Caracteristici generale
- Secolul care desparte epoca napoleoniană de Primul Război Mondial a fost jalonat de marile Congrese de pace de la Viena, Paris și Berlin, care au încercat să asigure pacea și stabilitatea continentului.
- Congresele și sistemele de alianță și-au arătat eficiența în anumite privințe:
- multe decenii continentul a fost ferit de conflicte majore;
- statele au putut conlucra într-un veritabil concert european care le-a asigurat Marilor Puteri supremația asupra întregii lumi.
- Liniștea Europei ascundea însă mari tensiuni sociale și naționale.
- revoltele, „primăvara popoarelor“ din 1848 și conflictele din Balcani au demonstrat că ordinea Congreselor trebuia restructurată treptat.
Congresul de la Viena (1814-1815)
- Reorganizarea Europei s-a realizat în cadrul Congresului de la Viena.
- Hotărârile Congresului au fost reunite într-un Act final (9 iunie 1815):
- Franța revenea la graniţele din 1792;
- S-a constituit Confederaţia Germană (34 de state și patru orașe libere) a cărei conducere a fost încredințată Dietei federative de la Frankfurt, prezidată de Austria;
- Rusia a păstrat Finlanda, Basarabia (ocupate succesiv, în 1809 și 1812) și teritoriile poloneze (grupate într-un regat asociat Imperiului țarilor);
- De câștiguri teritoriale au beneficiat Austria (Lombardia și Veneția) și Prusia (Pomerania, părți din Renania și Saxonia);
- Anglia s-a limitat să ocupe câteva puncte strategice (Malta și Ceylon);
- Congresul a consacrat neutralitatea perpetuă a Elveţiei și constituirea unui Regat al Țărilor de Jos din care s-a desprins Belgia (1831).
Sfânta Alianță (1815)
- Pentru păstrarea noii ordini europene și prevenirea oricărei revoluții a fost creată Sfânta Alianță (26 septembrie 1815).
- Iniţiatorii ei au fost împăratul catolic al Austriei, regele protestant al Prusiei și țarul ortodox al Rusiei. La alianță au aderat Anglia și Franța.
- Monarhii europeni au văzut în Sfânta Alianţă un instrument eficace pentru asigurarea principiilor legitimităţii și echilibrului european.
- Membrii alianței au ignorat însă sentimentele naționale a căror forță crescândă a distrus, peste câteva decenii, sistemul creat de ei.
- Congresele Sfintei Alianțe din anii 1820 – 1823 au hotărât reprimarea mișcărilor naţionale din statele germane și italiene, precum și intervenția armată împotriva fortelor revoluţionare din Spania.
- Lupta grecilor pentru independenţă (1821 – 1829) a creat noi divergențe în cadrul Sfintei Alianțe care a fost părăsită atunci de Anglia.
- „Primăvara popoarelor” din 1848 a marcat dispariția Sfintei Alianțe și eșecul politicii pentru care fusese creată.
Războiul Crimeei (1853-1856)
- La câţiva ani după dispariția Sfintei Alianțe, împăratul Frantei, Napoleon al III-lea, a vrut să imite exemplul înaintașului său și să schimbe cursul politicii europene.
- Prilejul afirmării Franţei l-a constituit Războiul Crimeei (1853-1856).
- Insistenţa Rusiei de a lua sub protecţia ei pe toți creștinii din Imperiul Otoman s-a lovit de refuzul sultanului.
- Anglia și Franța au sprijinit rezistența autorităților otomane, au pătruns cu flotele lor în Marea Neagră și au desfășurat operațiuni militare în Peninsula Crimeea împotriva trupelor țariste (martie 1854 – septembrie 1855).
- Cucerirea puternicei cetăți Sevastopol a marcat victoria trupelor anglo-franceze.
- Pacea cu Rusia a fost încheiată în cadrul Congresului de la Paris.
- Franţa a apărut atunci ca prima putere de pe continent, care răzbunase eșecul lui Napoleon I din Rusia (1812) și ocupaţia militară a Aliaților (1814 – 1815).
Congresul de Pace de la Paris (februarie-aprilie 1856) a hotărât:
- Menţinerea integrității Imperiului Otoman;
- Neutralizarea Mării Negre;
- Instituirea Comisiei Europene a Dunării cu scopul de a asigura libera navigație pe fluviu;
- Rusia a trebuit să cedeze Moldovei judeţele din sudul Basarabiei și să renunțe la protectoratul asupra Principatelor Române;
- Congresul a stabilit statutul politico-juridic al Moldovei și Țării Românești, deschizând perspectiva unirii celor două Principate, eveniment care s-a realizat în 1859.
Conflictul dintre Franța și Prusia
- Măreţia Franţei a fost umbrită treptat de ascensiunea Prusiei care, în doar câțiva ani, a preluat conducerea Confederaţiei Germane și a unificat teritoriul german.
- După războaiele victorioase cu Danemarca și Austria, Prusia a înfrânt Franţa, impunându-i o mare despăgubire de război și cedarea provinciilor Alsacia și Lorena (1871).
- Artizanul ascensiunii Prusiei a fost Otto von Bismarck, devenit apoi cancelarul noului Imperiu German.
- În 1872, Bismarck a reuşit să perfecteze Alianţa celor Trei împărați ai Germaniei, Austriei și Rusiei.
Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878)
- Prestigiul Germaniei a sporit și mai mult în 1878, cu ocazia lucrărilor Congresului de la Berlin, ţinut după războiul ruso-otoman din 1877-1878, la care a participat și România.
- A fost recunoscută independența Serbiei, Muntenegrului și a României, autonomia Bulgariei şi trecerea Bosniei și Herțegovinei în administrarea Austro-Ungariei.
- România ceda Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) și primea în schimb Dobrogea.
Alianțele politico-militare
- În 1879 s-a realizat alianța austro-germană. Prin aderarea Italiei (1882), s-a constituit Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) la care a aderat şi România în 1883.
- „Antanta Cordială” dintre Franţa și Anglia (1904), urmată de încheierea acordurilor anglo-ruse în 1907 au format, alături de alianța franco-rusă din 1893, fundamentele Triplei Înţelegeri sau Antantei.
- Cele două alianțe se vor confrunta în primul război mondial (1914-1918).
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video – https://youtu.be/ZYjcEJngfqw
ISTORII REGĂSITE 