Românii între Orient și Occident. Conservatorism și modernizare – Schița lecției

I.Influența Orientului

Ø  În perioada fanariotă, la tronul Moldovei și al Țării Românești au fost numiți de către sultan 31 de domni, care au promovat cu precădere valorile și politica orientală.

Ø  Secolul fanariot a contribuit la orientalizarea societăţii românești operând o schimbare drastică în mentalitatea oamenilor, în vestimentaţie, comportament, preferinţe gastronomice.

Ø  Boierii purtau haine orientale, mâncau bucate gătite în felul turcilor, aveau mentalități specifice lumii orientale. Modelul de viață specific Orientului este transmis dinspre clasa privilegiată întregii societăți.

Ø  Aflate la confluența dintre Orient și Occident, Țările Române vor lua treptat contact cu elementele de modernizare.

II. Proiecte de modernizare

Ø  Încă din perioada fanariotă, pe lângă memoriile boierilor care solicitau înlăturarea domniilor fanariote, au fost elaborate și alte proiecte care vizau forma de guvernare, introducerea sistemului separației puterilor în stat sau dezvoltarea economică a principatelor.

                       – În 1769 Mitropolitul Gavriil Callimachi al Moldovei propune instaurarea unei republici aristocratice care să fie condusă de către 12 mari boieri.

                   – În 1802, Dumitrache Sturdza redactează un proiect pe care îl intitulează Plan sau o formă de oblăduire republicească aristodemocraticească, propunând ca formă de guvernământ republica, condusă de boieri grupați în trei divanuri, pe baza principiului separării puterilor în stat.

                       – În 1817 – 1818, Iordache Rosetti-Roznovanu redactează opt proiecte în care propune ca domnia să fie o instituție cu rol redus, iar puterea în stat să fie încredințată Adunării obșești și unui divan, ambele formate din boieri.

Ø  Ca urmare a revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, sultanul a hotărât revenirea în anul 1822 la domniile pământene (în Țara Românească, Grigore Dimitrie Ghica; în Moldova, Ioniță Sandu Sturdza).

Ø După 1822, proiecte de modernizare a întocmit boierimea mică și mijlocie, sub influența valorilor politice occidentale.

               – Ionică Tăutu redactează la Iași, în anul 1822, Constituția cărvunarilor, conform căreia conducerea statului trebuia asigurată de un domn pământean cu puteri limitate, ajutat de un Sfat domnesc cu puteri sporite. Proiectul mai susținea autonomia față de Poartă, dar și principii moderne pentru organizarea administrativă, ecleziastică și judecătorească, militând totodată pentru acordarea de drepturi și libertăți cetățenești.

– Boierul Ion Câmpineanu, conducătorul partidei naționale din Țara Românească, redactează în 1837 – 1838 două proiecte: Actul de unire și independență și Osăbitul act de numire a suveranului românilor.    Primul proiect făcea referire la înlăturarea suzeranității otomane și a protectoratului rusesc, la unirea românilor și la domnia ereditară. În al doilea proiect se propunea o monarhie ce respectă constituția și garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Ø  Proiectele politice de modernizare elaborate de boierimea mică și mijlocie au fost însă în opoziție cu dorințele marilor boieri, obișnuiți cu privilegiile din perioada fanariotă.

III. Pacea de la Adrianopol

Ø  În 1828, a izbucnit un război între Rusia și Imperiul Otoman. O parte din acțiunile militare s-au desfășurat în Moldova și Țara Românească. Pacea s-a încheiat la Adrianopol, în 1829.

Ø  În privința celor două țări române s-au hotărât următoarele:

                  – intrarea principatelor sub protectoratul rusesc, rămânând sub suzeranitatea otomană;

                  – raialele (Giurgiu, Turnu, Brăila) au fost date înapoi principatelor;

                  – ridicarea monopolului otoman asupra comerțului;

                  – redactarea unor Regulamente Organice, pe baza cărora urmau să fie guvernate Țara Românească și Moldova.

Ø  Prin acest tratat scădea considerabil influența Imperiului Otoman în Principatele române.

IV. Regulamentele Organice

Ø   Au fost elaborate în timpul ocupației militare ruse în principate (1828 – 1834).

Ø  Au fost redactate de către două comisii de boieri munteni și moldoveni, sub supravegherea consulului general rus Pavel Kiseleff. Au avut rol constituțional.

Ø  Au intrat în vigoare la 1 iulie 1831 în Țara Românească și la 1 ianuarie 1832 în Moldova.

Ø  Pentru prima dată în spațiul românesc se punea în aplicare principiul modern al separării puterilor în stat.

             – Puterea executivă aparținea domnului, ales de Adunarea Obștească Extraordinară, și Sfatului administrativ;

             – Puterea legislativă era deținută de Adunarea Obștească;

             – Instanța supremă judecătorească era Înaltul Divan Domnesc.

Ø  Regulamentele mai prevedeau:

             – reorganizarea învățământului;

             – reînființarea armatei naționale;

             – unificarea impozitelor;             

– desființarea vămilor interne.

V. Conservatorism și modernizare

Ø  Conservatorismul a continuat să se manifeste mai cu seamă în rândul boierilor din generația vârstnică și în rândul țăranilor (cei din urmă lipsiți de posibilitatea de a fi la curent cu noutățile venite din Apus). Cu toate acestea, drumul spre modernizare nu a mai putut fi oprit.

           – Se dezvoltă învățământul în limba română; au fost editate primele ziare românești;

           – A crescut numărul de așezări urbane; s-au construit șosele moderne; s-au modernizat porturile;

           – Din ce în ce mai mulți tineri au studiat în străinătate, la școli din Germania sau Franța. Aici, ei au învățat modul de viață specific Occidentului. „Boierimea și burghezia, ce abia se năștea, adoptă cu patimă într-o singură generație îmbrăcămintea, purtările și ideile Occidentului, pregătind totodată revoluția viitoare. Între 1800 și 1848, Țările Române trec, dintr-odată, de la Evul Mediu la perioada contemporană”. (Neagu Djuvara)

Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=95hAtpLHaMM

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.