Venus din Willendorf
Numeroase descoperiri datând din preistorie indică existenţa unor culte şi ceremonii de sacrificare. Părerile sunt însă împărţite în privinţa prezenţei unei forme de religie. Se presupune totuşi că a existat o oarecare legătură între cultele primitive, misticismul legat de vânătoare şi pregătirea hranei.
Apariţia credinţei într-o forţă transcendentală care cere jertfe a reprezentat un moment fundamental în etapele dezvoltării psihice a omului. Un alt aspect esenţial este legătura aparte între om şi animal, vânător şi pradă (animalism), om şi mediul în care trăieşte. Se ştie acum că primele „religii“ sau culte erau asociate cu vânãtoarea. Unul dintre cele mai vechi ritualuri, datând încă de la sfârşitul Paleoliticului timpuriu, era sacrificarea unor animale. În acest scop, femele de ren erau scufundate în lacuri şi mlaştini având pietre şi ţăruşi de lemn în pieptul deschis. Scheletele unor animale, în special mamuţi, au fost descoperite cu multe podoabe aşezate alături.
Locuitorii cavemelor din Paleoliticul mijlociu decorau şi remodelau craniile urşilor de peşteră, îngropându-le apoi, sau le aşezau în spatele unor ziduri de bolovani. Această practică a dat naştere ipotezei că ar fi existat un cult al ursului de peşteră.
Stabilind analogii cu ritualurile şamanilor din triburile siberiene de vânători, unii cercetători au interpretat împodobirea şi atenţia specială acordată oaselor de animale ca pe un „ritual de compensare“ pentru uciderea unui animal sau ca pe o expresie a credinţei omului primitiv că prada ingropată va „învia“. S-a emis de asemenea ipoteza că o parte a prăzii se sacrifica unui zeu al vânătorii sau unui totem animal. Astfel pot fi analizate reprezentări ale unor fiinţe pe jumătate umane, cum ar fi „vânătorul de la Trois-Frêres“, care au dat naştere unor interpretări extrem de controversate.
Vrajitorul de la Trois-Freres
Vrăjitorul de la Trois-Freres Nicio altă pictură rupestră nu a incitat mai multe încercări de interpretare precum celebrul „vrăjitor de la Trois-Frêres“. Mulţi cercetători resping chiar şi denumirea sa. „Vrăjitorul“ este una dintre cele trei fiinţe hibride descoperite pe pereţii unei peşteri în 1916. Pictura reprezintă trei creaturi cu capete şi labe de animal. Însă partea posterioară aparţine unor oameni. Unii cercetători au stabilit analogii cu practici- le şamanice din alte culturi şi l-au văzut pe vrăjitor ca pe un „vraci“ purtând piei de animal şi o mască zoomoţfă. S-a sugerat că execută un dans mistic de vânătoare pentru a avea o pradă uşoară şi puţin periculoasă. Alţi cercetători şi-au exprimat rezervele, văzându-le doar ca pe o incrucişare intre om şi animal, care dezvăluie creativitatea omului primitiv.
Este posibil să fi apărut şi ritualuri legate de împărţirea prăzii între membrii grupului şi de pregătirea hranei în jurul vetrei. Drept dovadă stau numeroasele statuete feminine cu forme voluptuoase, găsite în jurul unor vetre începând cu Paleoliticul târziu. Ele sunt probabil simboluri ale fertilităţii sau ale unei zeiţe-mame.
Un alt subiect controversat este interpretarea artei omului primitiv din perspectiva unei religii sau a unui cult. Scenele cu prăzi şi cele de vânătoare pictate pe pereţii peşterilor puteau avea rolul de a invoca reuşita la vânătoare sau protecţia împotriva prăzii periculoase.
sursa: Marea istorie ilustrata a lumii
ISTORII REGĂSITE 