Colosseum – Amfiteatrul cruzimii şi al frumuseţii (prima parte)

ColosseumLegenda spune că, în urmă cu câteva sute de ani, unul dintre suveranii pontifi primind o delegaţie de soli, la Vatican, le-a dăruit o urnă plină cu pământ. Văzând dezamăgirea pe chipurile lor, papa a luat puţină ţărână şi a strâns-o în pumnul drept: printre degete s-au scurs atunci câteva picături de sânge. Era pământ din arena Colosseumului.

Împăratul în lojă, femeile la galerie

Imaginea poetică, pe care ne-o sugerează legenda, ilustrează realitatea: în incinta imensului amfiteatru din Roma au pierit, prin moarte violentă, sute de mii de oameni şi numeroase animale, sub ochii unui public pasionat, în cadrul unor spectacole de o cruzime înspăimântătoare.

Istoricul american John Bryan afirmă că, pentru cei mai mulţi contemporani, numele Colosseumului evocă pe martirii creştini daţi pradă fiarelor, în vreme ce Nero, tolănit pe un aşternut din petale de trandafiri, îşi plimba prin jur privirile blazate. Or, un asemenea tablou suferă de multe păcate.

Mai întâi, Nero nici nu a ştiut că va exista un Colosseum, a cărui piatră de temelie a fost pusă la patru ani după moartea sa. În al doilea rând, majoritatea istoricilor consideră că niciun creştin nu a fost ucis în faimoasa arenă. În al treilea rând, nimeni în Roma antică nu vorbea de Colosseum – termen care a apărut abia în secolul al VIII-lea al erei noastre -, ci de Amphiteatrum Flavium, după numele familiei căreia îi aparţinea împăratul Vespasian. Acesta a hotărât să înalţe imensa construcţie în Cetatea Eternă deoarece, dispunând de mână de lucru ieftină, furnizată de zecile de mii de prizonieri de război reduşi la sclavie, voia să ofere concetăţenilor săi un nou centru de recreare. Principala dificultate o constituia lacul din apropiere, amenajat de Nero, şi care a trebuit secat. Dar terenul a rămas îmbibat cu apă, şi până în ziua de astăzi, experţii nu şi-au putut explica cum au izbutit arhitecţii romani să implanteze un astfel de gigant într-un loc atât de puţin propice.

De formă eliptică, Colosseumul are axa mare de 188 m, axa mică de 156 m şi înălţimea de peste 48 m. Arena centrală (36×54 m) este înconjurată de 80 de rânduri de gradene de marmoră şi granit, în care puteau lua loc, după aprecierile romanilor, 80.000 – 100.000 de spectatori. Cifra pare exagerată (capacitatea reală fiind de aproximativ 50 de locuri. Zidul exterior şi culoarele principale erau din blocuri de piatră, prinse între ele cu cârlige de fier.

Interiorul era realizat parte din piatră, parte din beton, totul fiind îmbrăcat în cărămizi. Lemnul a fost rareori utilizat şi, în general, în cantităţi mici, cu excepţia arenei, care avea podeaua din scânduri. Trapele şi chepengurile amenajate în duşumea permiteau comunicarea cu instalaţiile de la subsol, unde se găseau canalele de drenaj, cuştile animalelor, depozitele de arme etc.

mens-gladiator-sandalsDe jur împrejurul amfiteatrului, cele optzeci de arcade de la parter reprezentau intrările pentru public. Două dintre ele – şi anume cele situate la extremităţile axei mici – erau interzise spectatorilor de rând. Ele duceau la două sectoare rezervate, ambele situate la mai puţin de cinci metri distanţă de arenă: unul destinat împăratului şi suitei sale, celălalt – ambasadorilor şi oaspeţilor de rang înalt. Restul locurilor din preajma arenei erau ocupate de senatori, comandanţi militari şi de alţi dregători cu funcţii importante. În spatele lor urmau 24 de rânduri pentru patricieni şi tribuni, apoi 16 rânduri pentru plebei, iar după ele venea „galeria”, rândurile cele mai de sus şi mai îndepărtate de arenă, unde stăteau femeile.

Începute sub domnia lui Vespasian, în anul 72 e.n., lucrările de construcţie nu atinseseră, în anul 79, decât trei sferturi din înălţimea prevăzută a amfiteatrului. Un an mai târziu, clădirea era terminată, astfel încât Titus, fiul şi urmaşul la tron al lui Vespasian, a putut deschide porţile Colosseumului, invitând pe romani la primele „jocuri” organizate în noua incintă.

Festivităţile inaugurale au durat nici mai mult, nici mai puţin de o sută de zile. La început, s-au înfruntat în arenă fiarele: elefant împotriva rinocerilor, bivoli sălbatici împotriva urşilor, lei împotriva panterelor. Apoi a venit rândul oamenilor să se lupte cu animalele. Iar, în cele din urmă, gladiatorii s-au încăierat între ei, pe viaţă şi pe moarte. Cinci mii de fiare au pierit în cursul celor peste trei luni de „jocuri” neîntrerupte. Numărul victimelor omeneşti nu se cunoaşte, deoarece nimeni nu s-a ostenit să-l înregistreze; după câte se pare însă, au căzut jertfă aproape o mie de gladiatori. Se zice că până şi Titus a plâns la sfârşit, de dezgust faţă de „distracţia“ pe care o oferise concetăţenilor săi.

sursa: Vasile Nicorescu, Colosseum – Amfiteatrul cruzimii şi al frumuseţii, Magazin istoric, anul IV, Nr.12 (45), decembrie, 1970

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: