Istoria corsetului

De-a lungul timpului, femeia a folosit diferite tertipuri pentru a atrage sau pentru a menţine interesul bărbatului. Printre ele se numără şi lenjeria intimă, iar unul dintre obiectele de vestimentaţie intimă este corsetul. Acesta reprezintă o centură elastică lată şi întărită cu balene, care serveşte la strângerea taliei, cu alte cuvinte, este un harnaşament de susţinere a taliei, bustului şi şoldurilor în tiparele unei forme ideale, dorinţa care a creat suferinţa multor generaţii de femei.

Din cele mai vechi timpuri până în prezent, corsetul a jucat un rol esenţial în vestimentaţia femeii. I-a ascuns formele (aplatizându-i sânii) sau le-a pus în evidenţă (jucând rol de sutien) şi a strâns talia până la limita impusă de organism.

Corsetul a apărut încă din antichitate, în Grecia.

În urma săpăturilor arheologice făcute în Insula Creta, a fost descoperit un corset datând din jurul anului 2100 î.Chr. Deschis în faţă pâna la talie, el lasă sânii liberi, dar acoperea talia cu zale de cupru. Istoricii menţionează că femeile din Grecia purtau un corsaj format dintr-o bandă de pânză pe care o legau peste piept, numită “apodesma”, vestimentaţie adoptată şi de matroanele romane, iar mai târziu şi de femeile din Galia, după ce aceasta provincie a fost cucerită de către romanii conduşi de Cezar.

În secolul al XII-lea, femeile purtau “basquine”, un fel de corset din pânză groasă care strângea talia, iar în secolul al XIV-lea centura era atât de lată, încât susţinea şi sânii.

Totuşi, corsetul nu era purtat de prea multe femei, fiind chiar interzis în unele regiuni. Un edict din Strasbourg, datat din 1370, cerea ca “nicio femeie să nu-şi susţină pieptul nici prin croiul cămăşii, nici prin şireturile rochiei”.

În Franţa, în timpul regelui Carol al VII-lea (1422-1461), corsetul se purta foarte strâns pe corp, cu riscul de a deforma cutia toracică. Amroise Pare (1516-1590), cunoscut chirurg francez, unul dintre reformatorii medicinei Renaşterii, a fost primul care a constatat ravagiile cauzate de această modă, care puteau duce până la atrofierea plămânilor.

În secolul al XV-lea, femeile germane căsătorite au renunţat la corset pentru a putea respira în voie şi, mai ales, “pentru a menţine vie flacăra pasiunii în cămin”, după cum nota un istoric al timpului respectiv.

În secolul al XVI-lea, Renaşterea a adus o dată cu eliberarea constrângerilor religioase şi o modă mult mai sofisticată. Inspirat de armura medievală, iniţial corsetul avea rolul de a proteja torsul şi de a aplatiza sânii.

Stilul Tudorilor a fost foarte mult influenţat de moda de la Curtea regală a Spaniei şi avea foarte multe elemente asemănatoare cu aceasta. La curtea Franţei, Germaniei şi Italiei, se prefera o linie a corsetului mult mai puţin rigidă decât la spanioli. La sfârşitul acestei perioade istorice, Elisabeta I era pe tronul Angliei. Ea a dat un numele acestei mode – “Stilul Elisabetan”, inspirat din stilul Tudorilor. Era mai puţin riguros şi accentua talia foarte fină.

Epoca victoriana

În epoca victoriană, nu aveai ce căuta în public fără corset. Cu cât aveai talia mai subţire, cu atât erai mai aristocratică şi mai stilată. Corsetul pentru femeile din epoca victoriană era un MUST absolut. Inclusiv servitoarele purtau corsete, însă nu le încheiau strâns fiindcă aveau nevoie de libertate de mişcare, ca să poată să se aplece şi să care.

În era victoriană nu exista abatere de la canoanele modei. Femeile îşi gâtuiau organele şi îşi înghesuiau oasele unele într-altele în moduri extreme care uneori duceau la deces şi frecvent, la leşinuri. În această perioadă, o piesă de mobilier prezentă în orice salon respectabil era “canapeaua de leşin”, pe care doamnele se duceau să cadă când nu mai puteau respira în corsete.

