Laboratorul Edison
Văduv cu trei copii mici, Edison s-a căsătorit la 24 februarie 1886 cu Mina Miller, în vârstă de 20 de ani, fiica unui fabricant prosper din Ohio. A cumpărat o proprietate în West Orange, New Jersey, pentru noua sa soţie, iar în apropiere a construit un nou laborator, pe care intenţiona să-l transforme în primul centru autentic de cercetare din lume. Acolo a produs fonograful comercial, a înfiinţat industria filmului şi a dezvoltat bateria alcalină.
Însă Edison trecuse de punctul de vârf al productivităţii sale. Manager şi organizator slab, lucra cel mai bine în medii intime, neconvenţionale, cu o mână de asociaţi apropiaţi; laboratorul din West Orange era prea extins şi prea complex pentru gusturile sale. Mai mult, deoarece o mare parte din timpul inventatorului era ocupat acum cu noul său rol de industriaş, care i-a revenit odată cu comercializarea luminii incandescente şi a fonografului, cercetările în domeniul electricităţii treceau în sarcina matematicienilor şi a oamenilor de ştiinţă instruiţi în universitate. Şi, cel mai important, timp de peste un deceniu, energia lui Edison s-a concentrat asupra unei afaceri de extragere a minereului magnetic, care s-a dovedit cel mai mare dezastru al carierei sale.
Primul mare efort la noul laborator a fost comercializarea fonografului, care a început în 1887, după ce Alexander Graham Bell, vărul său Chichester şi Charles Tainter dezvoltaseră gramofonul, o versiune îmbunătăţită a dispozitivului inventat de Edison, care folosea carton cerat în loc de foiţă de staniu. Doi ani mai târziu, Edison anunţa că „a perfectat” fonograful, deşi era departe de a fi adevărat. De fapt, abia în anii 1890, după ce Edison înfiinţase centre de producţie şi înregistrare pe lângă laborator, toate problemele de ordin mecanic au fost depăşite, iar fonograful a devenit o afacere profitabilă.
Între timp, lui Edison i-a venit ideea să popularizeze fonograful legând de el, sincron, un zoetrop, un dispozitiv care dădea iluzia de mişcare fotografiilor făcute consecutiv. I-a atribuit proiectul lui William K.L. Dickson, un angajat interesat de fotografie, în 1888. După ce au studiat lucrările unor fotografi europeni care, la rândul lor, încercaseră să înregistreze mişcarea, Edison şi Dickson au reuşit să construiască o cameră funcţională şi un instrument de vizualizare, denumite kinetograf şi kinetoscop. Însă sincronizarea dintre sunet şi mişcare s-a dovedit a fi atât de dificilă, încât ideea de a lega cele două aparate a fost abandonată şi astfel s-a născut filmul mut. Edison a construit în laborator primul studio de film mut, denumit „Maria cea neagră” în 1893, iar anul următor kinetoscoapele, care aveau fante pentru vizionarea imaginilor de către o singură persoană, au fost puse în vânzare cu mare succes.
Inventatorii rivali au dezvoltat curând un sistem de proiectare pe ecran care a dăunat afacerii cu kinetoscoape, astfel că Edison a achiziţionat un proiector inventat de Thomas Armat şi l-a lansat pe piaţă sub numele de „ultima minune a lui Edison, Vitascopul”.
Alt derivat al fonografului a fost bateria alcalină, pe care Edison a început să o dezvolte ca sursă de energie pentru fonograf într-o perioadă în care din majoritatea locuinţelor încă lipsea electricitatea. Deşi a fost nevoie de 20 de ani pentru rezolvarea tuturor problemelor pe care le punea bateria, în 1909 Edison era deja furnizorul principal de baterii pentru submarine şi vehicule electrice şi chiar înfiinţase o companie pentru fabricarea de automobile electrice. În 1912, Henry Ford, unul dintre cei mai mari admiratori ai lui Edison, i-a cerut să proiecteze o baterie pentru demaroare automate pe care să o introducă la Model T. Solicitarea lui Ford a consolidat o relaţie lungă între cei doi americani, iar în octombrie 1929 H. Ford a organizat sărbătorirea a 50 de ani de la lumina incandescentă, care s-a transformat într-o apoteoză universală pentru Edison.
Majoritatea succeselor lui Edison au implicat electricitatea sau comunicaţiile, însă la sfârşitul anilor 1880 şi începutul anilor 1890 prioritatea laboratorului lui Edison a fost separatorul magnetic pentru minereuri. Edison lucrase iniţial la un separator atunci când căuta platină pentru a o folosi la lampa incandescentă experimentală. Dispozitivul trebuia să selecteze platina din nisipul care conţinea fier. În anii 1880, preţul fierului a crescut la un nivel fără precedent, astfel că, dacă separatorul ar fi putut extrage fierul din minereul neutilizabil, de calitate scăzută, atunci minele abandonate şi-ar fi putut relua producţia.
Edison a cumpărat sau a obţinut drepturi pentru 145 de mine vechi din est şi a înfiinţat o centrală-pilot uriaşă la mina Ogden de lângă Ogdensburg, New Jersey. Nu a reuşit niciodată să depăşească problemele de inginerie sau să le rezolve pe cele din sistem, iar când preţurile la minereu au scăzut la jumătatea anilor 1890, a renunţat la idee. Cam pe-atunci a lichidat tot, cu excepţia unui mic pachet de acţiuni la General Electric Company, uneori la preţuri foarte mici, şi s-a înstrăinat tot mai mult de domeniul iluminatului electric. Însă eşecul nu a descurajat pasiunea lui Edison pentru invenţii. Cu toate că niciunul dintre proiectele sale târzii nu a avut acelaşi succes ca acelea de tinereţe, a continuat să lucreze chiar şi la vârsta de 80 de ani.
Evaluare
Elanul creator al lui Edison este evidenţiat de brevete: 389 pentru lumină şi energie electrică, 195 pentru fonograf, 150 pentru telegraf, 141 pentru baterii şi 34 pentru telefon. Viaţa şi realizările sale ilustrează idealul cercetării aplicate. Întotdeauna inventa din necesitate, cu obiectivul de a realiza ceva nou pe care îl putea fabrica. Principiile de bază pe care le-a descoperit derivau din experimente practice şi, de fiecare dată, se bazau pe întâmplare, răsturnând astfel conceptul convenţional de cercetare pură care duce la cercetare aplicată.
Rolul lui Edison ca mecanic de atelier şi mic producător a fost crucial pentru succesul ca inventator. Spre deosebire de alţi oameni de ştiinţă şi inventatori ai timpului, care aveau mijloace limitate şi nu beneficiau de sprijin, Edison conducea un laborator plin de oameni inventivi. Reprezenta o antiteză a geniului inventator singuratic, deşi surzenia îl obliga la o izolare care amintea cumva de acel concept. Lipsa lui de abilitate managerială a reprezentat, într-un fel ciudat, şi un stimulent. Fiind propriul şef, s-a aruncat în proiecte pe care oameni mai prudenţi le-ar fi evitat, risipind, apoi, roadele cercetărilor sale, astfel că era, în acelaşi timp, liber, dar şi constrâns să dezvolte idei noi. Puţini oameni l-au egalat în optimism. Edison nu s-a întrebat niciodată dacă un lucru era realizabil, ci cum anume era realizabil.
Cariera lui Edison – împlinirea visului american de a ajunge de la zdrenţe la bogăţie prin muncă şi inteligenţă – l-a transformat în erou popular în rândul conaţionalilor săi. Ca temperament era un egoist recunoscut, în egală măsură un adevărat tiran cu angajaţii săi şi cel mai amuzant coleg al lor şi nu existau niciodată momente plictisitoare alături de el. Era carismatic şi îi plăcea publicitatea, însă avea dificultăţi de socializare şi îşi neglija familia. Săgeţile pe care le îndrepta către turma de teoreticieni „cu părul lung” au făcut uneori ca oamenii de ştiinţă foarte bine instruiţi să-l desconsidere intelectual; cu toate acestea, şi-a angajat de multe ori ca asistenţi fizicieni şi matematicieni eminenţi, precum Nikola Tesla şi A.E. Kennelly.
Natura contradictorie a personalităţii sale puternice, alături de excentricităţile sale şi de capacitatea de a adormi oriunde, a contribuit la statutul său legendar. La vârsta de 30 de ani, Edison era, după cum se spunea, cel mai cunoscut american din lume. Când a murit, a fost venerat ca omul care, mai mult decât oricine altcineva, a pus bazele revoluţiei tehnologice şi sociale a lumii electrice moderne.
Partea a doua AICI
sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, D-E, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 241-243
ISTORII REGĂSITE 