Arhive etichetă: Gladiator

Colosseum – Amfiteatrul cruzimii şi al frumuseţii (partea a doua)

spartacusSalutul celor ce vor muri

Sângeroasele întreceri existau încă cu mult înainte de a se construi Colosseumul, consacrându-li-se oficial 93 de zile în fiecare an. Oricare civis romanus avea dreptul să patroneze „jocuri” organizate pe socoteala lui. Cheltuiala era de regulă foarte mare, dar considerente de prestigiu şi de publicitate personală au determinat mulţi membri ai caselor avute să recurgă la subvenţionarea unor astfel de spectacole.

Cu multe zile înainte, „afişele” împânzeau capitala, anunţând numele celui care subvenţiona spectacolul, precum şi pe cele ale gladiatorilor-vedete, împreună cu palmaresul lor de victorii. În zorii zilei respective, animalele erau aduse în cuştile de sub podeaua arenei. Câteva ore mai târziu avea loc o procesiune de care, în frunte mergând organizatorul şi în urma lui gladiatorii înveşmântaţi în tunici purpurii, cu broderii din fire de aur. Cortegiul era încheiat de sclavii care duceau armele luptătorilor.

Gradenele Colosseumului se umpleau cu mult înainte de ora stabilită pentru începerea „jocurilor”. Vuietul zecilor de mii de glasuri se curma brusc în clipa când gladiatorii apăreau în arenă. Cu privirile aţintite spre loja imperială, ei înălţau braţul drept, strigând într-un cor scandat: Ave Caesar! Morituri te salutant! („Slavă ţie, împărate! Cei ce vor muri te salută!”) După ieşirea lor în arenă, împăratul dădea drumul unei eşarfe peste balustrada tribunei. Trâmbiţele răsunau. Spectacolul începea în acompaniamentul unei orchestre ale cărei instrumente erau flautul, cornul şi orga hidraulică.

Continuă citirea →

Spartacus, de la istorie la artă

Neînfricatul gladiator trac Spartacus, conducătorul revoltei sclavilor din Republica Romană, este poate personalitatea care se regăseşte aproape în toate genurile şi reprezentările artistice care au ajuns până la noi de-a lungul timpului. Arta plastică, teatrul, literatura beletristică, baletul şi filmul au evocat acest personaj eroic poate mai mult decât a făcut arta pentru altă figură din panteonul universal.

Continuă citirea →

Colosseum şi Circus Maximus. Simboluri ale Romei

Zeci de mii de oameni au exclamat de încântare sau dezamăgire la încleştarea armelor şi scuturilor. Împăratul decide soarta unui gladiator cu doar un singur gest al mâinii sale. Aceste imagini şi tumultul de odinioară par să bântuiască şi acum ruinele Colosseumului. Acest edificiu monumental, motiv de mândrie pentru romani, încă mai trezeşte admiraţia celor nou-veniţi din alte locuri ale lumii. Colosseumul putea adăposti 80 000 de oameni datorită construcţiei sale pe patru nivele.

Continuă citirea →

Gladiatorul II

Amfiteatrul însemna şi o adunare a maselor pentru a-şi exprima liber părerea, între diferitele etape ale luptelor, nu numai între oameni de aceeaşi categorie socială, dar şi dinspre ei către păturile conducătoare, ajungând până la împărat.

Aici se manifesta deplin libertatea cuvântului şi nimeni nu era pedepsit în acest loc dacă, de exemplu, aducea critici chiar împăratului însuşi. După cum spun istoricii epocii, oamenii săraci, chiar dacă nu aveau drept de vot, puteau aici să se plângă de preţul grâului, să ceară moartea unui conducător tiran care îi aservea nemilos, sau să îl critice pe împărat.

Felul în care era dispus publicul, pe bănci de marmură, granit sau lemn, în despărţituri şi loji speciale, ştiute şi respectate de toţi, reflecta fidel stratificarea socială a societăţii romane, unde privilegiaţii aveau umbrare şi unghiuri bune pentru a privi, iar ceilalţi stăteau în soare, cocoţaţi în ultimele rânduri ale amfiteatrului.

Nu numai bărbaţii savurau aceste spectacole, ci şi femeile, despre care se spune că aveau o atracţie specială faţă de gladiatori. Scriitorul latin Juvenal ne povesteşte cum nevasta unui senator, pe numele ei Eppia, a fugit cu iubitul ei, un gladiator, în Egipt. Alt gladiator, Celadus tracul, de trei ori încoronat câştigător, era adorat de tinerele fete.

Femeile erau nu  numai spectatoare ci, se pare, şi luptătoare. În vremea lui Nero sunt atestate lupte în arenă ale femeilor. Împăratul Septimius Sever a interzis aceste lupte cu femei.

cititi si Gladiatorul I