Vintilă Brătianu – „Eu mă duc, mă prăpădesc“

După moartea lui Ionel Brătianu, succesiunea la conducerea guvernului a preluat-o Vintilă Brătianu (1867-1930). El întruchipa un om dedicat muncii neobosite, sacrificiului de sine, totul făcut cu demnitate, dar şi cu mare modestie. Îl secundase ani de-a rândul pe fratele său, acum îi venise rândul de a conduce mai departe destinele ţării, în momente dintre cele mai grele. Guvernarea sa avea să durere aproape un an, din 24 noiembrie 1927 şi până la 3 noiembrie 1938, când Iuliu Maniu şi partidul său aveau preia conducerea României. În perioada următoare, Vintilă Brătianu avea să conducă mai departe PNL, dar nu pentru lungă vreme, deoarece moartea îl aştepta, şi pe el, cu mult înainte de vreme!

„Eu mă duc, mă prăpădesc“

Vintilă Brătianu suferea de hipertensiune arterială. Era nepăsător faţă de starea sănătăţii, nu se ocrotea, munca fiind pentru el principalul comandament al vieţii. „Vintilă – îi spunea Ionel Brătianu -, prea te surmenezi, munceşte mai puţin, aşa îţi supui organismul la o tensiune la care este imposibil să reziste!“. Preluarea conducerii guvemului avea să-l consume într-o măsură şi mai mare, muncind „zi şi noapte pentru a face faţă noilor răspunderi”.

Reîntorcându-se în Bucureşti, după Crăciunul anului 1927, el apăruse ,,îmbătrânit cu zece ani, slăbit şi gârbovit“, iar privirea sa, „schimbată, purta parcă stigmatele morţii”. Când guvernul său a căzut şi a intrat în opoziţie, Vintilă Brătianu îşi pierduse în bună măsură puterea de muncă proverbială. „Nu mai pot să lucrez – spunea chiar el – eu, care eram atât de activ, îmi dau seama că nu mai pot să fac nici cea mai mică sforţare“. 

Conştiincios, cum fusese întreaga viaţă, a continuat însă activitatea politică în fruntea partidului său, călătorind prin ţară, în repetate rânduri, pentru a lua parte la întruniri. Leşinuri şi hemoragii nazale păreau a indica agravarea stării sănătăţii sale, adăugându-se şi o stare de irascibilitate. În acelaşi timp, era conştient de precaritatea stării sale de sănătate, repetând versurile lui Barbu Lăutarul: ,,Eu mă duc, mă prăpădesc/Ca un cântec bătrânesc“.  

În decembrie 1930, a luat parte la o ultimă întrunire în provincie, la Constanţa, şi în aceeaşi lună a cerut audienţă noului rege, Carol II, a cărui revenire nu fusese dorită de liberali. Acordarea audienţei întârziind, cu multă demnitate Vintilă Brătianu a renunţat în mod public la cererea sa, ceea ce a produs o adâncă impresie în întreaga ţară. Câteva zile mai târziu, a plecat, la 19 decembrie, spre moşia sa de la Mihăieşti; în drum, s-a oprit şi la Sâmbureşti şi la Drăgăşani.

În după-amiaza zilei de 21 decembrie, s-a dus să inspecteze grajdul, unde a constatat că, neţinându-se seama de instrucţiunile sale, datorită neglijenţelor, vitele erau victimele unei epidemii. Iritat, în timp ce aştepta pe veterinar, a avut un prim atac cerebral. Vorbea cu dificultate şi un picior nu-l mai susţinea, dar, cu aceeaşi voinţă neînfrântă care-i caracterizase întreaga viaţă, refuză orice ajutor, străduindu-se să urce singur dealul spre casă. Dar puterile l-au abandonat şi a căzut, suferind al doilea atac cerebral, la o mică distanţă de casă. Dus pe braţe, a fost aşezat pe o canapea şi a fost chemat un medic din Rm. Vâlcea. Primind vestea, soţia sa, sora sa, Sabina Cantacuzino, şi doctorul Danielopol, cumnatul său, au plecat din Bucureşti spre Mihăieşti. La trei noaptea, când au sosit, deci în zorii zilei de 22 decembrie 1930, Vintilă Brătianu încetase din viaţă, spre sfârşitul zilei precedente, câteva minute după ce, la orele zece seara, suferise şi un al treilea atac.

În timp ce fratele său murise înconjurat de atâta lume şi în primul rînd de familie şi de apropiaţii săi, Vintilă Brătianu se sfârşise înconjurat doar de străini. Şi lui aveau să i se facă funeralii naţionale, şi el avea să odihnească la Florica, lângă tatăl şi fratele său.