Viaţa lui Winston Churchill. (III) Între conservatori şi liberali

ChurchillIeşirea şi reintrarea în guvern, 1922-1929

Aflat în convalescenţă şi neputincios din punct de vedere politic, Winston Churchill a revenit la pictură şi la scris. Pictura lui nu s-a ridicat niciodată peste nivelul unui amator talentat, dar scrierile i-au adus din nou sprijinul financiar de care avea nevoie în politica sa de factură independentă. Istoria autobiografică a războiului, Criza mondială (The World Crisis), i-a adus cele 20 000 de lire pe le-a folosit pentru a cumpăra casa de la Chartwell (în Kent), de aici înainte locuinţa sa de la ţară.

A revenit în politică în calitate de antisocialist înflăcărat, însă în 1923, când Stanley Baldwin conducea conservatorii către un program protecţionist, Churchill a intrat în cursa electorală, la Leicester, ca liberal susţinător al comerţului liber. A pierdut cu o diferenţă de patru mii de voturi. Decizia lui Asquith din 1924 de a susţine un guvern minoritar laburist l-a determinat pe Churchill să se plaseze mai aproape de extrema dreaptă.

A candidat ca antisocialist independent într-un scrutin special în circumscripţia de la Abbey, Westminster. Cu toate că a avut ca adversar un candidat oficial al conservatorilor – care l-a învins la o diferenţă infimă de 43 de voturi -, Churchill a reuşit să evite înstrăinarea de conducerea Partidului Conservator şi a obţinut în mod remarcabil sprijinul multor personaje importante din partid. La alegerile generale din noiembrie 1924 a obţinut o victorie uşoară la Epping, sub denumirea conservatoare uşor mascată de „constituţionalist”. Baldwin, care încetase să mai cocheteze cu protecţionismul, i-a oferit lui Churchill, „constituţionalistul susţinător al comerţului liber”, postul de cancelar al Trezoreriei. Surprins, Churchill a acceptat; consternată, naţiunea a înţeles-o ca pe o mişcare de absorbire în partid a tuturor elementelor de centru-dreapta din fosta coaliţie.

În cei cinci ani care au urmat, liberalismul anterior al lui Churchill a supravieţuit doar sub forma susţinerii unei economii rigide de neamestec; în rest, a apărut în mod repetat ca liderul celor vechi. Nu avea un talent înnăscut pentru administrare financiară şi, deşi celebrul economist John Maynard Keynes l-a criticat fără milă, cele mai multe sfaturi pe care le-a primit au fost învechite şi dăunătoare. Prima sa mişcare a fost de a reinstitui etalonul aur, măsură dezastruoasă, care s-a manifestat prin deflaţie, şomaj şi greva minerilor, care a dus la greva generală din 1926. Churchill nu a oferit nicio soluţie, în afară de dezvoltarea unei economii stricte, aplicabilă chiar şi în cadrul armatei. Churchill a privit greva generală ca o măsură cvasirevoluţionară şi a respins de la bun început orice negociere. S-a folosit de ocazie pentru a scrie în British Gazette, un ziar oficial de urgenţă, pe care l-a umplut cu propagandă bombastică şi adeseori instigatoare. Singura rămăşiţă a radicalismului său anterior s-a văzut în parteneriatul cu Neville Chamberlain, ca ministru al sănătăţii, care s-a materializat în extinderea precaută a serviciilor sociale, mai ales prin hotărârea de a da pensii văduvelor.

În 1929, când a căzut guvernul, Churchill, care ar fi dorit o reconciliere a conservatorilor cu liberalii, a deplâns decizia lui Baldwin de a accepta un guvern laburist minoritar. În anul următorul, cei doi s-au înstrăinat unul de celălalt. Când Baldwin a aprobat o masă rotundă cu liderii indieni, Churchill şi-a dat demisia din acest minister din umbră şi a pornit o campanie înflăcărată şi uneori aproape isterică împotriva Legii guvernării în India (1935), care acorda Indiei statutul de dominion.

Excluderea din Guvern, 1929-1939

Astfel, când în 1931 a fost constituit guvernul naţional, Churchill, deşi era partizan al acestei idei, nu a fost implicat în fondarea lui şi nu a avut loc în consiliile sale. Ajunsese în punctul în care, în ciuda competenţelor sale, era privit cu neîncredere de toate partidele. Era considerat lipsit de judecată şi statornicie şi privit ca un luptător de gherilă indisciplinat. Era văzut ca un om inteligent care se alătura prea des unor oameni inteligenţi – Birkenhead, Beaverbrook, Lloyd George – şi care dispreţuia asocierile necesare şi banale şi compromisurile tipice politicii practice. Această situaţie i-a adus atât uşurare, cât şi un profit, după ce s-a apucat din nou de scris Marlborough: viaţa şi vremurile (Marlborough: His Life and Times), o extraordinară reabilitare a strămoşului său, împotriva criticii istoricului din sec. XIX Thomas Babington Macaulay.

Dar, mai presus de trecutul său şi de grijile legate de India, a fost teama de pericolul crescând al Germaniei lui Hitler. Aflat între un guvern pasiv şi o opoziţie neîncrezătoare, Churchill a susţinut cu îndârjire că pericolul german trebuie luat în serios şi nevoia de a preîntâmpina situaţia în care Luftwaffe ar fi ajuns la acelaşi nivel cu RAF (Forţele Aeriene Regale). În această iniţiativă a fost susţinut de un număr mic de adepţi devotaţi, în special de talentatul fizician de la Oxford, Frederick A. Lindemann (ulterior lord Cherwell), care i-a oferit posibilitatea de a construi la Chartwell un centru privat de spionaj, din care ieşeau informaţii ce erau adesea superioare celor pe care le avea guvernul. Când Baldwin a devenit prim-ministru în 1935, a persistat în excluderea lui Churchill din guvern; i-a oferit însă extraordinarul privilegiu de a fi membru în comisia secretă care se ocupa de cercetările în domeniul apărării aeriene, dându-i astfel şansa de a se îngriji de câteva probleme naţionale vitale. Însă lui Churchill nu prea i-au reuşit eforturile de a demonstra administraţiei Baldwin urgenţa unor probleme.

Criza care s-a declanşat când Italia a invadat Ethiopia în 1935 l-a luat pe Churchill prin surprindere, prins între dorinţa de a clădi Liga Naţiunilor pe conceptul de siguranţă colectivă şi teama că acţiunea colectivă l-ar fi aruncat pe Benito Mussolini în mâinile lui Hitler. Războiul civil din Spania (1936-1939) l-a surprins convins de avantajele neimplicării, mai întâi fiind susţinător, apoi critic a lui Francisco Franco. Această inconsecvenţă în gândire reflecta, de fapt, întâietatea pe care o dădea unui singur lucru – înfrânarea agresivităţii germane. În mod caracteristic, a avut un moment deplorabil, în care a interpretat romantic şi greşit opinia publică, atunci când, în timpul crizei declanşate de abdicarea lui Eduard VIII în 1936, a încercat în zadar să se opună lui Baldwin prin apărarea publică a cauzei regelui.

Când Neville Chamberlain i-a succedat lui Baldwin, Churchill, care era văzut ca o piază-rea, s-a îndepărtat şi mai mult de liderii conservatori. În mod repetat, acurateţea informaţiilor lui Churchill despre planurile agresive ale Gemaniei a fost confirmată de evenimente; în mod repetat, avertismentele sale au fost ignorate. Totuşi, adepţii săi rămâneau puţini; din punct de vedere politic, Chamberlain gândea că lucrul cel mai bun era să îi ignore. În vreme ce presiunea germană creştea în Cehoslovacia, Churchill a solicitat fără succes guvernului să înceapă demersurile pentru o declaraţie comună de intenţie între Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietică. Când Acordul de la München cu Hitler a fost semnat în septembrie 1938, cedând astfel Cehoslovacia naziştilor, Churchill a dezvăluit implicaţiile acestuia, insistând că reprezenta „o înfrângere categorică şi totală”. În martie 1939, Churchill şi grupul său au făcut presiuni pentru o coaliţie cu adevărat naţională şi, în sfârşit, a fost recunoscut ca purtător de cuvânt al naţiunii, şi a început să fie cerută întoarcerea sa la guvernare. Câtă vreme a durat pacea, Chamberlain a ignorat astfel de cereri.

*****

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, coord.: Ilieş Câmpeanu, Cornelia Marinescu, vol.4, Bucureşti, Ed. Litera, 2010, p.48-50

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: