Criterion (IV)

Despre Mussolini

Un alt simpozion extrem de reuşit a fost cel de-al patrulea, consacrat lui Mussolini, care s-a desfăşurat pe 3 noiembrie 1932, sub conducerea lui Mihail Manoilescu şi la care au participat: Mihail Polihroniade – De la Om la Idol; H. H. Stahl – De la Idol la om; Alexandru Cristian Tell – Creatorul; Constantin Enescu – Distrugătorul şi R. Hillard – Antidemocratul.

Mihail Polihroniade deschide simpozionul printr-o intervenţie privind analiza realităţii politice a fascismului italian şi a liderului său. Urmăreşte cauzele care au dus la apariţia fascismului italian, de la aventura dannunziană la Fiume, parcurgând etapa distrugerii violente a comunismului în stradă, cucerirea mişcării sindicale, a puterii în stat, prin consolidarea sa definitivă în 1926. Autorul pune un accent deosebit pe progresele politice ale fascismului italian în plan intern, prin refacerea echilibrului social ca urmare a constituirii statutului corporatist, iar în plan extern prin soluţionarea chestiunii romane şi ranversarea echilibrului european în favoarea Italiei, realizările economice, prin activarea balanţei comerciale şi dezvoltarea lucrărilor publice, stabilizarea lirei, toate aceste date fiind susţinute cu cifre concrete.

Fascismul italian prezentat de H. H. Stahl, dintr-o perspectivă strict sociologică, apare ca o încercare agonizantă a burgheziei de a rezista disoluţiei statului burghez. Ca fenomen, politica lui Mussolini se circumscrie perimetrului unei naţiuni sărace, suprapopulată, dependentă economic şi aflată într-un regim mixt agraro-capitalist. Eşecurile în lupta împotriva crizelor economice, a denatalităţii în mediul urban probează neputinţa politicii mussoliniene de a face faţă unor asemenea realităţi. Un lucru este clar: nici statul corporatist nu poate înlătura criza economică, nici politica de mână forte nu poate asigura echilibrul bugetar, specific regimului democratic.

Alexandru Cristian Tell se opreşte în intervenţia sa asupra crizei statului. Mussolini încearcă să anuleze opoziţia dintre individ şi stat în favoarea celui din urmă, teorie susţinută de patru aspecte importante: ideea naţională – naţionalismul italian; ideea statutului tare – dictatura fascistă; ideea statului corporatist – organizarea statului pe bresle profesionale; ideea economiei planificate – stabilirea raporturilor dintre diferiţi factori de producţie. Ideea statului tare, opusă statului slab democratic, este primordială pentru politica mussoliniană, susţinută de naţionalism, corporatism şi economie planificată, ca mijloace de consolidare a structurii statului.

O critică a puterii mussoliniene o realizează Constantin Enescu, prin sublinierea ideii sociale care stă la baza oricărei doctrine de stat. Astfel, fascismul nu reprezintă o schimbare de organizare socială, ci numai o trecere de la etapa liberalistă la cea monopolistă. Instrumentul de menţinere a fascismului este, în opinia autorului, dictatura de partid, sprijinită pe forţă. Prin urmare, singurul succes al politicii mussoliniene este acela de a se fi menţinut la putere.

R. Hillard operează o disociere între fascismul ca fenomen politic universal şi fascismul italian. Autorul încearcă să demonstreze cum fascismul italian constituie linia marii tradiţii politice italiene, imperialismul, corporatismul şi dictatura avându-şi originea în tradiţia medievală, în machiavelismul Renaşterii şi în Romantism. Fascismul apare ca o reacţie împotriva democraţiei: statul opus individului, corporatismul opus pluralismului şi planificarea economică opusă libertăţii economice. Autorul atacă astfel doctrina fascistă, care este într-o contradicţie flagrantă cu ideile esenţiale pe care se fundamentează civilizaţia umană.

sursa: rostonline