Dacă ar fi să-l comparăm cu istoria umanităţii, sau cu cea a Pământului, studiul evoluţiei fiinţelor umane, al originii şi relaţiilor dintre ele este de o dată foarte recentă. Până în sec. XVIII, povestea biblică a creării omului – „Şi Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa, a făcut bărbatul şi femeia“ – era acceptată ca adevăr incontestabil în multe părţi ale lumii. Apoi au apărut naturaliştii, cel mai celebru dintre ei fiind Charles Darwin. Aceştia s-au îndoit de statutul privilegiat acordat oamenilor în Biblie şi au plasat dezvoltarea fiinţei umane în contextul unei teorii a evoluţiei. Aceasta a fost susţinută şi elaborată pe baza descoperirii unor schelete, a unor unelte primitive şi a multor urme de vechi aşezări. Clasificarea, datarea şi evaluarea lor cu ajutorul tehnologiilor moderne a facilitat înţelegerea originii omului.
Epoca pietrei – naşterea civilizaţiei
De la origini până la cca 4ooo î.Hr.
Răspunsurile finale la întrebările legate de originea omului nu au fost găsite nici în prezent. În 1871, Charles Darwin opunea propria teorie a evoluţiei legendei biblice a creaţiei. Teoria evoluţiei sugera că omul evoluase din antropoizi. Africa, locul unde s-au găsit cele mai vechi oase de umanoizi, este considerată a fi „leagănul omenirii“. Progresul către Homo sapiens de astăzi poate fi urmărit prin scheletele, uneltele şi urmele de aşezări (printre care se numără şi picturile rupestre) rămase de-a lungul timpului.
Totul a început în Africa
Datorită dezvoltării teoriei evoluţiei, dar şi a identificării şi clasificării hominizilor descoperiţi de la jumătatea sec. XIX până în prezent, ipoteza originii africane a fiinţei umane este acum unanim acceptată.
Originile şi evoluţia omului 0 au fost dezbătute aprins de-a lungul sec. XIX. Au apărut două curente de gândire. Potrivit doctrinei creaţioniste a religiilor monoteiste, omul a fost creat de Dumnezeu şi nu a mai evoluat de atunci. Teoria evoluţiei a lui Charles Darvvin se opunea, afirmând că fiinţele vii au evoluat continuu. El a evidenţiat înrudirea dintre primii oameni şi animale, in special cu primatele. Darwin sugera că omul primitiv şi-a dezvoltat în timp capacităţile intelectuale, sociale şi creative. El şi-a susţinut teoria făcând referiri la importanţa crescândă a folosirii uneltelor şi la trecerea omului de la o viaţă de vânător-culegător la una de agricultor şi crescător de animale. Tot în sec. XIX a început înregistrarea şi clasificarea sistematică a fosilelor umanoide şi a uneltelor de piatră. O atenţie specială s-a acordat determinării vechimii fosilelor, însă o datare mai corectă a acestora a devenit posibilă odată cu descoperirea în 1947 a metodei ştiinţifice de datare cu carbon radioactiv de către profesorul Willard F. Libby de la Universitatea din Chicago.
Dat fiind faptul că cei mai vechi hominizi fuseseră descoperiţi în Africa de Est, a apărut o teorie care transforma acest continent in „leagănul omenirii”. Această ipoteză a fost susţinută de descoperirea in anul 1924 a „copilului Taung”, un Australopithecus Africanus care a trait acum 2,2 milioane de ani.
ISTORII REGĂSITE 