Enigma unui atentat: moartea lui Barbu Catargiu (ultima parte)

pistolSuspect: Gheorghe Bogati

Gheorghe Bogati, ardelean de origine, fost ofiţer de carieră, avea un trecut dubios, fiind temut ca un om căruia nu-i era frică de nimeni. Documentele vremii îl prezintă ca fiind un spion dublu, îndeplinind importante misiuni secrete atât pentru conducătorii partidelor revoluţionare din ţările supuse dominaţiei imperiilor habsburgic şi otoman, cât şi pentru guvernele celor două imperii absolutiste. În 1862 se găsea în Bucureşti într-un mediu mizer şi imoral, care îl putea determina şi la crimă.

Multă lume îl considera ucigaşul primului ministru. Spre sfârşitul vieţii, obişnuia el însuşi să se dea drept ucigaşul lui Barbu Catargiu, căutând să stoarcă avantaje din aceasta. În 1862 a fost investigat destul de superficial. Pentru vinovăţia lui pleda faptul că, imediat după atentat, starea lui materială s-a îmbunătăţit – devenise un om bogat -, precum şi faptul că a părăsit mai târziu ţara, nesimţindu-se probabil în siguranţă.

Când în 1872 s-a reluat ancheta, Bogati se afla la Alba Iulia. Autorităţile austro-ungare, solicitate de cele româneşti, l-au arestat, supunându-l unui interogatoriu şi cercetându-i hârtiile. La acest interogatoriu, Bogati a căutat să se disculpe, numind pe un anume Dunca ca agent a opoziţiei liberale şi făptuitor al crimei. Lipsind probele concludente, nu a fost întemniţat, dar spre sfârşitul vieţii se afla la Orşova într-un fel de exil pe viaţă.

Între hârtiile confiscate lui Bogati era şi un raport al acestuia către prefectul de poliţie din Bucureşti din acel timp, Hiotu, în care, la fel ca la interogatoriu, indica tot pe Dunca şi pe tovarăşul său Grozescu ca făptaşi ai asasinării, dând şi amănuntul că cel care ar fi descărcat arma ar fi fost ultimul. În însemnările sale zilnice, Titu Maiorescu notează, la data de 28 martie 1880, că în călătoria pe care o făcea spre Pesta a văzut în restaurantul gării Orşova pe maiorul Bogati, care i-a povestit că uciderea lui Barbu Catargiu ar fi fost săvârşită de doi tineri exaltaţi din redacţia ziarului „Românul“, anume Dunca, care murise între timp, şi poetul Grozescu, încă în viaţă la acea dată.

Suspecţi: Dunca şi Grozescu

Cine sunt însă aceşti tineri pe care Bogati (atunci când nu se dădea el însuşi drept ucigaş) şi alte mărturii îi indică drept adevăraţii autori al asasinatului? Când în seara zilei de 8 iunie 1862 s-a dat în toată ţara o circulară pentru urmărirea presupusului asasin, pe care depoziţiile unor martori oculari – un negustor ambulant care se afla lângă poarta Mitropoliei şi doi şcolari care jucau mingea pe deal – îl descriu ca pe „un individ blond, cu cioc, ciupit de vărsat, îmbrăcat nemţeşte, cu pălărie de paie cu borduri negre”, printre persoanele denunţate, corespunzând semnalmentelor de mai sus, este şi Dimitrie Dunca – supus austriac -, caracterizat ca „om peste măsură de  exaltat în ideile sale politice”.

În memoriile sale, scrise 34 de ani după acest eveniment, I. G. Valentineanu, publicist al epocii, îi indică şi el pe cei doi – Dunca şi Grozescu – cu fiind adevăraţii asasini. Valentineanu declară chiar că Dunca i-ar fi mărturisit că-l va împuşca pe Barbu Catargiu, arătându-i şi pistolul cu cremene cu care voia să-i ucidă. Afirmaţia sa este însă îndoielnică, pentru că la întrebarea logică: de ce nu l-a denunţat imediat pe Dunca? Valentineanu a răspuns că nu a voit să-l divulge, crezându-l nebun şi spre a nu trece „drept delator, căci m-aş fi expus eu însumi gloanţelor unui fanatic desperat“. Nefondată este şi afirmaţia sa că printre primii arestaţi au fost şi Dunca şi Grozescu şi că la confruntarea lor – făcută de procurorul Iancu Deşliu – cu meşterul şi calfa care reparaseră pistolul cu câteva zile înainte de atentat, aceştia nu au recunoscut în Dunca persoana care îl adusese la reparat. Din alte mărturii rezultă, dimpotrivă, că Dunca nu a putut fi găsit şi interogat nici atunci, nici mai târziu. În chiar ziua atentatului, el a dispărut din Bucureşti, trecând frontiera în Transilvania, unde a intrat în slujba unui anume Măciucă, crescător de vite. În 1872, când s-a redeschis ancheta, nu s-a procedat le arestarea şi interogarea lui de către autorităţile Austro-ungare, fie pentru că murise între timp (aşa cum declară Bogati în raportul său către Hiotu), fie pentru că nu existau motive serioase pentru aceasta.