În secolul al XVII-lea, moda europeană s-a împărţit în două ramuri. În ţările sub influenţă habsburgică se purtau corsete foarte strânse, însă se foloseau materiale vaporoase şi decolteul era pus în valoare. În regatele sub influenţă spaniolă, moda era foarte rigidă. Rochiile aveau topuri încheiate până sus, la baza gâtului. Mătasea era la mare preţ, iar corsetele erau purtate pe deasupra rochiei, pentru a defini talia.

La sfârşitul perioadei baroce, croitoria era o meserie foarte cautată, iar corsetele erau acum disponibile şi clasei mijlocii, nu numai “capetelor încoronate”.

Secolul al XVIII-lea a adus cu sine extravaganţa balurilor şi a modei specifică Perioadei Rococo.  Acum corsetul era folosit pentru a conferi siluetei feminine aspectul de “clepsidră”, şi punea toate trăsăturile torsului feminin în cea mai bună lumină. Corsetele fabricate în acestă perioadă erau foarte sofisticate şi erau considerate capodopere ale croitoriei. În această perioadă, corsetele erau împodobite cu multe fundiţe şi detalii preţioase.

Monarhia absolutistă în Franţa s-a sfârşit odată cu ghilotinarea familiei regale. Astfel a murit şi epoca “prea-încorsetatei” Maria Antoaneta. Josephine, soţia lui Napoleon I, a devenit cea care dicta moda în Franţa. Se purtau corsetele la baza sânilor… asemeni unui sutien foarte inconfortabil.

După înfrângerea lui Napoleon la Waterloo, aristocraţia s-a întors la conducerea Franţei. Corsetele clasice au revenit în modă, iar burghezia purta în continuare haine în stilul Victorian (numit după Regina Victoria a Angliei), adică fuste largi şi topuri ce se încheiau la baza gâtului. Însă pentru vestimentaţia de bal, rigorile nu mai erau atât de rigide, iar corsetele purtate erau foarte asemănătoare cu cele din perioada Rococo, însă cu mai puţine panglici şi detalii. Această modă romantică a dăinuit şi în partea de Nord a Americii, înainte de Războiul Civil. Filmul “Pe aripile vântului” prezintă fidel exuberanţa reîntoarcerii stilului Rococo.

În America, “Al doilea Roccoco” a durat puţin mai mult decât în Europa. Pe la 1850, o dată cu industrializarea, corsetele au devenit mai puţin pretenţioase şi la îndemâna oricui. Ele erau folosite mai mult pentru a oferi o alură respectabilă unei mame cu şase copii. Corsetul era şi un element foarte important al reputaţiei unei femei. Corsetele ce subţiau talia erau destinate numai balurilor şi înaltei societăţi, care acum includea şi cetăţenii bogaţi.

In prezent

Noul secol a adus o nouă perioadă de glorie corsetelor. Acum erau încorsetate mai mult coapsele şi fundul. Acest gen de corset avantaja femeile plinuţe care doreau să poarte rochii foarte mulate. Această modă s-a menţinut până în 1920… însă o dată cu venirea războaielor, populaţia avea cu totul alte griji decât “o talie subţire”.

În anii ‘30 s-au inventat sutienele sub forma actuală, mult mai ieftine decât corsetul, ce avea rolul de susţinere a bustului.

În anii ’50 a reînviat moda taliei foarte mici, însă corsetul era purtat mai mult ca vestimentaţie de spectacol. Însă reînvierea corsetului s-a petrecut în anii ‘80, când în producţia de lenjerie intimă a avut loc o explozie de modele.

În prezent corsetul este o piesă imbatabilă de lenjerie intimă, un top irezistibil sau… partea superioară a unei ţinute de gală ori a rochiei de mireasă.

De-a lungul timpului, această controversată piesă vestimentară a îmbrăcat mii de femei în sute de stiluri, iar în prezent, corsetul poate fi considerat simbolul cochetăriei feminine.

sursa: haine-vintaje