislaţia imperială de reformare a moravurilor, o legislaţie pe care hedoniştii romani o încălcau în permanenţă.

Continuă citirea →

Edith Piaf – Muzică, alcool şi amanţi

Trupul unei femei mărunte, de un metru patruzeci şi şapte, îmbrăcat cu o rochie neagră de o absolută sobrietate, ar fi ascuns bine temperamentul vulcanic, de n-ar fi fost vocea care-i trăda firea, la antipodul aparenţelor. Piaf i-a vrăjit pe toţi bărbaţii ,,ei“, adeseori i-a dat cu împrumut altor femei, toţi cei care prin ziare au fost botezaţi pe urmă „Domnul Piaf”, sau chiar şi atunci, pe loc! Pentru a-i cuceri, nu folosea vreun artificiu, doar emoţia vocii, care declanşa mereu acelaşi scenariu: îi chema la ea să bea un pahar, lângă pian, iar ei rămâneau până în zorii zilei; şi nu plecau niciodată înainte ca ea să-i părăsească.

Continuă citirea →