Colosseum – Amfiteatrul cruzimii şi al frumuseţii (partea a doua)

spartacusSalutul celor ce vor muri

Sângeroasele întreceri existau încă cu mult înainte de a se construi Colosseumul, consacrându-li-se oficial 93 de zile în fiecare an. Oricare civis romanus avea dreptul să patroneze „jocuri” organizate pe socoteala lui. Cheltuiala era de regulă foarte mare, dar considerente de prestigiu şi de publicitate personală au determinat mulţi membri ai caselor avute să recurgă la subvenţionarea unor astfel de spectacole.

Cu multe zile înainte, „afişele” împânzeau capitala, anunţând numele celui care subvenţiona spectacolul, precum şi pe cele ale gladiatorilor-vedete, împreună cu palmaresul lor de victorii. În zorii zilei respective, animalele erau aduse în cuştile de sub podeaua arenei. Câteva ore mai târziu avea loc o procesiune de care, în frunte mergând organizatorul şi în urma lui gladiatorii înveşmântaţi în tunici purpurii, cu broderii din fire de aur. Cortegiul era încheiat de sclavii care duceau armele luptătorilor.

Gradenele Colosseumului se umpleau cu mult înainte de ora stabilită pentru începerea „jocurilor”. Vuietul zecilor de mii de glasuri se curma brusc în clipa când gladiatorii apăreau în arenă. Cu privirile aţintite spre loja imperială, ei înălţau braţul drept, strigând într-un cor scandat: Ave Caesar! Morituri te salutant! („Slavă ţie, împărate! Cei ce vor muri te salută!”) După ieşirea lor în arenă, împăratul dădea drumul unei eşarfe peste balustrada tribunei. Trâmbiţele răsunau. Spectacolul începea în acompaniamentul unei orchestre ale cărei instrumente erau flautul, cornul şi orga hidraulică.

Uneori, mortalele lupte erau precedate de praelusio sau prolusio – concurs cu un caracter mult mai apropiat de cel al sporturilor din zilele noastre: participanţii se înfrunrau cu arme inofensive, confectionate din lemn sau având tăişurile învelite în pînză, pentru a nu pricinui rănirea adversarilor. Dar publicul se sătura repede de simulacre şi cerea lupte autentice. Era rândul gladiatorilor, al căror nume se tragea de la gladius – o sabie scurtă.

După cum se stie, asemenea spectacole se ţineau nu numai în capitală, ci şi pe cuprinsul întregului Imperiu roman: mărturie stau ruinele amfiteatrelor construite de cuceritori din Britania până în Siria şi în Africa de Nord. În bazinul Mediteranei, singurul ţinut unde obiceiul nu a devenit popular a fost Grecia.

Gladiatorii erau recrutaţi în majoritatea cazurilor din rândul sclavilor, al prizonierilor de război sau al deţinuţilor condamnaţi la moarte. Au evoluat astfel în arenă traci şi gali, germani şi mauri din regiunea Munţilor Atlas, samniţi şi negri din Africa Centrală. Dar uneori riscanta profesiune era îmbrăţişată şi de cetăţeni liberi, care sperau să se îmbogăţească în scurtă vreme sau care încercau să refacă o avere risipită. Se cunosc şi câteva exemple de luptători de origine aristocratică, amatori de senzaţii tari sau atraşi de faima de care se bucurau aşii arenei. Ei semnau aşa-numitul auctoramentum gladiatorium, prin care se puneau voluntar, pe o perioadă de timp stabilită, la dispoziţia unui lanista – echivalentul antic al antrenorului modern. În treacăt fie spus, termenul lanista este de origine etruscă, fapt care constituie unul dintre argumentele invocate în favoarea tezei că „jocurile” înseşi au fost împrumutate de la etrusci.

gladiatoriJocul cu propria lui viaţă

Puţinii gladiatori care, supravieţuind ciocnirilor, izbuteau sa repurteze o lungă serie de victorii erau răsfăţaţii Romei, celebritatea lor depăşind cu mult pe cea de care au parte campionii ringurilor sau ai arenelor noastre de fotbal. La sfârşitul „jocurilor”, învingătorii, o dată cu frunza de palmier care juca rolul cununei de lauri, primeau tăvi mari de argint, încărcate cu aur şi pietre preţioase. Poeţii le dedicau ode, meşteşugarii împodobeau vasele şi cupele cu portretul lor, nobilii îi invitau la banchete. Dacă aveau rarisima şansă de a aiunge la o vârstă înaintată, primeau, în cadrul unor ceremonii speciale, o spadă de lemn (rudis), însemnul ieşirii la pensie.

Dar cât de scump erau plătite aceste îndoielnice perspective! Pentru un gladiator, fiecare „joc“ însemna jocul cu propria lui viaţă. În luptele curente „om la om”, unul dintre protagonişti era, de cele mai multe ori, „urmăritorul” (sequor), care lupta cu pieptul dezgolit, purtând pe cap un coif şi având ca armă un gladius şi un scut. Adversarul său se numea „năvodar” (retiarius); el nu avea armură de protecţie, dar dispunea, în schimb, de o plasă, în care se străduia să-l prindă pe urmăritor, precum şi de un trident (uneori şi de un pumnal prins la brâu).

Genurile de luptă erau însă foarte variate. În ultima perioadă a imperiului, dimachaeri se înfruntau cu câte o sabie în fiecare mână. Alteori, gladiatorul avea o suliţă legată de încheietura mâinii drepte sau, în cazul hoptomachilor, era înveşmântat din cap până în picioare în zale. Un timp au fost la modă britanii şi essedarii, care luptau în care trase de cai. Într-o altă perioadă, s-au bucurat de favoarea publicului laquearii, a căror armă era un laţ. Samniţii purtau un coif cu vizor şi pană, folosind o pavăză de formă eliptică şi o spada scurtă, iar tracii – un scut mic şi rotund şi un fel de iatagan.

În anul 90 e.n., împăratul Domiţian a organizat o luptă între femei şi pitici (de altfel, femeile au intrat frecvent în arenă, mai ales sub domnia lui Nero, participarea lor la „jocuri” fiind interzisă printr-un edict abia în anul 200 e.n.).

Dar, fară îndoială, cea mai hidoasă dintre întreceri era aşa-numitul „joc la nesfârşit”. Participanţii – aleşi dintre deţinuţii condamnaţi la moarte – erau scoşi câte doi în arenă, unul înarmat, celălalt cu mâinile goale. Imediat ce îl ucidea pe cel din faţa lui, primul era dezarmat şi oferit ca pradă unui al treilea – şi aşa mai departe, până la măcelărirea întregului lot de osândiţi.

sursa: Vasile Nicorescu, Colosseum – Amfiteatrul cruzimii şi al frumuseţii, Magazin istoric, anul IV, Nr.12 (45), decembrie, 1970

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: