Preistoria umanităţii. Apariţia, evoluţia şi răspândirea grupurilor umane

Preistoria:

• este cea mai veche şi mai îndelungată epocă din istoria omenirii;
• începe cu apariţia omului pe Pământ;
• se încheie odată cu inventarea scrierii şi formarea celor mai vechi state (cca 3200-3000 î.Hr.);
• se împarte în două perioade istorice: Epoca Pietrei şi Epoca Metalelor.

Timp de sute de mii de ani, oamenii preistorici au trăit în adăposturi naturale, ocupându-se cu vânătoarea, culesul şi pescuitul. Formau mici comunităţi nomade, aflate mereu în căutarea unor locuri prielnice supravieţuirii. Descoperirea obţinerii focului (acum circa 1,4 milioane de ani) a reprezentat un moment esenţial în dezvoltarea omului.

În jurul anului 10.000 î.Hr., ca urmare a încălzirii climei, modul de viaţă al oamenilor s-a schimbat, aceştia devenind sedentari. Au apărut astfel comunităţi stabile, ce au format sate, apoi oraşe. Uneltele au devenind mai variate. Oamenii au învăţat:

• să obţină vase din ceramică;
• să prelucreze fibrele naturale (lâna, inul, cânepa, bumbacul);
• să cultive plante;
• să domesticească animale.

Cele mai vechi sate şi primele ocupaţii (cultivarea plantelor, păstoritul, diverse meşteşuguri) au apărut în Orient.

Cu timpul, organizarea socială a fost determinată de:

• necesitatea obţinerii hranei şi a asigurării protecţiei grupului;
• constituirea grupurilor umane pe baza relaţiilor de rudenie (familia), a diveritelor ocupaţii (păstoritul, cultivarea plantelor), a aşezării geografice (vecinătatea).

În jurul anului 5000 î. Hr., oamenii au început să descopere procedeul prelucrării metalelor (aramă, aur, argint, mai târziu fier).

Apariţia artei şi a credinţelor religioase încă din preistorie este dovedită de:

• picturile rupestre (realizate pe pereţii grotelor şi ai peşterilor);
• statuete (din os, piatră sau ceramică).

sursa: Magda Stan, Cristian-Sorin Vornicu, Istoria de nota 10: clasele a V-a şi a VI-a, Bucureşti, CD PRESS, 2010, pag. 8