Interpretând aceste informaţii, istoricul A. D. Xenopol a opinat pentru plasarea criminalului în rândurile opoziţiei liberale – între elementele mai extremiste – potrivnice conservatorilor. Se pune însă întrebarea: servea într-adevăr opoziţiei liberale acest act terorist? Existau precedente care să pledeze pentru o asemenea cale de rezolvare a problemelor politice de către ei? Faptele contrazic o asemenea ipoteză.

Suspect: Nicolae Bibescu

O altă persoană suspectată a fost Nicolae Bibescu, care în momentele de agonie ale morţii sale (1888) se spune că a avut viziunea obsedantă a crimei. Despre amestecul lui în asasinarea lui Barbu Catargiu există o serie de mărturii ale contemporanilor, de natură să-l pună direct în culpă. Astfel de relatări dezvăluie că cei ce se găseau imediat în urma trăsurii în care se aflau Barbu Catargiu şi Nicolae Bibescu îl văzuseră pe cel din urmă ţinându-şi braţul drept peste umerii primului-ministru şi că după ce s-a oprit trăsura el ar fi spus celor ce l-au înconjurat că asasinul s-a suit pe scara trăsurii, a tras şi apoi a fugit în vale prin viile Mitropoliei. Or – spun martorii -, aceştia nu văzuseră pe nimeni, nici urcându-se pe scara trăsurii, nici fugind. Mai târziu, el ar fi declarat că asasinul a tras de sus, din clopotniţă.

Ceea ce l-a făcut însă şi mai suspect pe Bibescu a fost faptul că, datorită lui, cercetările începute în 1862 au fost întrerupte. Chemarea lui N. Bibescu la Parchet pentru interogatoriu a avut ca urmare destituirea procurorului general Deşliu şi înlocuirea lui cu I. Şoimescu, care nu a mai continuat cercetările. Din aceste mărturii se poate deduce că Bibescu ştia poate lucruri care nu puteau fi date la iveală, fără însă să se poată conchide că el a fost autorul asasinatului.

  O enigmă

Oricine ar fi fost însă asasinul se poate presupune cu o mare doză de probabilitate că asasinarea lui Barbu Catargiu nu a fost opera unui individ izolat,  ci urmarea unui complot bine organizat. O serie de indicii pledează pentru această ipoteză. Câţiva deputaţi cum ieşeau de la şedinţa Camerei observaseră cum o persoană flutura o batistă în chip neobişnuit, iar altcineva blocase intenţionat drumul cu o trăsură, pentru a sili caii prefectului să treacă prin gangul clopotniţei la pas. În acelaşi timp, un individ ar fi strigat deputatului Dimitrie Ghica, în momentul când acesta alerga spre locul crimei: „Păzeşte, în clopotniţă!“, iar un călugăr, slujitor al bisericii, a depus mărturie că, în chiar ziua atentatului, un anume Nicolae Iorgu Dan din Ploieşti, intrând prin curtea Mitropoliei, i-ar fi spus: „Să dea D-zeu noroc în cele ce se vor întâmpla azi”.

Asasinarea lui Barbu Catargiu continuă să rămână o enigmă.

sursa: Valeriu Stan, Enigma unui atentat: moartea lui Barbu Catargiu în Magazin istoric, anul IV, nr. 2(35), februarie 1970

One response

  1. Toate evenimentele importante din istoria acestui popor (roman) legate de domnitori si regimuri vor ramane enigme pe veci, fără posibilitatea descifrării lor in vreun fel. Ca si debarcarea lui Cuza, de altfel. Perea multi tradatori si o singura politie si aia cu multe puncte slabe si chiar cu oameni care tradeaza cauza in interior, ca Bibescu de exemplu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: