Arhive etichetă: senior

Cavaleri şi nobili în Evul Mediu

cavaler medieval

Începând cu secolul al XI-lea, seniorii (feudalii laici) au început să se distanţeze de restul societăţii prin organizarea instituţiei cavaleriei. Obiectivul principal era de a forma din tinerii familiilor feudale vasali care să-şi îndeplinească datoriile faţă de seniorul lor şi luptători destoinici.

La început, tânărul slujea ca paj la castelul seniorului. El avea datoria să deprindă meseria armelor şi modul de viaţă al nobililor. În jurul vârstei de 20 de ani, când tânărul era apt pentru a participa la război şi dispunea de mijloacele de a-şi procura echipamentul necesar, putea deveni cavaler. Subordonarea cavalerului cerinţelor vasalităţii era ilustrată de faptul că, de regulă, naşul cavalerului era seniorul său. Cavalerii primeau de la seniorii lor proprietăţi.

Continuă citirea →

Evul Mediu – Istoria unei epoci

Umaniştii de la sfârşitul sec. XV şi începutul sec. XVI au fost cei care au dat Evului Mediu acest nume. Ei l-au considerat o perioadă „întunecată“ de tranziţie de la mult-admirata Antichitate la timpurile în care trăiau.

Imaginea noastră despre epoca respectivă nu este însă influenţată de o astfel de viziune negativistă despre un ev al decăderii intelectuale, al obiceiurilor primitive şi al lipsei de libertate personală. Cunoaştem splendoarea vieţii de la curţile regale şi ştim de cavalerii nobili care trăiau aventuri apărând onoarea regelui sau din dragoste pentru o domniţă sau de castelele masive de piatră, de trubadurii şi de menestrelii itineranţi. Descoperim această lume din cronicile medievale aparţinând lui Chrétien de Troyes, lui Wolfram von Eschenbach sau lui Gottfried von Strasburg. Ştim însă în prezent că acestea au fost nişte reprezentări mai degrabă idealizate ale realităţii, nefiind foarte exacte. Astfel de descrieri literare au stimulat admiraţia pentru Evul Mediu şi denaturarea sa de către romanticii germani din sec. XIX, al căror sentiment al identităţii naţionale a fost hrănit cu imaginea unui fals trecut glorios.

Continuă citirea →

Seniorul şi castelul feudal



Spre deosebire de locuinţele ţăranilor, a căror destinaţie este în primul rând una utilitară, castelul se supune mai ales unor necesităţi de dominaţie simbolică, puternicii având nevoie să fie văzuţi şi temuţi, şi apoi unora militare.

Continuă citirea →

Domeniul şi castelul feudal

Domeniul feudal, elementul în jurul căruia se constituie întreaga societate medievală, este format şi din proprietatea funciară (pământul), şi din bunurile aflate în cuprinsul său, dar şi din drepturile pe care le are seniorul feudal ca urmare a faptului că este stăpânul acestui domeniu. Prin urmare, domeniul nu este doar o valoare economică, ci şi una socială şi juridică.

Ca valoare pur economică, domeniul feudal este alcătuit din:

  • rezerva feudală (sesia), ale cărei produse revin în întregime nobilului. Cuprinde ogoare, vii, livezi, păşuni etc. Suprafaţa ei este în medie de 4.000 de hectare. Rezerva este lucrată de către ţăranii dependenţi; această activitate se numeşte robotă (sau corvoadă).
  • centrul domeniului este reprezentat de castelul puternic întărit. Aici se află curtea feudalului cu locuinţa stăpânului şi a slujitorilor, capela, grajdurile, hambarele etc.
  • gospodăriile şi loturile (mansi) ţăranilor dependenţi. Aceştia nu sunt proprietari, ci doar posesori ai unor bunuri pe care le primesc cu drept de folosinţă de la nobil (feudal): casa, loturi de pământ etc. Ţăranii sunt stăpâni numai ai uneltelor şi animalelor. Folosite iniţial ca instrument pentru perceperea impozitului (mărimea acestuia fiind corelată cu mărimea lotului), mansa – lotul de pământ – a devenit cu timpul elementul care stabilea nivelul corvezii (robotei) pe care ţăranul este obligat să o presteze nobilului.

Continuă citirea →