Enigma unui atentat: moartea lui Barbu Catargiu (partea a doua)

Două împuşcături şi… un pistol ruginit

Pentru ziua de 11 iunie, aniversarea împlinirii a 14 ani de la revoluţia din 1848, opoziţia liberală a hotărât să organizeze o mare demonstraţie naţională pe „Câmpia libertăţii“ de pe Dealul Filaretului, prin care voia să demaşte poziţia conservatorilor şi chiar să provoace căderea guvernului. În aceeaşi zi, majoritatea Adunării intenţiona să voteze legea agrară conservatoare. De accea, deputaţii conservatori au cerut guvernului să interzică manifestaţia anunţată de opoziţie. Barbu Catargiu a asigurat Adunarea că „voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniştei: voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării“. Acesta cuvinte fatidice au fost rostite numai cu o jumătate de oră înainte ca o mână misterioasă să-l asasineze.

La ieşirea din Cameră, după terminarea şedinţei, Barbu Catargiu, negăsindu-şi trăsura la scară, a fost invitat de colonelul Nicolae Bibescu – prefectul poliţiei – în trăsura sa. Era între orele 5-6 seara. Trăsura deschisă trecea pe sub clopotniţa Mitropoliei când s-au auzit două focuri de armă. Un glonte l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap, omorându-l pe loc, celălalt a trecut pe la urechea lui Bibescu, care de-abia după vreo sută de paşi a reuşit să oprească caii speriaţi. La locul crimei a fost găsit un pistol ruginit. Criminalul dispăruse în viile de pe dealul Mitropoliei.

Vestea asasinatului s-a risipit cu iuţeală în Capitală şi a fost transmisă îndată în toată ţara. Domnitorul, înştiinţat de N. Bibescu, a aflat consternat că asasinul reuşise să dispară. Mai târziu, într-o scrisoare către Costache Negri, Cuza va încerca să explice cauzele asasinatului pe care, categoric, l-a dezaprobat: ...disensiunile noastre politice, acţiunea anormală ce nu încetează a agita câteva capete exaltate, faptul că d-l Catargiu trecea cu drept cuvânt ca reprezentantul cel mai de seamă al ideilor conservatoare, că rezista, cu pe câtă energie, pe atâta perseverenţă la uneltirile ultra-liberalilor noştri şi, în fine, discuţiunea legii rurale pendinte înaintea Adunării […] toate aceste împrejurări reunite legititimează presupunerea că ura şi fanatismul politic au înarmat braţul celui ce a lovit pe domnul Catargiu“.

Emoţie şi tulburare

Emoţia şi tulburarea în rândul forţelor conservatoare au fost mari. Sub impresia lor s-au luat imediat măsuri: Adunarea a dat guvernului puteri discreţionare şi la 11 iunie a votat legea rurală a lui Barbu Catargiu. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a revocat însă hotărârea luată şi nu a sancţionat legea. Conservatorii nu au îndrăznit să-i forţeze mâna domnului şi au fost nevoiţi să plece de la guvern. La 23 iunie 1862, dr. Nicolae Creţulescu era însărcinat cu formarea unui nou guvern, înlocuindu-l pe Apostol Arsache, care deţinuse interimatul între 8 şi 22 iunie.

Cine a fost autorul asasinatului? Cum a reuşit el să dispară nevăzut de la locul crimei?

În această privinţă nu se pot face decât presupuneri, şi iată de ce: cercetările, începute în 1862 de organele în drept, pentru descoperirea autorului sau autorilor acestui asasinat au fost întrerupte la scurtă vreme din ordin. Între 1872 şi 1876, când la cârma ţării se afla guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu, cercetările au fost reluate, dar nu cu destulă vigoare. Astfel că atunci când dosarul anchetei – ce fusese ţinut mult timp în secret la Arhivele statului – a fost dat la iveală, s-a constatat că el cuprindea foarte puţine piese şi acestea neconcludente. De aceea, misterul a continuat să planeze asupra acestei afaceri, chiar şi după studierea documentelor respective.

Din dosar reiese totuşi că au fost bănuite de asasinarea primului ministru mai multe persoane: Gh. Bogati (Bogathy), un anume Dimitrie (după alţii, Iosif) Dunca împreună cu prietenul său poetul Grozescu, precum şi însuşi prefectul poliţiei, N. Bibescu. Cine erau aceştia şi de ce bănuiala a căzut asupra lor?

Prima parte AICI

Ultima parte AICI

sursa: Valeriu Stan, Enigma unui atentat: moartea lui Barbu Catargiu în Magazin istoric, anul IV, nr. 2(35), februarie 1970